«

»

Licitatiile – subzistenta intereselor de grup

Toate sunt bune si frumoase in asa-zisa perioada a licitatiilor pentru lucrarile la infrastructura rutiera sau utilitara, exceptand finalul ei, adica purcederea la treaba concreta. De aici incep, asa cum s-a vazut din plin pana acum, „chinurile facerii”, in primul rand pentru viitorii beneficiari, dar si pentru executanti care, surprinsi de amploarea si pretentiile lucrarilor, fac si ei ce pot, mimand ca ar fi specialisti in domeniu. Beneficiarii, in schimb, suporta toate supararile „oferite” de firmele care, castigand licitatiile, n-au incotro si trebuie sa faca ceva, ceva, iar surprizele se tin lant.
Prima operatiune cu care debuteaza fiecare lucrare este decopertarea lucrarii anterioare. Ceea ce supara este faptul ca suprafata respectiva ramane in acest stadiu saptamani si chiar luni, creand un disconfort la limita suportabilitatii participantilor la traficul rutier. Iar daca la reteaua stradala mai sunt necesare si lucrari de modernizare a sistemelor de alimentare cu apa si gaze sau de canalizare, lucrurile complica si mai mult situatia. Dar pe constructor nu-l „misca” deloc situatiile carora trebuie sa le faca fata conducatorii auto. Un exemplu edificator fiind, de doi ani, Calea Giulesti.
Carentele firmelor care s-au incumetat la executarea lucrarilor rutiere pleaca direct de la lipsa potentialului tehnico-material si a tehnologiilor specifice. Din aceasta cauza, unele firme (cu locatia intr-un apartament) apeleaza la subfurnizori cam cu aceleasi posibilitati reduse de actiune, dar amici (ati ghicit) de interese pe spezele statului, si lantul se prelungeste cu alti si alti amatori, de unde si lipsa unor sisteme de masini si utilaje pe baza carora sa se obtina productivitate si calitate.
Pe langa conditiile materiale, caruselului afacerilor i se adauga si forta de munca angajata care nu are nicio tangenta cu constructiile rutiere. Ea este compusa din ceea ce a mai ramas disponibil in urma plecarilor in strainatate si a completarii necesarului pe marile santiere.
Este si motivul deloc imbucurator pentru orice trecator prin zonele de lucru care vede pe viu, cum se spune, un spectacol dezolant oferit din plin si fara nici un ban de catre actorii instalati pe scena de refacere si modernizare a strazilor bucurestene si nu numai. Acestia se intrec in „pauze” pentru mese si, mai ales, in reprize prelungite de odihna si de somn.
Degeaba, din cand in cand, scenele surprinse de cameramanii TV sunt prezente in buletinele de stiri atat timp cat reporterii respectivi, dupa ce au filmat pe santier, nu intervieveaza pe sefii firmelor castigatoare de licitatii si, mai ales, pe cei care i-au desemnat drept castigatori.
Lentoarea inceputului si, mai ales, zorul finalizarii lucrarilor atunci cand se apropie predarea obiectivului sunt sursele muncii de mantuiala, materializata intr-o executie de calitate indoielnica.
Un fapt constatat fara niciun efort atunci cand strabati calea rutiera „modernizata” si cand „gusti” din plin efectele lasate de firmele specializate castigatoare de licitatii. Stai si te intrebi de ce se aleg ofertele cele mai ieftine, pentru ca este un lucru dovedit in mai toata lumea ca ceea ce este ieftin este si de calitate… ieftina! Paradoxal – dar, in prezent, edilii capitalei spun si intrebati si neintrebati ca au atatia bani pentru acest gen de lucrari incat nu mai stiu ce sa faca cu ei. Si atunci…
Dovada o reprezinta majoritatea lucrarilor receptionate si date in folosinta pe autostrazi, drumuri publice si artere orasenesti, care mai de care mai indoielnica din punct de vedere calitativ.
Concret, este vorba despre zone asfaltate denivelate, neasigurarea pantelor necesare scurgerii apelor, neaducerea la cota soselei a gurilor de canal, apa sau gaze, borduri lipite sumar etc., toate demonstrand superficialitate generata tocmai de lipsa de specializare a firmelor pentru un asemenea gen de lucrari. Pe Podul Grant „modernizat”, retusurile in urma receptiei lucrarilor sunt niste petice suparatoare.
Cine vrea insa putin adevar in aceasta problema nu are decat sa cerceteze „tehnologia” acordarii lucrarilor care fac obiectul licitatiilor.
De la o posta se poate constata „grija” ofertantilor de a-i confirma castigatori cu prioritate pe cei de aceeasi culoare politica sau, mai bine zis, din aceeasi zona de interese nu numai politice, dar si economice, pentru ca de aici vin si fondurile electorale suplimentare, dar consistente. A se vedea tot ceea ce s-a intamplat dupa 1990 incoace.
Si uite asa, interesele de grup au inceput sa fie deranjante chiar in sanul aliatilor aflati la putere, unii apostrofandu-i pe altii de aceleasi metehne intalnite la predecesorii lor, incat ajungi sa te convingi ca totul este o apa si un pamant, intarind sila ce te cuprinde la neconcordanta dintre vorbele dulci electorale si faptele reale.
Numai ca noi ne alegem cu sila, iar ei cu banii „furnizati” de noi prin sistemul fiscal din ce in ce mai inrobitor. Si acest lucru este doar inceputul pentru ca, asa cum ne avertizeaza guvernantii, contributiile noastre financiare vor fi si mai substantiale, pe masura ce ne vom vedea visul cu ochii – intrarea in UE.
Volumul lucrarilor de infrastructura va creste destul de mult in perioada care urmeaza si, ca atare, si interesul pentru… grupurile de interese.
Vor avea loc, probabil, si alegeri anticipate, in urma carora vom vedea si apetitul noilor interesati de cote cat mai mari din fondurile comunitare destinate acestui scop.
De aceea ar trebui ca cineva, nu stiu in momentul de fata cine, sa inteleaga ca pe viitor este bine sa gandim mai aproape de adevar, deoarece „licitatiile – subzistenta intereselor de grup” tind sa se stabilizeze.



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2006/09/03/licitatiile-subzistenta-intereselor-de-grup/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.