«

»

Meserii utile, dar… uitate

Share

Traditia romaneasca in constructia de locuinte a fost si este recunoscuta in lume ca fiind una de creatie si durabilitate. Dovada o constituie majoritatea monumentelor arhitecturale, dar si  existenta miilor de case din zonele rurale si chiar orasenesti, raspandite pe teritoriul tarii de-a lungul vremii. Specificul lor incanta si azi  turistii din tara sau straini. Acest atribut este dat, printre altele, de temeinicia lucrului bine facut ca sa reziste in timp pe baza exercitarii unor meserii care si-au dovedit necesitatea si utilitatea in constructia caselor. Timpul a trecut si trece, perturband insa, in evolutia lui, existenta unor meserii inca necesare.

Orice arhitect sau inginer practicant poate constata acum, in plina „boema“ a constructiilor, lipsa de pe santiere a dulgherilor.

Cei care stiau dulgheria o practica acum in Spania, Italia sau Germania, iar cei ramasi mai stiu, in cel mai bun caz, sa faca cofraje bune.

Pentru sarpante cu pretentii, constructorii care oferteaza pentru lucrare se lauda cu dulgheri adusi din Maramures, Harghita sau Tarcau.

In acest moment putem observa urmatorul fenomen in dulgheria romaneasca: despre imbinarile prin chertare, actualii dulgheri doar au auzit, iar pentru folosirea elementelor de metal pentru imbinari „nu prea sunt bani“.

Calitatea executiei sarpantelor a fost verificata cu ocazia vijeliilor de vara care, in mai putin de 10 minute, au „asezat“ pe pamant mansardele noi de pe vechile blocuri, in mai toate orasele unde locatarii au incercat sa scape de calitatea mizerabila a teraselor.

S-au pierdut nu numai detaliile, dar si principiile de alcatuire ale unei sarpante, desi sunt locuri unde poti vedea sarpante cu peste 30 de turnulete.

Daca ne amintim, Directia Monumentelor Istorice, desfiintata prin anii ’70 de „tovarasi“, avea o scoala de dulgheri pentru restaurari, scoala care a dat mestesugari valorosi; este suficient sa vizitezi o manastire restaurata si sa privesti lemnaria (in general, de stejar) pentru a sesiza valoarea lucrarilor.

Poate nu ar fi inutil sa vedem ce a pierdut dulgheria prin „uitarea“ detaliilor de imbinare a lemnului.

Astfel, descoperim intr-o carte de la 1885 un fel de „Manualul arhitectului“ de epoca, imbinari de lemn, lemn pe lemn, lemn cu metal pentru mai toate nodurile unei structuri de planseu, perete sau mansarda, cu detalii care, din pacate, s-au cam pierdut.

Se poate observa din detaliile prezentate in fig. 1 – 7 ca sunt necesare, in primul rand, masuratori exacte si o executie atenta; putini dulgheri mai au la noi timp pentru asa ceva.

Incercati sa urcati in podul unei case din Sibiu sau in Bucuresti, in podurile „locuintelor tip“, si veti intelege de ce sarpantele acestora nu sunt luate de vant, de ce nu se „moaie“ coama (sau capriorii) la zapada, dupa 60–80 de ani.

Viteza actuala de executie a constructiilor nu poate justifica punerea in pericol a casei si, implicit, a locatarilor, de aceea am considerat necesara aceasta retrospectiva.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 23 – ianuarie-februarie 2007

Autor:
conf. dr. M. S. CHIRA

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2007/02/22/meserii-utile-dar-uitate/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.