«

»

Monitorizarea comportarii constructiilor In vizor: „Codul Constructiilor“ propus de Inspectoratul de Stat in Constructii

Share

Dupa disparitia in ceata a proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, iata ca Inspectoratul de Stat in Constructii se prezinta cu o noua propunere de act normativ: „Codul Constructiilor“, plasat pe site-ul institutiei, in vederea dezbaterii publice.

Noul proiect de act normativ are 483 de articole scrise marunt pe 88 de pagini de text si alte 16 anexe cu 47 de pagini. Cuprinsul textului este divizat in 11 titluri: I. Dispozitii generale; II. Amenajarea teritoriului si urbanismul; III. Proiectarea lucrarilor de constructii; IV. Autorizarea executarii lucrarilor de constructii; V. Executarea lucrarilor de constructii; VI. Exploatarea constructiilor; VII. Transformarea constructiilor; VIII. Sistemul asigurarii calitatii in domeniul constructiilor; IX. Executarea controlului de stat in domeniul constructiilor; X. Sanctiuni; XI. Dispozitii tranzitorii si finale.

Intr-o prima luare de pozitie cu privire la acest proiect de act normativ, remarcam prolixitatea textului, inecarea sa in amanunte, multe dintre acestea nesemnificative, declarative, improprii pentru textul unui act normativ, cu atat mai mult daca se intentioneaza a-l promova ca lege. Textul propus nu satisface cerintele esentiale pentru un act normativ, respectiv claritate, concizie, precizia exprimarii, organizarea materialului, longevitate. Ca urmare, prevederile cuprinse sunt greu de digerat!

Remarcam, totodata, ca un fapt pozitiv, adoptarea ideii ca ceea ce trebuie reglementat in constructii sunt acti­vitatile din acest domeniu, ca o reglementare inteligenta  conduce implicit  la realizarea calitatii in constructii, respectiv a unor constructii apte pentru exploatare, sigure, confortabile si economice. De aceea, salut structurarea proiectului de cod pe titluri ce reprezinta activitati, chiar daca gruparea acestora ar putea fi corectata.

Beneficiind de acordul scris al ISC pentru depasirea interdictiei de a folosi textul prin reproducere sau utilizare in publicatii, mi-am propus sa prezint o analiza critica a textului capitolului III din titlul VI, respectiv „Urmarirea comportarii in exploatare si interventiile in timp asupra constructiilor“.

 

Apreciez din nou, in mod pozitiv, adoptarea acestei formulari in locul celei din actuala Lege nr. 10/1995, res­pectiv „Comportarea in exploatare si interventii in timp“, considerata drept o componenta a sistemului calitatii in constructii; ceea ce contribuie la asigurarea calitatii in constructii nu este comportarea constructiilor, ci tandemul activitatilor de urmarire si interventie, care sa le asigure realizarea si perpetuarea aptitudinii pentru exploatare.

Semnalez insa limitarea valabilitatii acestui rol, introdusa prin sintagma „in exploatare“, acceptabila daca neglijam importanta acestei activitati in alte faze de existenta a constructiilor, respectiv fazele de executie, avarie, conse­rvare, demolare.

Daca se pastreaza sintagma „in exploatare“ trebuie sa se renunte la sintagma „pe toata durata de existenta“  folosita in textul care urmeaza. Exista posibilitatea de a folosi sintagma „in situ“, adica „pe locul de aparitie si existenta, respectiv in amplasament“, care exprima necesitatea si oportunitatea de a monitoriza comportarea constructiilor in toate fazele existentei lor, de la aparitie pana la disparitie ca entitate autonoma.

Am folosit aici termenul de „monitorizare“ ca un substitut pentru sintagma „urmarire si interventie“ care exprima legatura indisolubila intre acesti doi termeni si da sens acti­vitatilor implicate.

Urmarirea comportarii in situ a constructiilor nu repre­zinta un scop in sine si ea se implineste abia prin realizarea interventiilor pe constructiile supuse urmaririi, astfel ca acestora sa li se asigure aptitudinea pentru exploatare, scopul fundamental al tuturor activitatilor din constructii.

In ceea ce priveste sintagma „in timp“, folosirea ei in definirea activitatii de urmarire si interventie este superflua, orice activitate neputandu-se desfasura decat in timp; daca urmarirea comportarii constructiilor poate fi executata si pe stend, in laborator, pe calculator sau in situ, in schimb ea nu se poate desfasura decat in timpul unic cunoscut in prezent.

Iata de ce promovam denumirea activitatilor de urmarire si interventii sub forma de „Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor“.

Pornind de la aceste considerente, formularile sectiunii I „Dispozitii generale“  apar ca insuficient  gandite si ar necesita corecturi importante pentru clarificare si evitarea confuziilor. Astfel:

„Art. 278 – Obiectul urmaririi comportarii in exploatare a constructiilor si al interventiilor in timp este evaluarea starii tehnice a constructiilor si mentinerea aptitudinii la exploatare pe toata durata de existenta a acestora“.

Trebuie specificat, mai intai, ca „obiectul“ urmaririi si al interventiilor este format din constructiile insesi, in timp ce evaluarea starii lor tehnice si mentinerea aptitudinii lor pentru exploatare pot fi considerate un „obiectiv“, dar ar trebui sa fie un scop; apoi ca scopul comun al celor doua activitati, respectiv al monitorizarii comportarii in situ a constructiilor, nu este doar evaluarea starii tehnice a constructiilor si mentinerea aptitudinii lor pentru exploatare, ci si refacerea acesteia in caz de pierdere.

Mai clar si mai concis s-ar putea formula astfel: „Scopul activitatii de monitorizare a comportarii in situ a construc­tiilor este asigurarea/prezentarea aptitudinii lor pentru exploatare intru satisfacerea cerintelor de siguranta, confort si economicitate ale beneficiarilor lor“.

Aceasta definire a scopului monitorizarii comportarii in situ a constructiilor s-ar baza pe definirea conceptului de aptitudine pentru exploatare a constructiilor cu care ar trebui sa inceapa textul Codului Constructiilor si care ar trebui sa fie fundamentul teoretic al acestei prescriptii. In esenta, aptitudinea pentru exploatare este data de ansamblul calitatilor unei constructii, o calitate fiind expresia unei performante de comportament (proprietate realizata) care satisface conditiile de utilitate prevazute de beneficiar.

Atrag atentia ca este vorba despre aptitudinea pentru exploatare si nu aptitudinea la exploatare, sau de exploatare.

Contradictia intre „urmarirea comportarii in exploatare“ si „pe toata durata de existenta“ este evidenta si presupune o alegere de care va trebui sa se tina seama in tot textul.

„Art. 279 – (1) Dispozitiile prezentului capitol privind… si postutilizarea constructiilor se aplica tuturor categoriilor de constructii si este obligatoriu pentru toate persoanele juridice si persoanele fizice implicate: investitori, proiectanti, executanti, proprietari, administratori, utilizatori“.

Dispozitiile capitolului III ar trebui sa se refere doar la ce este enuntat in titlul sau; postutilizarea nu are ce cauta aici si nici chiar in codul constructiilor, care se refera la constructiile ca atare si nu la ce se intampla cu componentele sale dupa dezmembrarea lor.

In ceea ce priveste domeniul de aplicare si implicatiile activitatii de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor ar trebui avute in vedere si urmatoarele considerente:

categoriile de constructii sunt extrem de variate, de la alcatuiri simple (platforme, rampe, imprejmuiri, case, drumuri de tara, diguri, stavilare, foisoare etc.) la alcatuiri complexe (cladiri inalte, sosele nationale si internationale, baraje hidrotehnice mari, combinate industriale, centrale nucleare etc.) pentru care activitatea de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor componente poate lua o amploare deosebita, cu un necesar de mijloace tehnice si de personal impresionant si cu aplicarea unor masuri organizatorice speciale, in functie de importanta economica – sociala – politica – militara a obiectivelor respective, toate acestea generand costuri ce pot atinge valori insemnate si riscuri foarte diferite;

proprietatea asupra constructiilor constituie in prezent o realitate ce nu poate fi ignorata: nu poti sa impui proprietarilor de constructii sa ia masuri, adeseori costisitoare, fara o justificare convingatoare.

Constructiile avariate de cutremur si ocupate de locatari diferiti ca stare social-economica stau marturie dificultatii ajungerii la un acord privind reabilitarea lor, chiar si in cazul unui risc major constientizat ca in aceste situatii. De aceea, obligativitatea aplicarii masurilor legate de monitorizarea comportarii in situ a constructiilor trebuie atent manuita pentru a nu impieta prea sever asupra intereselor proprietarilor – starnind impotrivire sau desconsiderare din partea lor – dar urmarind cu perseverenta asigurarea protectiei individuale si colective a oamenilor si mediului, precum si crearea unei ambiante de coexistenta armonioasa.

De aceea, aplicarea prevederilor Codului Constructiilor in ceea ce priveste monitorizarea comportarii in situ a constructiilor trebuie sa fie selectiva in raport cu situatiile concrete, putand avea caracter de recomandare in cazul general sau de obligativitate in cazuri particulare.

O formulare posibila a acestui articol ar fi: „Dispozitiile prezentului capitol au caracter de recomandare generala pentru beneficiarii tuturor categoriilor de constructii, indife­rent de natura proprietatii asupra acestora si sunt obligatorii pentru beneficiarii de constructii aflate in proprietate publica sau public-privata si pentru beneficiarii constructiilor a caror prabusire/distrugere ar produce pierderi insemnate de vieti omenesti sau de bunuri materiale (cladiri ce adapostesc peste 100 de persoane, marile poduri, marile baraje, centralele energetice, altele asemenea), sau al caror aspect disturba armonia urbanistica sau peisagistica.

Art. 280 ce arata legatura intre urmarire si interventie ar putea fi formulat mai simplu astfel:

„Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor cuprinde urmarirea comportarii lor si interventiile asupra lor“. Atat! Restul este explicitat in articolele urmatoare.

Sectiunea a 2 – a se refera la „Urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor“.

„Art. 281 (1)  – Urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor cuprinde urmarirea curenta si urmarirea speciala.

(2) –  Modalitatile de efectuare a urmaririi curente sau a urmaririi speciale – perioade, metode, caracteristici si parametri urmariti – se stabilesc de catre proiectant sau expert, in functie de categoria de importanta a constructiilor si de alte caracteristici ale acestora si se includ in cartea tehnica a constructiilor, care va cuprinde, de asemenea, si rezultatele consemnate ale acestor activitati“.

Remarc pozitiv renuntarea la asa-zisa inspectie extinsa prevazuta in actualul normativ P 130-99 si care nu-si avea rostul; in caz de necesitate se apeleaza la o expertiza asupra starii generale sau a unei anumite parti a constructiei la un moment dat.

Dar, trebuie observat ca diferenta intre urmarirea curenta si cea speciala are drept criterii obiectivele, modul de initiere, amploarea domeniului de aplicare, durata actiunii, tehnicitatea mijloacelor folosite, calificarea si competenta executantului, documentatia de referinta, modul de valorificare a rezultatelor activitatii si nu modalitatile de efectuare;  in fond modalitatile, respectiv metodele utilizate in urmarirea comportarii in situ a constructiilor sunt numai doua: observarea si masurarea si se aplica in ambele forme ale urmaririi. Tot o situatie comuna o reprezinta si faptul ca intreaga documentatie legata, nu numai de urmarire, dar si de interventii, se depune si se pastreaza in Cartea tehnica a constructiei, intocmita tocmai in acest scop.

De aceea, cartea tehnica a constructiei ar trebui sa fie tratata in „Codul Constructiilor“ in cadrul capitolului privind monitorizarea comportarii in situ a constructiilor si nu la cel privind receptia acestora.

O formulare suficienta a acestui articol ar fi:

1. „Urmarirea comportarii in situ a constructiilor consta din observarea unor fenomene datorate transformarilor fizico-chimice produse in urma interactiunii cu mediul ambiant si masurarea marimilor ce le insotesc, in vederea evaluarii aptitudinii lor pentru exploatare.

Urmarirea comportarii in situ a constructiilor are doua forme: urmarirea curenta si urmarirea speciala. Aceste forme se deosebesc prin obiective, mod de initiere, amploare, durata, tehnica folosita, calificarea personalului, documentatia de referinta, mod de valorificare“.

2. Articolele 282 si 283 se ocupa de urmarirea curenta si contin elementele definitorii.

Totusi, se prefera o formulare mai direct legata de criteriile prezentate anterior si anume: „Urmarirea curenta este o activitate sistematica de observare si masurare a comportarii in situ a constructiilor avand drept obiectiv evalu­area starii lor tehnice constructive si functionale curente, cu aplicatie automata la toate constructiile de pe teritoriul tarii, pe toata durata lor de existenta, folosind mijloace tehnice de uz curent, cu personal propriu sau angajat al beneficiarilor, in baza unor instructiuni scrise, elaborate de catre un inginer constructor proiectant (de preferinta autorul proiectului constructiei in cauza) si care se valorifica prin prescriere si realizarea interventiilor de mentenanta“.

Articolele 284 si 285 trateaza urmarirea speciala cu principalele sale caracteristici, dar, din considerente de simetrie cu textul precedent, se prefera formularea:

„Urmarirea speciala este o activitate sistematica de observare si masurare a comportarii in situ a constructiilor, avand drept obiectiv evaluarea evolutiei unor fenomene prezumtiv periculoase pentru integritatea constructiilor, respectiv pentru siguranta, confortul si economia oferite si avand ca initiator proprietarii sau organele de control ale autoritatii publice; domeniul de aplicare cuprinde constructii singulare cu probleme de aptitudine pentru exploatare, durata este limitata de obtinerea rezultatelor si indeplinirea obiectivelor, mijloacele tehnice utilizate sunt specializate si sofisticate  necesitand personal de inalta calificare profesionala si competent; urmarirea speciala se face pe baza unui proiect de urmarire speciala, elaborat de persoane fizice sau juridice atestate/acreditate pentru aceasta activitate si se valorifica prin masuri de reabilitare“. 

Art. 286 contine obligatia proprietarului de a initia expertiza tehnica in cazul constatarii unei situatii de pericol, ceea ce pare corect.

Sectiunea a 3-a cuprinde „Obligatii si raspunderi privind urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor“.

Art. 287 se refera la investitori si priveste initierea urmaririi speciale pentru constructiile noi, din faza de proiect. Ar trebui precizat ca este vorba de intocmirea proiectului de urmarire speciala, iar anuntul privind instituirea urmaririi speciale ar trebui adresat organului de control al autoritatii publice locale, nu ISC.

Art. 288 se refera la proprietari, care ar trebui sa raspunda de organizarea si executarea urmaririi curente si speciale asigurand mijloacele tehnice si personalul necesar si valorificarea rezultatelor activitatii.

Art. 289 ii vizeaza pe proiectanti, care ar trebui sa furnizeze instructiunile pentru urmarirea curenta si proiectele pentru urmarirea speciala, asigurand si instructajul pentru cunoasterea lor cu proprietarii si executantii urmaririi.

Art. 290 traseaza sarcini executantilor de a efectua urmarirea curenta si cea speciala pe timpul executiei (?!).

Art. 291 se adreseaza administratorilor si utilizatorilor care au aceleasi sarcini ca si proprietarul, transmise prin contract.

Art. 292 priveste pe executantii urmaririi curente si speciale, care trebuie sa cunoasca in detaliu constructia, sa tina la zi cartea tehnica a constructiei, sa respecte instructiunile si prevederile proiectului de urmarire speciala si sa sesizeze proprietarul in cazul aparitiei unor situatii periculoase pentru initierea unei expertize tehnice.

Corect!

Sectiunea a 4-a cuprinde „Interventiile in timp asupra constructiilor“.

Art. 293 (1) – Interventiile la constructiile existente se refera la lucrari de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiintare partiala, precum si la lucrari de reparatii, care se fac numai pe baza unui proiect intocmit ca urmare si cu respectarea recomandarilor unei expertize tehnice, intocmite de un expert tehnic atestat, consemnandu-se obligatoriu in cartea tehnica a constructiei.

(2) – Proiectele si expertizele tehnice intocmite in baza dispozitiilor alin. (1) vor cuprinde toate interventiile structurale si restructurale care au fost executate in cladire si vor face precizarea expresa ca interventiile ce se propun a fi executate nu vor produce scaderi ale capacitatii portante a constructiei in ansamblul ei si nu vor afecta rezistenta mecanica si siguranta in exploatare a acesteia.

Art. 294 (1) – Autorizatia de construire pentru lucrarile de interventie, in scopul asigurarii cerintelor de rezistenta, stabilitate si siguranta in exploatare a constructiilor asupra carora au intervenit factori distructivi de origine naturala sau umana, se emite pentru consolidarea intregii constructii.

(2) – Emiterea autorizatiei de construire in vederea executarii lucrarilor de interventie pentru consolidarea constructiilor cu destinatia de locuinte, a monumentelor istorice inscrise in listele oficiale, indiferent de proprietar, cu exceptia celor in care se desfasoara activitati comerciale, precum si a lacaselor de cult este scutita de taxa de autorizare.

Art. 295 (1) – Interventiile in timp asupra constructiilor au ca scop mentinerea fondului construit la nivelul necesar al cerintelor si asigurarea functiunilor constructiilor, inclusiv prin extinderea sau modificarea functiunilor initiale ca urmare a modernizarii.

(2) Lucrarile de interventie sunt:

a) lucrari de intretinere, determinate de uzura sau de degradarea normala si care au ca scop mentinerea starii tehnice a constructiilor;

b) lucrari de refacere, determinate de producerea unor degradari importante si care au ca scop mentinerea sau imbunatatirea starii tehnice a constructiilor;

c) lucrari de modernizare, inclusiv extinderi, modificari determinate de schimbarea cerintelor fata de constructii sau a functiunilor acestora si care se pot realiza cu mentinerea sau imbunatatirea starii tehnice a constructiilor.

Art. 296 – Lucrarile de intretinere constau in efectuarea, periodic, a unor remedieri sau reparari ale partilor vizibile ale elementelor de constructie – finisaje, straturi de uzura, straturi si invelitori de protectie – sau ale instalatiilor si echipamentelor, inclusiv inlocuirea unor piese uzate.

Art. 297 – Lucrarile de refacere si de modernizare au la baza urmatoarele principii:

a) solutiile se stabilesc numai dupa cunoasterea starii tehnice a constructiilor, inclusiv a cauzelor care au produs degradari, daca este cazul, ca rezultat al expertizarii tehnice;

b) solutiile vor avea in vedere interdependenta dintre constructie – partea existenta – si lucrarile noi care se vor executa atat pe ansamblu, cat si local;

c) aplicarea solutiei preconizate impune verificarea permanenta a starii fizice in detaliu a constructiei, pentru confirmarea ipotezelor avute in vedere la proiectarea lucrarilor de interventie;

d) conditiile deosebite de lucru impun o atentie sporita privind asigurarea calitatii lucrarilor.

Art. 298 (1) – Lucrarile de refacere se realizeaza prin remediere, reparare sau consolidare, pe baza de proiect intocmit conform principiilor prevazute in art. 297 si verificat conform prevederilor prezentului cod.

(2) – Proiectul se va intocmi pe baza expertizei tehnice intocmite de un expert tehnic atestat in conditiile prevazute in prezentul cod, care va confirma concordanta dintre proiect si solutiile propuse prin semnarea si stampilarea proiectului de lucrari de constructii;

(3) – In unele situatii, in care constructiile sunt grav afectate, daca inainte de lucrarile de refacere sunt necesare lucrari de sprijiniri provizorii, acestea vor fi executate, de asemenea, pe baza unui proiect, intocmit de catre expert sau de catre proiectant, in urma analizarii situatiei.

Art. 299 – Lucrarile de modernizare se realizeaza, de regula, prin reconstructie, putand interveni si reparari sau consolidari, pe baza unui proiect intocmit si verificat conform prevederilor legale.

Modul de tratare a activitatilor de interventie este confuz si contradictoriu, reproducand, pe de o parte, formulari din actuala Lege nr. 10/1995 privind calitatea in constructii (art. 293), iar pe de alta parte elemente novatoare, similare cu cele propuse de mine (art. 295), dar care nu sunt in concordanta.

In mod normal, ar trebui intai sa se spuna ce este o interventie, care sunt interventiile ce ne intereseaza prin cauze, scop si mod de realizare, ce conditii trebuie sa indeplineasca, documentatia de referinta, mijloace de realizare si personalul implicat.

In textul propus apar diferite categorii de interventie: pe de o parte trei categorii generalizatoare – intretinere, refacere si modernizare – primele cu rol de mentinere, celelalte de imbunatatire a starii tehnice a constructiilor (art. 295) si, pe de alta parte, lucrari de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiintare partiala, reparatii (art. 293) modificare, remediere (art. 296), reconstructie (art. 299). Bun, dar mai exista si alte tipuri de interventie ca supraetajarea (foarte la moda in prezent), recompartimentarea, adaptarea, conservarea, demolarea s.a.

Cum sa te descurci in acest noian de termeni si semnificatii?

Consider ca startul trebuie facut pornind de la precizarea semnificatiei pe care o atribuim notiunii de interventie pe constructie. Aceasta ar putea fi: „Interventia pe constructie este orice actiune asupra constructiei motivata de scopul mentinerii sau refacerii aptitudinii ei pentru exploatare“.

Pornind de la aceasta precizare, putem deosebi de la inceput doua categorii de interventii: cele ce urmaresc mentinerea aptitudinii pentru exploatare si le numim generic interventii „de mentenanta“ si cele ce urmaresc refacerea  aptitudinii pentru exploatare si le numim interventii „de reabilitare“ .

Interventiile de mentenanta vizeaza deci mentinerea calitatilor constructiilor in conditiile prevazute initial, fara a schimba aspectul sau alcatuirea lor. In aceasta categorie de interventii se situeaza intretinerea si reparatiile.

Ceea ce deosebeste cele doua tipuri de interventie este tehnologia utilizata in realizarea lor, respectiv mijloacele materiale, unelte si materiale:

• in cazul intretinerii este vorba de unelte si materiale diferite de cele folosite la realizarea constructiilor, iar acti­vi­tatile desfasurate privesc curatenia, protectia suprafetelor, ungerea mecanismelor, inlaturarea corpurilor straine s.a.;

• in cazul reparatiilor se folosesc unelte si materiale, precum si tehnici de lucru specifice lucrarilor de constructii si cuprind activitati ca zugravitul, vopsitul, tencuitul, betonatul, inlocuitul, consolidatul s.a.

Interventiile de reabilitare a constructiilor cuprind, la randul lor, doua categorii, respectiv interventiile de renovare si interventiile de restructurare.

Ceea ce deosebeste cele doua tipuri de interventie este impactul asupra constructiei:

• in cazul renovarii, interventia asupra constructiei se rezuma la schimbarea de aspect sau functionalitate, fara modificari structurale in alcatuirea constructiva, fapt ce influenteaza performantele legate de confortul utilizarii, in sensul imbunatatirii aptitudinii pentru exploatare prin cali­tatile privind confortul, in timp ce,

• in cazul restructurarii, schimbarile se produc, in mod predilect, in alcatuirea constructiv-structurala a constructiei, afectand astfel partea de calitati a aptitudinii pentru exploatare ce priveste siguranta constructiei.

Avand aceasta categorisire, este destul de simplu sa incadrezi diversele tipuri de lucrari intr-una dintre acestea, dupa cum ele afecteaza, sau nu, structura constructiva a constructiei. Astfel, modernizarea si restaurarea reprezinta interventii de reabilitare (renovare ± restructurare) avand drept scop refacerea unei aptitudini pentru exploatare (noi sau vechi), in timp ce  demolarea este o interventie pe constructii, dar fara scop pozitiv in a mentine sau reface aceasta calitate globala a constructiei.

Precizarile privind obligativitatea existentei unui proiect, bazat pe rezultatele unei expertize tehnice, ca si a unei autorizatii de construire s-ar referi in acceptiunea celor patru tipuri de interventii, doar la interventiile de restructurare a constructiilor, cele ce afecteaza siguranta beneficiarilor. Detaliile privind cuprinsul proiectelor si expertizelor, precum si modul de taxare in cazul autorizarii diferitelor interventii pot fi reduse la o fraza: „Interventiile de restructurare se executa pe baza de proiect si necesita autorizatie de construire“.

„Principiile“ prezentate in art. 297 privind lucrarile de „refacere si modernizare“ constituie indicatii gratuite si nelalocul lor in contextul acestui „cod“, iar articolele 298 si 299 nu fac decat sa repete ce s-a mai spus.

Sectiunea a 5-a „Obligatii si raspunderi privind interventiile in timp asupra constructiilor“, articolele 300–303 traseaza sarcini proprietarilor, proiectantilor, executantilor si utilizatorilor de constructii, sarcini banale ce nu merita a fi mentionate in mod separat, ci ar trebui incluse in textul articolelor din sectiunea a 4-a.

De altfel, nici nu este prea mult de spus: proprietarii isi organizeaza dupa dorinta interventiile de intretinere, reparatii si renovare, iar pentru interventiile de restructurare au nevoie de autorizatie de construire si, ca atare, de un proiect si un proiectant, apoi de un executant, eventual de un diriginte de santier, ca la orice constructie noua.

Art. 304, in sfarsit, impune ca monitorizarea comportarii in situ a constructiilor sa se faca respectandu-se reglementarile tehnice elaborate de catre MTCT: instructiuni cadru, instructiuni tehnice pe categorii de constructii si materiale de constructie si indrumatoare tehnice privind metode, procedee, aparatura si echipamente folosite in aceasta activitate.

Ca o noutate apare sectiunea a 6-a „Masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente“ incadrata la acest capitol III.

Care este insa legatura cu monitorizarea comportarii in situ a constructiilor? Practic, doar faptul ca starea de degradare a constructiilor constatata prin urmarirea comportarii lor inainte de cutremur poate fi un semnal de alarma de crestere a vulnerabilitatii lor, iar dupa cutremur de stare de avarie, in ambele situatii fiind nevoie de interventii de natura reparatiilor sau, in cazurile mai grave, de restructurare.

Restul prevederilor – identificare, expertizare, decizii, coordonare, elaborare de programe, educarea populatiei, finantare  s.a. – sunt prea putin legate de tema capitolului III sau nu ies din tiparul comun specific masurilor de urmarire si interventie curenta pe constructii avariate.

Cam la fel pot fi privite si „Reabilitarea termica a constructiilor“ (cap. IV) si „Reabilitarea estetica si moder­nizarea cladirilor vehi“ (cap. V) ce pot fi usor si logic cuprinse in capitolul III ca niste cazuri particulare, alaturi de altele de care difera doar prin cauzele ce le determina specificul: incendii, inundatii, alunecari de teren, tornade, furtuni, explozii, bombardamente etc., fenomene mai mult sau mai putin violente, mai mult sau mai putin frecvente.

In toate aceste cazuri se constata necesitatea unor interventii, bazate sau nu pe expertize, in vederea asigu­rarii aptitudinii pentru exploatare a constructiilor; de mentionat ca decizia de a efectua o interventie majora de reabilitare poate avea nu numai cauze obiective, exterioare, ci poate rezulta si din dorinta subiectiva a beneficiarului constructiei, de exemplu cand ii schimba destinatia sau din simpla placere/ambitie/inspiratie.

In ceea ce priveste finantarea activitatii de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor, ea ar trebui sa priveasca toate situatiile si ar trebui sa mearga pe principiul ca cheltuielile privesc pe cei ce le practica, respectiv pe beneficiarii constructiilor, indiferent de tipul de proprietate, dar ca statul ar trebui sa ia masuri de sustinere financiara – materiala – morala, atunci cand intervin probleme de siguranta a populatiei si protectie a mediului.

Dupa cum rezulta din comentariile prezentate, monito­rizarea comportarii in situ a constructiilor este o activitate la fel de importanta, ba chiar mai  importanta ca cercetarea, proiectarea si executia, nemaivorbind de alte activitati conexe – consultanta, asistenta, invatamant etc. – care toate au drept scop final, concentric, realizarea si prezervarea unor constructii apte pentru exploatare.

Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor trebuie sa devina o ocupatie de baza onorabila si ravnita pentru profesia de constructor, inscrisa la loc de frunte in nomenclatorul ocupatiilor din Romania.

Aceasta ocupatie este bine fundamentata teoretic, prin conceptul de aptitudine pentru exploatare a constructiilor, si pragmatic, prin activitatile de urmarire a  comportarii in situ a constructiilor si a interventiilor pe acestea.

Pentru intelegerea univoca a prevederilor normative privind aceasta ocupatie/activitate, ele ar trebui insotite de un glosar de termeni explicativi, ca orice disciplina ce si-a creat propria terminologie. In acest sens ar trebui revazut capitolul III, din titlul I „Definitii“.

S-ar mai putea adauga punctul de vedere amintit anterior ca, de fapt, „cartea tehnica a constructiei“propusa a figura la capitolul I: „Receptia lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferente“ din titlul VI: „Exploatarea constructiilor“ – ar trebui sa figureze la diviziunea codului privind monito­rizarea comportarii in situ a constructiilor, deoarece ea reprezinta documentatia de baza a acestei activitati ce se intinde pe zeci de ani; de altfel si receptia propriu-zisa, ce reprezinta o interfata intre executie – a carei terminare o confirma –  si exploatare – al carui inceput il marcheaza – apartine de monitorizare, al carui punct zero il reprezinta.

In incheierea acestor comentarii, imi exprim nedume­rirea cu privire la modul de a proceda al Inspectoratului de Stat in Constructii: propune un cod al constructiilor fara a apela la specialistii din anumite domenii tratate in acest act (norma sau lege?!), cum este, de exemplu, cel al monito­rizarii comportarii in situ a constructiilor pentru care exista o asociatie profesionala ai carei membri se ocupa de treizeci de ani de aceasta activitate si dintre care unii au elaborat primele prescriptii republicane (P130).

Desi public de mai multi ani comentarii critice la adresa unor reglementari derivate din Legea nr. 10/1995 si chiar a legii, se pare ca acestea nu si-au gasit ecou la cei chemati a le reelabora, probabil pentru a crea imaginea ca ei descopera America acum! Oare asa sa fie?

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 26 – mai 2007

 

Autor:
dr. ing. Felician Eduard Ioan Hann – presedintele Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2007/05/07/monitorizarea-comportarii-constructiilor-in-vizor-codul-constructiilor-propus-de-inspectoratul-de-stat-in-constructii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.