«

»

Mintea de pe urma!

Share

Se zice pe buna dreptate ca „meseria este bratara de aur“. Si asa si este de seama ce, pe zi ce trece, in ansamblul pietei concurentiale „cine are carte“ – adica stie bine ceva – „are si parte“, fiind cautat, preferat si folosit pentru a asigura eficienta, criteriul progresului concretizat in profit pentru orice intreprinzator sau societate privata.
In domeniul constructiilor, dupa 1990 acest lucru se „inaspreste“ pentru ca, fiind in prezent sectorul cel mai dinamic al economiei, si solicitarea de forta de munca a devenit stresanta, intrucat cererea a depasit si continua sa depaseasca oferta de forta de munca; si, mai ales, atunci cand este vorba de cea calificata. Astazi tehnologiile, utilajele si materialele pot fi aplicate cu eficienta numai de catre oameni temeinic pregatiti.
S-a parasit in buna masura mentalitatea traditionala (exersata inainte de 1990) potrivit careia „lasa ca merge si asa“.
A venit vremea (si bine ar fi sa se generalizeze acest lucru) ca mai toti „chematii“ spre sectorul constructiilor sa inteleaga ca „nu mai merge oricum“. Un adevar la care trebuie sa se alinieze in primul rand managerii societatilor de profil.
Se pune deci intrebarea: de ce s-a ajuns la o asemenea situatie? In primul rand, din cauza faptului ca amploarea luata de piata investitionala are loc in conditiile unei noi societati bazate, cu prioritate, pe capitalul privat. De unde si modificarile esentiale ale unor raporturi de realizare a investitiilor. Acum „dicteaza“ banul particular si nu „cel al nostru al tuturor“. Acolo unde, din pacate, inca totul este la colectiv, s-au generat „insusirile personale“ devenite – de cele mai multe ori – cazuri penale, dar de care nu se prea ocupa nimeni. Un paradox, nu? Distributie de fonduri de la bugetul nostru al tuturor spre buzunarul unora si acelorasi profitori. Sa i-o spuna lui Mutu (nu fotbalistului) ca toti cei chemati sa dea cu subsemnatul pentru jaful inregistrat dupa 1990 in economia romaneasca nu sunt vinovati, mai ales ca rezolutiile de invinuire sunt dominate de inselatorie, abuz in serviciu, delapidari, insusiri nejustificate din banii publici etc. Lor li se adauga mita, spaga, traficul de influenta politica, parlamentara sau guvernamentala si altele, toate in detrimentul unei cresteri economice reale pentru toti cetatenii tarii si nu numai pentru escrocii impusi, de o presa aservita si bolnava (tot dupa bani), ca „modele“ de oameni care au reusit in afaceri. Nominalizarile vi le lasam dvs. Ele sunt numeroase si se lafaie pe micile ecrane, prin personaje dubioase si sfidatoare.
Sa revenim insa la… constructori si la problemele lor legate de forta de munca deficitara. Ei se confrunta din ce in ce mai mult cu dificultati majore pe masura ce volumul investitiilor este in plin trend ascendent, cum se spune mai nou.
Potrivit unor oficiali ai patronatelor din constructii, in prezent lucreaza pe santiere cam 350 de mii de oameni, necesarul fiind de peste 500 de mii, deficitul creand destule batai de cap managerilor care trebuie sa gaseasca tot felul de solutii de iesire din impas.
Problema cea mai delicata priveste personalul calificat, aici fiind vorba despre forta de munca de care depind productivitatea, calitatea si eficienta pentru constructor si beneficiar.
Din aceleasi surse mentionate, am retinut ca tocmai asemenea oameni care ne lipsesc in momentul de fata isi profeseaza meseria peste hotarele Romaniei.
In Israel, de pilda, sunt peste 40.000 de constructori romani, iar in Spania, Italia, Germania, ca sa enumeram doar cateva, numarul lor il depaseste cu mult pe cel din Israel in fiecare dintre aceste tari.
S-a vehiculat de mai multe ori ideea ca, marind salariile, se vor intoarce acasa constructorii romani.
Nici gand, pentru ca in strainatate nu numai salariile sunt tentante, ci si alte conditii de trai.
Mai mult, cei care revin sunt deja pensionari sau in pragul pensionarii si numai de constructii nu le mai pasa.
Pentru a iesi cat de cat din aceasta situatie, golul de forta de munca este partial acoperit de asa-zisa munca la negru, prin care managerii si societatile lor se eschiveaza de la platile catre stat.
Aceasta stare de lucruri (deficitul de constructori) isi are obarsia in indiferenta manifestata dupa 1990 fata de invatamantul de profil, in special cel profesional si mediu (licee tehnice, scoli postliceale si de maistri).
Meseriile din constructii trebuie invatate si nu „dobandite“ la locul de munca.
Unde sunt scolile medii si profesionale de zidari, dulgheri, fierari-betonisti etc.?
A trebuit sa ne lovim cu capul de prag pentru a intelege ca fara ele nu se poate.
Este bine totusi ca, atat de tarziu (dupa 17 ani), Ministerul Educatiei si asociatiile profesionale (ARACO si Patronatul Societatilor din Constructii) si-au unit fortele pentru relansarea invatamantului profesional si mediu cu profil de constructii, cu intentia revigorarii unui domeniu cu aplicabilitate pentru zeci si zeci de ani de aici inainte.
Amatorismului, delasarii si improvizatiilor trebuie in sfarsit sa le ia locul profesionalismul, pentru a rezista pe piata concurentiala din constructii, atat din punct de vedere cantitativ, cat mai ales calitativ.
Asadar, este buna oricand si „mintea de pe urma”. Bine ar fi sa n-o folosim prea des!



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2007/10/03/mintea-de-pe-urma/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.