«

»

Autorizarea responsabililor cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor

Share

A aparut pe site-ul Inspectoratului de Stat in Constructii „Procedura de autorizare a personalului de specialitate in constructii“ care mi-a starnit interesul prin faptul ca se referea, printre altele, la autorizarea asa-numitilor „Responsabili cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor“. Cred ca nu mai este necesar sa mentionez ca Inspectoratul nu a fost interesat sa afle parerea asociatiei profesionale ce poarta denumirea de „Comisie Nationala Comportarea in situ a Constructiilor“ pe care o reprezint si care se ocupa de aceasta activitate de peste 20 de ani, adica de la infiintare, din 1983, sau daca a aflat-o din presa de specialitate, in care am publicat mult, a preferat sa o ignore, asa cum ne ignora,  nu numai pe noi, dar si pe alti reprezentanti ai diverselor ocupatii din profesia de „inginer constructor“.

Dar sa trecem peste aceste sentimente de frustrare pe care ni le provoaca una dintre componentele autoritatii actuale a statului si sa prezentam observatiile cu privire la unele prevederi ale acestei noi reglementari.

 

Pornim de la art. 5 care spune ca „Autorizarea se refera la evaluarea capacitatii tehnice si a experientei profesionale a specialistilor care solicita obtinerea autorizatiei in vederea executarii uneia din functiile de la art. 1“ si trecem la definitia autorizarii din art. 10, redactata astfel: „autorizare – procedura prin care Inspectoratul de Stat in Constructii, prin comisiile teritoriale de autorizare constituite la nivelul inspectoratelor teritoriale de constructii, atesta ca personalul de specialitate din constructii este competent sa efectueze si sa indepli­neasca sarcinile specifice pentru care a fost autorizat“.

Ne oprim aici deocamdata.

In urma cu cativa ani, la una dintre intalnirile membrilor asociatiei noastre profesionale, un reprezentant al ISC a tinut sa ne atentioneze si sa ne explice foarte clar diferenta dintre procedura de autorizare si cea de atestare. De ce revin asupra acestui aspect? Tocmai pentru ca in documentul ISC actual apare o confuzie pe aceasta tema: autorizarea nu atesta competenta personalului ce urmeaza a indeplini anumite activitati, ci exprima doar acordul ca un anumit specialist (deci avand competenta atestata) sa duca acea activitate cu girul celui ce autorizeaza. Cu alte cuvinte, autorizarea este un act de vointa prin care cel ce autorizeaza da permisiunea/puterea/dreptul de a face ceva autorizatului. Conditia este ca cel ce autorizeaza sa fie, la randul sau, imputernicit sa o faca, sau sa fie capabil a sustine, in caz de nevoie, financiar si in fata legii pe cel pe care l-a autorizat.

Din acest punct de vedere, cuprinsul art. 6, respectiv „Autorizarea personalului de specialitate in constructii de catre Inspectoratul de Stat in Constructii nu conduce la transferul responsabilitatii de la persoana auto­rizata la organismul de autorizare si nici nu-i exonereaza pe acestia (n.a. – care acestia?) de obliga­tiile si responsabilitatile ce le revin“, este complet incorect si exprima doar fuga de responsabilitate a ISC. Dupa parerea mea, in cazul in care un „autorizat“ comite greseli in activitatea pentru care a fost autorizat, raspunderea consecintelor o poarta in primul rand „autorizatul“, dar o parte a raspunderii revine si celui ce a autorizat, de exemplu o persoana incompetenta.

Aici intervine problema atestarii competentei.

Competenta este rezultatul calificarii pentru o profesie, completata de experienta exercitarii profesiei in cadrul unei ocupatii. Asa este cazul inginerului constructor, calificat ca atare printr-o diploma in urma absolvirii unei facultati si care lucreaza ca proiectant, cercetator, executant, cadru didactic, consultant…, deci care are o ocupatie in cadrul careia dobandeste experienta necesara pentru a deveni un specialist competent.

Cu alte cuvinte, un „calificat“ inginer constructor nu poate fi competent „in toate“, ci numai in ocupatiile pe care le-a practicat sau le practica.

Si acum sa revenim la textul documentului ISC: este Inspectoratul de Stat in Constructii autorizat de catre cineva sa ateste competentele in profesia de inginer constructor? Are Inspectoratul de Stat in Constructii calitatea de a atesta competenta ocupationala pentru care isi aroga dreptul?

Nu ma voi referi la atestarea competentei pentru functiile de sef laborator incercari, sef statie produse, specialist incercari nedistructive, responsabil cu controlul tehnic de calitate, pentru care las pe altii sa se exprime, dar imi spun parerea in ceea ce priveste „Responsabilul cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor“.

Anexa 1 precizeaza, printre altele, conditiile de auto­rizare pentru acest „Responsabil cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor“, anume:

Ei bine, o asemenea tratare a problemei denota o totala necunoastere a activitatilor pe care le implica ocupatia de „Monitorizare a comportarii in situ a constructiilor“ si chiar o lipsa de interes si respect fata de ceea ce prevad reglementarile in vigoare in acest domeniu. De altfel, in cap. III al documentatiei ISC „Cadrul legal“ nici nu sunt pomenite doua reglementari de baza pentru aceasta activitate, respectiv „Normativ privind urmarirea comportarii in timp a constructiilor“ P 130-1999 si „Instructiuni privind autorizarea responsabililor cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor“ elaborat chiar de ISC (Ord. MLPAT nr. 31N din 2.10.1995).

Or, Normativul P130 prevede clar: „Urmarirea speciala a comportarii constructiilor se efectueaza prin mijloace de observare si masurare complexe si specia­lizate, adaptate obiectivelor specifice ale fiecarui caz in parte si tinand seama de prevederile reglementarilor tehnice in vigoare”… sau „Urmarirea speciala a comportarii constructiilor efectuandu-se cu mijloace complexe si specializate necesita un personal specializat in astfel de lucrari, specialisti in domeniul cercetarii experimentale a elementelor si structurilor de constructii, specialisti in dispozitive si aparatura de masura si control, cat si specialisti in achizitia si prelucrarea automata a datelor. Acest personal va fi organizat in echipe „specializate pentru urmarirea speciala a constructiilor“.

Apare in mod evident ca urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor reprezinta mai mult o activitate de cercetare specializata, pentru care competentele de proiectant sau executant sunt insuficiente, la fel ca si calificarile de tehnician sau subinginer.

Daca ne mai uitam si la obligatiile si raspunderile executantilor urmaririi constructiilor, vom constata imediat si evident ca cerintele de calificare cerute prin reglementarea de procedura propusa acum de ISC pentru responsabilul cu urmarirea speciala nu-i asigura acestuia, nici pe departe, competenta necesara desfasurarii unei activitati de asemenea responsabilitate, ce include posibilitatea nesesizarii unui eventual risc de accident cu urmari chiar catastrofale.

Printr-o asemenea abordare a problemei autorizarii responsabilului cu urmarirea speciala a comportarii in exploatare a constructiilor, ISC ar putea fi tras la raspundere in caz de accident, chiar daca nu-si asuma raspunderea in mod formal.

Ar trebui ca ISC sa renunte la pretentia ca prin auto­rizare sa si ateste competenta solicitantului, lasand aceasta atestare a competentei pentru ocupatia „Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor“ celor ce o practica si-i cunosc particularitatile.

O posibila actiune benefica din partea ISC si care ar sustine efectiv scopul si obiectivele deosebit de importante ale activitatii de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor cu privire la siguranta populatiei si protectia mediului ar fi promovarea ocupatiei cu aceasta denumire, cu stabilirea conditiilor de calificare, apeland si la experienta asociatiilor profesionale de profil.

Dar, inainte de toate, ar trebui ca profilul acestei ocupatii sa fie bine definit – asa cum apare in documentele din colectia „Comentarii si recomandari CNCisC“ ale Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor – si insusit de reprezentantii autoritatii publice pentru constructii, care sa-i inteleaga si avantajul economic si social: aparitia unei noi ocupatii profitabile atat persoanelor fizice, cat si celor juridice ce s-ar lansa pe aceasta cale, dar profitabila si societatii in ansamblu ce si-ar vedea constructiile date in grija unor specialisti competenti, de incredere.

Ar mai fi de facut o observatie: de fiecare data cand apare o formula noua de reglementare, reprezentantii autoritatii de avizare se considera datori sa o „imbunatateasca“; si cum, de regula, nefiind specialisti, nu au formule mai pertinente, adauga fel de fel de nimicuri care nu fac decat sa  dilueze esenta, marind sterilul. Asa am patit cu prima redactare a Legii nr. 10 dupa 1990, asa am patit cu redactarea Normativului P130-1988. Nici pana acum nu s-a inteles esenta activitatii de monitori­zare a comportarii in situ a constructiilor si nici rostul prezentarii in reglementare a urmaririi comportarii sub doua forme distincte: urmarirea curenta si urmarirea speciala.

Urmarirea curenta se aplica tuturor constructiilor pe toata durata lor de existenta si se realizeaza de catre proprietari (direct sau prin altii), cu mijloace tehnice simple, de uz curent, avand drept obiectiv prevenirea degradarii premature, a disfunctionalitatilor si accidentelor, in scopul justificarii interventiilor de mentenanta; documentul director este instructiunea de urmarire curenta elaborata de proiectant (acesta cunoaste cel mai bine slabiciunile constructiei proiectate).

Urmarirea speciala se aplica anumitor constructii pe diverse durate de timp si se realizeaza de catre specialisti, cu mijloace tehnice sofisticate, in scopul solutionarii motivelor care au generat-o; documentul director este proiectul de urmarire speciala.

Din nefericire, elaboratorul primelor instructiuni privind autorizarea responsabilului cu urmarirea comportarii in exploatare a constructiilor (ing. Avram C. din ISC) nu a inteles ca responsabilul era numit de proprietar pentru urmarirea curenta si nici domnul ing. Noica N., atunci inspector de stat, nu a sesizat diferenta, astfel ca a aparut nazbatia de reglementare, perpetuata pana acum.

Ceea ce ma intriga si imi provoaca o oarecare frustrare (dar nu prea mare) este faptul ca – desi lansez provocare dupa provocare prin ideile promovate, punand sub semnul intrebarii justetea reglementarilor oficiale intr-un domeniu atat de important – nimeni nu se sesizeaza, nu reactioneaza, nu porneste un dialog, o dezbatere pe aceasta tema. Oare sa fie atat de lipsita de interes? Oare in ceea ce afirm nu exista niciun sambure de adevar? Nici autoritatea de reglementari in constructii, nici asociatiile profesionale nu dau nici cel mai mic semn de interes. Pacat, mare pacat.

Cine totusi doreste sa se documenteze pe aceasta tema se poate adresa Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor, Soseaua Pantelimon 266 (la INCERC) Bucuresti, tel: 021-252.61.36; fax: 021-255.062; e-mail: hannfelician@yahoo.com; www.cncisc.3x.ro.

 

Referinte

Hann F.E.I. – Comportarea in situ a constructiilor si aptitudinea lor pentru exploatare. Colectia „Comentarii si recomandari CNCisC nr. 1“, mai 1999, INCERC, Bucuresti.

Hann F.E.I. – Comentarii privind reglementarile romanesti referitoare la urmarirea comportarii in situ a constructiilor. Colectia „Comentarii si recomandari CNCisC nr. 3“, mai 2004, INCERC, Bucuresti.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 34 – ianuarie-februarie 2008

 

Autor:
dr. ing. Felician Eduard Ioan HANN



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/02/28/autorizarea-responsabililor-cu-urmarirea-speciala-a-comportarii-in-exploatare-a-constructiilor/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.