«

»

CELSIUS 2000: Asigurarea confortului si a eficientei energetice in cladiri

Share

De curand, dupa majorarea pretului gazelor naturale cu 8,42%, domnul ministru Varujan Vozganian a declarat, la audierile Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputatilor, ca „ar trebui sa nu lansam mesaje de panica pentru romani“.

De acord ca strategia de dezvoltare a tarii noastre trebuie fundamentata pe analize rationale, temeinice, multisectoriale si nu pe scenarii de evolutii catastrofale. Dar nici nu putem trece sub tacere declinul de resurse de combustibili fosili si implicatiile tot mai grave – asupra sanatatii planetei noastre – a continuarii cresterii consumului acestor combustibili, efectele incalzirii globale la care suntem martori in ultimii ani neputand fi corect si precis evaluate, in dinamica lor, pe termen mediu si scurt, nicidecum in perspectiva viitoarelor decenii (nu secole).

 

Ce constatam, in prezent, la nivelul tarii noastre?

Dupa ratarea tintei de inflatie pentru 2007, am inceput acest an cu cifre superioare celor de anul trecut, adica 7,26% (rata anuala) in ianuarie si 7,97% in februarie, fapt care face ca, atat Institutul National de Statistica cat si Comisia Nationala de Prognoza, sa estimeze cresteri superioare la nivelul acestui an fata de nivelul anului trecut.

Este important de semnalat ca nivelul ridicat al inflatiei pe luna februarie a fost semnificativ influentat de cresterea cu peste 8% a pretului gazelor naturale, crestere care a anulat, practic, scaderile inregistrate la unele bunuri alimentare si la servicii.

 

La ce sa ne asteptam in continuare?

Distrigaz Sud considera necesara o majorare a pretului gazelor naturale cu valori intre 8% si 12%, in timp ce E.ON Gaz Romania solicita o noua majorare a pretului gazelor naturale cu 12% de la 1 aprilie. Ambele companii, furnizori importanti pe piata romaneasca, considera necesara o majorare cu 25% a actualului pret al gazelor, ca urmare a cresterii continue a pretului de achizitie a gazelor din import. De mentionat ca, la nivelul actualelor consumuri, tara noastra utilizeaza circa 40%-50% gaze din import, pentru care importatorii platesc 375 dolari/mia de metri cubi, acest pret fiind cu 25% mai mare decat pretul cu care Gazprom livreaza gazele catre alte tari europene. Iar pentru a ilustra dinamica preturilor gazelor din import, vom arata ca in ianuarie 2006 plateam 285 dolari/mia de metri cubi, iar in ianuarie 2007 am platit 305 dolari/mia de metri cubi.

Se intelege ca importantele cresteri ale preturilor gazelor naturale si petrolului, in lume si pe piata romaneasca, vor crea presiuni importante asupra nivelului preturilor de consum, fapt care face tot mai dificila incadrarea inflatiei din acest an pe o panta descendenta. In plus, chiar daca ponderea combustibililor este mica in „cosul de consum”, valoarea totala va creste, pentru ca nu ne putem astepta la diminuari ale preturilor resurselor naturale, in conditiile – mai apropiate sau mai departate – ale epuizarii acestor resurse.

In anii ’70 ai secolului trecut, cu ocazia primului soc al petrolului, omenirea a inteles ca “cea mai importanta sursa de energie trebuie sa fie economia de energie”. Si atunci nu se punea decat problema diminuarii resurselor, nu si cea a poluarii grave a mediului inconjurator, iar pretul barilului de petrol ajunsese la nivelul de 30 dolari. Cat a ajuns astazi stie toata lumea.

Conjunctura actuala pe piata mondiala a energiei si conditiile particulare ale tarii noastre, in care cresteri ale consumului de combustibili nu pot fi asigurate decat prin importuri, trebuie sa ne conduca la adoptarea de masuri mai ferme pentru economia de energie, pentru cresterea ponderii energiilor din surse neconventionale in balanta energetica a tarii.

Este important de stiut ca orice economie de combustibili se materializeaza in reduceri ale importurilor, cu efecte importante in reducerea presiunilor asupra balantei de plati externe, in reduceri semnificative ale presiunilor inflationiste.

Avem in vedere economia de combustibili nu ca o abstinenta in utilizarea energiei, ci ca o utilizare rationala, in care masurile de economie sa fie dublate de utilizarea tot mai larga a energiilor regenerabile.

Societatea Celsius 2000 a actionat permanent pentru producerea de echipamente termice cu condensare, capabile de a asigura efectul termic util cu un consum cat mai redus de gaz natural. Putem aminti ca societatea a fost printre pionierii introducerii acestei noi generatii de centrale termice, generatie care, in prezent, este pe cale de inlocuire totala a centralelor clasice. Pentru o buna intelegere vom arata ca centralele termice cu condensare sunt incadrate in banda A de eficienta energetica, in timp ce centralele clasice sunt incadrate in benzile C sau D. Iar aceasta diferenta de eficienta se poate materializa in consumuri de gaze naturale de pana la 30%.

De asemenea, cu cat este mai redus consumul de combustibil, este mult diminuata emisia in atmosfera a gazelor cu efect de sera, in principal oxizi de carbon si de azot.

Daca pe seama tehnologiei cu condensare s-au obtinut reduceri importante ale consumurilor de combustibili, alte reduceri se mai pot realiza prin extinderea folosirii pentru confortul termic al locuintelor a energiilor neconventionale.

In acest scop, societatea noastra participa la un program de cercetare condus de Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, in cadrul proiectului „Asigurarea confortului si a eficientei energetice in cladiri prin utilizarea surselor regenerabile (CEER)“. Proiectul urmeaza a fi incheiat in acest an si va prezenta solutii concrete pentru cladiri de locuit sau cu alte destinatii, administrative, sociale sau de cultura. Au fost proiectate si realizate echipamente care folosesc atat centrale termice in condensare, cat si captatoare solare menite a utiliza aceasta energie curata si nepoluanta pe parcursul zilelor din mai mult de jumatate din an, practic din martie pana in octombrie. Aceasta energie are si marele avantaj ca este disponibila gratuit.

Dintre solutiile cuprinse in proiect consideram utila si prezentarea unui echipament simplu, necesar acumularii energiei solare pentru scopuri casnice, realizat intr-o executie compacta si robusta, incluzand un panou solar cu suprafata de 2,5 mp, un boiler emailat de 150 litri, dotat cu rezistenta electrica de imersie si anod de magneziu, valva de sens si supapa de siguranta, dispozitive de fixare pe acoperis sau pe terase (foto 1).

Foarte important pentru acest echipament este faptul ca, prin constructia sa foarte simpla si compacta, poate fi utilizat in locuri izolate, poate fi conectat relativ usor la reteaua de apa curenta si la conducta de apa calda de consum. Poate fi amplasat pe sol sau pe un spatiu plat disponibil la partea superioara a cladirii, avand grija sa nu fie umbrit de arbori sau de alte cladiri din vecinatate. In plus, datorita particularitatilor constructive, poate fi relativ usor incastrat in structura acoperisului, intreaga sectiune de acumulare fiind, in acest caz, sub acoperis, adica in podul cladirii.

Utilizand un alcool ca agent de transfer termic, panoul poate rezista la temperaturi exterioare de pana la -40 0C. La aceleasi temperaturi izolatia termica a boilerului si a conductelor s-ar putea sa nu fie total satisfacatoare si in acest caz vor fi necesare masuri suplimentare de protectie, luate de la caz la caz.

Rezultatele masuratorilor sunt prezentate in graficul anexat (fig. 1). Caracteristic este faptul ca, desi acumularea este de 150 litri, iar utilizarea apei s-a facut in mod continuu, s-a asigurat o temperatura buna pana la un nivel rezonabil, pentru peste 200 litri. Masuratorile au fost facute dupa ora 14, practic in miezul zilei, cand iluminatia solara a continuat sa fie buna. Daca golirea ar fi fost facuta cu un debit normal pentru utilizarea intr-o gospodarie, adica esalonat pe parcursul zilei, atunci cantitatea de apa disponibila pentru consum ar fi fost mai mare de 200 litri.

Majoritatea masuratorilor au fost facute dupa o acumulare de sase ore, de dimineata pana la pranz, situatie cores­punzatoare gospodariilor in care, pana la finele zilei precedente, a fost utilizat intregul stoc de apa calda. De asemenea, unele masuratori au fost facute in situatia in care, neexistand consum, temperatura apei acumulate a crescut mai mult. Se intelege ca sunt de facut completari ale bazei de date cu functionarea sistemului la temperaturi mai scazute ale aerului sau ale apei din retea.

Sunt necesare unele masuri pentru asigurarea functionarii echipamentului in conditii cat mai variate, similare celor existente intr-o gospodarie. Astfel, daca apa calda acumulata in timpul zilei este consumata integral pana seara, in lipsa posibilitatii de acumulare pe timpul noptii, se impune utilizarea rezistentei termice de imersie de 2 kW. Se intelege ca utilizarea acestei rezistente este profitabila daca gospodaria respectiva este prevazuta cu un contor care sa inregistreze separat consumul de noapte, cu un tarif mai scazut.

In acelasi timp, utilizarea rezistentei electrice este recomandata pentru ridicarea, in anumite perioade, a temperaturii apei acumulate pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor periculoase cum ar fi Legionella, sau in perioadele foarte friguroase, pentru a preveni inghetul.

In general, se considera ca echipamentele capabile sa aduca energia solara in casele oamenilor sunt echipamente costisitoare, a caror amortizare se poate realiza in perioade foarte mari de timp. Marea greseala care se face in calculul duratelor de amortizare este aceea de a compara valoarea investitiei cu costul economiei de combustibil, cost care este calculat cu pretul unitar actual al combustibilului. Daca se ia insa in calcul pretul gazelor naturale in dinamica lor continuu crescatoare, atunci si duratele de amortizare vor fi mult mai scurte.

De asemenea, prin Strategia de Dezvoltare Durabila a Romaniei, trebuie creat un sistem functional de stimulare a celor care fac investitii in sisteme moderne de producere a energiei, pentru scopuri domestice, cu utilizarea energiilor din surse regenerabile. Masuri de acest fel sunt adoptate in majoritatea tarilor Uniunii Europene si nu este de mirare ca, in tari foarte dezvoltate ca Germania, Anglia, Franta si Spania, rezultatele sa fie spectaculoase.

In final, vom semnala Planul Comisiei Europene pentru combaterea schimbarilor climatice, cunoscut si ca Planul 20/20/20 pana in 2020. Potrivit acestui plan, prezentat recent Parlamentului European, se urmareste adoptarea acelor masuri care sa conduca la cresterea cu 20% a eficientei energetice, reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera si realizarea unui procent minim de 20% in utilizarea surselor regenerabile de energie.

Ca stat membru al Uniunii avem datoria sa ne coordonam masurile pe plan intern cu cele adoptate de Comisie, aceste masuri reprezentand contributii salutare la diminuarea importurilor de combustibili, la reducerea efortului valutar, la reducerea presiunilor inflationiste si, deosebit de important, la combaterea fenomenelor gene­rate de incalzirea globala.

Echipamentele pe care le-am prezentat mai sus vor putea fi vazute in standul Celsius 2000 SRL din cadrul expozitiei „Exporenew Energy“, in perioada 21-24 aprilie in cadrul Romexpo SA.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 36 – aprilie 2008

 

Autor:
ing. Ioan Andronache



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/04/30/celsius-2000-asigurarea-confortului-si-a-eficientei-energetice-in-cladiri/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.