«

»

Caracteristici mecanice ale betonului armat dispers cu fibre metalice

Share

Stabilirea compozitiei betonului consta in alegerea materialelor componente si precizarea consumurilor la un metru cub de beton preparat, astfel incat sa se asigure cu un consum optim de materiale rezistente superioare, o lucrabilitate corespunzatoare a amestecului proaspat si, daca sunt necesare, calitati suplimentare impuse de conditiile de exploatare a constructiilor.

 

Prin metodologia de stabilire a compozitiei betonului, trebuie cunoscute urmatoarele elemente:

• clasa betonului – C20/25;

• caracteristicile elementelor ce urmeaza a fi executate (sectiune redusa la care distanta intre armaturi este mica, implica o granulozitate a agregatelor de 0-16 si o lucrabilitate L4);

• conditiile de transport;

• conditiile de punere in opera;

• conditiile de intarire – normale.

Pentru obtinerea unui beton cu o contractie cat mai mica, se impune folosirea unui beton cu un raport A/C redus.

Dupa incercari preliminare, s-a ajuns la urmatoarea compozitie a betonului:

• ciment de tip II BS 32,5 – 430 kg/m3;

• agregate de rau 1.542 kg/m3 (sort 1 = 510 kg/m3, sort 2 = 400 kg/m3, sort 3 = 632 kg/m3);

• apa – 215 litri/m3;

• fibre metalice cu capete indoite – 40 kg/m3 (╗1,6%).

Fibrele metalice sunt folosite in prezent la diferite tipuri de lucrari (pardoseli, elemente prefabricate, tuneluri etc.), prezentand urmatoa­rele particularitati:

• independente (fig. 1.a);

• in manunchi lipite cu un anco­lant (fig. 1.b).

Pentru prepararea betonului s-au utilizat fibrele metalice, cu urmatoarele caracteristici:

• raport geometric mare (l/d = 50) pentru fibra metalica cu lungimea lf = 50 mm si (l/d = 44) pentru fibra metalica cu lungimea lf = 35 mm; aceste fibre au lungimi mai mari decat cea critica;

• capetele indoite implica un efort mai mare pentru a fi smulse (fig. 2. a si b);

• otelurile folosite la obtinerea fibrelor sunt de calitate superioara (Ra > 1.100 N/mm2).

Datorita calitatilor fibrelor meta­lice enumerate, betoanele obtinute prin armare dispersa prezinta proprietati superioare fata de betoanele obisnuite, astfel:

• fibrele metalice limiteaza, de la cele mai mici incarcari, procesul de microfisurare, iar in momentul in care fisurile isi fac aparitia, fibrele care traverseaza fisura preiau o parte din tensiuni, impiedicand astfel propagarea acestora (fig. 3);

• fibrele confera betonului obis­nuit ductilitate, proprietate necesara atunci cand se urmareste realizarea unor structuri cu o comportare buna la actiuni seismice;

• ca urmare a unei distributii spatiale, oarecum omogene a fibrelor, betonul armat dispers prezinta o rezistenta mare la incovoiere, compresiune, soc si la uzura.

Pentru stabilirea caracteristicilor fizico-mecanice ale betonului armat cu fibre metalice, s-au facut incercari pe tipuri de epruvete confectionate cu reteta mentionata, pastrate si incercate in conditiile prevazute de normele romanesti actuale.

Epruvetele au avut urmatoarele forme:

• cuburi cu latura de 141 mm;

• cilindri cu inaltimea de 320 mm si aria sectiunii transversale de 200 cm2;

• prisme (100 x 100 x 550 mm).

 

Modalitati de determinare a calitatii betonului

Dupa scopul urmarit la efectua­rea incercarilor, acestea se clasifica astfel:

• incercari preliminare, folosite pentru stabilirea compozitiei optime a betonului;

• incercari de verificare a calitatii betonului in cursul executiei unei constructii;

• incercari de verificare a calitatii betonului din elementele de constructii.

Epruvetele necesare efectuarii incercarilor preliminare si incercarilor de verificare in cursul executiei unei constructii sunt de forma cubica, cilindrica sau prismatica. Acestea sunt confectionate din beton proaspat, preparat in laboratoare, in cazul incercarilor preli­minare, respectiv din probe de beton luate de la locul de punere in opera sau de la statiile centrale de beton, in cazul incercarilor de control. In functie de scopul urmarit, incercarile preliminare se pot efectua la 1, 3, 7, 14 sau la 28 de zile, iar incercarile de verificare a clasei betonului se efectueaza la 28 de zile, in cazul betoanelor destinate constructiilor obisnuite, respectiv 90 zile in cazul betoanelor hidrotehnice masive. Epruvetele de aceeasi forma, confectionate din aceeasi sarja de beton, incercate la aceeasi varsta constituie o serie. Seria va fi alcatuita din cel putin 6 epruvete in cazul incercarilor preliminare efectuate la 28 de zile si de cel putin 3 epruvete in celelalte cazuri. Confectionarea epruvetelor se face in tipare metalice demontabile, prevazute cu rame prelungitoare si indeplinind conditiile standardizate. Dupa intrebuintare, tiparele se curata cu perii de sarma, dupa care fetele interioare se ung cu un strat subtire de ulei mineral. Inainte de introducerea in tipare, betonul se reamesteca si epruvetele se confectioneaza dupa cel mult o jumatate de ora de la lua­rea probelor si la cel mult o ora de la prepararea betonului. Confectionarea probelor se face prin indesare manu­ala sau prin vibrare, in functie de procedeul de compactare utilizat la punerea in opera a betonului.

Pana la decofrare, epruvetele pot fi pastrate:

• intr-o incapere avand tempe­ratura T= (20±4) 0C, umiditatea W = (65 ± 5)% si sunt decofrate la un timp t = (20 ± 4) h de la confectio­nare, pastrate intr-un anumit regim de umiditate o anumita perioada de timp, in raport cu latura epruvetei si destinatia betonului;

• langa elementul de constructie, in conditii de umiditate si tempe­ratura identice, atat inainte cat si dupa decofrare.

Notarea epruvetelor se va face pe fata de turnare sau pe cea opusa acesteia, imediat dupa decofrare, si va trebui sa cuprinda: indicativul prescurtat al unitatii, numarul de identificare si data confectionarii. Epruvetele ce urmeaza a fi trimise laboratoarelor de incercari se ambaleaza corespunzator regimului de umiditate in care s-au pastrat. Expedierea epruvetelor se face cu cel mult 3 zile inainte de data incercarii. Cuburile, cilindrii sau prismele astfel confectionate vor fi folosite pentru determinarea rezistentelor mecanice prin incercari distructive.

 

Determinarea caracteristicilor mecanice ale betonului

Rezistentele betonului sunt determinate prin incercarea unor probe cu forme diferite si dimensiuni (cilindri, cuburi, prisme si fragmente de prisma) pana la rupere. In practica, sunt folosite frecvent doua tipuri de determinari pentru:

controlul calitatii betonului, probele sunt confectionate din beton care se toarna in sarje la o anumita lucrare si pastrate in conditiile prescrise de normativele in vigoare;

determinarea rezistentelor reale, probele sunt extrase cu freze speciale – carotiere, din elementul structural investigat al unei structuri de rezistenta existente.

Pentru ca rezultatele obtinute sa poata fi comparate cu valorile date in normative, este necesara res­pectarea unor criterii standard pentru determinarea acestora. Sunt reglementate modurile de determinare a rezistentelor mecanice,  care reprezinta marimi conventio­nale stabilite prin incercari de scurta durata. Determinarile cel mai frecvent utilizate sunt prezentate in tabelul 1.

 

Rezistenta la compresiune a betonului

Constituie o caracteristica repre­zen­tativa a calitatii acestuia, deoa­rece permite obtinerea unor indicatii suficient de precise asupra modului de comportare a materialului la diferite solicitari, asupra proprieta­tilor de deformare si a durabilitatii betonului.

Rezistenta la compresiune s-a determinat pe cilindri, cuburi si fragmente de prisma.

Se analizeaza modul de rupere a betonului simplu si a betonului armat dispers cu fibre metalice sub actiunea solicitarilor de compresiune pe diferite tipuri de epruvete, determinandu-se, pe cale experimentala, valorile rezistentelor la compresiune.

In urma incercarilor efectuate, se face aprecierea calitatii betonului si pe baza valorilor rezistentelor obtinute, incadrarea betonului incercat in clasa corespunzatoare.

Clasa betonului este definita pe baza rezistentei caracteristice fck cil (fck cub), care este rezistenta la compresiune in N/mm2 determinata pe cilindri cu aria sectiunii de 200 cm2 (sau pe cuburi) la  28 de zile, sub a carei valoare se pot situa cel mult 5% din rezultate.

In tabelul 2 sunt prezentate clasele de beton conform definitiei anterioare si corespondenta orientativa cu vechile notatii.

Clasele de beton care nu se regasesc in normele europene si care raman valabile pana la intrarea in vigoare a Romcodurilor de proiectare (corelate cu Eurocodul 2) sunt pre­zen­tate in tabelul 3.

Incercarea epruvetelor se face perpendicular pe directia de turnare a acestora.

Rezistenta la compresiune se calculeaza cu relatia:

La determinarea rezistentei la compresiune, se aplica cazul in care conformitatea este verificata conside­rand rezultatele a 6 sau mai multe probe notate: x1, x2, … x6 … xn.

Rezistentele la compresiune trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

unde:

este valoarea medie a rezistentelor obtinute;

xmin – este valoarea minima a rezistentelor obtinute;

Sn – este abaterea standard;

fck – este rezistenta caracteristica la compresiune a betonului la 28 zile, in functie de clasa betonului, determinata pe cilindri sau cuburi;

 si k – sunt constante ce depind de numarul de probe si gradul de asigurare cerut (tabelul 4);

n – este numarul de probe de control.

Rezistenta cilindrica – Rcil

Determinarea rezistentei la compresiune a betonului pe epruvete cilindrice este practicata ca metoda oficiala in stabilirea clasei betonului. Aceasta rezistenta folosita pentru determinarea clasei betonului s-a determinat pe cilindri cu diametrul de 160 mm, inaltimea de 320 mm si aria sectiunii transversale de 200 cm2.

Incercarea se efectueaza fara diminuarea frecarii de platane, ceea ce determina traseul fisurilor de cedare, inclinate spre capete si verticale in zona de mijloc (fig. 4.a). Daca nu se realizeaza centrarea perfecta, ruperea se poate produce prin lunecare dupa un plan inclinat fata de axa de simetrie a epruvetei la (600 – 700), (fig. 4.b).

Valoarea rezistentei la compresi­une se determina cu relatia:

unde:

Pmax – este forta de rupere, citita pe cadranul presei, cu precizia de 1% in cazul incercarilor efectuate in laboratoare de specialitate si de 3% in laboratoare de santier;

Ab – este aria nominala a sectiunii de beton,

Rezistenta caracteristica la compresiune pe cilindri se determina cu relatia:

Incercarea epruvetelor se face la presa de 300 tf, inainte de aplicarea fortei se masoara dimensiunile epruvetei (doua diametre perpendi­culare la fata superioara si doua la fata inferioara, patru lungimi pe patru generatoare diametral opuse).

Viteza de crestere a efortului se pastreaza constanta (~5 daN/cm2/s).

Se va urmari modul de cedare a epruvetelor in functie de modul de actionare (centric sau excentric) si se vor face observatii in legatura cu acesta.

Au fost incercati la compresiune cilindri cu aria sectiunii transversale de 200 cm2, obtinandu-se rezistente medii pe cilindri, cu care se pot calcula rezistentele medii cubice cu formula:

apoi se determina rezistenta carac­teristica pe cilindri cu relatia [4].

Deteriorarile ce apar pe capetele superioare ale cilindrilor sunt mai pronuntate prin strivire locala, la cilindrii realizati din beton simplu (fig. 5) comparativ cu cei din beton armat dispers cu fibre (fig. 6 si 7); aceeasi situatie se pastreaza si in cazul fisurilor.

Se poate sublinia avantajul fibrelor asupra modului de deteriorare a probelor cilindrice, prin strivire pe capete, deschiderea si lungimea fisurilor la betonul armat dispers in comparatie cu cel simplu.

Rezistenta cubica – Rcub

Poate fi determinata pe cuburi cu latura de 150 mm (incercare standardizata), 100 mm, 141 mm, 200 mm si 300 mm, in functie de dimensiunea maxima a agregatului si se defineste ca fiind tensiunea medie maxima atinsa in procesul de incercare pana la ruperea unei epruvete, exprimandu-se sub forma relatiei [5]:

Modul de cedare a epruvetelor cubice la compresiune poate fi influentat de:

• existenta sau inexistenta frecarii intre proba si platanele presei de incercat;

• contactul (uniform sau neuniform) intre proba si platane;

• viteza de crestere a valorii tensiunii medii aplicate epruvetei.

Cand exista frecare intre platane si proba, tendinta de deformare a betonului in sens transversal este franata la suprafata de contact cu platanele piesei, ruperea are loc la o valoare conventionala a rezistentei cubice, prin aparitia unor fisuri inclinate ce pleaca din colturile epruvetei (fig. 8.a).

Diminuarea pana la eliminarea totala a frecarilor pe suprafata de contact conduce la o rupere caracterizata prin fisuri paralele cu directia de aplicare a fortei, la eforturi unitare normale mai mici decat in cazul cand intervine frecarea (fig. 8.b). Eliminarea totala a frecarilor este greu de realizat: diminuarea frecarii pe suprafetele de contact se poate realiza prin ungerea cu parafina, intercalarea unor foi de plumb (polieti­lena etc.) sau cu straturi de lubrifiant. Viteza de aplicare a incarcarii este limitata la aproximativ 0,5MPa/sec. (5 daN/cm2/sec.).

In conditii de incercare standard (contact perfect intre fetele epruvetei si platanele perfect curate, viteza standard de crestere a tensiunii aplicate) se poate pune in evi­denta influenta dimensiunilor epru­vetei asupra rezistentelor determinate experimental si care se poate scrie:

Inainte de incercarea la compresiune, cuburile sunt verificate din punctul de vedere al planeitatii si paralelismului fetelor pe care se va aplica sarcina. Cand epruvetele nu sunt corespunzatoare din acest punct de vedere, se recurge la rectificarea fetelor cu o pasta de ciment RIM sau ciment P400. Se masoara apoi cu o precizie de 1 mm laturile fetelor care vin in contact cu platanele presei si se determina cu acestea aria sectiunii de beton. Cubul se asaza cu atentie pe platanul presei, urmarindu-se o centrare cat mai buna. Se aduce la zero acul presei care indica forta si se cauta asigurarea unei cresteri constante a efortului asupra epruvetei.

In conditii standard de incercare (contact perfect intre platane si fetele epruvetei, platane perfect curate, viteza de incercare 50N/sec., pentru cresterea tensiunii aplicate), s-a obtinut o rezistenta medie la compresiune determinata pe cuburi cu latura de 141 mm, tabelul 6.

Aceasta arata ca betonul obtinut prin armare dispersa cu fibre meta­lice (evaluat initial ca un beton de clasa C20/25) se poate incadra, in functie de rezistenta caracteristica la compresiune, in clasa C25/35.

In figura 9 sunt prezentate modu­rile de cedare ale cuburilor cu latura de 141 mm din beton simplu (fig. 9.b) si din beton armat dispers cu fibre metalice cu lungimea fibrei lf = 35 mm (fig. 9.c) respectiv lf = 50 mm (fig. 9.d).

Cuburile din beton simplu pre­zinta o cedare clasica, „doua trun­chiuri de con suprapuse, cu bazele mici in contact“, iar cele din beton dispers prezinta o cedare specifica in care fibrele au ten­dinta de a pastra fisurile nedes­chise, creand impresia de epruveta nedistrusa.

Se poate evidentia avantajul fibrelor asupra modului de cedare a probelor cubice, mai evident la betonul simplu comparativ cu cel armat dispers.

 

Rezistenta pe fragmente de prisma (rezistenta cubica)

In urma incercarii prismelor la incovoiere, rezulta fragmente ce pot fi utilizate pentru a obtine informatii suplimentare asupra calitatii beto­nului in diferite faze de executie (deco­frare, incheierea tratamentului termic, transferul fortei de precomprimare etc).

Pentru delimitarea exacta a suprafetelor de aplicare a incarcarii, se utilizeaza placute metalice de 100 x 100 x 10 mm. Rezistenta obtinuta in acest mod este echivalenta cu rezistenta cubica determinata pe cuburi cu latura de 100 mm.

Valorile rezistentelor la compresiune, obtinute prin incercari de labo­rator, se vor trece in tabelul 7 si, pe baza acestora, se vor face observatii asupra modului de cedare a betonului la compresiune, a calitatii betonului, a valorilor experimentale obtinute si compararea acestora cu cele standardizate.

Cedarea epruvetelor din beton simplu are loc dupa forma sectiunii placutei metalice si sub forma de trunchiuri de piramida suprapuse, cu bazele mici in contact similar epruvetelor din beton cubice, incercate la compresiune.

 

Concluzii

In urma incercarilor efectuate asupra calitatii betonului si pe baza valorilor rezistentelor caracteristice la compresiune obtinute, se arata ca betonul armat dispers cu fibre meta­lice (evaluat initial ca un beton de clasa C20/25) se poate incadra intr-o clasa superioara (C25/35).

Se poate evidentia avantajul fibrelor asupra modului de cedare la compresiune a probelor cilindrice, cubice si fragmentelor de prisma:

• deteriorarile ce apar pe capetele superioare ale cilindrilor sunt mai pronuntate prin strivire locala, la cilindrii realizati din beton simplu comparativ cu cei din beton armat dispers cu fibre; aceeasi situatie se pastreaza si in cazul deschiderii si lungimii fisurilor;

• deteriorarile la cuburile si la fragmentele de prisma din beton simplu prezinta o cedare clasica, „doua trunchiuri de piramida suprapuse, cu bazele mici in contact“, iar cele din beton dispers prezinta o cedare specifica in care fibrele au tendinta de a pastra fisurile nedeschise, creand impresia de epruveta nedistrusa.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 37 – mai 2008

 

Autori:
L. GHERMAN,
N. FLOREA,
P. MIHAI,
C-tin COZMESCU – Universitatea Tehnica „Gh. Asachi“, Facultatea de Constructii si Instalatii Iasi



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/05/30/caracteristici-mecanice-ale-betonului-armat-dispers-cu-fibre-metalice/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.