«

»

Integrarea Romaniei si situatia infrastructurii

Share

Intrarea Romaniei in UE ar fi trebuit sa constituie deja si trecerea de la stadiul festiv, de euforie pentru unii am zice, la intreprinderea unor masuri practice pentru a face cat mai curand posibila alinierea condi­tiilor de viata la standardele civilizatiei europene.

Un loc anume in acest sens il ocupa starea „primitiva“ a sectorului rural in comparatie cu cel urban, sau mai rau, cu cel similar din tarile UE.

Iata de ce o „fotografiere“, fie si sumara, a particularitatilor de la care trebuie sa se inceapa in redresarea si modernizarea zonelor rurale din Romania o constituie si datele care urmeaza si care trebuie avute in vedere atunci cand (speram, cat mai repede) se „creioneaza“ modalitatile de innoire a satelor si comunelor noastre.

Suntem oricand gazda prezentarii oricarui program pe termen mediu sau lung, a solutiilor preconizate a se realiza la nivel national sau local.

Pana atunci un prim punct de plecare.

 

Spatiul rural, prin dimensiunile sale, are o mare importanta in tara noastra, deoarece 45% din populatie, care inseamna 10,1 milioane, traieste la sate, iar aceste sate in numar de 12.946, grupate in 2.851 comune, impreuna cu teritoriul pe care se desfasoara ampla activitate agricola, masoara 21 milioane de hectare, adica 88,7% din suprafata tarii.

In ceea ce priveste contradictiile dintre lumea urbana si lumea rurala, acestea s-au mai atenuat, prin patrunderea la sate a multor elemente de civilizatie urbana, dar aceste diferente sunt inca departe de a fi rezolvate.

Dezvoltarea rurala, pe care se pune in prezent un accent deosebit, este bine motivata si justificata pentru ca, daca agricultura se dezvolta si produce mai mult, se obtin venituri mai mari si se poate dezvolta si satul cu elemente noi de civilizatie, de confort, necesare omului.

Deci activitatea agricola si cu viata din sat se conditioneaza reciproc.

Cu toate progresele facute in ultimele decenii, mediul rural a ramas destul de mult in urma fata de orase, fata de mediul rural din multe tari ale Europei si mai ales fata de cele din Occident.

Problema acestei dezvoltari este destul de dificila, de complexa, pentru ca satul a creat, a acumulat si a pastrat comori spirituale, arhitecturale, medii naturale inca nealterate.

Pentru sate, cea mai potrivita directie ar fi spre dezvoltarea orasului-gradina, orasului-vila, adica sa nu ramana nici satul cum l-am cunoscut si nici sa se indrepte spre orasul actual. In felul acesta pot fi introduse elementele de moder­nizare si se poate pastra si tot ce a creat satul.

Construirea unui drum, in profil urban, introducerea conductelor pentru apa curenta, electrificarea, canalizarea, telefonia si alte mijloace de comunicare si informare, mijloa­cele moderne de transport sau de lucru in agricultura nu afecteaza obiceiurile, traditiile sau spiritualitatea. Dar pentru toate acestea sunt necesare niste reguli bine stabilite si perfect respectate.

Sa incepem cu fondul de locuinte in mediul rural.

Un prim aspect pe care il intalnesti, fie cand strabati fie cand studiezi un sat, este situatia fondului de locuinte.

La sate predomina covarsitor locuintele individuale sau casele care intra in componenta gospodariilor agricole.

In ceea ce priveste aspectul arhitectonic, stilul locuintelor satesti se modifica in sensul ca oamenii isi fac case mai mari, cu camere mai multe, cu alte fatade si acoperisuri. In aceasta activitate constructiva nu se poate pune nici un fel de stavila. Ceea ce se poate face este ca pentru reali­zarea unor case din ce in ce mai bune, mai frumoase, oamenii sa fie ajutati de arhitecti si alti spe­cialisti, sociologi, urbanisti, pentru a crea modele de case cat mai utile si cat mai frumoase.

In perioada 1998-2003, numarul de locuinte a crescut de la 3.688,9 mii in 1998 la 3.867,0 mii in 2003, deci o crestere cu 4,8%; in mediul urban cresterea a fost de 2,2%. Numarul de camere a crescut de la 9.542,2 mii in 1998 la 10.543,0 mii in 2003. Cresterea a fost de 10,4%; iar in mediul urban a fost de 4,5%. Deci oamenii au construit case cu un numar mai mare de camere.

Aceasta crestere a fost mai accentuata in perioada 2001-2003 fata de 1998-2000.

In ceea ce priveste suprafata locuibila, aceasta a crescut de la 125,9 milioane de mp in 1998 la 146,2 milioane in 2003, procentul de crestere fiind de 16,1%, iar in mediul urban a fost de 11,9%. Suprafata camerelor a fost deci mai mare, devansand atat cresterea numarului de locuinte cat si cresterea numa­rului de camere din mediul urban.

Se poate trage concluzia ca activitatea in aceasta directie este pozitiva si apartine in totalitate initiativei oamenilor, deoarece au nevoie de case pe toate si le fac pe cont propriu si pentru ei.

A doua mare problema o repre­zinta retelele edilitare care asigura utilitatile publice de interes local.

Acestea se refera la alimentarea cu apa a populatiei, la canalizarea pentru evacuarea apelor uzate, la distribuirea gazelor si folosirea energiei termice.

Reteaua de distributie a apei – incepand cu apa potabila – constituie un element absolut necesar pentru existenta rurala.

De exemplu, in 1950 erau doar 13 localitati rurale in care erau instalatii de alimentare cu apa si conductele aveau o lungime de numai 62 km. In anul 1990 numarul acestora a ajuns la 2.071, ceea ce inseamna 15,9% din numarul total al satelor, lungimea retelei ajungand la 9.807 km. Dupa 1990 activitatea in acest domeniu s-a intensificat, astfel incat pana in 2003 s-a ajuns la 18.428,3 km de conducte.

Deci intr-o perioada de 40 de ani (1950-1990) s-au instalat 9.745 km de retea, in numai 13 ani (1990-2003) s-au instalat 8.621 km de retea.

In anul 2003 s-a inregistrat un progres mai deosebit fata de anul precedent datorita numeroaselor proiecte puse in aplicare si beneficiind si de fondurile banesti nerambursabile primite din tarile Uniunii Europene.

In privinta retelelor de evacuare a apelor uzate, lucrurile stau extrem de prost, canalizarea pentru eva­cuarea apelor uzate fiind mult ramasa in urma. Astfel, in 1950 o singura loca­litate rurala din tara avea canalizare, iar in 1990 s-a ajuns la 285 de localitati.

Reteaua de distribuire a gazelor naturale absolut necesara si in mediul rural trebuie avuta si ea in vedere si, ca atare, si imbunatatita pentru ca in 1998 s-a ajuns in mediul rural la 6.366,2 km de conducte pentru gaze ceea ce repre­zinta 32,8%, iar in 2003 s-a ajuns la 8.962,6 km, adica 37,5%, devansand ritmul de crestere din orase.

Cea mai importanta realizare tehnica pentru mediul rural din ultimele decenii, dar si pentru mediul urban, a fost generalizarea siste­mului energetic atat pentru produ­cerea cat si pentru distributia elec­tricitatii. Construirea unor mari termocentrale si hidrocentrale si a primei uzine atomo-electrice a permis racordarea la acest sistem national a tuturor oraselor si comunelor.

Satele sau gospodariile care inca nu beneficiaza de electricitate sunt acelea situate la distante mari sau izolate, mai ales in zonele montane, pentru care sunt necesare fonduri sporite in vederea achizitionarii materialelor tehnice si instalarii retelei si a transformatoarelor.

Sintetizand situatia principalelor elemente ale infrastructurii rurale, rezulta urmatoarele:

Dotarile realizate pana in prezent sunt inca departe de a satisface aceste necesitati pentru intreaga populatie rurala, dar tendinta de a progresa este pozitiva.

Nevoia de a intensifica introdu­cerea acestor elemente este cu atat mai mare cu cat s-a inregistrat si o inversare, de data aceasta a cresterii procentuale a populatiei rurale de la 45,1% in 1998 la 47,3% in 2003.

Ceea ce este mult ramasa in urma si progreseaza anevoios este canalizarea care reprezinta doar 6,8% din total, restul de 93,2% din retea fiind in mediul urban.

In tarile Uniunii Europene – ne referim la cele 15 tari mai vechi – aceste probleme sunt rezolvate aproape in intregime, inclusiv pentru sate.

In ce priveste caile rutiere: lungimea totala a drumurilor publice a crescut de la 73.260 km in 1998 la 79.001 km in 2003, ceea ce inseamna o crestere cu 7,8%.

Drumurile nationale au crescut de la 14.683 km in 1998 la 15.122 km in 2003.

Cel mai mult au crescut drumurile judetene: de la 27.713 km in 1998 la 35.547 km in 2003, cu o crestere de 24,6% sau cu 7.834 km. Dar aceasta crestere s-a realizat si pe seama trecerii unor drumuri comunale in categoria drumurilor judetene.

In perioada 1998-2002 din totalul drumurilor publice au fost moder­nizati 1.937 km. Accentul s-a pus pe drumurile judetene si comunale unde lungimea celor modernizate a crescut cu 1.787 km. Drumurile judetene si comunale sunt moder­nizate doar in proportie de 10,0%.

La noi, reteaua de drumuri de exploatare agricola este deficitara si domina covarsitor drumurile de pamant, ceea ce face deosebit de dificil atat transportul productiei de pe camp cat si deplasarea utilajelor agricole.

In tarile Uniunii Europene si aceste drumuri sunt asfaltate.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 37 – mai 2008

 

Autor:
ec. ing. Mircea ZAHARIA



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/05/30/integrarea-romaniei-si-situatia-infrastructurii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.