«

»

ICOPAL: Sisteme de hidroizolatii destinate teraselor si fundatiilor

Share

De peste 50 de ani, Siplast este un lider mondial de necontestat in domeniul inovatiei sistemelor de hidroizolatii destinate teraselor si fundatiilor. Fie ca este vorba de inventarea in 1968 a bitumului modificat cu SBS ce confera membranelor bituminoase proprietati elastomerice facandu-le astfel sa reziste la amplitudini termice importante, sau de punerea la punct in 1997 a membranei monostrat cu lipire la rece prin benzi auto-adezive, Siplast s-a remarcat atat prin capacitatea sa novatoare, cat si prin fiabilitatea si durabilitatea sistemelor concepute. Membra a grupului danez ICOPAL, lider mondial in domeniul hidroizolatiilor, Siplast concentreaza in prezent intreaga activitate de cercetare si dezvoltare a acestuia.

Siplast este prezent in Romania inca din 1995, cand a furnizat materiale pentru modernizarea hotelului Athene Palace Hilton. De atunci si pana in prezent, au urmat numeroase realizari in domeniul constructiilor halelor metalice, hotelurilor si Mall-urilor. De remarcat este faptul ca principala asteptare a clientilor societatii este longevitatea si fiabilitatea sistemelor Siplast, acestea fiind garantate 10 ani de catre firma de asigurari AXA si avand o durata de viata confirmata cuprinsa intre 30 si 40 de ani.

 

Sistemul ADESOLO G, destinat acoperiSurilor terase

Sistemul ADESOLO G este un sistem monostrat destinat hidroizolarii acoperisurilor terasa prevazute cu termoizolatie pe suport din beton.

Sistemul se compune din amorsa bituminoasa Siplast Primer, in proportie de 300 g/m2, bariera de vapori IREX PROFIL termosudata pe toata suprafata, termoizolatie din Polistiren expandat de densitate 25 Kg/m2.

Polistirenul expandat se fixeaza pe bariera de vapori cu ajutorul cleiului bituminos compatibil cu polistirenul COLLE PAR in proportie de 500g/m2.

Peste polistirenul expandat se aseaza membrana Monostrat Adesolo G, aceasta facand instantaneu priza pe polistiren datorita benzilor de clei autoadeziv bituminos cu care este prevazuta membrana pe fata interioara a acesteia. Pe partea superioara, membrana este acope­rita cu granule minerale ce constituie o protectie eficienta la razele ultra-violete si la apa. In vederea evitarii arderii termoizolatiei din polistiren expandat aflate sub membrana atunci cand se termosudeaza suprapunerile membranei ADESOLO G, aceasta este prevazuta cu un sistem autoadeziv cu priza instantanee care impiedica patrunderea flacarii arzatorului la termoizolatia din polistiren.

Prin folosirea sistemului ADESOLO G se evita realizarea unei sape de beton peste termoizolatie sau incarcarea terasei cu o protectie grea de tipul pietrisului. Sistemul ADESOLO G aduce si o economie considerabila de manopera, inlocuind practic trei straturi de hidroizolatie.

 

Sistemul THERMOSOLO GS, destinat parcarilor auto subterane si supraterane

Sistemul THERMOSOLO GS este un sistem monostrat destinat hidroizolarii teraselor parcarilor auto.

Sistemul se compune din amorsa bituminoasa SIPLAST Primer, in proportie de 300 g/m2, membrana THERMOSOLO GS, membrana prevazuta la fata interioara cu benzi termo-adezive din bitum SBS care se monteaza prin simpla activare termica. Intre aceste benzi se afla un strat de SYNTAN, o folie rezistenta la temperaturi ridicate ce asigura difuzia vaporilor de apa datorita faptului ca nu se termosudeaza pe suprafata de beton, asigurandu-se astfel priza in semi-aderenta pe stratul suport.

Membrana THERMOSOLO GS este ideala pentru parcaje auto datorita faptului ca se poate monta peste o sapa de beton cu panta nula, chiar daca aceasta are mai putin de 28 de zile de la turnare, eventualii vapori de apa evacuandu-se prin sistemul de difuzie de vapori cu care este prevazuta membrana.

Peste membrana THERMOSOLO GS se poate turna un strat de minim 7 cm mixtura asfaltica, fie, in cazul in care se doreste turnarea unor dale din beton armat, se aseaza membrana DRAINA G10, membrana din PEHD prevazuta cu un geotextil ce asigura filtrarea si drenarea apei ce se scurge prin dala de beton (intre 5 si 10% din apa care curge pe o dala din beton ajunge sa o traverseze si se regaseste la baza acesteia).

Membrana DRAINA G10 este special prevazuta pentru turnarea directa a betonului peste ea inde­plinind functia de filtrare si drenaj a apei.

O ultima componenta a sistemului este masticul pe baza de bitum SBS, MASTIC P12, folosit la umplerea rosturilor de dilatare dintre dalele de beton armat. Acest mastic, fiind pe baza de bitum elastomeric, permite miscarile de contractie si dilatatie ale dalelor din beton armat fara aparitia crapaturilor.

 

Sistemul NEODYL – rost de dilatare seismica pentru cladiri si parcari auto

Sistemul NEODYL are la baza membrana NEODYL, o membrana din bitum modificat cu SBS filerizat fara armatura, avand suprafetele fini­sate cu impaslitura din fibre sintetice.

Membrana se prezinta sub forma unei benzi cu latimi diferite ce variaza intre 250 si 1.000 mm si se monteaza prin termosudura la ambele capete, avandu-se grija ca mijlocul acesteia sa ramana liber. Pentru pastrarea formei de lira, peste partea libera a rostului de dilatare se aseaza cordonul butilic NEODYL din bitum SBS nearmat al carui rol principal este mentinerea formei membranei.

Peste complexul membrana si cordon NEODYL se aseaza membrana DRAINA G10 peste care se poate turna direct sapa de beton armat.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 41 – septembrie 2008



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2008/09/30/icopal-sisteme-de-hidroizolatii-destinate-teraselor-si-fundatiilor/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.