Menu
Categories
Durabilitatea naturala a lemnului din constructii (I)
05/10/2009 Constructii din lemn
Share

Datorita raspandirii sale pe arii extinse in toate zonele geografice, sub o mare varietate de specii, lemnul l-a insotit pe om in diverse stadii de existenta si evolutie, in satisfacerea unor nevoi vitale, materiale, spirituale si, indeosebi, pentru realizarea constructiilor de locuit. De la arborele din padure pana la produsul finit, lemnul, prin proprietatile sale anatomice, fizico-chimice si mecanice, este o bioresursa favorabila intretinerii vietii pe pamant. Pentru om, lemnul reprezinta un material utilizat in mai toate domeniile sale de activitate. Sub aspectul functionalitatii, lemnul este regenerabil, ecologic, ieftin, usor, placut si calduros, oferind cadrul natural pentru confort si siguranta. Utilizarea lui in constructii este benefica pentru mediul inconjurator.

 

Nu trebuie uitat, insa, ca lemnul are durabilitate naturala scazuta, proprietate care ii limiteaza durata de utilizare. Este un material peri­sabil, higroscopic si combustibil, fiind expus la diverse riscuri de deteriorare sub actiunea factorilor biologici, climatici si a surselor de aprindere (risc de biodegradare, de modificare dimensionala prin umflare sau contragere, risc de incendiu).

Cresterea durabilitatii naturale a lemnului presupune aplicarea si respectarea unor masuri de protectie si conservare pornind de la etapele de exploatare si prelucrare primara, transport si depozitare, pana la punerea in opera si intretinerea curenta a lemnului din constructii. De asemenea, trebuie sa se tina cont de rolul arhitectului si al constructorului, care pot oferi, prin proiectare, solutii pentru alegerea corecta a tipurilor constructive, a structurilor si materialelor necesare pentru realizarea unei constructii sanatoase, durabile si frumoase.

Lemnul destinat utilizarii sau montat in constructii, este expus intr-o prima etapa la alterari cromatice, urmate de reducerea proprietatilor mecanice, pana la deteriorari majore care necesita inlocuirea acestuia. Astfel, rezistenta biologica scazuta a lemnului dupa taierea arborelui este o consecinta a incetarii functiilor sale vitale, etapa in care lemnul sufera pierderi masive de apa, rezultand conditii optime de instalare a atacurilor biologice si a efectelor cauzate de uscarea necontrolata. Prin masuri adecvate de exploatare si conservare, pe perioada depo­zitarii si transportului bustenilor, respectiv a cherestelei, se pot obtine efecte pozitive de stabilizare dimensionala si fitosanitara, cu consecinte favorabile asupra calitatii lemnului in perioada de utilizare.

Limita (durata) de rezistenta a lemnului la actiunea agentilor biologici este cunoscuta sub denumirea de durabilitate naturala si este o caracteristica a fiecarei specii forestiere, in functie de modul de expunere (conditiile de utilizare) si riscul de atac biologic.

Preocupari privind clasificarea durabilitatii naturale a lemnului au avut de-a lungul timpului o serie de specialisti in domeniul studiului, protectiei si conservarii lemnului, dintre care, cel mai reprezentativ este cel al prof. S. I. Vanin, facut in anii ’50, care arata ca, in conditii favorabile, lemnul se poate pastra mult timp fara a putrezi si fara a se distruge. Acesta a intocmit o prima scara sub forma unor tabele de durabilitate a lemnului utilizat in aer liber, in apa sau in locuri uscate. Pe aceasta scara, durabilitatea naturala a tuturor speciilor lemnoase enume­rate este raportata la stejar, a carui durabilitate s-a luat egala cu 100 (tabelul 1).

Pe langa scara relativa a durabi­litatii lemnului, au mai existat incercari de intocmire a unor scari absolute ale durabilitatii; din acest punct de vedere merita atentie scara in care sunt date cifrele durabilitatii lemnului diferitelor specii, utilizat in aer liber si in incaperi inchise, la umiditate constanta si variabila (tabelul 2).

Durabilitatea lemnului a fost cer­cetata si in cazul cand acesta este asezat pe sol. Astfel, exista date asupra duratei de serviciu a traverselor (tabelul 3).

Toate cifrele cu privire la durabilitatea lemnului au un grad de precizie redus, intrucat nu au fost obtinute prin experimentari precise, ci pe baza prelucrarilor statistice a unor date foarte variate, culese la cercetarile duratei de serviciu a lemnului folosit in constructii si caile ferate.

Pentru a obtine date suficient de precise asupra durabilitatii lemnului in aer, in apa sau in pamant trebuie efectuate incercari fundamentate pe o metoda speciala, tinand seama de omogenitatea materialului luat pentru incercari.

De mare actualitate si importanta este determinarea durabilitatii naturale si criteriile de clasificare a speciilor lemnoase pe baza acestui indicator. De asemenea, importanta practica a acestei clasificari in determinarea utilizarii speciilor lemnoase in clase de exploatare sau clase de risc de atac biologic, neprotejate sau cu un tratament de protectie.

(Continuare in numarul viitor)

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 53 – octombrie 2009

 

Autor:
drd. chim. Mariana Pruna – sef Laborator de Protectia Lemnului, Institutul National al Lemnului



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share
Lasă un răspuns
**** *