«

»

Probleme ale interventiilor pe cladiri istorice

Share

Bucurestiul isi pierde incet dar sigur cladirile de valoare. Nu ne referim numai la cladirile cu valoare istorica, ci si la cele cu valoare arhitecturala si/sau ambientala.

În 1990, dupa teroarea demo­larilor ceausiste, organele competente ale momentului s-au grabit sa introduca, fara nicio strategie, in patrimoniul istoric si arhitectural foarte multe cladiri si zone ale orasului. Aeasta a permis, in timp, ministrilor de resort sa gaseasca diverse motivatii pentru a extrage din gramada, tot fara strategie, dar in baza unor interese de grup, cladiri care sa poata fi supuse demolarii.

Spre surprinderea specialistilor, cladiri valoroase au fost declasate pentru a putea fi demolate de diversi intreprinzatori locali si straini, fiind pastrate, in schimb, cladiri si zone care blocheaza si azi dezvoltarea corecta a orasului.

 

În mijlocul acestui haos, se mai gasesc investitori care inteleg valoa­rea unor cladiri pe care au ajuns sa le posede sau le-au obtinut prin revendicari. M-as referi la cladiri de mijloc sau sfarsit de secol XIX sau inceput de secol XX, care au apartinut aristocratiei locale sau marii burghezii, in puternica ascensiune in perioadele la care m-am referit.

Ca arhitect, apropierea de o astfel de cladire trebuie facuta cu mare atentie, in functie de mai multe criterii:

• perioada in care a fost construita cladirea;

• contextul urbanistic si istoric al zonei;

• starea de moment a cladirii si modul in care a fost exploatata in timp;

• nu in ultimul rand, modul in care beneficiarul intentioneaza sa exploateze constructia;

• gasirea unui echilibru intre interventie si pastrarea existentului.

Astfel de cladiri au fatadele bogat decorate cu elemente de Clasic, Art Nouveau, Baroc, de cele mai multe ori, puternic deteriorate. Una dintre primele datorii ale specialistului este relevarea cu mare atentie a elementelor de decor – interioare si exterioare – care altfel pot sa dispara ulterior, in cursul interventiei de consolidare.

Releveul trebuie sa fie complex, cu desene si fotografii, cu elemente de scalare si culoare, pentru ca, de cele mai multe ori, cantitatea si calitatea decoratiilor poate decide tipul de interventie a inginerului de rezistenta asupra cladirii.

Urmatorul „pas“ ar trebui sa fie, dupa parerea mea, decopertarea cu mare grija a tencuielilor. Aici intervine criteriul alegerii echipei de lucru, care trebuie sa fie extrem de cooperanta si specializata in asemenea tip de interventii, deoarece pe parcursul lucrarilor de decopertare trebuie semnalate toate urmele gasite pe straturile succesive de tencuiala: tapet, fresca, retete diferite de tencuieli, urme de profile, interventii pe structura etc.

Odata decopertata, constructia ne poate dezvalui date extrem de importante cu privire la criteriile enumerate mai sus: genul de material folosit la structura (tipuri de caramida, elemente de beton, tipuri de mortare, profile metalice, lemn etc.), urme ale unor interventii in timp asupra structurii si mai ales asupra functionarii edificiului, a extinderii sau compartimentarii (cunostintele de Istoria Arhitecturii sunt obligatorii), starea de degradare a structurii etc.

Uneori, descoperirile din timpul lucrarilor ies din aria arhitecturii (vezi scheletul descoperit in str. Pitar Mos nr. 18 la intrarea in incinta, ghemuit la cca 1,30 m de suprafata, sau arme).

Studierea structurii ne ofera date despre perioada edificarii constructiei prin tipurile de caramida, sau tipurile de plansee folosite, mai ales cele peste subsol, stiut fiind faptul ca pana la inceputul secolului XIX in testamente erau mentionate, in mod special, pivnitele (care nu se distrugeau in timpul numeroaselor incendii de care a avut parte Bucurestiul in decursul istoriei sale).

De asemenea, se vor urmari si recupera toate elementele care pot fi refolosite sau reconstituite in constructie (ferestre, usi interioare si exterioare, lambriuri, decoratiuni de ipsos sau stuccomarmura, vitrouri) si se vor releva urmele de fresca in baza carora se poate reconstitui decoratia tavanelor sau a peretilor (vezi cladirea din str. Mihai Eminescu nr. 27).

Au fost numeroase situatiile in care, in cladirile mari din centrul orasului au fost „cazate“, incepand din 1950, mai multe familii, ceea ce a dus la majore interventii functionale. Într-o astfel de cladire am gasit, in locul scarii monumentale pe care orice casa de acest tip o avea in holul principal, doua bai cuplate construite de fostii locatari pentru a-si imbunatati confortul, iar planseul din zona fostei scari fusese completat cu o dala din beton armat.

În urma interventiei a fost inlaturata placa de beton armat si s-a reconstituit scara istorica a carei balustrada originala a fost gasita la scara de serviciu a cladirii.

Obligatia de a consolida o cladire istorica asupra careia se intervine necesita gasirea neaparat a unui coechipier: inginer de rezistenta specializat dar si pasionat fata de acest tip de lucrari care reclama nu numai o prezenta aproape zilnica pe santier, dar si gasirea unor solutii speciale cerute de numeroasele situatii speciale care apar pe sit.

Astfel, in strada Mihai Eminescu nr. 27, inginerul Radu Baldescu a reusit turnarea placii de beton armat peste etaj, la mansarda, fara a interveni asupra reazemelor sarpantei iar in strada Pitar Mos nr. 18, prof. dr. ing. Constantin Pavel de la UTCB a salvat stucatura bogata si pictata de la intradosul planseului peste parter ancorand tiranti intre peretii paraleli si planseu in decursul turnarii placii de beton armat peste planseul de lemn folosit drept cofraj.

Consolidarea este rareori posibila pe exterior si se poate face numai dupa o relevare a elementelor de decor ale fatadelor pentru ca acestea sa poata fi reconstituite ulterior. De multe ori, reconstituirea este oricum necesara, din cauza degra­darii sau disparitiei, in timp, a acestor elemente.

Nici consolidarea la interiorul cladirii nu este comoda, mai ales acolo unde exista inca bogate decoratiuni pe tavan si perete. Se poate face, insa, fie prin decopertarea profilelor si reconstituirea lor ulterioara peste consolidare fie, in unele cazuri, prin „inventarea” unor profile specifice care sa mascheze interventia asupra structurii. În acest caz, cunos­tintele de istorie sunt obligatorii.

În cele mai multe situatii, podurile caselor au ramas ca atare, structura sarpantei fiind, de obicei, „scolastica“. De aceea, se poate face relativ usor o refunctionalizare a unor astfel de spatii, altfel decat a spatiilor istorice. Aceasta nu inseamna neaparat utilizarea altor materiale (sticla, plastic, inox, plafoane Barisol) decat cele existente deja pe constructie. Învelitorile, insa, trebuie reconstituite, uneori prin studiul vecinatatilor sau prin studiu istoric.

Sunt cazuri in care se impune utilizarea la renovare a materialelor initiale: tencuieli traditionale, zugra­veli, lemn recuperat din constructie sau antichizat, fier forjat, invelitori specifice etc. Pentru aceasta, este obligatorie gasirea unor echipe specializate de furnizori care sa inteleaga bine tipul de interventie si care sa posede tehnicile necesare sustinerii acesteia (ma refer la restauratori de lemn, stuc de ipsos, stuccomarmura, fresca, fier forjat, vitralii si vitrouri, cristal bizotat). De exemplu, restaurarea tamplariilor de lemn, de obicei bogat sculptate, dar si degradate cere o munca miga­loasa si de mare rabdare. Cei care se ocupa cu restaurarea acestor piese nu pot fi decat extrem de specializati, dar si inconjurati de persoane asemenea lor. Acolo unde nu se procedeaza asa, am vazut medalioane de stuc decopertate cu infinita grija si calcate in picioare de ceilalti lucratori.

În cazul in care se solicita o refunctionalizare a cladirii, lucrarile asupra existentului se vor face numai in baza unei discutii cu beneficiarul, pentru ca acesta sa inteleaga bine unde si cat se poate interveni conform legilor in vigoare dar si a eticii profesionale, in asa fel incat arhitectul sa nu fie pus in situatia sa-si distruga propria munca.

Modificarile in alt spirit pot fi facute cel mai des la podul transformat in mansarda, eventual intervenind chiar asupra structurii sarpantei. În zonele de minima vizibilitate din strada acoperisul poate primi chiar ferestre tip „Velux“, insa nu pe cladirile de patrimoniu.

Conform legilor in vigoare, interventiile asupra acestor cladiri se vor face numai cu avizele institutiilor acreditate si numai cu materiale originale. Cunoasterea si accepta­rea acestor legi constituie baza oricarei interventii asupra cladirilor de patrimoniu. Spun acceptarea legilor in domeniu pentru ca in ultima vreme se prefera distrugerea cladirilor istorice in locul restaurarii lor corecte.

Personal consider ca ar fi necesara o specializare stricta in do­meniu, cu o stampila a Ordinului Arhi­tec­tilor din Romania (OAR) specifica, asa cum exista in acest moment pentru arhitectii-urbanisti. Asa cum arhitectii de obiect pot face documentatii de urbanism de un anumit nivel (numai PUD), tot asa ar fi necesara limitarea si controlul interventiilor pe cladirile de patrimoniu.

Nu m-am referit in acest articol la cladirile la care, pentru refunctio­nalizare, se pastreaza doar fatada, procedeu des intalnit in majoritatea marilor orase europene.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 53 – octombrie 2009

 

Autor:
prof. dr. arh. Mircea Silviu CHIRA



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2009/10/05/probleme-ale-interventiilor-pe-cladiri-istorice/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.