«

»

Personalitati din constructii – Mircea MIRONESCU

Share

S-a  nascut  la  28  martie  1934  in  Odobesti,  jud.  Vrancea.

Dupa  terminarea  liceului  a  urmat  Facultatea  de  Constructii  Hidrotehnice  –  Institutul  de  Constructii  Bucuresti,  pe  care  a  absolvit-o  in  anul  1958.

A  inceput  activitatea  la  CTEH  –  Constanta,  in  anul  1958,  ca  sef  de  santier,  executand,  pana  in  anul  1962,  lucrari  de  consolidari  de  maluri  la  Eforie  Nord  si  Eforie  Sud;  lucrari  de  alimentare  cu  apa,  canalizari;  hoteluri,  magazine  si  locuinte  la  Eforie  Nord  si  Eforie  Sud,  Techirghiol  si  Mangalia.

Intre  anii  1962  –  1967,  a  functionat  ca  sef  de  santier,  la  Trustul  Carpati,  Bucuresti,  executand  vile,  hoteluri  noi  sau  reparatii  si  amenajari  vile  si  constructii  existente  in  localitatile  Lacul  Rosu,  Timisul  de  Jos,  Timisul  de  Sus,  Predeal,  Cosmuta,  Sinaia,  Posada.

intre  anii  1967  –  1996,  a  activat  la  Institutul  de  Proiectare  Carpati,  ca  inginer  proiectant,  sef  de  atelier,  elaborand  proiecte  pentru  constructii  hoteliere  la  Predeal,  Miercurea  Ciuc,  Sibiu,  Petrosani,  Resita,  Olimp,  Neptun,  Cap  Aurora,  Saturn,  Bucuresti;  sedii  administrative  in  Bucuresti,  Focsani,  Buzau,  Zalau;  constructii  pentru  invatamant;  locuinte  in  Bucuresti  si  Neptun;  constructii  pentru  spitale  si  policlinici  in  Bucuresti,  Arad,  Petrosani,  Slatina,  Ramnicu  Valcea,  Ramnicu  Sarat;  pentru  consolidarea  unor  cladiri  de  spitale,  hoteluri,  locuinte  in  Bucuresti,  Sinaia,  Predeal,  Neptun;  lucrari  de  consolidare  pentru  monumente  istorice  in  Bucuresti,  Odobesti,  Draguseni,  Pribesti,  Harman,  Sinpetru,  Focsani,  Sighisoara,  Ramnicu  Sarat,  Oradea,  Bascenii  de  Jos,  Drobeta-Turnu  Severin;  sediul  Ambasadei  Romane  la  Lisabona  etc.

De  asemenea,  a  proiectat  pentru  Grecia,  constructii  hoteliere  la  Atena  si  Salonic.

Mentionam  ca,  a  fost  coordonator  (impreuna  cu  prof.  Alexandru  Cismigiu  si  dr.  ing.  Traian  Popp)  al  structurii  de  rezistenta  al  Palatului  Parlamentului.  Dupa  cum  este  si  autor  principal  la  structurile  Centrul  de  Comert  si  Industrie  Bucuresti  si  structura  Turn  BRD  –  Piata  Victoriei,  Bucuresti  –  lucrari  de  exceptie  in  Capitala.

O  alta  lucrare,  la  care  a  fost  autor  principal,  este  restaurarea  si  consolidarea  Bibliotecii  Centrale  Universitare  din  Bucuresti.  Precizam  ca  a  verificat  si  proiectele  structurilor  de  rezistenta  ale  hotelului  Sofitel  Bucuresti  si  Financial  Plazza  Bucuresti,  precum  si  Carrefour  Orhideea,  Colentina,  Baneasa,  Ploiesti.  Brasov.

„In  perioada  anilor  1971  –  1974,  dupa  seismele  de  la  Managua  si  San  Fernando,  am  promovat  structurile  de  tip  dual,  care  s-au  dovedit  a  fi  cele  mai  viabile  pentru  zonele  seismice  din  tara  noastra“,  afirma  ing.  Mircea  Mironescu.  in  context  amintim  ca,  la  structurile  de  la  Palatul  Parlamentului,  a  realizat  acest  tip  de  structuri,  cu  multe  inovatii  in  alcatuirea  si  detalierea  elementelor:  armarea  diagonala  a  peretilor  structurali;  capete  de  grinzi  metalice  inglobate  in  beton  armat;  prelungirea  metalica  a  miezului  stalpilor  in  infrastructura  (pentru  o  buna  incastrare  a  acestora);  mentinerea  materialului,  adica  betonul  cu  armatura  rigida,  pe  toata  inaltimea  suprastructurii  (cel  mai  important  aspect).  Toate  acestea  si-au  dovedit  valabilitatea  la  structurile  avute  inainte  de  seismul  de  la  Kobe  din  1995.

Ing.  Mircea  Mironescu  are  si  insemnate  lucrari  publicate  in  reviste  si  comunicari  prezentate  la  manifestarile  stiintifice  internationale,  in  special  la  Conferintele  Europene  de  Inginerie  Seismica  de  la  Atena,  Lisabona,  Moscova.

De  asemenea,  este  coautor  al  Codului  de  proiectare  pentru  structuri  din  beton  armat  cu  armatura  rigida  NP  033-99;  Normativul  Interventii  structurale  la  monumente  istorice;  Versiunea  in  limba  romana  a  EAUROCODE  4.  Mai  adaugam  ca,  este  autor  principal  al  unor  metode  de  calcul  simplificat  sau  de  complexitate  medie  pentru  structurile  constructiilor  noi  sau  existente,  precum  si  autor  (1978)  la  Conferinta  COPISE,  a  metodei  de  calcul  bazata  pe  relatia  S-8,  spectre  de  deplasari  sau  deplasari  in  domeniul  inelastic.

Amintim  ca,  este  expert  si  verificator  atestat  MTCT;  expert  atestat  Ministerul  Culturii  si  Cultelor;  membru  al  Comisiei  de  reducere  a  riscului  seismic  din  MCTC  si  al  Comisiei  de  arhitectura  si  inginerie  din  MCC.

Din  anul  1994,  este  director  general  al  Biroului  de  proiectare  MIRO  GRUP  Bucuresti,  fiind  sef  de  proiect  sau  consultant  al  majoritatii  proiectelor  elaborate  in  birou.

O  activitate,  de  aproape  50  de  ani,  care  impune  respect  prin  realizarile  de  exceptie  in  proiectare.  Este  suficient  sa  numim:  Palatul  Parlamentului;  Centrul  de  Comert  si  Industrie  Bucurest,  la  care  a  adus  inovatii  in  alcatuirea  elementelor;  cat  si  proiecte  pentru  constructii  din  strainatate  (hoteluri  la  Atena  si  Salonic).

…  Inginer  si  om  de  exceptie!

De  o  constiinciozitate  innascuta  si  o  modestie  rar  intalnita,  lasand  sa  vorbeasca  faptele!  Autoinstruirea,  alta  virtute,  care  i-a  fost  o  permanenta  in  activitate,  ajungand  in  elita  marilor  proiectanti  de  constructii  din  tara.  Profund  in  gandire…  si  inca  alte  virtuti  majore,  ce  se  pot  adauga  la  numele  Mircea  Mironescu.

Situat  in  randul  celor  mai  de  seama  personalitati,  prin  fapte  vrednice,  s-a  inscris  in  istoria  stiintei  si  tehnicii  romanesti  in  constructii.

(Din vol. „Personalitati romanesti in constructii – autor Hristache Popescu)



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2010/02/14/personalitati-din-constructii-mircea-mironescu/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.