«

»

Controlul public in constructii

Share

De cand lumea si pamantul, proprietarii au fost responsabili de starea tehnica si functionalitatea constructiilor aflate in posesia lor, fie direct, fie prin intermediari angajati in vreun fel. De modul in care isi faceau si gospodareau constructiile, depindea folosul pe care-l aveau din ele. Cerintele fundamentale ale proprietarilor si utilizatorilor de constructii erau ca acestea sa fie sigure, protejandu-le viata, sanatatea si averea, sa fie confortabile, usurandu-le viata si activitatea si sa fie economice, adaptate posibilitatilor lor financiare.

Pentru a-si gospodari, adica a-si exploata si pastra constructiile, proprietarii nu aveau si nu au nevoie de niciun indemn, de nici o supraveghere, de niciun control. Instinctul de autoconservare si constiinta avantajelor rezultate dintr-o intretinere si reparare facute la timp pe constructii sanatoase din proiectare si executie constituie garantia comportarii lor satisfacatoare in exploatare. Aceasta garantie este vala­bila pentru constructiile aflate in proprietate privata, in cazul carora neglijarea monitorizarii, (prin urmarire si interventii, a comportarii lor poate aduce grave prejudicii materiale si financiare proprietarului.

Pentru constructiile proprietate publica, simtul responsabilitatii este dispersat (constructiile sunt ale tuturor si ale nimanui), administratorii lor nefiind direct loviti in interese daca se intampla ceva neplanuit cu constructia.

 

In urma dezvoltarii sociale si aparitiei autoritatilor publice si a sta­tului, in paralel cu aparitia aglome­rarilor urbane, a dezvoltarii comu­­nicatiilor si transporturilor, a inmultirii intreprinderilor individuale, a mecanizarii si chimizarii agriculturii si a multor altor inovatii si inventii tehnice, a aparut si grija pentru siguranta populatiei in acest nou mediu tehnologic si pentru calitatea vietii publice, amenintate de poluarea mediului ambiant.

Responsabilitatea statului pentru siguranta si calitatea vietii populatiei se exprima in realizarea unui cadru legislativ si reglementar care, prin prevederile sale, sa impuna respec­tarea unor reguli considerate ca reprezentand experienta sociala la nivelul cel mai inalt in acest domeniu.

Reglementarile privind conditiile impuse proiectarii si executiei tintesc realizarea unor constructii apte pentru exploatare, care sa reziste fara probleme tuturor actiunilor mediului natural si tehnologic pe durata de serviciu prevazuta. In acest mod se satisfac cerintele de siguranta, confort si economie individuale ale proprietarilor de constructie si, in acelasi timp, se creeaza premisele teoretice pentru siguranta populatiei si calitatea vietii ei.

Cum lumea nu este statica ci in continua dezvoltare si schimbare, inclusiv constructiile supuse agresi­vitatii agentilor de mediu si care imbatranesc si se deterioreaza, este necesara monitorizarea comportarii lor spre a preveni orice pericol de afectare a vietii utilizatorilor lor, cat si a colectivitatilor din zona lor de influenta.

Primii responsabili de monitori­zarea comportarii in situ a constructiilor sunt chiar proprietarii acestora, care o pot realiza personal, in cazul unor constructii simple ca alcatuire si mici ca dimensiuni, sau cu angajarea unor specialisti experti, persoane fizice sau juridice, in cazul unor constructii cu o structura complicata si de mari dimensiuni.

Una este sa monitorizezi comportarea unei case de locuit si cu totul altceva sa urmaresti si sa intervii in caz de defectiune a unui baraj hidrotehnic mare, a unui pod duna­rean sau chiar a unui bloc de locuinte cu zece etaje.

Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor necesita experienta unui personal calificat in constructii si competent pentru aceasta ocupatie, similara celei de cercetator. Din pacate, desi activitatea exista, cel putin sub forma urmaririi comportarii constructiilor, mai ales a ma­rilor baraje hidrotehnice, ocupatia respectiva nu este recunoscuta oficial, iar Inspectoratul de Stat in Constructii auto­rizeaza responsabili cu urmarirea speciala a comportarii constructiilor in conditii total necores­punzatoare sub aspectul competentei; in felul acesta, activitatea respectiva este dusa in derizoriu, putand avea consecinte periculoase pentru constructiile urmarite si oame­nii ce le folosesc.

Daca monitorizarea compor­tarii in situ a constructiilor este o necesitate pentru proprietarii privati, pe care acestia o satisfac din propriu imbold, pentru proprieta­rii publici, ea trebuie sa constituie o obligatie impusa de societate ca o autoaparare de eventuale accidente.

Tot o obligatie impusa in auto­aparare de societate este si controlul asupra modului de efectuare a acestei activitati din partea auto­ritatilor publice, reprezentanti ai cetatenilor alegatori.

Doua ar fi momentele esentiale in care autoritatea publica ar trebui sa intervina: autorizarea executiei si receptia.

In faza de autorizare se verifica in ce masura proiectarea a respectat toate conditiile de utilitate impuse de destinatia functionala a constructiei si care sa-i garanteze aptitudinea pentru exploatare in conditiile de amplasament date.

In faza de receptie se verifica in ce masura s-au respectat prevede­rile proiectantului privind executia si modul in care constructia realizata respecta cerintele beneficiarului, conditiile de utilitate derivate, reglementarile in vigoare.

In urma acestor acte de control, autoritatea publica trebuie sa verifice felul in care proprietarii, publici sau privati, monitorizeaza comportarea constructiilor aflate in proprietate, intervenind in doua situatii precise: daca starea tehnica a constructiei si echipamentele ei se deterioreaza in asemenea masura incat devin un pericol public si daca activitatile suportate sau adapostite de aceste constructii creeaza un pericol public.

Pot constitui pericole publice cladirile vechi, neintretinute, de pe ale caror fatade cad tencuieli,
ornamente, balcoane sau aticuri, putand rani sau omori trecatori; poduri deteriorate de viituri sau prin supraincarcare care pot ceda prabusindu-se cu vehicule si oameni cu tot; baraje si diguri slabite prin infiltratii, coroziune, fisurare si care pot ceda generand valuri ucigatoare si inundatii; drumuri si sosele desfundate, alterate, spalate de ape care pot produce accidente auto cu pierderi de vieti omenesti. Aceste situatii nu sunt fantasme, ci chiar au existat si vor mai fi.

La noi in tara exista o autoritate publica centrala de stat, Inspectoratul de Stat in Constructii”, autoritate aparuta dupa cutremurul din 4 martie 1977, sub forma unei „Inspectii de Stat” in cadrul Inspectoratului General de Stat pentru Investitii in Constructii (IGSIC) si care exercita controlul de stat privind executarea sarcinilor prevazute de lege, peste controlul intern administrativ al fiecarui minister sau institutie similara. In prezent, ISC este singura autoritate de stat ce detine mono­polul controlului asupra inde­pli­nirii atributiilor diversilor actori pe scena asigurarii calitatii in constructii (Legea nr. 10/1995).

Din pacate, ISC si-a construit Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii astfel incat si-a asigurat dreptul de control aproape neli­mitat asupra tuturor activitatilor din constructii, la libera alegere, fara nicio raspundere pentru eficienta sa in ceea ce priveste rezultatele si fara grija bugetului propriu, asigurat prin lege din surse extrabugetare pro­ve­nite de la cei controlati.

Aceasta institutie are printre multe alte atributii diverse si pe aceea a controlului asupra modului de indeplinire a activitatii de urmarire a comportarii in exploatare a constructiilor si a interventiilor in timp. In aceasta privinta, din nou din pacate, rezultatele multor controale raportate au fost de natura birocra­tica (documente) si ineficiente in ceea ce priveste prevenirea accidentelor si in ceea ce priveste valorificarea constatarilor. Nici in privinta mediatizarii activitatii sale ISC nu a excelat, invatamintele ce s-ar fi putut trage din constatari ramanand ascunse publicului larg.

De aceea si pentru ca apare logic si natural, consider ca sarcina executarii controlului in ceea ce priveste asigurarea aptitudinii pentru exploa­tare a constructiilor ar trebui sa revina autoritatii publice locale, primarilor si consiliilor judetene, cele mai apropiate de nevoile cetatenilor si capabile sa le rezolve operativ. In cadrul acestor unitati administrative locale ar trebui sa existe compartimente, servicii, sectii si directii de disciplina constructiilor si monitorizarea comportarii lor, incadrate cu ingineri inspectori de teren si ingineri verificatori de proiect, care sa asi­gure operatiunile de autori­zare, participare la receptie si controlul moni­torizarii comportarii in situ a constructiilor.

In orasele mari si la consiliile judetene ar trebui sa functioneze banci de date care sa centralizeze rezultatele controalelor, tinand o evidenta a accidentelor si a deviatiilor comportamentale ale constructiilor de la cea normala, prevazuta. In banci ar trebui evidentiate descrierea eve­nimentelor/situatiilor, cauzele producerii lor, masurile de interventie recomandate, rezultatul interventiilor realizate. Asemenea banci de date constituie o realitate in multe tari cu economii avansate, dar acolo (SUA, Franta, Belgia, Anglia) ele sunt create de asociatii si societati, unele multinationale.

Pana cand si la noi vor aparea asemenea asociatii si soci­etati specializate in monitori­za­rea compor­­tarii constructiilor, putem sa organizam aceasta activitate in cadrul administratiilor autoritatii publice locale.

Un asemenea sistem institutio­nalizat de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor cu centre de colectare a datelor in banci de date si de prelucrare statistica a acestora ar veni in sprijinul autoritatii locale care:

• ar detecta eventualele pericole evidentiate de comportarea anormala a constructiilor si le-ar putea inlatura la timp;

• ar cunoaste starea tehnica a constructiilor din aria sa jurisdictio­nala si ar putea alcatui programe de interventie pe prioritati, asigurandu-si mijloacele materiale si financiare din timp;

• ar putea sa-si organizeze mai bine, in cunostinta de cauza, relatia cu cetatenii alegatori pentru a-i influenta in sprijinul actiunilor intreprinse pentru o mai buna gospodarire a cladirilor si constructiilor speciale.

Pentru Guvernul Romaniei si pentru eventuala Autoritate de stat in constructii, datele stranse la adminis­tratiile locale ale Puterii de stat ar putea constitui baza hotararilor cu privire la politicile statului in domeniul constructiilor, sursa de informare asupra problemelor ce necesita initierea de cercetari de importanta nationala sau elaborarea de noi reglementari, eventual modificarea celor existente.

Cine are urechi de auzit

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 56 – februarie 2010, pag. 34

 

Autor:
dr. ing. Felician Eduard loan HANN – presedintele Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor (CISC)

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2010/02/24/controlul-public-in-constructii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.