«

»

GIP GRUP AVERTIZEAZA: Cosurile de fum in pericol

Share

Cosurile de fum industriale sunt constructiile cel mai sever solicitate dintre toate categoriile de constructii, suportand, suplimentar, eforturi in structura atat din temperatura, soc termic, vibratii si coroziune interna, cat si din vant si cutremur. Aceste solicitari suplimentare au fost neglijate in trecut, la dimensionarea lor, cat si in prezent, la repararea lor.

Solicitarile din temperatura si coroziune, suprapuse peste solicitarile din vant si cutremur, sunt neglijate atat de Institutele de cercetare cat si de Facultatile de Constructii, specialistii neprezentand studentilor si cadrelor tehnice din domeniu gravitatea unor asemenea fenomene.

La intalnirile cu specialisti INCERC, cu profesori din cadrul Facultatilor de Constructii si cu specialisti din Inspectoratul de Stat in Constructii s-a constatat ca nu se cunoaste faptul ca aceste structuri speciale din beton crapa ca urmare a eforturilor din temperatura si se prabusesc din cauza coro­ziunii. In acest sens, putem exemplifica situatia unor cosuri de pe platformele industriale Baia Mare, Copsa Mica, Galati, Pitesti, Ploiesti s.a. care au crapat din temperatura si s-au prabusit, ori au intrat in colaps, din cauza coroziunii.

De altfel, si in prezent foarte multi pseudo-specialisti si experti se angajeaza sa consolideze cosuri de fum si silozuri fara a lua in calcul si a trata fenomenul din interiorul cosurilor sau silozurilor, neglijand total coroziunea, temperatura, precum si crapaturile pe directia tijelor de glisare.

In decursul anilor, am facut numeroase demersuri, pentru a trage un semnal de alarma factorilor de decizie, respectiv Primului Ministru, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Senatul Romaniei, Camerei Deputatilor, Ministerului Administratiei si Internelor, A.V.A.S si, nu in ultimul rand, Inspectoratului de Stat in Constructii, ca organism tehnic specializat, desemnat sa exercite, potrivit legii, controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei in urbanism si a regimului de autorizare a constructiilor, privind situatia grava a structurilor cosurilor industriale si silozurilor. Din pacate, in cei 18 ani nu am reusit sa reglementam aceasta situatie grava, situatie care poate conduce la prabusirea, pe un lant energetic, a intregii productii industriale.

La gravele semnale cu privire la un eventual cutremur major care s-ar produce in viitor in Romania, un grup de specialisti din ARACO, SC GIP GRUP SA, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului si Inspectoratului de Stat in Constructii, intre care: director general ing. Adrian Florescu – ARACO; director tehnic ing. Mircea Oros – ARACO; ing. Cristian Stamatiade – director departament Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului; director tehnic ing. Victor Candea – Inspectoratul de Stat in Constructii; presedinte ing. Laurentiu Naum – SC GIP GRUP SA; director tehnic ing. Janos Orosz – SC GIP GRUP SA s-au intrunit la sediul ARACO in ziua de 03.03.2010 si au luat in discutie aceste aspecte.

Toti acesti specialisti au convenit sa prezinte Guvernului Romaniei un memorandum, in vederea luarii de masuri pentru elaborarea si implementarea unui Program National de Consolidare a principalelor cosuri industriale care deservesc sistemul energetic national si industrial.

In deschiderea intalnirii, domnul presedinte ing. Laurentiu NAUM a prezentat situatia actuala a cosurilor industriale de fum cu inaltimi cuprinse intre 60 m – 300 m aflate intr-o stare avansata de degradare si a atras atentia ca nu exista un plan strategic unitar privind reabilitarea si punerea lor in siguranta.

Existenta acestor structuri speciale este o realitate care nu poate fi ignorata, siguranta lor afectand inclusiv siguranta constructiilor si instalatiilor din jurul lor, unele de o importanta vitala pentru functionarea unor unitati economice la nivel national.

Intr-o prima faza, se impune inventarierea acestor cosuri, analizarea starii lor de degradare si stabilirea masurilor pentru fiecare dintre ele:

• cosuri la care trebuie efectuate reparatii curente, cu sau fara scoaterea temporara din functiune;

• cosuri care trebuie consolidate, cu repunere in functiune in etape tehnologice, pentru a nu periclita siguranta instalatiilor din jur;

• cosuri care trebuie consolidate fara functionare ulterioara;

• cosuri care trebuie dezafectate;

• cosuri care trebuie demolate, toate aceste lucrari efectuate fara punerea in pericol a cladirilor si instalatiilor din jur.

Situatiile semnalate sunt reale, ele exista si trebuiesc luate in considerare pentru fiecare cos, impreuna cu o evaluare valorica, in cazul fiecarei variante analizate unde se vor constata diferite cazuri.

Uneori, demolarea unui cos amplasat printre alte constructii si instalatii costa mai mult decat consolidarea lui, deci ar fi preferabila consolidarea, chiar in cazul in care cosul nu mai este necesar din punct de vedere al functionarii unitatii pe care o deserveste, dar poate primi alte destinatii (antena, centru de observare, agrement etc.)

In alte cazuri, se poate demola cosul, fara periclitarea constructiilor din jur, cu un pret mai rezonabil.

Daca functionarea cosului este necesara in continuare, atunci trebuie analizata solutia de consolidare privind gradul de asigurare la actiunile principale din vant si cutremur.

Merita sa investim pentru un grad de asigurare R > 1, in cazul in care cosul va fi necesar doar pentru urmatorii 10 – 15 ani, sau putem sa asiguram cosul consolidat la un grad mai mic R = 0,8, cu costuri mai reduse, imbunatatind unii dintre parametri: izolatie noua, restabilirea continuitatii structurii, post-tensionare etc., fara sa intervenim asupra intregului ansamblu, incepand cu supralargirea fundatiei?

Insa, primul pas care trebuie facut – fapt sustinut si de dl. Stamatiade si dl. Candea – este inventa­rierea si stabilirea unor prioritati, cu concursul reprezentantilor din partea Inspectoratului de Stat in Constructii, in functie de starea principalelor cosuri pe lantul energetic.

Cosurile in functiune, cu o exploatare intensa de peste 30 ani, au defecte si degradari similare cu cele care s-au regasit la toate cosurile asupra carora s-a intervenit pana acum, incepand cu anul 2000, respectiv cu reabilitarea cosului h = 200 m de la CET Isalnita, care a fost crapat din temperatura pe directia tijelor de glisare.

Sigur ca starea de degradare nu este aceeasi in fiecare caz; ea depinde de varsta cosului, de regimul de exploatare, mai intens sau mai lejer, in cursul anilor de functionare, de calitatea materialelor puse in opera la executia sa etc.

Ce s-a reusit pana acum, in mare parte datorita insistentelor firmei SC GIP GRUP SA (reabilitare cos CET Isalnita, reabilitare partiala doua cosuri h = 220 m CET Rovinari, partial un cos h = 200 m CET Mintia Deva, reabi­litare cos h = 100 m CET Palas Constanta, in curs de reabilitare un cos h = 120 m CET Sud Bucuresti) este prea putin fata de multitudinea de cosuri industriale aflate in stare avansata de degradare (peste 300 de cosuri existente, dintre care, cu mare probabilitate, peste 50% au probleme grave, avand structura interioara degradata si care nu au fost investigate la interior).

Trebuie, neaparat, sa depasim acest impas in care ne situam vesnic, in faza sesizarilor si notificarilor la diferite nivele si sa pornim, de sus in jos, cu un plan strategic bine pus la punct, cu pasi concreti pentru inventarierea, evalu­area, proiectarea, executia lucrarilor care sunt necesare, in vederea punerii in siguranta a acestor structuri.

Pe de alta parte, este absolut necesara reactualizarea si completarea normativelor existente pe baza carora se executa proiectele de reabilitare pentru cosurile de fum industriale, stabilirea duratei de viata a cosurilor, precum si normativul de protectie termica si anticorosiva.

Tot cu ocazia intrunirii de la ARACO, pe langa problemele de stricta actualitate ale cosurilor industriale, s-a abordat si situatia turnurilor eoliene. Aceste turnuri pot fi facute din beton armat in loc de metal, cu materiale si mano­pera din tara. La o inaltime de peste 80 m, structurile din beton armat sunt mai economice decat cele din metal, avand o rezistenta mult mai buna la foc.

De asemenea, s-ar crea locuri de munca pentru mai multi oameni din zona, ceea ce nu este de neglijat in timp de criza. S-a precizat ca betonul si tencuiala creeaza locuri de munca fata de actualele solutii la moda, din metal si sticla.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 58 – aprilie 2010, pag. 4

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2010/04/24/gip-grup-avertizeaza-cosurile-de-fum-in-pericol/

1 ping

  1. Pirvu Cristian a spus:

    Buna ziua,

    Firma Black Sea Technochim este interesata pentru o cerere de oferta cu privire la repararea unui cos de fum la o centrala dintr-o tara din Orientul mijlociu.
    Va rugam sa ne prezenta-ti adresa dvs. de e-mail sa/sau nr. de tel pentru a va putea contacta.

    Cu Stima,
    Cristian Pirvu
    0746.100.954

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.