«

»

QUO VADIS ISC?

Share

In urma cu cativa ani publicam in „Tribuna constructiilor” un articol intitulat “Quo vadis UAICR”? in care analizam activitatea Uniunii Asociatiilor Inginerilor Constructori din Romania si indemnam la unitatea de breasla, in conditiile de destramare accentuata a acesteia.

Rezultatul? Ati mai auzit ceva despre activitatea UAICR? Daca membrii acestei asociatii ar fi urmat cele cateva sugestii pe care le propuneam, poate ca astazi situatia ar fi fost alta. „Dar cine este acest presedinte de comisie care sa ne dea sfaturi?” se intrebau colegii mei din consiliul de conducere. Si uite unde am ajuns!

 

Scriu de cativa ani despre activitatea Inspectoratului de Stat in Constructii, incercand sa-i descopar utilitatea in forma si cu atributiile actuale, fara vreun semn de interes cat de mic din partea celor vizati. Am aflat recent ca ISC a fost trecut din subordinea Guvernului Romaniei in cea a Ministerului Dezvoltarii Regi­onale si Turismului, devenind o unitate bugetara. Este un pas benefic spre normalitate si o folosire mai corecta a acestei organizatii, cu conditia modificarii atributiilor sale corespunzator cu nevoile reale ale populatiei, de asigurare a protectiei proprii si a mediului ambiant impo­triva a tot felul de agresiuni caracte­ristice timpurilor noastre.

Cu alte cuvinte, acum problema este „Incotro ISC?”

Este de necontestat faptul ca fondul construit existent, adica toate constructiile: civile, industriale, agrozootehnice, cai de comunicatie si transport, energetice, hidrotehnice, edilitare etc., reprezinta bogatia cea mai de seama a unei tari,constituind adapost si suport pentru toate acti­vitatile cetatenilor sai. Ele reprezinta, totodata, rezultatul activitatii creatoare a oamenilor prin membrii breslei constructorilor, ale caror opere sunt, adesea, emblematice, reprezentand „branduri” pentru locu­rile unde sunt amplasate. Piramidele egiptene, templele hinduse, catedra­lele crestine, castelele medievale, drumurile romane, marile baraje de pe fluviile lumii etc., etc. toate sunt nu numai realizari tehnice deosebite, dar si contributii la patrimoniul univer­sal din partea popoarelor si natiunilor care i-au dat pe constructorii acestor minuni materiale.

Si in tara noastra exista nenu­marate constructii monumentale, unele – adevarate bijuterii arhitecto­nice: Ateneul Roman, Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, canalul Dambovita, constructii emblematice pentru Bucuresti. Sediile primariilor multor orase sunt constructii remarcabile din punct de vedere arhitectonic, pre­cum cele din Oradea, Arad, Targu Mures, Craiova, Buzau, Vaslui s.a., manastirile din Moldova si Bucovina, bisericile cetati din Ardeal, biserici bijuterii precum cea de la Curtea de Arges, sau Trei Ierarhi din Iasi, care sunt cunoscute peste hotare si atrag mii de turisti din lumea intreaga. Marile noastre baraje de la Bicaz pe Bistrita, Vidraru pe Arges sau Portile de Fier pe Dunare stau marturie a capacitatii creatoare a constructorilor romani alaturi de maretele poduri peste Dunare de la Giurgiu sau Cernavoda, sau vestitul Transfagarasan…

Dar, alaturi de aceste constructii deosebite, se afla milioane de constructii si cladiri „ordinare”: locuinte, scoli, spitale, administratii, teatre, cinematografe, stadioane, sali de sport, drumuri, sosele, poduri, podete, centrale termo-, hidro- si nuclearelectrice, porturi fluviale, maritime si aeriene, fabrici si uzine gigant s.a.m.d.

Toate aceste constructii au fost reali­zate pentru a satisface nevoile unei populatii in continua crestere si diversificare ca nazuinte si pretentii. Ele trebuie, deci, sa fie utile beneficiarilor lor si sa le satisfaca cele trei cerinte fundamentale in raport cu orice tip de constructie, respectiv siguranta, confort si economie. Satisfacerea conditiilor de utilitate impuse constructiilor in conformitate cu destinatia lor functionala le face pe acestea sa fie apte pentru exploatare. Aptitudinea pentru exploa­tare a unei constructii este definita ca ansamblul calitatilor sale, respectiv calitatea sa globala si se reali­zeaza treptat in fazele de concepere, proiectare, executie si exploatare.

Dintre toate aceste faze, cea mai importanta este faza de exploatare, cand constructia isi da intreaga capacitate de utilizare din partea beneficiarului indeplinindu-si scopul pentru care a fost creata. Aceasta este si faza cea mai lunga din existenta construc­tiilor, faza in care este supusa agresiunilor din partea me­diului ambiant, natural si tehnologic. Este, in acelasi timp, din pacate, si faza in care constructiilor li se da cea mai mica atentie, pe credinta ca acestea rezista peste ani, ca si cum ar fi vesnice. Ori, nu este chiar asa!

Constructiile se degradeaza, isi pierd treptat calitatile cu care au fost inzestrate prin conceptie, proiectare si executie, ele sunt supuse in timp accidentelor si, daca nu se intervine cu masuri de mentenanta si reabilitare, se ruineaza si dispar ca entitati utile. De aceea, urmarirea comportarii in situ si interventiile pe constructii au o importanta capitala atat pentru proprietarii de constructii, fie ei publici sau privati, cat si pentru autoritatile publice chemate sa asi­gure securitatea populatiei si protectia mediului inconjurator.

In momentul de fata, desi exista unele reglementari privind urmarirea comportarii in situ a constructiilor si interventiile pe acestea, ele sunt mai mult pe hartie si chiar si asa nu sunt bine gandite si, ca atare, sunt practic inutile. Viata de zi cu zi ne atrage permanent atentia ca lipsa sau neglijarea monitorizarii comportarii in situ a constructiilor are consecinte grave pentru siguranta populatiei, pentru confortul desfasurarii activitatilor sale, pentru economia indivizilor si a societatii in ansamblu, ca si pentru calitatea mediului inconjurator. Cladirile neingrijite si darapanate carora nimeni nu le da atentie se prabusesc peste oameni, omorandu-i sau schilodindu-i, drumurile si soselele uitate de toti se degradeaza, creand disconfort in circulatie, dar si accidente mortale si pagube materiale insemnate, digurile si barajele nesupravegheate se strica, provo­cand inundatii si insemnate pagube materiale, lipsa de monitorizare a respectarii reglementarilor privind autorizatiile de construire si func­tionare a constructiilor, de functionare a lifturilor sau de respectare a normelor de protectie impotriva incendiilor, conduc la fenomene si situatii periculoase ca obturarea spatiilor urbane, prabusirea de lifturi, combustia unor ansambluri comerciale etc.

Monitorizarea comportarii in situ a constructiilor reprezinta, de fapt, prelungirea grijii pentru calitate in constructii de la fazele de realizare la cea de folosire. Daca fazele de concepere, proiectare si executie sunt asigurate din punct de vedere al realizarii calitatii in constructii (standarde, normative, regulamente, proiectanti si executanti calificati pentru aceste ocupatii, verificatori de proiecte, consultanti, responsabili cu executia, diriginti de santiere, laboratoare de incercari etc.), faza de exploatare, cea mai importanta din existenta constructiilor, este lasata pe mana unor „specialisti” fara o pregatire adecvata acestei ocupatii, sau chiar a unor nepriceputi de-a drep­tul in domeniu (avocati, medici, gospo­dine, economisti, juristi etc., pretins „instruiti” si chiar certificati de primarii, dar nu in domeniul constructii).

De-abia acum, la insistentele mele din partea Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor, se intrezareste posibilitatea introducerii in COR a unor noi ocupatii, respectiv de „responsabil cu urma­rirea curenta a comportarii in situ a constructiilor”, „specialist in urmarirea comportarii in situ a constructiilor” si „expert in monitorizarea comportarii in situ a constructiilor” ca specializari in cadrul activitatii „monitorizarea comportarii in situ a constructiilor” ce ar trebui introdusa in CAEN.

Propuneam, in urma cu catva timp, ca ar fi bine sa existe o „Autoritate de Stat in Constructii”  (ASC) care sa coordoneze toate activitatile din domeniu si care ar forma adevaratul „sistem al calitatii in constructii” dintr-o eventuala noua lege a asigurarii calitatii in constructii. Dar, cum aceasta propunere nu-si gaseste ecou la actualele foruri decizionale, le propun o alta varianta pentru situatia actuala de incorporare a Inspectoratului de Stat in Constructii in cadrul MDRL si anume transformarea ISC in ASC, avand ca principala si unica atributie asigurarea monitorizarii comportarii in situ a constructiilor existente, renuntand la toate celelalte atributii privind controlul proiectarii, executiei, pietei constructiilor si materialelor de constructie, laboratoarelor de incercari etc., pe care oricum nu le putea executa eficient din lipsa de personal competent si suficient numeric.

O astfel de Autoritate de Stat in Constructii, autonoma sau subordonata MDRT, ar trebui sa asigure prezervarea fondului construit existent aflat in patrimoniul national, prelungindu-i existenta si durata de serviciu in folosul proprietarilor lui, publici sau privati, deci al intregii natiuni.

In acest scop, ASC ar urma:

• sa elaboreze cadrul legislativ si reglementar pentru introducerea activitatii de monitorizare a compor­tarii in situ a constructiilor, precizand obligatiile proprietarilor pentru reali­zarea sigurantei publice si a protectiei mediului ambiant;

• sa creeze cadrul organizatoric necesar desfasurarii acestei activi­tati la autoritatile publice locale (primarii, consilii judetene) si cele centrale (ministere si similare) prin prevederea birourilor de autorizare si de monitorizare pe teren;

• sa asigure colectarea si prelucrarea datelor culese in teritoriu si analizarea acestora in vederea informarii autoritatilor si a luarii de decizii politice, privind dezvoltarea dome­niului constructii si rezolvarea pro­ble­melor ivite (obiective de cercetare, reglementare, calificare s.a.);

• sa promoveze si sa sustina programe de formare si specializare a profesionistilor in monitorizarea com­portarii in situ a constructiilor;

• sa sustina formarea de intreprinderi specializate pentru aceasta activitate (dotare, personal);

• sa asigure educarea populatiei in spiritul si practica grijii fata de constructiile pe care le foloseste;

• sa acorde asistenta tehnica si consultanta persoanelor fizice si juridice solicitante;

• sa subventioneze activitatea de cercetare pentru perfectionarea metodelor si tehnicilor de lucru specifice.

In aceasta reorientare si siste­matizare a activitatii sale, ASC se poate inspira din propunerile mele trecute cuprinse in articole si brosuri pe care le-am trimis MDRT, Guvernu­lui si Presedintiei si se poate baza pe colaborarea Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor care implineste 26 de ani de existenta, de promovare a scopului si obiectivelor noastre statutare. Sper ca o asemenea eficientizare a acti­vitatii actualului Inspectorat de Stat in Constructii sa se realizeze cat mai rapid, spre binele cetatenilor acestei tari lovite de criza.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 61 – iulie 2010, pag. 4

 

Autor:
dr. ing. Felician Eduard Ioan HANN – presedintele Comisiei Nationale „Comportarea in situ a Constructiilor”



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2010/07/24/quo-vadis-isc/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.