«

»

Temple ale culturii! MAREA REFACERE A ATENEULUI ROMAN (I) (1990 – 2003)

Share

Pentru toti romanii, Ateneul este simbolul Bucurestiului. Construita in urma cu 120 de ani, cladirea din inima orasului este sediul de astazi – si parca dintotdeauna – al Filarmonicii „George Enescu”. Am fi putut evoca istoria fantastica a Ateneului Roman rasfoind pagini ingalbenite de vreme si parcurgand un drum – cert interesant – de la trecut catre prezent. Am ales insa o alta cale si aceasta duce de la prezent, prin trecut, catre… viitor. Va propunem o calatorie in timp, o aventura in care veti fi condusi de cei ce au lucrat la restaurarea monu­mentului in anii din urma, mesterii, artistii care, refacand cladirea, acoperisul, decoratiunile, interioarele, fresca, orga etc., au ajuns sa o cunoasca atat de bine si in amanunt incat sunt in stare sa vorbeasca parca la nesfarsit, cu stiinta si emotie, despre acest adevarat si unic templu al culturii romane. Le multumim!

Cristina Sarbu – jurnalist

 

Plecand de la aceasta sinteza clara si la obiect asupra a ceea ce a fost, este si va fi Ateneul Roman pentru Romania si aceasta parte a lumii europene, se cuvine sa amintim entuziasmul, hotararea si profesionalismul specialistilor romani care au salvat la timp naruirea unui edificiu simbol.

Cu precadere intre acestia se afla restauratorul principal Aedificia Carpati care, in acelasi timp, a fost si sponsorul lucrarii la care ne vom referi in paginile Revistei Constructiilor prin deosebita amabilitate a Editurii Anima.

 

Pe locurile ocupate azi de Ateneul Roman si de scuarul din fata acestuia se afla odinioara Livedea Vacarestilor, numita asa dupa sta­panii locului. Aflate, in veacul al XVII-lea si inceputul celui urmator, spre marginea de nord a Bucurestilor, pamanturile apartinusera lui lanache Vacarescu, cel omorat de turci in 1714 la Constantinopol, odata cu Constantin Brancoveanu al carui sfetnic credincios fusese.

Societatea „Ateneul Roman“, care inca din noiembrie 1886 isi stabilise ca obiectiv construirea unui palat corespunzator rolului cultural pe care si-l asumase, in care sa-si poata desfasura activitatile – confe­rinte, expozitii, spectacole muzicale etc. –, primeste de la Primarie, in urma sta­ruintelor doctorului Constantin Esarcu, terenul din Gradina Episcopiei para­sit de Societatea Ecvestra, careia i se platesc despagubiri.

Nici Societatea „Ateneul Roman” nu o ducea mai bine cu banii, fiind nevoita sa faca cheta publica pentru a completa fondurile. Mare lucru nu s-a strans din mila publica, dar imprejurarea a avut meritul ca ne-a lasat formula „Dati un leu pentru Ateneu!“.

Din cauza greutatilor financiare, construirea Ateneului s-a intins pe cateva decenii. Desi inaugurarea oficiala a avut loc la 14 decembrie 1888, cladirea era departe de a fi terminata la acea data, iar in 1889 lipsa fondurilor a provocat oprirea lucrarilor (atunci s-a ajuns la solutia listelor de subscriptie si la zicerea mai sus-amintita).

Reluate in 1893, lucrarile vor fi terminate in 1897, iar intre 1924-1928 se face o noua modificare la aripa de nord, dinspre strada Episcopiei.

***

In 1865 un grup de oameni de arta si cultura, entuziasti, din care faceau parte Constantin Esarcu, C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu si Al. Odobescu, pun bazele Societatii Culturale „Ateneul Roman“. Toti doreau ca viitoarea societate sa-si aiba sediul intr-un „edificiu care va fi inchinat in exclusivitate artei si stiintei, deci arhitectura va trebui sa corespunda acestei destinatii“.

Primaria doneaza terenul pe care erau deja turnate fundatiile viitorului manej, edificiu apartinand Societatii Ecvestre Romane. Proiectul prevazuse dimensiuni considerabile. Destinatia initiala a terenului se schimba, insa, si se hotaraste ca in locul manejului sa se ridice cladirea Ateneului Roman.

Dintre toate proiectele prezentate, a fost ales cel al arhitectului francez Albert Galleron, cel care proiectase in Bucuresti Palatul Bancii Nationale (1880-1885). Noul proiect va utiliza fundatiile deja existente. Descriind un cerc, ele vor sta la baza salii de concerte.

Albert Galleron va fi asistat de o comisie tehnica formata din arhitecti si ingineri romani: Grigore Cherchez, Al. Orascu, Constantin Baicoianu, Ion Mincu si Ion Socolescu. Membrii acestei comisii aveau studiile facute la Paris si aveau conceptii artistice si tehnice comune cu autorul proiectului.

Piatra de temelie fiind pusa la 26 octombrie 1886, constructia poate incepe pe vechile fundatii, rezultand un corp central circular. Au fost doua etape de constructie: prima intre 1886-1889, in care a fost ridicat corpul principal si cupola ce-l acopera, iar a doua etapa intre 1893-1897, cand se ridica anexa aflata in spatele Ateneului.

Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijina pe zidarie portanta de caramida. Cupola are structura me­talica, realizata de firma din Beuchtel, specializata in astfel de constructii. Contractul cu aceasta firma a fost incheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach, cel care a si supervizat montajul, inceput in iunie 1887 si terminat dupa sase luni.

Arhitectul francez Albert Galleron recomanda folosirea acestei structuri metalice circulare peste tamburul de caramida, ca fiind cel mai indicat in aceasta situatie, deoarece: „aceasta osatura constituie un ansamblu foarte solid si indicat in particular tarilor supuse cutremu­relor de pamant“. Astfel, el a fost printre primii proiectanti care a luat in calcul riscul seismic specific zonei tarii noastre, precum si orasului Bucuresti.

Prima etapa a constructiei se termina in noiembrie 1887, urmand ca finisajele interioare si exterioare sa fie finalizate pe parcurs. Alexandru Odobescu marcheaza inaugurarea oficiala din 14 februarie 1888 printr-o conferinta. Dupa un an, la 5 martie 1889, va fi terminata si sala de concerte, iar orchestra filarmonica dirijata de Eduard Wachman va sustine primul concert.

In anii urmatori au fost finalizate si celelalte lucrari de catre arhitectul Leonida Negrescu: este vorba de cele doua aripi cu doua nivele aflate in stanga si dreapta intrarii principale.

Fresca prevazuta inca de la inaugurare in interiorul salii de concerte, de catre Alexandru Odobescu trebuia sa fie, in viziunea sa si a lui Constantin Esarcu, „o imagine a specificitatii sufletului romanesc“.  Suprafata pictata este de 75 metri lungime si 3 metri inaltime.

In 1901, pictorii Stefan Popescu si Costin Petrescu isi prezinta proiectele, fiind acceptat proiectul celui din urma. Acesta avea in vedere ca fresca sa prezinte 25 de episoade din istoria romanilor,

Inceputa tarziu, abia in 1933, fresca este inaugurata la 26 mai 1938. De mentionat ca atat fresca, cat si meda­lioanele din mozaic ale celor patru domnitori si ale regelui Carol I au fost acoperite in timpul comunismului (fresca cu o draperie pe toata lun­gimea de 75 metri, iar mozaicurile cu capace rotunde din lemn). Printr-o intamplare fericita, au fost salvate de la distrugere, putand fi admirate si in ziua de azi.

Ca stil, arhitectura Ateneului Roman este neoclasica, cu ornamente si detalii specifice sfarsitului de secol XIX francez. Acest stil se intalneste la majoritatea cladirilor reprezentative ale Bucurestiului. Este o perioada puternic influentata de arhitectura franceza, de occidentalizare, precum si de inflorirea vietii social-economice a Regatului Romaniei.

Fatada dinspre vest are ca element principal porticul cu cele opt coloane ionice. Frontonul triunghiular sprijinit pe acestea aminteste de vechile temple ale antichitatii. La baza frontonului se afla ins­criptia „Ateneul Roman“.

Cupola, aflata in spatele fronto­nului, este dominanta prin marimea sa, iar prin arhitectura baroca se impune ca element central al constructiei. Inaltimea totala a edificiului este de 41 metri, iar diametrul, de 29,16 metri, inaltimea cupolei fiind de 13 metri. Tamburul este prevazut cu douazeci de ferestre rotunde, fiecare avand cate o lira stilizata ca element decorativ. Partea superioara a cupolei, in punctul ei cel mai inalt, este prevazuta cu un luminator circular cu geamuri mate. Atat cupola, cat si luminatorul sunt executate din tabla de zinc, ca de altfel si elementele decorative de pe ele. Sub cupola, la interior, se afla sala mare de concerte, iar la parter, un hol monumental. Acesta este prevazut cu douasprezece coloane dorice dispuse circular, avand miezul din metal.

Accesul la sala de concerte se face prin patru scari in spirala, impresionante ca marime si ca realizare. Scarile se desfasoara in jurul unui element central realizat din marmura de Carrara.

Un element nou si deosebit in realizarea scarilor il constituie palierele-balcoane care duc spre sala de concerte. Holul este dominat de scara de onoare, de ase­meni din marmura de Carrara. Scara are doua rampe, una spre stanga, cealalta spre dreapta, care pornesc de la podestul unde, intre doua coloane ionice, se afla bustul compozitorului George Enescu, cel care a organizat subscriptia pentru achi­zitionarea unei orgi. Aceasta, construita in 1939 si pastrata in intregime pana in zilele noastre, este singura orga de concert de mari dimensiuni construita de renumitul Oscar Walcker.

Impresionanta este sala de concerte, atat prin proportii, cat si prin elementele decorative si realizarea plastica a acestora. Diametrul salii este de 28,5 metri, iar inaltimea libera, de 16 metri. Bolta este bogat ornamentata cu elemente zoo- si antropomorfe, din stucatura policroma, realizate conform dorintei lui Alexandru Odobescu.

Toate elemen­tele decorative, care creeaza un ambient deosebit, au fost executate din stuc si finisate cu un deosebit simt artistic, in asa fel incat sa se armonizeze cu ansamblul din care fac parte.

Elementul central si cel mai impresionant al salii de concerte este, fara indoiala, fresca realizata de Costin Petrescu. Aceasta incepe si se termina pe cele doua laturi ale scenei, dand senzatia ca imbra­tiseaza toata sala, iar cele o suta douazeci si patru de becuri aflate la partea ei superioara o pun si mai mult in valoare, printr-o iluminare discreta.

Din inaltul ei, sala este do­minata de un candelabru impunator, cu cele doua sute de becuri ale sale.

Constantin Esarcu, sufletul acestui proiect, dorea ca „edificiul destinat artei si stiintei sa fie monumental“; dorinta i s-a implinit si, poate mai mult decat atat, Ateneul Roman a devenit in timp simbolul capitalei si al vietii culturale romanesti.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 67 – februarie 2011, pag. 6



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2011/02/11/temple-ale-culturii-marea-refacere-a-ateneului-roman-i-1990-2003/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.