«

»

Amintiri despre vesnicie. Ing. Mihail ERBASU (1942 – 2004)

Share

Desi profilul publicatiei noastre este cel din titlul sau, oameni suntem si impreuna convietuim si la lucrurile placute dar si la cele care nu ne fac decat sa suferim.
Este si motivul pentru care, an de an, am consemnat in paginile revistei noastre despartirea de un om cu calitati umane si profesionale deosebite, trasaturi care ne fac sa nu-l dam uitarii.

Se stie ca plecarea spre eternitate a fiecaruia dintre noi este, desigur, o pierdere umana si poate, doar o „bucurie” pentru pamantul care, potrivit Sfintei Scripturi, sta la baza aparitiei omului pe aceasta planeta.
Nu intamplator se spune ca din pamant ne-am nascut si acolo ne este locul vesnic dupa viata.
De unde si ritualul petrecut la inmormantare cand sfarsitul unei fiinte umane este consemnat de pumnul de pamant aruncat peste racla coborata in groapa.
Cel putin intr-un asemenea moment putem intelege ca diferentele materiale (palate, capele, mausolee etc.) ridicate din opulenta, in timpul vietii, nu justifica goana si ambitiile unora de a se imbogati, nejustificat, pe seama celor multi, fara a le lasa si acestora mijloace pentru un trai decent.
Rememorand, insa, timpul neiertator in evolutia sa, putem uita sau ne putem aduce aminte de cineva care a ramas pe mai departe un OM, pentru care si regretele devin vesnice.
Peste lespedea unui asemenea om – cea a lui Mihail Erbasu – s-a aruncat pamant in urma cu doar opt ani, ani grei pentru familie dar si pentru cei care l-au cunoscut si apreciat. Si aceasta pentru ca Mihail Erbasu a fost un redutabil constructor, un om intre oameni.
Putini ca numar, cei opt ani nu pot da uitarii familiei si celor apropiati, generozitatea cu care el si-a inconjurat pe cei cu care a colaborat sau cu care pur si simplu, s-a intalnit.
Este, desigur, emotionant sa-ti aduci aminte de un asemenea om, acum cand prea putini dintre noi mai pot fi considerati oameni si mai ales de omenie. Se stie ca de-a lungul vietii a existat si va exista lupta pentru supravietuire. Lucrul cel mai important este cum si in ce fel noi sau unii dintre noi inteleg sa o faca.
Mihail Erbasu a fost, si ca atare a si ramas, mai toata viata lui, un altruist. Adica, nu totul pentru el, ci si pentru semenii lui.
Lucrarile purtand amprenta valorosului specialist in constructii sunt numeroase, ele dovedind capacitatea, profesionalismul si ambitia unui constructor care a vrut, a dovedit si a aratat ca romanii sunt inzestrati sa faca lucruri temeinice si in investitii.
Exemplul cel mai graitor il reprezinta, desigur, multiplele constructii date in folosinta de firmele Grupului Erbasu, constructii care cuprind mai toate genurile de lucrari: infrastructura, civile si industriale, comerciale, administrative etc.
Infiintata dupa 1990, firma Erbasu a cunoscut un trend ascendent reusind, iata, dupa 22 de ani, sa fie una care participa, intr-o mare masura, la punerea in opera a cat mai multor lucrari din sectorul investitiilor.
Acest lucru a fost posibil pentru ca tandemul tata – fiu (pana la decesul primului) si apoi continuat de inginerul Cristian Erbasu s-a concretizat in dezvoltarea si valorificarea unui potential tehnico-material si uman capabile sa desfasoare o activitate eficienta.
Actualul director general, dr. ing. Cristian Erbasu si in acelasi timp presedinte al Patronatului Societatilor din Constructii, ne-a spus ca „Principiile pe care le-a impus tatal meu in firma au fost extrem de sanatoase. Daca ar fi trait, el ar fi fost multumit de ceea ce am facut noi toti cei din firma si ne-ar fi indrumat profesional pentru continuarea aplicarii ideilor si principiilor sale, in conditiile exigentelor actuale de pe piata constructiilor”.
Asadar, este bine sa nu-l uitam pe Mihail Erbasu pentru ceea ce a reprezentat el in ansamblul constructiilor din Romania si nu numai!
Au trecut, deja, opt ani de la disparitia sa, vor trece si altii cat este eternitatea, dar amintirile despre ce-a fost si ce-a reprezentat ing. Mihail Erbasu nu trebuie sa se stearga, niciodata, din memoria noastra.
O merita cu prisosinta!
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 82 – iunie 2012, pag. 13

Autor:
Ciprian Enache



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2012/06/01/amintiri-despre-vesnicie-ing-mihail-erbasu-1942-2004/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.