«

»

Personalitati din constructii – prof. univ. dr. ing. Alexandru CIORNEI

Share

S-a nascut la 23 mai 1939 la Vijnita, judetul Storojnet din Bucovina de Nord (in prezent in Ucraina).

Dupa absolvirea, in 1955, a Colegiului „Costache Negruzzi” a urmat Facultatea de Constructii de la Institutul Politehnic “Gh. Asachi” Iasi, devenind inginer in anul 1960.

 

Activitatea inginereasca a inceput-o in august 1960, ca inginer proiectant la atelierul de rezistenta (condus de ing. Cristea Pascu) al Institutului de Proiectari Metalurgice (IPROMET) Bucuresti si la Filialele Hunedoara si Galati.

A participat la proiectarea unor obiective importante (cu structuri metalice/beton armat) din cadrul Combinatelor Siderurgice de la Hunedoara si Galati.

In activitatea de pionierat din proiectare, dobandeste o experienta in conceptia structurilor cladirilor industriale.

Continua activitatea de inginer proiectant, pana in 1967, la DSAPC (HABITAT PROIECT) Iasi la atelierele de rezistenta si geotehnica, participand la conceptia unor obiective de constructii civile P+10E, cu structuri pe cadre sau diafragme, la cladiri din Municipiul Iasi.

In cadrul atelierului de geotehnica, realizeaza studii pe terenuri sensibile la inmuiere (loessuri) si de stabilitate a versantilor (Copou – Agronomie).

In aceasta perioada incepe si o activitate de cerce­tare stiintifica in geotehnica, concretizata prin sustinerea tezei de doctorat, in 1977: „Contributii la studiul pamanturilor loessoide din zona Municipiului Iasi”, sub indrumarea stiintifica a prof. univ. dr. ing. Tudor Silion. In cadrul tezei de doctorat s-au adus contributii originale si practice importante la studiul fenomenului de tasare suplimentara prin umezire a pamanturilor loessoide.

In anul 2000 prof. Alexandru Ciornei, publica, ca prim autor, cartea „Cum dominam pamanturile macroporice sensibile la umezire“ Ed. Junimea, cu prefata semnata de prof. univ. dr. ing. Tudor Silion.

Dupa seismul din martie 1977, a participat la expertizarea cladirilor de cult si a cladirilor de locuit, pe structura din pereti pe diafragme din zidarie de caramida din Municipiul Iasi.

Participa si la proiectarea lucrarilor de consolidare a cladirilor de patrimoniu (Casa Canta construita in 1797 – azi Casa Universitarilor).

In cadrul activitatii profesionale tehnice, in 1992, obtine atestarea ca expert tehnic si verificator de proiecte MLPAT pentru exigentele de: siguranta in exploatare (B1); izolare termica, izolare hidrofuga si economie de energie (E); protectie impotriva zgomotului (F) si participa la verificarea, expertizarea unor constructii importante.

Obtine, in anul 2004, atestarea ca auditor energetic pentru cladiri, gradul I, MLPAT.

In perioada 1994 – 1996 conduce, ca director, Centrul de Cercetare si Dezvoltare POLYTECH din cadrul Universitatii tehnice “Gh. Asachi” Iasi.

Intre 1997 si 2008, coordoneaza Centrul National al Programului de formare profesionala „Leonardo da Vinci”, in zona Moldovei, cu filiala la Iasi.

 

Cercetarea stiintifica s-a concretizat prin studii teoretice si aplicative referitoare la:

lstudiul proprietatilor fizice si mecanice ale materialelor compozite – ipsos armat, plastice armate;

lnoi elemente din materiale compozite – ipsos armat pentru:

– pereti de zidarie, pereti din elemente usoare prefa­bricate;

– elemente pentru plansee;

– elemente plastice armate pentru acoperis (luminatoare), pereti (spatii vitrate).

Cercetarea, in cadrul elementelor plastice armate, s-a realizat sub indrumarea prof. univ. dr. ing. Vladimir Boghian.

In cadrul activitatii de cercetare stiintifica (Laboratorul de Constructii si Elemente de Constructii Usoare de la Facultatea de Constructii) s-au conceput si realizat, sub coordonarea prof. Alexandru Ciornei, aparate si dispozitive originale pentru experimentarile:

lincercarea la soc la scara redusa si la scara naturala;

lincercare la curgere lenta la incovoiere si la compresiune.

Cercetarea stiintifica a condus si la realizarea unor experimentari in-situ, cu noi elemente de constructii:

lpereti despartitori usori din ipsos armat (1982 – Bloc Independentei, 1985 – Bloc Ghica);

lizolarea termica suplimentara cu placi bistrat (Camin nefamilisti la TCM Vaslui – 1990, Hotel Sport in Iasi – 1993).

 

Cercetarea stiintifica este sintetizata in monografia „Noi elemente de constructii civile din ipsos armat“ Ed. Juni­mea (2004), cu o prefata semnata de prof. univ. dr. docent ing. Ion Teoreanu de la Universitatea „POLITEH­NICA“ Bucuresti.

 

Activitatea creativa a prof. Alexandru Ciornei se concretizeaza in 16 brevete de inventii, dintre care mentionam: Bloc de zidarie; Stalp pentru pereti interiori de compartimentare; Usa glisanta; Element pentru ventilare naturala; Element pentru tavan tehnic; Element de umplutura pentru plansee; Element pentru placare interioara; Fasie pentru pereti despartitori; Luminator de acoperis.

La Salonul Mondial de Inventii EUREKA’95 Bruxelles a obtinut:

• Medalie de aur pentru inventia – „O noua caramida”;

• Medalie de aur pentru inventia – „Stalpi pentru pereti de compartimentare cu utilizare multipla”;

• Medalie de bronz pentru inventia „Usa glisanta – antifoc”.

Pe plan national, in activitatea creativa, obtine:

• Medalia „Henry Coanda” clasa a II a pentru merite deosebite in creatia tehnica (1996);

• Brevet de acordare a titlului de Inventator de elita – clasa I (1995);

• Premiul special al Municipiului Iasi la Salonul International de Inventii de la Iasi (1996);

• Medalia de Argint la Salonul National de Inventii Iasi (1994);

• Medalia de Aur la Salonul International de Inventii de la Iasi (1992);

• Premiul III la Salonul National de Inventii Botosani (1989);

• Premiul II la Salonul National de Inventii Iasi (1980).

 

In activitatea din invatamantul superior parcurge treptele ierarhiei universitare – prin concurs – la Facultatea de constructii Iasi, catedra de Constructii Civile si Industriale: asistent universitar (1967), sef lucrari (1970), conferentiar universitar (1979), profesor universitar (1990) la disciplinele Constructii Civile, Constructii Industriale, Constructii din Lemn.

Este conducator de doctorat, in domeniul Ingineriei civile, din 2001.

In perioada 1997 – 2007 initiaza si coordoneaza masterul „Constructii moderne din lemn” la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava.

 

Activitatea publicistica a prof. Alexandru Ciornei se concretizeaza prin 13 carti, dintre care 7 ca unic autor si 6 ca prim autor:

„Cladiri“ vol. I (1973), Ed. UTI; „Cladiri“ vol. II – partea I (1975), Ed. UTI; „Cladiri“ vol. II – partea a II-a (1975), Ed. UTI;

„Indrumator pentru proiectarea constructiilor civile“ vol. I (1978), Ed. UTI; „Indrumator pentru proiectarea constructiilor civile“ vol. II (1983), Ed. UTI; „Indrumator pentru proiectarea constructiilor civile” (1991), Ed. UTI; „Cum concepem constructiile civile” (2000), Ed. Junimea; „Protectie la foc a cladirilor cu ipsos armat” (2001), Ed. Tehnica-Info Chisinau; „Ipsos armat. Proprietati. Utilizari” (2002), Ed. Tehnica-Info Chisinau; „Ingineria cladirilor” (2006), Ed. Junimea; „Cladiri moderne din lemn” (2008), Ed. Junimea.

A publicat 161 de lucrari stiintifice importante in reviste din Romania si strainatate.

Prof. Alexandru Ciornei (5), este membru statutar al Comisiei W56 – Constructii Usoare al Consiliului International pentru Cercetare Stiintifica si Inovare in Constructii – CIB si participa la sedintele de lucru de la Budapesta (Ungaria) 1991, Londra (Anglia) 1992, Maintz (Germania) 1993, Turku (Finlanda) 1995 si Stockholm (Suedia) 1996.

La aceste sedinte au mai participat, printre altii, Lars Hesselius (1) Finlanda – coordonator, prof. univ. Klaus Berner (2) – Germania, prof. univ. J. M. Davies (3) – Anglia, personalitate de prestigiu in domeniul construc­tiilor si G.M.E. Cooke (4) – seful laboratorului de siguranta la foc din Londra.

Din 1993 coordoneaza un parteneriat intre Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” Iasi si firma KNAUF din Germania (cu fabrici pentru elemente din ipsos armat in Europa, Asia si America de Nord), initiind si sprijinind patrunderea renumitei firme in tara noastra.

In cadrul acestei colaborari in aprilie 2001 a fost organizat Simpozionul International „Siguranta la foc a cladirilor. Protectia la foc cu ipsos armat“ la care au participat reprezentanti din Germania, Austria si Romania (invatamant superior, protectie activa la foc, companii de asigurari etc.) si Seminarul National „Calitatea cladirilor. Ipsosul armat si exigentele in constructii“, mai 2002, Bacau.

In 1999 participa la Ankara la Simpozionul International „Conceptia constructiilor usoare la Seism“. In 1998 efectueaza o vizita de lucru la Fabrica de placi din ipsos armat de la Vidin – Bulgaria.

Profesorul si inventatorul Alexandru Ciornei a parcurs, cu onestitate si modestie, traseul de peste o jumatate de veac in domeniul constructiilor.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 82 – iunie 2012, pag. 48



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2012/06/02/personalitati-romanesti-in-constructii-prof-univ-dr-ing-alexandru-ciornei/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.