«

»

Reabilitarea termica a locuintelor si cladirilor publice, comerciale si industriale

Share

In conditiile cresterii continue a pretului energiei, se impune reabilitarea termica a locuintelor, cladirilor administrative, comerciale si industriale. Din consumul anual de energie al unei locuinte, 55% este pentru incalzire. Intr-o locuinta neizolata corespunzator, pierderile de caldura sunt de 20-25% la nivelul peretilor exteriori, 20-30% prin subsol si acoperis si 20-25% la nivel de usi si ferestre neperformante.

Directivele europene recomanda reducerea consumurilor energetice cu 9% in perioada 2008-2016. Ca urmare, s-au emis legi si norme si s-a dat startul, printre altele, programului de sustinere a cetatenilor in izolarea termica a locuintelor pe care le au in proprietate.

 

Acest program sustine investitiile facute in locuinte, cu scopul economisirii resurselor energetice, prin parti­ciparea financiara a statului.

Reabilitarea termica a locuintelor (in functie de locuinta) presupune:

• izolarea termica a peretilor exteriori;

• inlocuirea ferestrelor si usilor exterioare existente cu altele performante energetic;

• termo-hidroizolarea terasei / acoperisului / planse­ului peste ultimul nivel;

• izolarea termica a planseelor peste subsoluri;

• inchiderea balcoanelor / logiilor cu tamplarie performanta;

• demontarea instalatiilor si echipamentelor montate aparent pe fatadele / terasele locuintelor si blocurilor si remontarea lor dupa efectuarea lucrarilor de izolare termica;

• lucrari de refacere a finisajelor anvelopei.

Pe langa acest program de reabilitare termica prin termoizolare, mai exista unul de sustinere si incurajare a folosirii surselor de energie neconventionale si/sau regenerabile, in locul celor clasice.

Nu vom dezvolta, in detaliu, aceste programe dar ne vom opri asupra unor aspecte ale accesarii programului de reabilitare termica a locuintelor si asupra unor aspecte economice si tehnice.

Programul de reabilitare a locuin­telor, cu sprijin de la stat, are in vedere, in primul rand, blocurile de locuinte si locuintele multifamiliale (mai putin locuintele unifami­liale). Obtinerea sprijinului financiar de la stat este conditionata de inscrierea in programul guvernamental prin cereri adresate administratiilor locale, care organizeaza licitatii (nu sunt admise licitatiile organizate de proprietari).

Pentru inceperea lucrarilor de reabilitare cu sprijin de la stat, este necesar, in primul rand, sa se intoc­measca un certificat de audit energetic care sa contina date despre starea termica si energetica a cladirii si a instalatiilor, precum si informatii despre utilizarea eficienta a locuintei, ca urmare a aplicarii unor solutii de reabilitare si modernizare energetica.

Primul pas pentru intocmirea certificatului energetic este completarea unei cereri tip la directia de urbanism si amenajarea teritoriului din prima­ria de unde face parte proprietarul. Al doilea pas: proprietarul trebuie sa gaseasca un auditor energetic care sa intocmeasca expertiza tehnica. Expertiza tehnica, auditul energetic si proiectarea lucrarilor de reabilitare termica se asigura din fonduri de la bugetele locale.

Fata de acestea exista pareri care au in vedere:

• eliminarea licitatiei obligatorii facuta de primarii si realizarea ei de catre proprietari;

• eliminarea necesitatii de efectuare a expertizei tehnice, auditului energetic si proiectarea lucrarilor de reabilitare termica, avand in vedere ca toate locuintele si cladirile pot fi catalogate, din punct de vedere termic, dupa proiectele de executie a acestora;

• extinderea programului si la casele particulare unifamiliale;

• pentru izolarea termica se pot folosi numai materialele prevazute in anexele la program; intrucat au apa­rut noi materiale termoizolante, sa fie trecute si acestea sau sa nu mai existe anexele in cauza.

Preturile oficiale de reabilitare, prin programul MDRL, pentru un apartament standard cu doua ca­mere si suprafata utila de 50 mp, situat intr-un bloc P+4, se ridica la cca. 1.800 – 3.000 euro. Alocatiile anu­ale ale guvernului pentru acest program sunt de cca. 90 mil. euro ceea ce inseamna 50.000 apartamente/an. In acest mod, cele peste 3 milioane de apartamente din tara se vor termoizola in cca. 60 ani.

 

In concluzie, va recomandam sa micsorati pier­derile de caldura din locuinta, fara mari investitii si fara ajutor de la stat. Mai ales ca in ceea ce priveste pla­carea fatadelor cu polistiren exista si un alt aspect asupra caruia am dori sa ne referim, pe scurt, in continuare.

“Pana de curand a fost preluat ca o axioma faptul ca placarea fatadelor cu polistiren reduce consumul de energie termica cu pana la 60 la suta, previne formarea de mucegai si prelungeste durata de viata a cladirilor cu cel putin 20 de ani.

Un studiu al institutului care investigheaza erorile de constructie, din Aachen, arata ca mucegaiul de pe pereti este aproape la fel, atat in casele izolate, cat si in cele neplacate cu polistiren, informeaza Deutsche Welle.

In cazul locuintelor izolate, rata de patrundere a mucegaiului este de 8,2%, in timp ce casele neplacate au o rata de 9,3 la suta. Diferenta poate fi trecuta chiar in sfera erorilor statistice.

Unul dintre cei mai mari adversari ai placarilor cu polistiren a zidurilor este arhitectul german Konrad Fischer, care a remarcat ca materialul artificial blocheaza orice fel de circulatie a aerului, provoaca condens in interiorul izolatiei, condens ce nu se poate eva­pora iar in timpul iernii ingheata provocand pagube ireparabile structurii de rezistenta a cladirii.

Din cauza umezelii, peretii devin mai reci, iar drept rezultat termoizolatia isi pierde proprietatile initiale incepand sa se comporte ca un pulover ud care nu numai ca nu incalzeste camera, dar o mentine inghetata.

Conform inginerului constructor Mathias Baumann, locuitorii cladiri­lor izolate cu polistiren sunt fortati, odata cu trecerea timpului, sa se lupte cu umiditatea, cheltuind din ce in ce mai multi bani cu incalzirea, in comparatie cu locuitorii cladirilor neizolate.

Specialistii germani considera ca beneficiul economic al izolatiei termice este discutabil.

In Germania, o expertiza a Organizatiei Asociatiilor de Proprietari arata ca o investitie de 4.250 euro, care ii revine unui proprietar de apartament, ii va aduce o economie anuala la intretinere de… 9,80 euro.

In concluzie, cei care critica poli­stirenul ne sfatuiesc sa cautam materiale cu permeabilitate capilara si densitate mare. Din pacate, acestea sunt mult prea scumpe, depasind 120 euro pe metru patrat, fata de 60-80 euro cat costa cele de slaba calitate, la nivel european.

Potrivit expertilor, cladirile vechi cu ziduri groase sunt mai confortabile si mai economice in starea originala, fara a fi placate cu polistiren.” Sursa: Ziare.com

 

Ce va recomandam In aceste conditii?

Au aparut pe piata materialele ceramice lichide termoizolante ultrasubtiri, care reprezinta o solutie efici­enta, sigura, ieftina si simpla pentru izolatia termica a caselor de locuit individuale si a apartamentelor din cladirile multietajate, precum si a cla­dirilor administrative, comerciale si industriale.

Termoizolarea cu materiale cera­mice lichide, ultrasubtiri (fig.1b) este cea mai noua metoda de termoizolare, oriunde apare necesitatea de izolare la cald sau la frig. In figura 1 este redata comparatia intre metoda traditionala si cea cu materiale ceramice lichide termo­izolante.

Materialele ceramice de termo­izolatie au fost elaborate si folosite de NASA pentru izolarea termica a suprafetelor navelor cosmice. Expe­rimentarea cu rezultate foarte bune in acest domeniu timp indelungat a permis folosirea lor pe scara larga si in cele mai diverse domenii ale industriei si activitatii sociale.

Materialele ceramice termoizo­lante cu microsfere de ceramica si de siliciu sunt polimeri lichizi ceramici cu proprietati de conservare a energiei, care functioneaza pe principii fizice noi, diferite fata de materialele termoizolante uzuale. Materialele se prezinta sub forma unei compozitii lichide dense care, pe langa cauciuc si polimeri acrilici sintetici solubili in apa, contin si micro­sfere de siliciu vidate avand diametre de 0,02 mm precum si microsfere ceramice vidate cu diametre de 0,01 mm. Materialele se dilueaza cu apa. Dupa aplicarea materialului pe suprafata ce trebuie protejata, in timpul eva­porarii apei si a polimerizarii lui, in jurul microsferelor de silicon se formeaza, datorita campului electrostatic, coconi de microsfere vidate. Structurate in acest fel, microsferele de siliciu si cele de ceramica creeaza, in compozitia aplicata, o puternica structura elastica, care are un inalt grad de rezistenta termica. Polimerul din compozitia materialului formeaza, la randul sau, o structura peliculara dispusa in straturi longitudinale separate intre ele prin goluri fine de aer.

Rezulta o membrana elastica stratificata si termoreflectoare, care impiedica patrunderea umiditatii si blocheaza mecanismele de transfer termic. Deoarece ade­renta materialului la suprafata pe care se aplica este foarte buna, se inlatura posibilitatea de coroziune si ruginire.

Realizarea stratului termoizolant pe suprafata ce trebuie izolata presupune curatirea acesteia printr-o metoda adecvata materialului din care este confectio­nata si aplicarea, apoi, a materialului termoizolant ceramic lichid. Pentru aceasta, se pot folosi pensule sau rulouri pentru zugraveli, atunci cand suprafetele de izolat sunt pana la 50 mp, si pistoale de pulverizat pentru tencuieli si zugra­veli, atunci cand avem suprafete mari de izolat.

 

Principalele avantaje ale utili­za­rii acoperirilor ceramice lichide termo­izolante in constructii civile, constructii si instalatii industriale, sisteme si conducte de transport fluide:

• Permite termoizolarea, in con­ditiile cele mai avantajoase, a celor mai diverse constructii, cladiri, blocuri, utilaje, instalatii, rezervoare de stocare, cisterne auto si cale ferata de transport produse petroli­ere, conducte de transport abur, apa calda, titei, gaze, azot, oxigen etc. dispuse in exterior sau interior, suprateran sau subteran, submarine si subacvatice, reprezentand o alternativa eficienta si economica la costurile inalte ale sistemelor clasice de termoizolare;

• Pe langa calitatea de termoizolare, are proprietati foarte bune de hidroizolare si anticoroziune (blo­cheaza formarea ruginii sub izolatie), este igni­fuga, dielectrica, reflexie UV 99%, fonoabsorbanta, nemai­fiind necesare alte masuri de protectie pentru aceste obiective (daca nu sunt impuse conditii speciale);

• Caracteristici termofizice unice:

– acoperirile cu material ceramic prezinta proprietatea unica de reflexie a radiatiilor termice, coeficientul de reflexie a radiatiilor solare fiind de 95% ceea ce nu permite, de exemplu, ca produsele petroliere sa se incalzeasca puternic in rezervoare; se micsoreaza evaporarea produselor si ca urmare, se creeaza posibi­litatea de a mari umplerea re­zervoarelor cu produse petroliere;

– 99% din radiantul de energie care ajunge in contact cu stratul de material ceramic este reflectat si numai 1% este absorbit de acesta, astfel ca nu lasa sa treaca prin el energia si nici nu o acumuleaza;

• Indice foarte inalt de aderenta la un mare numar de materiale si suprafete care elimina posibilitatea de patrundere a  umezelii si coroziunea; nu poate fi indepartata de pe suprafata pe care s-a aplicat; nu crapa;

• Poate fi aplicata pe metal, beton, caramida, lemn, sticla, plastic, cauciuc si multe alte suprafete si materiale;

• Se dilueaza cu apa, ceea ce permite a se lucra in spatii fara ventilatie;

• Grosimea stratului de termoizo­lare cu material ceramic este de cca. 40 de ori mai mica decat a izola­tiilor cu materiale clasice termoizolante. (Pierderile de caldura din cladirile izolate cu vata minerala cu grosimea de 80 mm sunt identice cu pierderile din cladirile izolate cu un strat de numai 1,2-2,5 mm grosime din material ceramic);

• Permite termoizolarea in cele mai greu accesibile locuri, acolo unde nu e posibila aplicarea materialelor clasice;

• Nu este necesara folosirea unor acoperiri de protectie suplimentare (tencuieli decorative);

• Volum mic si greutate redusa de transport;

• Posibilitati de aplicare si termo­izolare pe instalatii inalte, fara folo­sirea unor tehnici si utilaje specializate scumpe;

• Se foloseste pentru ambele tipuri de temperaturi (cald si frig);

• Metode clasice de aplicare prin pulverizare, cu pensula sau cu role;

• Usor de aplicat, in timpi mult mai scurti decat alte tipuri de izolatii;

• Este exclusa formarea con­densului si a ruginii pe suprafetele protejate;

• Nu necesita cheltuieli pe timpul exploatarii indelungate a termoizolatiei;

• Greutate foarte mica: mai usoara decat orice alta varianta de izolare cunoscuta. Constructiile si structurile pe care se aplica nu sunt incarcate si solicitate suplimentar in cladiri si canale tehnologice;

• Reduce volumul si greutatea pentru orice structura de constructii, piesa sau echipament;

• Termen de garantie foarte mare in exploatare (10-15 ani) in comparatie cu cele clasice.

 

Cum Si unde sa izolam?

Daca vorbim despre termoizolarea economica si chibzuita a unei locuinte, atunci aceasta trebuie sa se faca in acele locuri unde au loc pierderile cele mai mari de caldura. Conform cercetarilor si masuratorilor, pierde­rile de caldura depind de pozitia si tipul cladirii. In tabelul 1 sunt redate pierderile pentru unele tipuri de locuinte.

 

• Peretii cladirii

Daca veti privi iarna de afara, printr-o camera de termoviziune, la peretii casei, veti descoperi ca o parte din caldura trece prin pereti din interior catre exterior in mod neegal. Se va observa ca cea mai mare tempe­ratura se inregistreaza in zona de amplasare a caloriferelor si radiatoarelor, buiandrugii ferestrelor, obloane ferestre, rosturi intre placi la casele din panouri prefabricate. In rest peretii sunt mult mai reci. Deci cele mai mari pierderi de caldura au loc prin locurile sus amintite, in comparatie cu restul peretelui. Prin urmare, termoizolarea peretilor exteriori trebuie sa se faca diferentiat pentru fiecare portiune de perete aplicand grosimi de izolatii diferite. In cazul izolatiilor cu materiale clasice, acest lucru nu este posibil. Folosind materialele ceramice termoizolante lichide, puteti sa reglati singuri gro­simea izolatiei in fiecare loc si zona a peretelui conform necesarului.

Veti aplica unul, doua sau trei straturi cu grosime de 0,5 mm, nu pe toata suprafata peretelui. Fiecare portiune a peretelui va fi acoperita in functie de necesar, iar punctele critice, cu pierderi mari de caldura, le veti izola cu grosimea maxima.

Termoizolarea cu materiale cera­mice poate fi reali­zata si in interior (fara reducere de spatiu util), in orice anotimp si pe orice vreme. In acest mod, daca aveti un apartament sau o casa 4+1, nu trebuie sa izolati decat cu doua straturi, cca. 5 metri patrati, peretele din zona caloriferelor si cca. 10 metri patrati, zonele adiacente ferestrelor, adica in total 15 mp. Pentru aceasta, nu aveti nevoie decat de 19 litri de material ceramic.

 

• Tavanul (acoperisul)

Exista materiale si tehnologii foarte bune pentru izolarea acoperisurilor dar ele sunt scumpe si trebuie reali­zate de specialisti, cu echipamente adecvate. Noi va propunem sa acoperiti tavanele din camere cu un strat de material ceramic termoizo­lant. Ca rezultat al aplicarii acestei masuri, veti obtine economii la cheltuielile cu incalzirea de 12-18%.

Se cunoaste ca oamenii percep caldura si frigul la picioare mult mai puternic decat la alte parti ale corpului. Pe de o parte, picioarele se afla in partea inferioara a corpului, departe de centrele energetice ale organismului. Pe de alta parte, temperatura la podea este intotdeauna mai mica decat cea din tavan. In cele mai multe cazuri, diferenta poate ajunge la 5-7 0C si aceasta pentru ca incalzirea incaperii se face prin miscarea aerului cald de la radiatoare, aer cald ce tinde sa se ridice spre tavan. Cum este normal, termostatul care regleaza cazanul sau boilerul de incalzire se fixeaza astfel incat sa se poata citi usor informatia de pe display. Aceasta inseamna o inaltime de 150-170 cm.

Pentru obtinerea temperaturii de confort a aerului la nivelul podelei (19-20 0C), va trebui sa reglati termostatul la 22-24 0C. Ce inseamna acest lucru, din punct de vedere al cheltuielilor cu energia? Mai multe agentii guvernamentale energetice, din diverse tari (Germania, Cehia, Suedia), precizeaza ca, pentru a se mari temperatura in locuinte peste 20 0C, fiecare 1 0C in plus conduce la cresterea cheltuielilor cu caldura cu 6%.

Ce se intampla daca tavanul este acoperit cu material ceramic termoizolant?

Are loc reflexia razelor infrarosii inspre podea si dife­renta de temperatura pe inaltime in camera se va stabili cu mult mai mica, de regula 1-1,5 0C. Cu alte cuvinte, pentru a avea la picioare temperaturi de 20 0C, este suficient ca pe termostat sa se stabileasca temperatura la 20-21 0C, si folosind numai aceasta masura de termoizolare, rezultatul este reducerea cheltuielilor cu incalzirea cu 12-18%. Pentru izolarea tavane­lor, pe o suprafata de 100 mp, cu un strat de material ceramic gros de numai 0,5 mm, aveti nevoie de doar 76 litri de astfel de material.

 

• Podeaua (planseul)

Va este suficient sa atingeti o suprafata acoperita si alta neacope­rita cu material ceramic lichid termoizolant, pentru a depista, fara greseala, care dintre ele este izolata. In legatura cu aceasta, se vorbeste de suprafete calde sau reci, dar suprafata acoperita cu material ceramic termoizolant va fi perceputa ca suprafata cu temperatura cea mai apropiata de cea a corpului uman. De aceea, va propunem sa aplicati acest material si pe podele, pe dalele de beton, sub pardoseli sau covoare asezate pe podea. Stratul de material ceramic termoizolant va ridica confortul in camera. Podeaua va fi perceputa mai calda, iar caldura din camera nu va mai trece in subsolul rece sau la fundatie, fiind reflectata de izolatia cu material ceramic termoizolant.

Pentru izolarea podelei aveti nevoie, ca si pentru tavan, de cca. 4 canistre de 19 litri de material.

In concluzie, pentru micsorarea pierderilor de caldura dintr-o casa cu o suprafata de cca. 100 metri patrati, aveti nevoie de 10 canistre de material (190 litri).

Daca avem in vedere ca lucrarea poate fi facuta de dvs., toata izolatia nu va costa mai mult de 2.820 euro. Pentru locuinte situate in case multietajate, pretul termoizolarii, in sistemul aratat, difera in functie de suprafata si dispunerea camerelor si dependintelor si este, informativ: pentru un apartament cu doua camere, cu suprafata locuibila de 40 mp, cca. 800-1.200 euro.

 

De ce suntem atat de increzatori in recomandarile de mai sus?

Inainte de toate, pentru ca ele au fost cercetate si verificate de institute de cercetare in domeniu, ale caror rapoarte si masuratori confirma cele de mai sus. Exista numeroase relatari si rapoarte ale unor beneficiari asupra aplicatiilor reale de folosire a materialelor cera­mice termoizolante care le atesta eficienta.

Unul dintre acestea este redat in continuare de catre un utilizator din Cehia, care a aplicat aceste masuri la casa proprietate personala. Casa cu doua nivele are o suprafata, la baza, de 120 mp si a fost construita in 1983, din blocuri de beton celular.

Grosimea peretilor este de 35 cm. Pentru incalzire, casa a fost dotata cu un boiler de 16 kw –  constructie 1990.

In 2006, proprietarul a inceput reabilitarea termica a locuintei cu forte proprii. In mai, el a schimbat radiatoarele si a pastrat acelasi boiler; a inlocuit insa feres­trele si usile. Pentru izolarea tavanelor de la etajul II si a peretilor exteriori ai cladirii pe interior, a folosit material ceramic termoizolant. In vara lui 2007 el a aco­perit si suprafata exterioara a peretilor cladirii cu material ceramic termo­izolant.

Masurile de reabilitare aplicate si efectul acestora sunt redate in tabelul 2.

Este clar ca izolarea peretilor si tavanelor cu material ceramic termoizolant a dus la reducerea insemnata a necesarului de energie pentru incalzire. Dupa aplicarea masurilor aratate, necesarul de energie pentru incal­zirea cladirii a fost de cca. 52 kw/mp, ceea ce o situeaza aproape in categoria cladirilor cu consum mic de energie (45-50 kw/mp/an).

In acest articol am vrut sa aratam ca economia de energie pentru incalzirea locuintei si deci reducerea cheltuielilor cu incalzirea se pot realiza si prin alte moduri de termoizolare decat cele cu polistiren si vata minerala.

Observatie: La cerere, putem sa va punem la dispozitie si alte materiale care dovedesc eficienta aco­peririlor cu substante ceramice termoizolante, de exemplu:

• Concluzii asupra cercetarilor termotehnice efectuate asupra pere­tilor constructiilor acoperite cu materiale ceramice lichide termoizolante (Laboratorul central de analiza pentru economia de energie in constructii Rusia);

• Referat despre reparatia capitala si reabilitarea termica a doua blocuri de locuinte din orasul Perm (Intreprinderea municipala de gospo­da­rire comunala si locuinte „Garant“, orasul Perm – Rusia);

• Rezultatele masurarii temperaturilor, inainte si dupa acoperire cu material ceramic (Experiment natural intr-o locuinta din orasul Kazan – Rusia);

• Reabilitarea acope­risului si peretilor cladirii scolii distric­tuale Bearden – USA;

• Reabilitarea termica a constructiei si acoperisului metalic al unei cladiri din Jacksonville Arkansas – USA;

• Reabilitarea termica a unor blocuri de locuinte din München – Germania;

• Rapoartele ECAP (Energy Conser­vation Assistance Program) filialele New York, Denver si Florida – USA, asupra eficientei folosirii mate­rialelor ceramice termoizolante;

• Multe alte materiale pe aceasta tema.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 83 – iulie 2012, pag. 42

 

Autor:
ing. Gelu Juncu – director Fluidtec, Ploiesti



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2012/07/02/reabilitarea-termica-a-locuintelor-si-cladirilor-publice-comerciale-si-industriale/

1 ping

  1. Dragos a spus:

    Sper ca nu este prea tarziu pentru a primi un mesaj la articolul Dvs.
    Cum se numeste substanta/vopseaua cu eficienta in pastrarea/respingerea caldurii la care faceti referire si unde se poate gasi pentru achizitionare.
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.