«

»

Consolidarea si modernizarea unor cladiri monument: Primaria Sector 1, Bucuresti (I)

Share

Repere istorice, cultural-edilitare si arhitecturale

Istoria cladirii Primariei Sectorului 1 este o istorie zbuciumata inca de la punerea pietrei de temelie a acestei cladiri in anul 1928. Putem spune insa ca actul de nastere a cladirii a fost semnat doi ani mai devreme, in anul 1926, odata cu impartirea Bucurestiului in patru sectoare si desemnarea sectorului „de verde“ cu o administratie proprie, careia, inca din anul 1927, i se aloca si un buget propriu. In acelasi an (1927), este achizitionat de catre municipalitate si terenul in suprafata de cca 20.000 mp, fosta proprietate Elefterescu, teren pe care urma, conform destinatiei si proiectului general de dezvoltare urbanistica al acelei vremi, sa fie edificat un nou centru administrativ cu mai multe cladiri publice: o scoala (liceu), primarie de sector, camin si ospatarie, teatru comunal, piata etc. Din toate aceste cladiri s-au realizat pana in anul 1936 doar liceul (fost Voievodul Mihai, devenit Regele Mihai si actualmente Ion Neculce, inaugurat in 1928), o alta cladire administrativa si primaria. Concursul de arhitectura pentru realizarea proiectului a fost castigat de arhitectii Nicu Georgescu si Georges Cristinel, propu­nerea lor incadrandu-se in ce­rintele datelor de tema lansate, care specificau necesitatea abordarii unui stil monumental si sobru si care totodata sa fie intr-o „atmosfera“ si un limbaj apropiat „mediului romanesc“. Constructia cladirii a durat asadar din 1928 pana in 1936, primul corp de cladire finalizandu-se in 1929. Edificarea a fost un proces costisitor si de lunga durata, cu diverse sincope de parcurs, determinate de proble­me de finantare si suplimentari de bugete pentru constructie.

Proiectul initial a avut de la bun inceput o gandire functionala gene­roasa. Aflam din documentele vremii ca aceasta ar fi trebuit sa inglobeze o seama de functiuni publice, in afara celei principale de primarie de sector si anume: administratie financiara, statie de pompieri, oficiu postal si post de salvare. Cladirea primariei nu si-a indeplinit insa destinul care ii fusese harazit intrucat, la scurt timp dupa prima inaugurare din 1936, se succed o serie de transfe­ruri de proprietate care incep in 1938 cu trecerea in patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne, confirmata in 1949, dupa razboi, si revenirea in folosinta administratiei publice ca primaria Raionului Grivita Rosie abia in 1951.

Arhitectura cladirii primariei „de verde“ este de natura eclectica inglo­band doua stiluri, unul de sorginte neoromanica si altul, bine reprezentat in epoca, de factura neoroma­neasca. Desigur, aceste stiluri pot fi remarcate in natura decoratiei si ornamenticii folosite, fara ca acestea sa exceleze prin bogatie.

Aplicarea principiilor arhitecturii neo­romanesti se poate remarca si prin tratarea, succesiunea si dezvoltarea registrelor pe verticala la fatada principala catre Banu Manta, pornind de la o baza cu bosaje ma­sive si adanci (registrul de parter), un hochparter unde se face si accesul principal de gala, tratat cu sobrietate si moderare a decoratiei, un piano nobile marcat puternic de loggia de onoare dezvoltata pe doua niveluri si de o decoratie sculpturala bogata, ce subliniaza la interior inca­perea cu cel mai inalt grad de repre­zentare – sala de consiliu si festivitati, si in sfarsit un registru superior, sub cornisa, tratat cu ancadramente dese, din aceeasi semantica plastica a ocnitelor brancovenesti.

Volumetria cladirii propune o do­minanta asimetrica, turnul cu ceas, dezvoltat in interior pe patru niveluri si marcat in registrul superior sub terasa deschisa de un bandou ce sustinea o frumoasa fresca exterioara infatisandu-i pe Regele Ferdinand si Regina Maria, fresca acoperita in anii 50 cu tencuiala armata ce face azi imposibila recuperarea ei. Varful acoperisului turnului este si el marcat o data in plus ca dominanta sustinand statuia unui cavaler de bronz cu scut si armura, ce de-a lungul anilor a reusit sa devina un reper vizual al Bucurestiului si al cla­dirii primariei, mostenindu-si in anec­do­tica orala porecla de „Pandelica“.

Trebuie mentionata de asemenea modalitatea de ierarhizare a volu­metriilor exterioare ce marcheaza in deplina consonanta desfasurarea ierarhica a importantei functiunilor interioare. Corpul principal de cladire dinspre Banu Manta, subliniat si de volume adosate si decrosate lateral, are o dezvoltare ampla si marcata de simetria loggiei fata de accesul principal in timp ce corpul secundar mai mic cu un nivel, perpendicular pe cel principal si articulat de silueta turnului este tratat cu un ritm repetitiv plin-gol fara marcarea unei compozitii dominante.

Aceeasi ierarhie se poate regasi si la interior prin modalitatile de tra­tare a plasticii si volumetriilor plafoa­nelor, precum si in dispunerea acceselor verticale. Astfel regasim in corpul principal scara monumentala de onoare in trei rampe ce asigura comunicarea intre toate nivelurile de parter/demisol – hochparter – etaj 1-3.

Scara este elementul constructiv interior ce sufera cea mai bogata decoratie fiind totodata finisat si cu materialul cel mai scump, marmura. Acoperirile interioare ale corpului principal – plafoanele false, atat pe nivelul de parter/demisol cat si hochparter sunt tratate cu bolti penetrate in plin cintru si maner de cos, subli­niate de o anfilada de arcade ce se dezvolta pe lungimea cladirii, paralel cu fatada principala dinspre Banu Manta.

In timp ce corpul principal adaposteste plasticile arhitecturale des­crise mai sus corpul secundar, intr-o deplina subordonare ierarhica, nu beneficiaza de nicio arhitectura interioara semnificativa, avand un aer auster si pur functionalist, atat prin lipsa oricaror elemente de plastica arhitecturala cat si prin dispunerea accesului vertical in ultima travee, cu caracter de scara de serviciu. Daca in corpul principal incaperile se deschid din circulatia longitudinala tratata in anfilada, in corpul secundar acestea se deschid simplu dintr-un coridor ce bordeaza toata fatada interioara.

Sala de consiliu este, fara indo­iala, zona cu cea mai mare reprezentativitate si care din pacate de-a lungul timpului a suferit si cele mai mutilante interventii. Daca initial capetele salii se deschideau catre alveole la­terale (incaperi marcate si in fatada prin balcoane semirotunde) printr-o succesiune de arcade sprijinite pe coloane delicat ornamentate, in anii 50 aceste alveole au fost inchise prin timpane adosate arcaturii, confectionate din rabituri si zidarii de umplutura, preferandu-se astfel destinarea incaperilor astfel rezultate unor secretariate pentru birourile de primar si viceprimar. Dar aceasta interventie nu a fost singura, o alta amputare fiind acoperirea frescelor interioare, opera a Olgai Greceanu ca si fresca turnului, cu numeroase straturi de zugraveala cu huma. Din fericire in anul 2007 aceste fresce au fost redescoperite si restaurate.

Sarpanta inalta a cladirii, pe am­bele corpuri, nu a avut in conformarea originala a cladirii niciun rol functional determinat, fiind un simplu pod vizitabil, invelitoarea din tigla ceramica solzi si lucarnele de dimen­­siuni mici dandu-i un aspect masiv ce dorea sa sublinieze caracterul monumental si de reprezentare.

Spatiile exterioare ale primariei se mentin in forma originala atat prin desenul circulatiilor carosabile si pietonale, cat si prin delimitarea spa­tiilor verzi plantate. Din fericire nici terenul destinat initial nu a suferit in timp modificari substantiale, conformarea strazilor perimetrale afectandu-l in mica masura.

In anul 2008 imobilul inregistrat ca monument istoric cu valoare locala, categoria B, intra intr-un proces de consolidare ce prin natura conformarii proiectului de reabilitare structurala afecteaza arhitectura spatiilor interioare. In plus, in cursul lucrarilor de executie ale acestei consolidari, in toamna anului 2009, se produce incendiul ce distruge in proportie de 90% sarpanta originala si afecteaza si zidariile aticelor interioare.

Ulterior, in anul 2010 este dema­rat un proces de proiectare complex, interdisciplinar si care de aceasta data incepe sub o zodie mai buna prin intocmirea unui „studiu istoric de identificare a resursei culturale“ si a unui „studiu de fundamentare a interventiei“, ambele studii intocmite de d-na prof. dr. arh. Hanna Derer. Colectivului de arhitectura i se alatura si un larg colectiv de ingineri de specialitati diverse si experti, care impreuna pun la punct intr-un interval de cinci luni mai multe proiecte: proiectul de refacere a sarpantei si consolidarile planseelor de peste etajul 3 si turn, proiectul de refunc­tionalizare, proiecte de instalatii interioare sanitare, electrice / curenti slabi / BMS si HVAC, proiectele de instalatii exterioare, proiectul de sistematizare verticala si nu in ultimul rand proiectul de restaurare interioara atat de necesar in urma interventiilor de consolidare. Solutiile adoptate in proiecte au fost in permanenta corelate cu cerintele, permisivitatile si interdictiile studiului istoric, astfel incat la sfarsitul anului 2010 s-a putut pune la dispozitia administratiei locale un proiect coordonat si adecvat conditiei de monument istoric.

 

Descrierea cladirii

Regimul de inaltime initial, pastrat pana in prezent, este urmatorul:

la Corpul A – subsol (H = 2,80 m cu o zona locala cu H = 4,0 m), parter (H = 3,40 m), mezanin (H = 5,20 m), etajul 1 (H = 4,60 m), etaj 2 (H = 3,80 m), etaj 3 (H = 3,40 m); turnul cu 6 niveluri suplimentare cu inal­timi de nivel pentru nivelurile 4~6 de H = 3,20 m), nivelul 7 de H = 4,00 m, nivel 8 de H = 5,70 m si nivel 9 cu H = 5,25 m.

Cota la cornisa este +17,60 m, iar la cornisa turnului +42,35 m. Cota la varful turnului, fara considerarea inaltimii statuii, este +47,0 m.

Inaltimea totala supraterana la cornisa a corpului A este de 20,4 m, iar inaltimea totala supraterana la coama este de 31,60 m. Inaltimea totala supraterana a turnului (fara considerarea statuii) este de 50,40 m.

la Corpul B – subsol (H = 3,20 m), parter (H = 3,40 m), mezanin (H = 5,20 m), etaj 1 (H = 4,60 m), etaj 2 (H = 3,80 m).

Cota la cornisa este +13,60 m, inaltimea totala supraterana la cornisa de 17,0 m, iar cota la coama +21,70 m cu inaltimea totala supra­terana la coama de 25,10 m.

Cota relativa 0,00 s-a definit drept cota finita a pardoselii meza­ninului, care, in cota absoluta, repre­zinta +88,26 (NMN), iar mezaninul este situat cu cca 3,50 m deasupra trotuarului.

Podul corpului A se dezvolta partial pe ultima travee, incepand cu cota +13,60 si restul la cota +17,00 de la penultima travee pana la baza turnului. Cele doua volume, cu coame la cote diferite, comunicau integral, neavand un perete despartitor de compartimentare. Accesul la zona de pod de la cota +13,60 se face din coridorul de la etajul 3.

O imagine anterioara incendiului, cu aspectul lucarnelor si al starii fi­zice a invelitorii din tigle trase, se prezinta in foto 4, iar al sarpantei initiale a podului Corpului A in foto 5, 6 si 7.

Cota podului Corpului B este +13,60 m. Podul corpului B comunica cu podul de la corpul A, in zona bazei turnului, diferenta de cota pana la +17,00 m fiind asigurata de o scara din beton armat.

Structura initiala verticala era compusa din pereti de zidarie si unii pilastri de caramida, cu unii stalpi captivi in grosimea peretilor sau pilastrilor, fara insa a fi plasati la intersectiile acestora, iar structura initiala orizontala era compusa din placi si grinzi din beton armat.

Grinzile descarca pe centuri din be­ton, inglobate in grosimea peretilor sau, dupa caz, direct pe zidarie si uneori, pe stalpi (foto 8). Boltile erau executate cu mortar pe rabit, prin suspen­dare cu sarme de intradosul placilor.

Foto 8 releva un defect de executie initiala, cu o grinda transversala perpendiculara pe fatada Banu Manta mezanin, cu rezemare partiala pe buiandrugul ferestrei si partial pe spaletul de zidarie. Intr-o perioada greu de incadrat in timp buiandrugul initial a fost completat cu beton, dar cu o rezolvare cel putin discutabila.

Peretii de zidarie au grosimi de 84 cm si 70 cm la subsol, 70 cm si 56 cm la parter, 56 cm si 42 cm la etajul 1 si de 42 cm si 28 cm la etajele 2, 3. Urmare a incercarilor nedistructive, s-a constatat ca zidariile au fost executate cu caramizi de clasa C50 si mortar de marca M10, in timp ce betoanele erau de marca B160, B180.

Fundatiile plasate la cota -6,80 si -7,20 (pe zona turnului) sunt alcatuite din talpi continue din beton, iar terenul de fundare il constituie pie­trisurile de Colentina cu pef = 400 kPa. Din punct de vedere geotehnic, in conformitate cu NP 074/2007, ampla­samentul se inscrie in categoria geotehnica I cu risc geotehnic redus.

Absenta unor prescriptii de pro­iectare a cladirilor in zone seismice, la data conceperii si realizarii constructiei, a condus la lipsa inerenta a unei conformari antiseismice si absenta unui rost antiseismic intre volume cu inaltimi, mase si caracte­ristici dinamice diferite, astfel incat proeminenta turnului, plasat excentric si forma generala in plan de L conduc la sporiri ale efectelor din torsiunea generala.

 

Conceptul de consolidare a structurii initiale

Din concluziile expertizei tehnice a rezultat ca, desi cladirea a fost conceputa in sistem gravitational, rezervele de rezistente la forte late­rale fiind intamplatoare, totusi cladirea s-a comportat relativ satisfacator suitei de seisme din 10.11.1940 (M = 7,4), 04.03.1977 (M = 7,2), 31.08.1986 (M = 7,0), 30.05.1990 (M = 6,7) si 31.05.1990 (M = 6,1).

Cladirea a fost incadrata in categoria de importanta B, si in clasa de importanta I. Urmare a investigatiilor complexe (relevee, incercari nedis­tructive, modelare pentru calcul, analiza si interpretarea rezultatelor) a rezultat un grad minim de asigurare seismica de R = 0,25, cu incadrarea in clasa de risc seismic Rs II, clasa pentru care probabilitatea de prabusire este redusa, dar la care sunt asteptate degradari ale elementelor structurale si nestructurale majore la incidenta cutremu­rului de proiectare.

Edificiul a beneficiat, in anul 2007, de programul cofinantat de Banca Mondiala in cadrul Proiectului de Reducere a Riscului Seismic la Cladirile Publice.

Proiectul de consolidare a constat, in principal, din:

• sporirea semnificativa a rigidita­tii la forte orizontale de tip seismic, contracararea fenomenului de separare a celor doua corpuri, diminu­area majora a deplasarilor relative de nivel si punerea in siguranta a peretilor de zidarie, atat a celor structurali cat si a celor nestructurali;

• camasuirea perimetrala a structurii de rezistenta initiale din pereti de zidarie din caramida, cu pereti structurali din beton armat, pornind de la nivelul fundatiilor existente si continuind pana la ultimul nivel, urmarindu-se contururile si pastran­du-se, cu fidelitate, pozitiile si dimensiunile plinurilor si golurile existente, cu detalii speciale de inclestare intre cele doua materiale;

• camasuirea s-a prevazut a se realiza pe la interior (pentru a pastra proportiile fatadelor) cu exceptia scarii monumentale de la corpul A si a scarii de la corpul B, la care interventia s-a prevazut pe la exterior;

• camasuirea perimetrala a pere­tilor turnului, pe la interior, cu pereti din beton armat, cu pastrarea dimensiunilor si pozitiilor tuturor golurilor, pe toata inaltimea turnului, iar la ultimul nivel al acestuia conso­lidarea cu elemente metalice dispuse astfel incat sa nu fie percepute vizual din exterior de la nivelul trotuarelor;

• consolidari locale ale unor ochiuri de placi cu beton armat torcretat la intrados, pe zone unde armaturile initiale din placa nu au avut acoperire cu beton si in timp, au inceput sa fie corodate (foto 9);

• preluarea la teren a solicitarilor suplimentare aduse de noile elemente de consolidare prin evazarea fundatiilor existente, cu talpi de beton armat.

Foto 10 releva executarea cadru­lui diafragmat de fatada pe la interior cu pastrarea gabaritelor golurilor existente.

Foto 11 releva executarea unui perete din beton armat de consolidare, adiacent unui perete de zidarie, modificarea rezemarii direct pe zidarie a grinzii initiale din beton armat, prin realizarea unui bulb cu rol si de descarcare a noii rigle care dubleaza grinda initiala.

Foto 12 releva stalpii cu capitel de la holul din fata lifturilor de la etajul 3 Corp A, cu afectarea intradosului planseului sub socul termic (caldura excesiva degajata de incendiu, apoi aplicare brusca a jetului de spuma si apoi a jetului de apa rece utilizate la stingerea incendiului).

Intrucat acesti stalpi prezentau avarii (foto 13), precum si o conformare defectuoasa, s-a luat decizia inlaturarii finisajului cu prealabila luare a mulajelor pentru o refacere ulterioara, identica, a capitelului si finisajelor.

Foto 14 prezinta imaginea unuia din acesti stalpi din holul pricipal etaj 3, Corp A, dupa inlaturarea capitelului si decopertare, in timp ce foto 15 prezinta consolidarea elementelor de la acest nivel, prin camasuirea cu beton armat a grinzilor si meta­lizarea stalpilor.

Structura de rezistenta a fost calculata pentru o forta orizontala echivalenta de 14,8% din greutatea supraterana determinata pentru ip­o­teza speciala.

Dupa materializarea masurilor de consolidare proiectate se obtine un grad de asigurare seismica de peste 0,80.

In cadrul proiectului de consolidare nu erau prevazute lucrari de consolidare la nivelul podului din corpul A si respectiv a podului mansardat din corpul B; erau prevazute doar inlocuiri locale de elemente din lemn ale sarpantelor.

Foto 16 releva starea fizica a unei pane de dolie intr-o situatie anterioara incendiului. Destructura­rea lemnului din acea zona era, insa, un defect local; in general elementele sarpantei se prezentau bine, anterior incendiului, fara deformari importante, fara cedari, fara despicari semnificative, desi elementele aveau sectiuni reduse.

(Va urma)

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 86 – octombrie 2012, pag. 46

 
Autori:
ing. Bogdan Georgescu, ing. Dan Popescu, ing. Dragos Badea – SC Proiect Bucuresti SA

ing. Louis Diamandi – SC Sebastian Proiect 2000 SRL
arh. Gabriel Carstea –  SC Design Unit SRL
 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2012/10/11/consolidarea-si-modernizarea-unor-cladiri-monument-primaria-sector-1-bucuresti-i/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.