«

»

Ingineria cladirilor. Evolutia constructiilor (IV)

Share

BOLTILE ROMANICE

Denumirea improprie, de arhitectura „romanica“, apartine istoricilor de arta din prima jumatate a sec. al 19-lea. Se considera ca arhitectura romanica ar avea legatura cu cea romana, iar termenul ce o denu­meste este specific popoarelor care vorbesc limbi romanice. Arhitectura romanica s-a dezvoltat, in general, in tarile europene catolice. Spre est si sud, expansiunea romanica este oprita de influenta arhitecturii bizantine adoptata de tarile ortodoxe. Arhitectura bizantina era, din punct de vedere conceptual si tehnic, mult mai evoluata decat cea romanica.

Arhitectura romanica s-a conturat la inceputul trecerii de la feudalismul timpuriu la cel dezvoltat (sec. 11 si 12). In epoca romanica se naste orasul medieval si incepe procesul de formare a statelor centralizate din apusul Europei.

Arhitectura romanica se dezvolta sub imperiul a doua dominante: feudalismul si biserica catolica. Aceasta din urma devine o insemnata putere politica si ideolo­gica a Evului Mediu, intretinand ideea ca „arta poate deveni o adevarata biblie pentru analfabeti“. Astfel biserica domina rigid intreaga viata culturala. Conceptele religioase isi vor imprima pecetea asupra arhitecturii roma­nice. Constructorii romanici sunt preocupati de realizarea unui spatiu interior foarte incapator si bine acoperit; locul de desfasurare a ceremonia­lului religios era astfel ales, incat sa concentreze atentia credinciosilor si sa creeze o atmosfera mistica.

Sisteme de executie. Peretii edi­ficiilor romanice, care preiau impinge­­rile boltilor, au o grosime apreciabila obtinuta, de cele mai multe ori, prin ridicarea a doua randuri de zidarie, spatiul dintre ele fiind umplut cu piatra sfaramata. Bolta romanica se incadreaza acelorasi tipuri, folosite si de constructorii Romei Antice: bolta semicilindrica si bolta incru­cisata, simpla sau nervurata.

Spre deosebire de bolta folosita in Roma Antica, bolta romanica era mai subtire, mai usoara, avand deasupra o sarpanta din lemn. Datorita acestui fapt, bolta avea muchii proeminente spre interior, alcatuite din boltari de piatra; impreuna cu nervurile, situate in lungul muchiilor proeminente, pentru fortificare, bolta creeaza o structura spatiala.

Privita comparativ cu bolta antica (rezultata din intersectia a doi cilindri de aceeasi raza, obtinandu-se 4 arce de capat semicirculare, egale intre ele, si doua arce diagonale semieliptice, bolta incru­cisata roma­nica are arcele diagonale semicirculare, pe cand cele de capat pot fi semicirculare, egale intre ele, sau egale doua cate doua (cele opuse). Arcele diagonale, in plin cintru, implica suprainaltarea arcelor de capat. Fata de bolta semicilindrica, cea incrucisata este mai simpla, transmitand presiuni mai mici. Catre sfarsitul perioadei romanice, alaturi de arcele in plin cintru apar arcele frante (obtinute din doua arcuri de cerc) cu aceeasi raza, trasate din centre diferite plasate pe aceeasi orizontala), folosite la deschideri sporite. Acest arc permite traveelor mici sa obtina aceeasi inaltime pe traveele mari. Prin forma sa, arcul frant este aparent mai usor decat cel in plin cintru, la densitati si volu­me egale. Aceste arce frante mar­cheaza mai bine articulatia de la cheie.

Impingerile boltilor erau preluate „la navele laterale“ de zidul portant masiv sau de zidul cu contraforturi. Aceste sisteme de boltire erau utilizate la edificiile religioase romanice.

Din punct de vedere al sistemului de acoperire, edificiile de cult roma­nice se impart in constructii de tip hala si tip bazilica. Structurile tip hala cuprind, sub acelasi acoperis, nava centrala si cele colaterale; impingerile boltii care acopera nava centrala sunt preluate de boltile de deasupra navelor colaterale, inde­plinind rolul unui arc de descarcare, fiind, asadar, prototipul viitorului arc butant. Iluminarea intregului plan al edificiului se face numai prin feres­trele laterale. Structura tip bazilica are nava principala mai inalta decat cele colaterale, pentru a primi direct lumina naturala.

 

CATEDRALA GOTICA

Termenul impropriu de „gotic“, atribuit acestei arhitecturi medievale, era sinonim cu „barbar“. Denumirea apartine artistilor Renasterii Italiene, care considerau aceasta arhitectura drept haotica si lipsita de armonie.

Arhitectura gotica se contureaza in perioada feudalismului tarziu. Este perioada de creare a statelor centralizate din apusul Europei si unele orase-republici independente (in Italia). Ca si in perioada roma­nica, preocuparile stiintifice sunt, practic, inexistente. Orice concluzie cu ca­racter stiintific, fie si sporadica, ce contrazice textele biblice, e curmata de Inchizitie.

Sisteme de executie. Acumularea cunostintelor legate de tehnica constructiilor va conduce la aparitia breslelor pe specialitati, alcatuite in special din mesteri laici.

Edificiile gotice vor oglindi patrun­derea gandirii rationale in tehnica constructiilor.

Tehnica prelucrarii pietrei va atinge un nivel neobisnuit, atat in confectionarea ornamentelor cat si a elementelor constructive propriu-zise. Patrunde­rea gandirii rationale in conceptia edificiilor este evidentiata de ten­dinta de reducere a greutatii boltilor si zidurilor. Aceasta usurare a constructiei va conduce la economii insemnate de material, spatiu si manopera.

La constructiile gotice, sistemele de executie folosite pentru acoperire sunt boltile subtiri, cu panouri si nervuri sustinute de coloane; impingerile laterale sunt preluate de contraforturi si arce butante. Pentru preluarea impingerilor laterale, zidul foarte gros din perioada romanica este inlocuit cu un schelet (zid subtire neportant si o suprafata mare vi­trata). La unele catedrale, pe unele portiuni, zidul dispare, ramanand numai scheletul si sticla vitrata.

Suprafetele mari de sticla vitrata au dus la realizarea unei impresii spectaculoase de continuitate intre interiorul si exteriorul edificiului, ceea ce constituie una din caracte­risticile spatiului gotic.

Boltile gotice acopera travee dreptunghiulare sau patrate, cu laturi ajungand pana la 12-16 m. Boltile au o structura nervurata. Nervurile sunt alcatuite din arce frante in ogiva, intretaiate, care preiau eforturile de la panourile de piatra si le repartizeaza in cele patru unghiuri. Traseul ner­vurilor se caracterizeaza prin arcul diagonal, arcele de capat si prin arcele dublouri. Uneori exista o dife­renta intre inaltimea ogivelor diagonale si arcele de capat, astfel incat bolta cu muchii tinde sa devina o cupola nervurata, fasonata in forma de stea (bolta sexpartita), prin adaugarea unei nervuri suplimen­tare, din piatra. Sporirea numarului de nervuri duce la o micsorare a suprafetei panourilor boltii ceea ce determina acoperirea unei suprafete mari sau, spre sfarsitul perioadei gotice, formarea unui fastuos motiv decorativ.

Bolta incrucisata, cu nervuri in ogiva, prezinta avantajul ca poate alcatui si alte forme in plan decat cea dreptunghiulara sau patrata – forme triunghiulare, poligonale. Bolta incrucisata nervurata va deveni, in perioada gotica, bolta sexpartita (stelata), pentru ca, in cele din urma, sa se transforme in bolta-evantai. Nervurile boltilor gotice se executau din piatra cioplita iar panourile de bolta din zidarie de caramida usoara. Se cuvine semnalat faptul ca mesterii gotici detineau inalte cunostinte de tehnica stereotomiei, imbinand perfect criterii geometrice, statice si estetice.

Ca elemente portante, care transmit incarcarile de la bolti, constructorii din perioada gotica au folosit pila (stalp interior), arcul butant si contrafortul. Pila evolueaza de la sec­ti­une simpla (circulara) la sectiuni mai complicate, incluzand si colo­netele (prelungirile nervurilor boltii).

Elementul, intr-adevar original, inventat din necesitate, al constructorilor gotici, este arcul butant, care asigura echilibru boltilor inaltate pe pile. El transmite impingerile laterale de la bolta la contrafort. La inceput, arcul butant era amplasat in aco­perisul insusi al navei laterale, apoi s-a degajat de masa lui, pentru ca, in cele din urma, sa se inalte izolat in spatiu, participand la estetica centrala a catedralei. Pentru o mai mare eficacitate constructorii gotici inlo­cuiesc arcul unic prin doua arce amplasate deasupra si dedesubtul zonei de impingere. Ca o consecinta a acestei evolutii a arcului butant, sectiunile pilelor se micsoreaza, iar inaltimea lor creste; totodata, va creste corespunzator suprafata de sticla vitrata in dauna zidului exterior. Contraforturile care primesc impingerile arcelor butante sunt picioare masive din zidarie asezate in exteriorul zidurilor perimetrale.

Catedrala gotica este programul principal al arhitecturii gotice fiind edificiul ce adaposteste jiltul episcopal. Prin reducerea sectiunii elementelor de sustinere (pile), prin sporirea inaltimii navei centrale si prin decoratia bogata cladirile catedralelor gotice se remarca printr-o subliniata tendinta spre verticalitate. Aceste edificii, care serveau drept loc de oficiere a cultului si drept sediu al reuniunii politice si festive organizate de rege, erau constituite cu sprijinul intregii colectivitati a orasului medi­eval. Datorita proiectelor extrem de ambitioase, lucrarile de constructii ale catedralelor gotice depaseau, in timp, o generatie, extinzandu-se vre­me de 2-3 secole.

Planul catedralei gotice are forma de cruce latina. Tipurile de sectiune transversala folosita de constructorii gotici sunt aceleasi din perioada romanica: bazilica si bise­rica tip hala. Contrastul dintre dimensiunile pe verticala si orizontala ale spatiului interior constituie una dintre caracteristicile catedralelor gotice.

Accentuarea acestui raport intre dreptunghiul sectiunii transversale sau longitudinale si dreptunghiul planului va creea diferentele de inaltime, ce se fac simtite la diferite edificii gotice. De mentionat ca acest contrast va creste cu atat mai mult cu cat inaintam spre nord, spre Germania. Edificiile gotice imbina cele doua directii: cea verticala (dominanta la templele egiptene) si cea orizontala (caracteristica bazilicilor bizantine). Catedrala gotica este edificiul unui mit, deoarece nu este construita la scara umana (contrastand cu templul grecesc). Asadar va degaja o impresie de maretie cople­sitoare asupra privitorului.

(Va urma)

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 91 – aprilie 2013, pag. 78

 

Autor:
prof. univ. dr. ing. Alexandru Ciornei

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/04/10/ingineria-cladirilor-evolutia-constructiilor-iv/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.