«

»

IRIDEX: Materialele geosintetice la inaltime! Lacul artificial „Mioarele“ de pe domeniul schiabil Voineasa

Share

La altitudinea de 1.930 m, in apropierea punctului cel mai inalt al faimoasei rute Transalpina care traverseaza Carpatii Meridionali, in minunatul areal natural dintre localitatile Ranca si Voineasa, o noua stea a sporturilor de iarna a inceput sa prinda contur.

iridex-aprilie-foto-1Mai multe partii cu diverse grade de dificultate, instalatii de teleschi, telegondola si tunuri pentru zapada artificiala au aparut pe versantii muntelui, odata cu parcari subterane si supraterane. Noi hoteluri si restaurante sunt in curs de executie in zona. Cu alte cuvinte, Romania va detine unul dintre cele mai frumoase si moderne domenii schiabile din Europa.

Pentru a oferi schiorilor cele mai bune conditii timp de 8 luni in fiecare an, a fost sapat in stanca un rezervor imens de 120.000 m3, realizat sub forma unui lac artificial. Forma rezervorului a fost obtinuta prin detonarea si excavarea suprafetei stancoase a muntelui. Materialul rezultat a fost concasat si apoi utilizat pe taluzul lacului si la baza acestuia, pentru a integra constructia in mediul inconjurator. Instalarea materialelor geosintetice a avut loc intre 2 octombrie si 7 noiembrie 2012.

Provocarile acestui proiect au constat in locatie (altitudine mare, lipsa drumurilor de acces), conditiile meteo nefavorabile specifice sezonului si altitudinii si, nu in ultimul rand, termenul de executie foarte strans. Practic, in aceste conditii defavorabile, instalarea materialelor geosintetice s-a realizat in 27 de zile lucratoare. In tot acest timp, temperaturile negative, precipitatiile sub forma de lapovita si ninsoare, vanturile puternice si viscolul au generat intreruperi ale ritmului de lucru, fiind provocari continue pentru echipa de instalatori.

Cu toate acestea, rezultatele proiectului au fost mai mult decat satisfacatoare. Au fost indeplinite in totalitate specificatiile tehnice ale proiectului iar termenul de finalizare al lucrarii a fost respectat.

In concluzie, aceasta lucrare reprezinta o aplicatie extrema in care s-au folosit cu succes materialele geosinte­tice pentru realizarea unui proiect deosebit, atat din punct de vedere al provocarilor tehnice, al celor datorate locatiei cat si din punct de vedere arhitectural.

 

Beneficiar: Comuna Voineasa, Judetul Valcea

Proiectant general: PRIMAVERA DESIGN

Antreprenor general: ACOMIN DEVA

Subcontractor de specialitate, furnizare si montaj materiale geosintetice: IRIDEX GROUP PLASTIC

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 91 – aprilie 2013, pag. 28

 

Autor:
ing. Cristina Feodorov, ing. Alin Murariu, ing Catalin Pascu – Iridex Group Plastic

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/04/11/iridex-materialele-geosintetice-la-inaltime-lacul-artificial-mioarele-de-pe-domeniul-schiabil-voineasa/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.