«

»

PPTT: Noul Regulament al Produselor pentru Constructii (CPR) si intocmirea Declaratiei de Performanta (DP)

Share

pptt-logoSpre deosebire de Directiva Materialelor pentru Constructii 89/106 (CPD), care a fost preluata de statele membre prin legi nationale, Comisia Europeana a ales, pentru noua reglementare, forma juridica de regulament (CPR), aplicabila, direct, in toate statele membre UE. Prin urmare directiva CPD se va abroga in doua etape iar CPR va intra complet in vigoare la 1 iulie 2013.

Se atinge in acest fel scopul propus initial de a face posibila aplicarea marcajului CE conform unor norme unitare, aceleasi pe intreg teritoriul european. Se inlatura, astfel, interpretarile diferite ale prevederilor CPR la nivelul legisla­tiilor nationale.

 

Pana la 1 iulie 2013 sunt, in conti­nuare, in vigoare regulile deja cunoscute de aplicare a marcajului CE, conform prevederilor CPD, respectiv prin intoc­mirea unei declaratii de conformitate a produsului cu standardul armonizat de referinta. Acest tip de declaratie face parte din documentatia aferenta aplicarii marcajului CE (ITT, CPF) si a fost pastrata de producator. Conform CPR, acest document va deveni Declaratia de Performanta a producatorului, prin care se preiau raspunderea si consecintele conformitatii produsului cu performanta declarata. Se asigura, astfel, trasabilitatea produsului si o mai mare transparenta pentru clienti.

 

Declaratia de Performanta va circula pe piata impreuna cu produsul respectiv.

Desi in cuprinsul CPR sunt facute precizari noi asupra unor aspecte care au generat pozitii divergente, elementele de baza raman valabile fiind, in conti­nu­are, aceleasi:

– obligatia aplicarii marcajului CE

– respectarea procedurii de atestare a conformitatii

– obligatia aplicarii CPF si a efectuarii ITT

– obligatia mentinerii cerintelor din nor­mele armonizate.

Prin urmare, intocmirea documentatiei si aplicarea marcajului CE decurge ca si pana acum, iar declaratia de conformitate va deveni Declaratie de Performanta. Modificarile aparute nu sunt esentiale. Ele sunt, mai degraba, de metodologie. Ultimul punct in aplicarea integrala de la 1 iulie 2013 a CPR este stabilirea punctelor de contact nationale de informare. In prezent exista informatii pe acest subiect pe www.mdrt.ro. 

Regulamentul se refera la produse pentru constructii, in general, si nu la un anume produs in mod special (cum ar fi spre ex. tamplaria). Prin urmare, nu gasim astfel de referiri in cuprinsul CPR. Trebuie, doar, sa incadram corect tipul de produs in grupa produselor aflate sub incidenta unui standard european armonizat si sa aplicam, consecvent, regulile si procedurile privind marcajul CE.

Punctul 7 al noului CPR introduce o noua cerinta esentiala mandatata, res­pectiv “utilizarea sustenabila a resur­selor naturale”. Pana acum nu sunt informatii privind modul in care produ­sele de tamplarie vor satisface aceasta noua cerinta, respectiv in ce mod se poate demonstra satisfacerea acestei cerinte.

Singura implicatie importanta pentru producatorii de tamplarie va fi aceea ca se vor putea utiliza rezultatele ITT, pre­luate de la furnizorii de sistem, pentru propria documentatie intocmita in vederea aplicarii marcajului CE, fara a se confrunta cu refuzul de a accepta aceasta procedura (vezi art. 36-38 din CPR). De mentionat, insa, ca mentinerea performantelor consemnate trebuie dovedita prin efectuarea periodica a unor incercari, conform planului propriu al produ­catorului, plan care face parte din CPF.

Implicatiile intrarii in valabilitate a tuturor prevederilor CPR, la 1 iulie 2013, sunt, mai degraba, favorabile producatorilor. Se simplifica, astfel, modul de acces pe piata al produselor de tamplarie si nu genereaza schimbari sau “probleme majore”, ci, dimpotriva, inlesniri pentru ca tuturor producatorilor (indiferent de marimea companiei) sa li se ofere posibilitatea de a respecta integral prevede­rile regulamentului 305/2011.

 

Informatii privind aplicarea prevederilor CPR

Regulamentul Produselor pentru Constructii (CPR) asigura informatii fiabile despre produse pentru constructii, in raport cu performantele lor.  Acest lucru este realizat prin furnizarea unui “limbaj tehnic comun“ care ofera metode uniforme de evaluare a performantei produselor pentru constructii.

Metodele au fost introduse in Standarde Europene armonizate (hEN) si Documente de Evaluare Europene (DEE).

Limbajul tehnic comun trebuie aplicat de:

• producatori, atunci cand declara performanta produ­selor proprii;

• autoritatile Statelor Membre, atunci cand precizeaza cerintele pentru ele;

• utilizatorii produselor (arhitecti, ingi­neri, constructori…), atunci cand aleg produsele cele mai potrivite pentru utilizarea in lucrari de constructii.

Regulamentul Produselor pentru Constructii (305/2011/EU – CPR), care abroga Directiva Produselor pentru Constructii (89/106/EEC – CPD), a fost adoptat pe 9 Martie 2011.

Ca parte a initiativei, pentru o mai buna reglementare, intentioneaza sa aduca:

• Clarificarea conceptelor de baza si de aplicare a marcajului CE;

• Simplificarea procedurilor, astfel incat sa se reduca costurile suportate de intreprinderi, in particular de IMM-uri;

• Credibilitate sporita pentru sistem.

CPR a intrat, deja, in vigoare. Cu toate acestea, principalele componente ale articolelor sale importante se aplica abia de la 1 iulie 2013. Pana atunci, CPD ramane in aplicare.  Partile deja aplicabile ale CPR pun accentul pe procesele de notificare si desemnare a Organismelor Notificate (NB) si a Orga­nismelor tehnice de evaluare (OTE).

 

Puncte nationale de contact CPR

Regulamentul produselor pentru Con­structii prevede (Art. 10) ca statele membre sa ofere informatii privind reguli si reglementari referitoare la produsele pentru constructii. Aceste puncte de contact trebuie stabilite pana la 1 iulie 2013.

 

Tranzitia de la  Directiva Materiale pentru Constructii (CPD) la Regulamentul Materiale pentru Constructii (CPR)

Obiectivele generale si instrumentele principale ale CPD nu s-au modificat in CPR.

Totusi, CPR introduce proceduri mai stricte si mai transparente pentru comercializarea produselor pentru constructii. De asemenea, terminologia a fost partial modificata in CPR pentru a fi mai exacta.

Implementarea CPR se desfasoara in doua faze:

• Faza pregatitoare: stabilirea cadru­lui organizatoric si pregatirea documen­telor tehnice cadru (pana la 30 iunie 2013);

• Faza operationala: Declaratia de Performanta a producatorilor, aplicarea marcajului CE conform CPR, incepand de la 1 iulie 2013.

 

Declaratia de Performanta (DP) si marcajul CE. Definitie si obiective

Declaratia de Performanta (DP) este conceptul cheie in Regulamentul Produselor pentru Constructii (CPR).

DP ofera producatorului posibilitatea de a livra  informatia privind caracteristicile esentiale ale produsului sau, pe care doreste sa le puna la dispozitie pe piata. Producatorul va elabora o Decla­ratie de Performanta atunci cand un produs aflat sub incidenta unui standard armonizat (hEN) sau a unei Evaluari  Tehnice Europene (ATE) este plasat pe piata. Prin elaborarea DP, producatorul isi asuma responsabilitatea pentru confor­mitatea produsului pentru constructii cu performanta declarata.

Pe baza informatiei continute in DP, utilizatorul va decide sa cumpere, dintre toate produsele disponibile pe piata, pe acela care este potrivit intentiei sale de utilizare si isi asuma, in totalitate, responsabilitatea unei astfel de decizii.

DP constituie, prin urmare, elementul cheie in functionarea Pietei Interne a produselor pentru constructii, prin asigurarea transparentei necesare si prin stabilirea unui sistem clar de impartire a responsabilitatilor intre participanti.

 

Metode si criterii

Toate informatiile cuprinse in DP sunt obtinute prin aplicarea stricta a metodelor si criteriilor continute in standardul armonizat de referinta sau, in absenta unui standard armonizat aplicabil, de Documentul European de Evaluare  relevant. Aplicarea corecta a acestor metode si criterii este garantata de producatorul insusi si, atunci cand se cere, de catre un Delegat Autorizat, prin implicarea adecvata a unui Organism Notificat, conform sistemului aplicabil de evaluare a performantei si de verificare a constantei performantelor declarate.

DP va fi elaborata conform modelului din Anexa III a CPR. Cantitatea minima de informatie pe care producatorul este obligat sa o ofere este stabilita la Art. 6 din CPR. Trebuie mentionat, insa, ca, datorita caracterului inovativ al acestuia, fata de situatia rezultata din aplicarea Directivei Produselor pentru Constructii (CPD), producatorul trebuie sa declare utilizarea sau utilizarile indicate ale produsului si cel putin una dintre caracteris­ticile esentiale relevante pentru fiecare dintre intentiile de utilizare declarate. Restul caracteristicilor relevante pot fi consemnate prin Nicio Performanta Declarata (NPD).

Marcajul CE se aplica dupa elaborarea DP si semnifica faptul ca producatorul a urmat strict procedurile aplicabile pentru intocmirea propriei DP si, in consecinta, DP este corecta si credibila.

 

Evaluarea si Verificarea Constantei Performantei (EVCP)

Pentru a ne asigura ca declaratia de performanta (DP) este corecta si credibila, performanta produselor pentru constructii va fi evaluata iar procesul de productie in fa­brica va fi controlat pentru a ne asigura ca produsele vor continua sa aiba aceleasi performante. Acest scop poate fi atins prin aplicarea unui sistem de Eva­­luare si Verificare a Constantei Performantei (EVCP) pentru fiecare familie de produse.

In Regulamentul Produselor pentru Constructii sunt prevazute cinci sisteme diferite. Comisia Europeana stabileste care sistem sau sisteme sunt aplicabile:

• unui anumit produs pentru constructii;

• unei familii de produse;

• unei anumite caracteristici esentiale.

In acest fel, Comisia alege sistemul sau sistemele cu cele mai putine constrangeri, pentru a asigura indeplinirea tuturor cerintelor de baza pentru lucrari de constructii.

Specificatiile tehnice armonizate (Stan­darde Europene armonizate si Documente Europene de Evaluare) includ detaliile tehnice necesare pentru implementarea sistemului de evaluare si verificare a constantei performantei.

Sursa:

http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/ construction/legislation/index_en.htm

Versiunea in limba romana a CPR:

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/ LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:088:0005:0043:RO:PDF

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 91 – aprilie 2013, pag. 18

 

Autor:
arh. Anca Popa – consilier tehnic, Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/04/11/pptt-noul-regulament-al-produselor-pentru-constructii-cpr-si-intocmirea-declaratiei-de-performanta-dp/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.