«

»

Studiul unei alunecari de teren

Share

firoiu_septembrieAlunecarea de teren la care ne referim s-a produs in 2004, intr-o perioada cu cantitati insemnate de precipitatii, in catunul „Valea Lacurilor“, com. Alunu, jud. Valcea, in zona fostei cariere de exploatare a carbunelui, inchisa in prezent. In fosta cariera au fost depozitate cantitati apreciabile de pamant decopertat din punctul actual de exploatare.

Zona cu alunecari prezentata se desfasoara in semicerc larg (de cca 500 m) sub platoul rest al Podisului Getic, interfluviu Oltet Amaradia. Sub acest platou se afla orizonturile de carbune.

 

Alunecarile de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, care au avut loc in trecut si continua si in prezent pe tot globul, cu intensitati diferite, in functie de conditiile naturale locale. Ele definesc procesul de deplasare, miscarea propriu-zisa a rocilor sau depozitelor de pe versanti. Prin aparitia brusca si neprevazuta, prin pagubele mari pricinuite centrelor populate si cailor de comunicatii, alunecarile de teren sunt incluse in categoria cataclismelor naturale, alaturi de inundatii si cutremure.

Procesul de alunecare include trei faze: faza pregatitoare, de alunecare lenta, incipienta (procese anteprag); alunecarea propriu-zisa (trecerea peste pragul geomorfologic) si stabilizarea naturala (echilibrarea, procese postprag).

Elementele care definesc si des­criu o alunecare de teren, atat calitativ cat si cantitativ, sunt: treapta de desprindere principala, coronamentul sau fruntea alunecarii, capul (varful) alunecarii, terasa alunecarii, flancul (stang sau drept), piciorul alune­carii, baza alunecarii, suprafata de rupere, corpul alunecarii, fisurile si crevasele.

In literatura de specialitate exista diverse scheme de clasificare pentru alunecari in functie de natura rocii, de cinematica miscarii, de viteza miscarii, de morfologia si de tipul supra­fetei de cedare si de varsta cedarii. Dupa schema propusa de Zaruba si Mencl, alunecarea prezentata in lucrare se incadreaza la alunecari de roci pelitice dupa suprafete preexistente. Fenomenul consta in pierderea stabilitatii depunerilor recente de panta, al caror fundament este constituit din argile marnoase, sisturi argiloase, gresie. Dupa grosimea materialelor depla­sate, alunecarea se inca­dreaza la alunecari profunde: cu o grosime de peste 3 m. Dupa gradul de activitate: alunecare activa aflata in plina desfasurare la momentul cercetarii.

 

DATE GENERALE

Descrierea zonei

Comuna Alunu este situata in partea de vest a judetului Valcea, la 80 km distanta de municipiul Ramnicu Valcea si la 60 km distanta de Targu Jiu, pe valea Oltetului, afluent de dreapta al raului Olt, si la 20 km de Muntii Capatanii (Carpatii Meri­dionali). Relieful este deluros.

 

Caracterizarea geologica si geomorfologica a zonei de producere a alunecarii

Localitatea Alunu Valcea se afla in zona Platformei Getice. Platforma Getica constituie o ampla zona delu­roasa din sudul tarii, care prezinta  (nu peste tot) caractere piemontale. Limita perimetrala meridionala: de la Plenita, Radovanu, Craiova, continua spre Bals, la nord de Slatina, pana la Pitesti, apoi pe un povarnis pus in evidenta si de lunca Argesului, pana la Gaesti. Pentru limita de nord se afla pe linia de contact cu Carpatii Meridionali, in cadrul acestuia individualizandu-se, prin miscari tectonice specifice, Subcarpatii Getici (V. Mihailescu, 1969). Depunerea piemontala lipseste in apropiere de munti, pe o fasie relativ larga, de depuneri deltaice.

V. Tufescu propune, in 1966, sepa­rarea celor doua arii in Subcarpatica si de platforma. Limita intre acestea nu este, insa, evidenta. Numai pe alocuri se individualizeaza sub forma de cueste care domina vai subsecvente. Se exemplifica cuesta Cioianei intre Jiu si Gilort, cuesta Cernei, in sus de Ladesti, a Luncavatului, a Topologului precum si cea care tine de la sud de Curtea de Arges pana la Gandesti pe Dambovita.

Regiunea cuprinsa intre limitele aratate are relief neted, notiunea de piemont se potriveste doar pentru portiunea cuprinsa intre Olt (cel mult Oltet) si Dambovita, unde cuvertura piemontana este prezenta si chiar de grosime considerabila in bazinul Argesului. Miscarile de inaltare ale Carpatilor Meridionali si ale Subcar­patilor au antrenat si aripa nor­dica a acestei platforme, care depaseste 500 m la vest de Olt, 600 m intre Olt si Arges si peste 700 m intre Argesel si Dambovita (776 m in Dealul Perilor). Spre sud se apleaca treptat ajun­gand la 200 m la limita Campiei Oltene.

Este alcatuita din formatiuni foarte tinere (pliocene si cuaternare). Platforma Getica se diferentiaza ca altitudine, ca prezenta ori lipsa a cuverturii piemontane, ca grad de impadurire etc.

Denumirea de Getic, pentru aria de scufundare a cristalinului Carpatic de la vest de Dambovita a fost data de L. Mrazec, apoi denumirea a fost insu­sita la inceputul sec. XX de Mehe­­­­dinti si in 1941 de V. Mihailescu.

 

Stratificatia litologica specifica Platformei Getice este urmatoarea:

• la suprafata, in apropierea muntilor, depozite de pie­trisuri gro­siere, in zona indepartata de lantul muntos (20-30 km), pietrisuri mijlocii, apoi mai la sud, nisipuri grosiere si medii, iar in partea finala, in apropierea contactului cu zona de campie, nisipuri medii si fine. Grosimea depozitelor este descres­catoare incepand cu limita de nord (50-60 m) a Platformei, apoi (40-50 m) la partea mediana si (10-40 m) la partea finala a Platformei Getice, spre campie. Depozitul grosier al Platformei Getice sta pe depozite vechi argiloase stratificate tari, care sunt cutate inclinat spre sud-est. In depozitul grosier se acumuleaza ape din precipitatii, care sunt cedate la baza depozitului pe suprafata argi­lelor, in zona de versanti ai vailor.

Aceste panze de apa, infiltrate prin cuvertura formata pe versantii vailor, produc alunecari gravitationale ale cuverturilor. Astfel de alunecari sunt vizibile in judetul Valcea pe versantii vaii Topolog, la partea mediana a versantilor de est si vest ai raului Olt, de la munte pana la Piatra Olt, pe versantii vaii raurilor Otasau si Bistrita, pe versantii raului Luncavat, de la Vaideeni la Babeni, pe versantii raului Cerna si versantii afluentilor acesteia, Cernisoara (in comunele Cernisoara, Roesti si Ladesti), Aninoasa (in comuna Stroesti), pe versantii raului Taraia intre Milostea si Slavesti, pe versantii raului Oltetu, intre cheiul Oltetului si comuna Lalosu, la iesirea din judetul Valcea.

Raurile au sectionat Platoul Getic creand vaile descrise. In interfluviile raurilor exista resturi ale Platformei Getice care acumuleaza ape din precipitatii si le cedeaza ca panze sau izvoare concentrate.

Alunecarea din Valea Lacurilor Alunu s-a produs pe versantul creat prin eroziunea depozitului grosier de Platforma, sub actiunea apei scursa de sub platou, cuvertura nisipoasa curgand gravitational.

 

Descrierea zonei studiate

Zona numita „Valea Lacurilor“, comuna Alunu, jud Valcea se schiteaza de la confluenta cu raul Oltet, spre vest, catre cariera de exploatare la zi a carbunelui Alunu. Axul vaii se afla in panta, iar valea, dupa ce merge pe primii 500 m pe directia nord-vest, se indreapta spre vest si se termina la marginea platoului rest al Podisului Getic, interfluviu Oltet – Amaradia. De sub Platoul Getic iese o panza de apa care se scurge catre Oltet prin cuvertura existenta in Valea Lacurilor. De-a lungul timpului, panza amintita a creat in vale ochiuri de apa, prin declansarea unor deplasari de teren locale, de unde si denumirea Valea Lacurilor.

In anul 2004, in urma precipitatii­lor abundente cazute in zona, Valea Lacurilor a fost cuprinsa de o alunecare ce a distrus drumul de acces in cariera si gospodariile din zona (foto 1-6).

 

Amplasamentul studiat din punct de vedere geotehnic

In zona au fost executate mai multe foraje geotehnice (cu recoltare de probe netulburate, analizate in laborator). In continuare prezentam stratificatia in forajul F1 executat pe alunecare in zona fostei cariere, la halda si forajul F2 executat aval de F1 la cca 150 m.

In forajele 1 si 2 au fost executate penetrari dinamice cu PDU. In diagramele de penetrare se observa o variatie a rezistentei stratelor in functie de adancime si umiditate. Diagrama indica rezistente mai mici in F1 pana la 4,30 m, iar in F2 in orizonturile (6) argila moale si (8) nisip moale, unde rezistenta este slaba, fiind influentata de starea de umiditate a stratului. Planul de alunecare este situat pe fata marnei, care inclina spre vale.

In foraje, apa a fost intalnita in stratul de praf argilos (3). Apa provine de sub Platoul Getic, depo­zitul grosier, imbiba materialul de halda de unde se infiltreaza usor catre vale prin cuvertura. In F2 apa se afla in stratul de nisip. Diagramele Rd1F1 si Rd2F2 sunt pre­zentate in figura 3.

 

CONCLUZII

Cercetarile geotehnice sunt impor­tante pentru determinarea cauzelor alunecarilor.

Din datele obtinute in teren, din cele detinute in arhiva si cele existente in literatura de specialitate a rezultat ca alunecarea din Valea Lacurilor s-a datorat urmatorilor factori:

constitutia litologica a terenului.  Stratele sunt alcatuite litologic, in preponderenta, din pamanturi active (NE0001/96). La seceta se impan­zesc de fisuri. Prin crapaturi patrunde apa adanc in teren. In pachetul cuverturii spre baza este intercalat un strat de nisip prin care se infiltreaza apa subterana;

stratele de la suprafata sunt dispunse in panta;

scurgerea incorecta a apelor de suprafata. Apele de pe platou vin in zona cu umpluturi de cariera, le imbiba si acestea devin curgatoare gravitational;

existenta semihaldei fostei cari­ere de carbuni care exercita presiuni asupra stratelor din aval. Halda fiind permanent umeda a exercitat presiune asupra cuverturii din Valea Lacurilor;

suprafata terenului ravasita reti­ne apele de suprafata si le obliga sa patrunda in teren neavand posibi­li­tati de scurgere;

stratele de la suprafata sunt dispunse in panta.

Pentru stoparea fenomenului s-au propus o serie de masuri asfel incat zona sa fie refacuta, drumul sa fie redat accesului catre cariera:

asigurarea scurgerii corecte a apelor de suprafata, drenarea apelor provenite de sub platou si a celor infiltrare in teren din precipitatii;

modelarea suprafetei terenului in vederea scurgerii rapide a apelor catre paraul din apropiere;

construirea de santuri pereeate pentru scurgerea apelor de supra­fata;

dren perpendicular pe alunecare (intre obarsia alunecarii si frontul cel mai avansat) pentru preluarea infiltratiilor din teren pana la adancimea de 4,50 m. In zona fostei cariere unde alunecarea s-a desfasurat in evantai, drenul va fi ramificat;

pe alunecare vor fi plantati arbori stabilizatori de teren, usor crescatori (salcam, salcie, pluta etc). Plantarea de arbori vizeaza si zonele laterale neafectate de alunecare pe ambele parti ale alunecarii.

 

BIBLIOGRAFIE

1. StAnciu A., Lungu Irina, Fundatii, Editura Tehnica (2006);

2. Florea M., Mecanica rocilor, Editura Tehnica, Bucuresti (1983);

3. Paunescu M, Pop V., Silion T., Geotehnica si fundatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti (1982);

4. Florea M., Alunecari de teren si taluze, Editura Tehnica, Bucuresti (1979);

5. Zaruba Q, Mencl V., Alunecarile de teren si stabilizarea lor, Editura Tehnica, Bucuresti (1974);

6. Mihailescu V., Geografia fizica a Romaniei, Editura Stiintifica, Bucuresti (1969);

7. Tufescu V., Subcarpatii, Editura Stiintifica, Bucuresti (1966).

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 96 – septembrie 2013, pag. 62

Autori:
Eleonora Firoiu,
Eliza Pirici,
Toma FloricA – SC BEFAC SRL, Rm.Valcea

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/09/10/studiul-unei-alunecari-de-teren/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.