Menu
Categories
ecoHORNET – cea mai eficienta tehnologie de incalzire cu deseuri vegetale. O inventie romaneasca ce isi asteapta inca valorificarea deplina
02/11/2013 Cladiri "verzi"
Share

ecohornet logo

Ce poate fi mai interesant si in acelasi timp mai rentabil, in aceasta perioada in care combustibilii sunt din ce in ce mai scumpi, decat sa poti produce caldura si apa calda fara sa consumi gaze, energie electrica, lemne, motorina sau pacura ci numai deseuri vegetale, care nu au alta intrebuintare? Acest lucru este posibil in centralele termice ecoHORNET, centrale care inglobeaza, in conceptia lor, cateva inventii foarte valoroase ale fratilor Hornet.

Alte amanunte despre aceasta instalatie care poate revolutiona, in viitor, producerea de caldura si apa calda, in interviul cu dl Iuliean Hornet.

Red.: Dle Iuliean Hornet, in momentul de fata pe piata sunt multe centrale termice care functioneaza prin arderea pele­tilor. Cu ce se deose­besc de toate aceste instalatii centralele ecoHORNET?

hornetIuliean Hornet: SC ECOHORNET SRL va propune o noua abordare in dezvoltarea durabila a zonelor rurale si urbane prin conversia biomasei: gu­noaie, resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, agrozoo­tehnice, selectie de deseuri menajere, plante energetice, tocatura lemnoasa, in special a lemnului degradat si uscat din padurile si terenurile necultivate, chiar si pe cele cu un continut mare de siliciu, rumegus de lemn sau in amestec etc., compactata si granulata sub forma de peleti, granule curate, fara miros, nontoxice, nealterabile, in cea mai ieftina si curata energie termica si electrica, utilizand echipamente de foarte inalta performanta, licentiate sub marca ecoHORNET, fabricate in Romania de S.C. Ecohornet S.R.L. 

Aceste gunoaie, resturi si deseuri  care, astazi, zac peste tot si sufoca prin poluare mediul inconjurator, constituie un combustibil ideal pentru echipamentele ecoHORNET care functioneaza permanent cu temperaturi de peste 1.250 0C, includ automatizarea totala a procesului si sunt concepute pentru a opera cu un nivel foarte mic al emisiilor.

Red.: Din punct de vedere tehnic, cui i se datoreaza acest avantaj al instala­tiilor dumneavoastra?

I.H.: In primul rand arzatorului fabricat in conceptie proprie, pe baza altei inventii care ne apartine si anume „Arzator multisistem si procedeu de ardere ecologica a biomasei sub forma de peleti”. Acest arzator realizeaza o ardere completa a peletilor, fara fum, fara depuneri de gudron, cu emisii minime de noxe sau particule in atmosfera, pe toata durata functionarii. Cantitatea de substante minerale ramasa in urma arderii, asa-zisa „cenusa”, este minima si se utilizeaza ca ingrasamant.

Cu arzatorul ecoHORNET arde­rea peletilor se produce la temperaturi de peste 1.250 0C, temperaturi la care, practic, nu este vorba de o simpla ardere, ci de incinerare. Deci, arzatorul ecoHORNET este, de fapt, un arzator – incinerator.

In aceste conditii si corpul centralei, respectiv cazanul, a fost special proiectat pentru a functiona in bune conditii la asemenea temperaturi ridicate, fara uzura in timp si sa fie, totodata, capabil sa preia energia termica rezultata in urma arderii peletilor. Astfel, chiar daca in arzator se dezvolta constant temperaturi de peste 1.250 0C, temperatura gazelor de ardere, la iesirea lor din centrala termica, este de doar 90 0C – 100 0C. In aceasta situatie, diferenta de energie termica este transferata in agentul termic.

De aici rezulta un randament de exceptie, de 94% – 97%, ceea ce pentru utilizator se traduce intr-un consum redus de combustibil si o eficienta foarte ridicata.

 

Concret, costul unei gigacalorii obtinuta cu tehnologia ecoHORNET este cuprins intre 60 lei si 120 lei.

• De 1 – 2 ori mai mic decat la incalzirea cu gaz metan

• De 3 – 4 ori mai mic decat cel obti­nut in sistemele centralizate, GPL, CLU

•  de 4 – 5 ori mai mic decat cel pe baza de curent electric sau motorina.

 

Red.: Unde se pot utiliza centra­lele ecoHORNET?

I.H.: Centralele ecoHORNET se fabri­ca intr-o gama larga de puteri, respectiv de la 20 kW la 350 kW.

In aceste conditii, centralele ecoHORNET se pot utiliza, in primul rand, pentru producerea de caldura si apa calda la locuintele individuale, apoi, la locuintele colective, adica la blocuri, la scoli, spitale, hoteluri, cladiri administra-tive, sali de sport, piscine etc.

De asemenea, o valorificare interesanta a centralelor noastre o propunem pentru incalzirea serelor sau a comple-xelor zootehnice. Pentru producatorii de legume avem solutii de ultima generatie privind incalzirea serelor. Astfel, pentru a uti­liza eficient energia termica produsa in centralele termice ecoHORNET noi am conceput sistemul de incal­zire directa a solului, in cazul cultu­rilor plantate sau incalzirea pardoselii, in cazul rasadurilor sau a plantelor cu dezvoltare in ghivece, obtinan­du-se, prin sistemul nostru, productii timpurii cu costuri mult mai mici.

Pentru unitatile de crestere a puilor si purceilor putem asigura, de asemenea, incalzirea in pardoseala cu centralele termice ecoHORNET pe peleti. In acest sens, compactarea in peleti a asternu­tului cu dejectii asi­gura 100% combustibilul ciclului urmator de pui si reduce la zero cheltuielile cu incalzirea, iar investitia completa este de maxim 50 euro/mp.

In sfarsit, noi propunem o solutie interesanta pentru incalzirea spa­tiilor mari, asa cum sunt halele industriale, depozitele, salile de sport, garajele etc.

Aceasta solutie inglobeaza in ea inventia „Arzatoare cu peleti tip injec­tor pentru tuburi radiante 20 kW – 60 kW.

In premiera mondiala, ecoHORNET foloseste arzatoarele cu peleti pentru incalzirea tuburilor radiante. Lipsa parti­culelor de cenusa si a fumului din gazele arse si temperatura la care se realizeaza arderea fac posibila transmiterea in tuburile radiante a energiei termice rezul­tate prin arderea peletilor, cu menti­nerea parametrilor de functionare constanti pe toata durata utilizarii si fara a necesita curatiri repetate.

Incalzirea cu tuburi radiante este cea mai eficienta solutie pentru spatiile inalte deoarece caldura se transmite oamenilor, obiectelor sau pardose­lilor care se afla in perimetrul deservit de tuburile radiante reali­zandu-se o incalzire direc­tionata pe zonele de lucru, similara cu cea produsa de razele solare si nu o incalzire a unui volum imens de aer.

Unul din avantajele incalzirii cu tuburi radiante este acela ca efectul incalzirii apare la doar cateva minute dupa por­nirea arzatorului, nefiind necesara func­tionarea sistemului atata timp cat in spa­tiul respectiv nu se desfasoara o activitate.

Prin implementarea inventiei noastre se obtine, cu costuri minime, o energie termica nepoluanta, randamentul arderii inregistrat in arzatoarele gravitationale ecoHORNET depasind 98%.

Concret, arzatorul de 60 kW cu tuburi radiante realizeaza:

• incalzirea a 250 mp hala industriala;

• incalzirea a 200 mp birouri;

• producerea a 500 litri apa calda la 65 0C, intr-un schimb de lucru de 8 ore.

Consumul de combustibil, in aceste conditii, nu depaseste 1,2 euro/ora.

Red.: Unul dintre domeniile de uti-lizare pe care il propuneti dvs. pentru centralele ecoHORNET este cel pentru asigurarea energiei termice la locuintele colective, respectiv blocu­rile de locuinte. O utilizare interesanta in conditiile in care multi locatari din aceste spatii nu-si mai pot plati cheltuielile pentru asigurarea energiei termice. Care ar fi avantajele in varianta folosirii centralelor ecoHORNET?

I.H.: In cazul instalarii centralelor noastre la blocuri sau la scari de bloc, cos­turile cu investitia nu depasesc 32 euro/mp iar costul incalzirii si producerii apei calde menajere la blocurile izolate este de 2,5 – 3 euro/mp iar la cele neizolate de 3,5 – 4 euro/mp pe an.

In cazul unui bloc P+4 cu 20 de apartamente volumul de incalzire la o suprafata de 1.400 mp x 2,5 (inaltime) este de 3.500 mc.

Costul total al instalarii sistemului de incalzire ecoHORNET, pentru un ase-menea bloc, este de 44.800 euro, res-pectiv 32 euro/mp. Instalatia blocului poate fi modernizata prin realizarea incalzirii pe orizontala, se asigura independenta totala a locatarilor, isi pot regla singuri temperatura, dar costul acestei interventii se ridica la 44 euro/mp.

Sistemul la care fac referire cuprinde:

• centrala termica 125 kW completa;

• acumulator de caldura (puffer) de 1.500 litri;

•  boiler 800 litri – echipament de trans­port si distributie a agentului termic si a apei calde spre interiorul cladirii, montaj si garantie.

Centralele pot fi montate fie in spatiul tehnic existent, fie intr-un container pentru centrala si un altul pentru peleti.

Mineralele rezultate in urma arderii, 2-8 kg/tona, se pot folosi ca ingrasamant pentru spatiul verde din jurul blocului.

Red.: Anul acasta ati lansat un nou produs si ne spuneati ca din acest mo­ment se pot elabora strategii de independenta energetica pentru comu­nitati si chiar pentru intreaga populatie.

I.H.: Am lansat in acest an in premiera absoluta arzatorul tip injector cu puteri de la 20 la 500 kW, injector ce inlocuieste cu succes toate injectorele care functioneaza astazi cu combustibili fosili, gaz, motorina, ulei, CLU, GPL, pacura etc., combustibili care genereaza circa 70% din cele 22.5 miliarde de tone de emisii cu efect de sera, toti poluanti si scumpi.

Red.: Exista suficienta materie prima, respectiv peleti, pentru toate instalatiile dumneavoastra?

I.H.: In momentul de fata, in Romania sunt peste 80 de producatori de peleti. Materia prima pentru sistemele ecoHORNET exista din belsug si este estimata la circa 100.000.000 tone, peste 300.000.000 Gcal.

Din pacate, marea majoritate a teh­nologiilor de ardere nu pot folosi peleti din deseuri. Pentru aceste teh­no­logii inve­chite, neperformante, cu functionare pe peleti albi (curati) se defriseaza cu salbaticie padurile Romaniei si nu numai; astfel incalzirea cu peleti a devenit poluanta, se distrug depozitele de CO2 si fabricile de oxigen, flora si fauna planetei “PADUREA”.

Asa cum spuneam, centralele noastre pot arde in bune conditiuni peleti fabricati din orice resturi vegetale. Tehnologia ecoHORNET a creat premisele dezvoltarii industriei verzi, genereaza sute de mii de locuri de munca in industrie, agricultura, transport si servicii.

Se vorbeste tot mai mult, in ultima perioada, despre independenta energetica. Aceasta s-ar putea obtine prin valorificarea rezervelor de titei si gaze din Marea Neagra si prin exploatarea gazelor de sist. Ei bine, ecoHORNET a facut deja un prim pas spre obtinerea independentei energetice a tarii noastre. Si aceasta prin valorificarea tuturor res-turilor vegetale, eliberand natura de aceste deseuri si producand cea mai ieftina si curata energie.

Red.: Sa intelegem ca  viitorul energetic ne este asigurat?

I.H.: Cu siguranta, deoarece cu sprijinul tehnologiei de ardere ecoHORNET,  BIOMASA a devenit o sursa de energie: eficienta si inepuizabila, economica si independenta, ecologica si inteligenta si scuteste de griji generatiile viitoare, cand va fi foarte important cat poluam si va fi foarte costisitor sa poluam.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 98 – noiembrie 2013, pag. 48

SC ECOHORNET SRL
Str. Italia, nr. 4, Sat Chiajna, Com. Chiajna, Jud. Ilfov
Fax: +40 21 351 58 64 | Mobil: +40 745 050 050, +40 740 888 085,+40 742 050 055
E-mail: president@ecohornet.ro | www.ecohornet.ro

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share
Lasă un răspuns
**** *