«

»

GEOSTUD: Laboratoarele GEOSTUD, profund implicate in realizarea programului national pentru constructia de autostrazi si reabilitarea liniei CF pentru viteze ale trenurilor de 160 km/h

Share

geostud septembrieSC Geostud are in componenta trei laboratoare, si anume: Laboratorul de analize si incercari in constructii, Laboratorul Central de Geosintetice si Laboratorul de Mediu, toate dotate corespunzator, autorizate ISC si acreditate RENAR. In prezent, toate laboratoarele sunt implicate in executia lucrarilor pentru autostrazi, reabilitarea liniei CF, reabilitarea drumurilor nationale etc. Astfel, am elaborat si elaboram si in prezent studii geotehnice si incercari pe materiale pentru autostrada Orastie – Sibiu, Lugoj -Deva, CF Simeria – Curtici, Coslariu – Simeria si monitorizarea factorilor de mediu in timpul executiei lucrarilor sau in perioada de notificare a defectelor pentru autostrada Deva – Orastie – Sibiu, autostrada Lugoj – Deva, reabilitarea CF Sighisoara – Coslariu.

In cele ce urmeaza se face o scurta prezentare a activitatilor ce se desfasoara in doua dintre aceste laboratoare.

1. Laboratorul de analize si incercari in constructii – profil geotehnica

Laboratorul de analize si incercari in constructii functioneaza din anul 2001 si, asa cum s-a mai aratat intr-un articol anterior (Revista Constructiilor, nr. 93 – iunie 2013), a fost dotat cu aparatura moderna prin finantare nerambursabila (Programul operational sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice POS – CCE 2007-2013) si prin efort propriu, iar din anul 2013 este acreditat RENAR. Au fost achizitionate: aparat de compresiune monoaxiala; aparat triaxial complet; aparat pentru determinarea rezistentei la forfecare; aparat pentru determinarea compresibilitatii; aparat pentru determinarea indicelui californian de capacitate portanta (CBR); permeametre. Toate aceste aparate, cu exceptia permeametrelor, sunt dotate cu computer si imprimanta. O asemenea dotare a facut posibil ca Geostud sa fie angrenata in gasirea unor solutii viabile pentru stabilizarea unor alu­necari de teren, prin efectuarea unor teste speciale cu aparatul triaxial, pentru determinarea caracteristicilor fizice si mecanice reale ale pamanturilor din zonele alunecatoare, deoarece se pot reedita conditiile din teren. Astfel de studii s-au facut pentru alunecarile din judetele: Sibiu, Mures, Gorj si Constanta. Trebuie remarcat faptul ca aceste aparate urmaresc variabilele in timpul incercarilor, inclusiv presiunea apei din pori si genereaza automat rapoar­tele de incercare, conform standar­delor BS, ASTM, AASH9 si SR.

In figura 1 se prezinta aparatul si o imagine cu epruvete dupa incercarea cu aparatul triaxial.

Toate testele facute cu aceste aparate sunt importante, mai jos fiind prezentat un exemplu, respectiv testul CBR in laborator. Acest test este deosebit de important pentru pamanturile aflate in conditii dificile si atunci cand determinarile de capacitate portanta direct in teren sunt greu de realizat.

Caracteristicile de masurare se fac in situatia cea mai defavorabila, iar pe baza lor se pot concepe strategii de remediere a terasamentelor executate din materiale coezive si/sau semicoezive, cat si solutii, astfel incat sa rezulte ameliorarea sau impiedicarea distrugerii terasamentelor la actiunea prelungita a factorilor climatici distructivi (apa, zapada, inghet-dezghet etc.), fata de care aceste tipuri de materiale, prin natura lor, au o sensibilitate ridicata.

In figura 2 se prezinta grafic rezultatele unei astfel de incercari.

 

2. Laboratorul Central de Geosintetice

Laboratorul Central de Geosintetice functioneaza din anul 2006 si, asa cum s-a mai aratat intr-un articol anterior, a fost dotat, prin fonduri nerambursabile si efort propriu, cu aparatura moderna la nivel european, iar din anul 2008 este acreditat RENAR pentru majoritatea incercarilor.

Dotarea laboratorului cu apara­tura moderna asistata de calculator a facut posibila efectuarea unor determinari speciale, cum ar fi:

• evaluarea comportarii hidraulice a sistemului compozit pamant-geo­textil;

• fluajul sub actiunea incarcarilor de lunga durata;

• coeziunea aditionala, care ia nastere la contactul dintre geosintetic si pamantul aflat sub sarcina;

• cuantificarea cresterii valorii unghiului de frecare, datorata efectului inclestarii materialului granular in ochiurile geogrilelor;

• permeabilitatea normala a geo­textilului la diferite gradiente, cu edopermeametrul cu nivel variabil.

Dintre aceste incercari, toate deosebit de importante, doua se descriu mai jos.

a) Fluajul

Un colectiv tanar din cadrul Geostud a adaptat aparatul de forfecare directa cu caseta mare (30 cm x 30 cm) pentru masurarea fluajului la geogrile, pornind de la principiul forfecarii cu efort impus si deforma­tie masurata. Astfel, cu un sistem de scripeti a fost impus un efort constant de forfecare printr-o forta aplicata casetei inferioare, pe rama careia a fost fixat geosinteticul, iar cu ajutorul unor micrometre s-a masurat deplasarea acestora in timp (fig. 3). In acest mod, s-a evaluat comportamentul mai multor tipuri de geogrile similare din punctul de vedere al rezistentei la tractiune.

Rezultatele incercarilor efectuate s-au exprimat sub forma de grafice de fluaj, conform modelului din figura 4.

Acest procedeu a permis sa se cuantifice mai bine interactiunea material geosintetic – pamant necoeziv si a condus la alegerea, in proiec­tare, a tipului de geogrila care cores­punde cel mai bine unui anumit tip de pamant, cu urmatoarele avantaje:

• permite trasarea curbelor de efort-deformatie efectiva pe o peri­oada indelungata (fig. 5);

• dimensionarea lucrarilor in baza unor caracteristici reale ale materialelor geosintetice, care se nasc la contactul pamant – geosintetic aflat sub sarcini;

• ieftinirea lucrarilor, pe ansamblu, cu aproape 20%.

b) Evaluarea comportarii hidra­u­lice a sistemului compozit pamant – material geosintetic

In cadrul Laboratorului Central de Geosintetice al SC Geostud SRL, au fost realizate cercetari experimentale pentru evaluarea comportarii hidraulice a sistemului compozit pamant – geotextil, dar si pentru a putea analiza, in mod detaliat, capacitatea de filtrare si drenaj a geosinteticului utilizat, precum si riscul de colmatare a acestuia.

Pentru incercari s-a utilizat permeametrul cu pereti rigizi, aparat conceput si pus in functiune in cadrul Laboratorului Central de Geosintetice al SC Geostud SRL, urmand indicatiile standardului american ASTM D5101, in scopul simularii adecvate a conditiilor din teren, in cazul punerii in contact a unui material geotextil permeabil cu pamantul din teren (fig. 6).

Aparatura utilizata consta dintr-un vas cilindric cu pereti rigizi, alimentat cu apa dezaerata de la un rezervor cu nivel constant, conectat la iesire la un alt rezervor cu nivel constant (fig. 7). Aceasta incercare este potrivita pentru evaluarea stabilitatii interne a pamantului in contact cu geotextilul cu rol de filtru (aparitia fenomenului de sufozie) la diversi gradienti hidraulici. De asemenea, se pune in evidenta colmatarea, in timp, a geo­textilului cu rol de filtrare sau realizarea unui echilibru al curgerii (realizarea unui filtru invers la contactul dintre pamant si geo­textil) – fig. 8.

Prin intermediul acestui studiu experimental de compatibilitate hidraulica a sistemului pamant – geosintetic, au fost evidentiate ca­racteristicile materialului geosintetic, a caror evaluare este necesara in scopul unei selectii corecte si optime a materialului geosintetic utilizat cu rol de drenaj/filtrare in lucrarile ingineresti. De asemenea, se poate aprecia si durata de viata a geotextilului aflat in contact cu pamantul.

Ca o concluzie, se poate spune ca dotarea actuala a Laboratorului Central de Geosintetice al SC Geostud SRL permite verificarea acelor carac­teristici ale materialelor geosintetice care se nasc in interactiune cu pamantul si, in acest mod, o dimensionare corecta a structurii din pamant armat si reducerea costurilor pe ansamblu.

*

*     *

In aceste laboratoare se desfa­soara si o intensa activitate stiintifica si didactica. Astfel, mai multi docto­ranzi au studiat comportarea materialelor geosintetice inglobate in pamant sau au urmarit starea de umiditate si indesare a unor pamanturi dificile aflate sub sarcina. Toate aceste studii si incercari s-au fina­lizat cu elaborarea tezelor care au avut o deosebita apreciere la susti­nere (fig. 9), iar doctoranzii s-au remarcat prin publicarea unor articole stiintifice la conferinte si congrese internationale.

De asemenea, an de an, studentii de la master – anul I ai Universitatii Bucuresti, Facultatea de Geologie si Geofizica, sectia Inginerie geologica si geotehnica ambientala, desfasoara o scurta practica in laboratoarele noastre, care se incheie cu o lucrare necesara la examenul final.

Autori:
ec. Petru Nicolae – director general
dr. ing. Aurel Barariu – consilier tehnic
ing. Dan Calin – sef Laborator de Analize si Incercari in Constructii
ing. Liviu TaloS – sef Laborator Central de Geosintetice
dr. ing. Raluca Chirica – sef Departament Mediu

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 107 – septembrie 2014, pag. 24



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2014/09/01/geostud-laboratoarele-geostud-profund-implicate-in-realizarea-programului-national-pentru-constructia-de-autostrazi-si-reabilitarea-liniei-cf-pentru-viteze-ale-trenurilor-de-160-kmh/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.