«

»

Pauzele lungi si dese, cheia marilor… „succesuri“!

Share

Ciprian EnacheCei mai in varsta din tara noastra isi amintesc cu nostalgie una dintre cele mai gustate glume facute de oameni inainte de ’89. Era un fel de a face haz de necaz pentru ca in acea perioada nu prea era vorba de a face pauze in ceea ce aveai de executat.

Munca era la loc de… frunte dar clasa muncitoare, satula de atata munca, isi gasea timp si scuze pentru a se mai odihni putin… cu glume!

In zilele noastre, insa, cugetarea din titlu se potri­veste ca o manusa in ceea ce priveste constructiile.

Dupa un avant promitator postrevolutionar, cand dezvoltatorii (termen nou, desigur) s-au „aruncat” cu mic, cu mare in special la constructia de locuinte, ritmul lucrarilor a inceput sa se incetineasca pentru ca puterea de cumparare a oamenilor era si este inca mult sub nivelul procurarii onorabile din punct de vedere financiar a unui apartament sau a unei garsoniere.

Asa se face ca, in momentul de fata, un numar insemnat de apartamente, case si vile stau nevandute. Alte constructii, autostrazile de exemplu, atat de necesare unei economii de piata specifica lumii capitaliste „toaca si toaca” sume impresionante. Adica se cheltuie bani fara a ne putea bucura de foloasele unor asemenea retele rutiere.

A raspuns penal sau material cineva dintre cei care s-au perindat pe la ministerele si organismele care au cheltuit in „van” sume uriase? In… van, banii respectivi au burdusit totusi nelimitat buzunarele unei clientele politice care a facut si face orice numai autostrazi sa nu fie!

De fapt, este, cum s-ar zice, tot o… pauza in reali­zarea unor constructii atat de necesare tuturor.

Pauze lungi sunt si in ceea ce priveste stabilirea unor programe investitionale care sa scoata economia dintr-un somn ce pare molipsitor, pentru ca, iata, in 2014 nu stim ce vrem si incotro ne indreptam pentru a da posibilitatea celor interesati sa faca investitii sigure si mai ales utile.

Si mai este ceva. Pauzele la care ne-am referit au o influenta directa si mai ales nefasta asupra fortei de munca aflata intr-un somaj mereu crescator.

Daca tot vorbim de pauze, intr-un singur loc nu se face pauza, lucru simtit pe pielea noastra dupa 1990 incoace.

Ati ghicit, cred, ca este vorba de pauza electorala, cea care nu are nicio clipa de ragaz. Ea are un caracter continuu, aratandu-ne parca faptul ca n-am sti sa facem si altceva.

Punem pariu ca dupa prezidentialele din noiembrie a.c. imediat incep electoralele de peste… doi ani?

Si uite asa, pauze la activitati economice si continuitate la cele… electorale aducatoare pentru unii de posibilitati de furt si imbogatire nepedepsita penal.

In final, precizez ca eu, si multi altii (din constructii, in primul rand), am cam „obosit” de atatea… pauze!

Autor:
Ciprian Enache 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 108 – octombrie 2014, pag. 3



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2014/10/01/pauzele-lungi-si-dese-cheia-marilor-succesuri/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.