«

»

GEOSOND SA: Ecran din piloti autoforanti la o incinta de lucru din Sinaia

Share

geosond decembrie fig 3Constructia unui parcaj cu 4 nivele la Sinaia a necesitat amenajarea unei incinte avand doua laturi cu o lungime totala de 32,00 m si inaltimea maxima de 6,00 m. La circa 45 cm de incinta, pe una dintre laturi, se afla o cladire P + 1E si un drum pe cealalta latura.

Studiile geotehnice au pus in evidenta la suprafata, pe cca 3.00 m, existenta unui strat de nisip si pietris, care reazema pe sisturile de Sinaia. Avand in vedere caracteristicile terenului si spatiul de lucru limitat a fost adoptata solutia de utilizare a micropilotilor din bare autoforante, de tip Ischebeck Ø40/16, injectati cu suspensie de ciment. Lungimea maxima a micropilotilor a fost de 7,50 m.

Solutia constructiva a prevazut bare verticale la intervale de 50 cm solidarizate la partea superioara cu o grinda din beton armat si ancore pe doua nivele cu bare inclinate la 45 de grade. Lungimea ancorelor pe primul nivel a variat intre 6,00 si 7,50 m, iar pe nivelul doi ancorele au fost de 4,50 m. Executia s-a facut in doua etape, cu excavarea pana la adancimea de -3,00 m in prima etapa si aplicarea unui torcret din beton cu grosimea de 10 cm, armat cu plasa sudata de Ø8 si ochiuri de 10 cm.

Etapa I.  In aceasta etapa au fost executati micropilotii si ancorele de pe primul nivel, dupa care a fost realizata grinda de solidarizare din beton armat. Ancorele au fost echipate cu placute si piulite inglobate, pentru a mari capa­citatea portanta la tractiune. Ancorele au fost executate inclinat la 45 de grade in asa fel incat sa fie incastrate cel putin 2.00 m in stratul de sist. In finalul primei etape a fost realizata excavatia pana la cota -3.00 m fata de cota terenului natural.

Etapa II. In aceasta etapa a fost montata plasa pentru torcret, dupa care s-au executat ancorele de pe nivelul doi. Aplicarea torcretului are rolul de a solidariza capetele ancorelor si de a prelua eforturile provenite din constructia adiacenta ecranului. Dupa aceste operatii s-a realizat restul excavatiei, pana la -6.00 m fata de cota terenului natural si torcretul pe aceasta portiune.

In final, s-a obtinut o incinta de lucru libera de orice alte sprijiniri, care avea si rolul de cofraj pentru peretii viitoarei constructii. Un alt avantaj al tehnologiei este termenul redus al executiei lucrarilor; in acest caz, 30 de zile.

Incercari pe ancore. Verificarea capacitatii portante a ancorelor a fost efectuata la incercari de tractiune axiala, pe fiecare latura, obtinand deformatii reduse de cca. 1,70 mm sub efectul sarcinii de calcul.

Tehnologia de executie. Barele autoforante au fost puse in opera cu ajutorul unui utilaj cu lungimea bratului de cca. 6.00 m, ceea ce a permis executia acestora in toate zonele greu accesibile, avand in vedere constructiile adiacente si profilul variabil al terenului.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 110 – decembrie 2014, pag. 14



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2014/12/01/geosond-sa-ecran-din-piloti-autoforanti-la-o-incinta-de-lucru-din-sinaia/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.