«

»

Si a fost ziua 61… O lacrima indoliata pentru cel ce a fost prof. univ. emerit, academician Panaite Mazilu (21 martie 1915 – 21 mai 2015)

Share

panaite_maziluCeea ce spuneam mai inainte, adica „si a fost ziua 61”, nu este o referire la ceva biblic, pentru ca pe pamantul nostru natal un ritual indubitabil este faptul ca locuitorii lui se nasc, traiesc si dispar potrivit unui calendar pe care nu-l stim si poate ca niciodata nu-l vom sti, deoarece el nu este dat in simturile omenesti.

Omul, aceasta fiinta rationala, pe care Cel de sus a pogarat-o pe pamant pentru a se inmulti si pentru a popula cele mai diverse forme de relief, el omul este cel care, trimis pe aceasta planeta, trebuie sa faca tot ceea ce ii poate asigura existenta. Cum anume? Istoria omenirii ne-a confirmat noua, celor de azi, ca numai gandind si muncind putem trai peste ani. Unii mai multi, altii mai putini. Dar, nu elementul de cantitate, adica varsta, este cea pe care trebuie s-o avem in vedere, ci indeosebi daca am construit ceva. Ceva care sa ramana dupa noi.

Randurile noastre triste de acum se refera la faptul ca pe 21 martie 2015 un om de o valoare deosebita isi aniversa centenarul vietii sale, cu o stacheta de viata nu la indemana oricarui traitor, iar la numai 61 de zile mai tarziu – la 21 mai 2015 – sa ne paraseasca, lasandu-ne un sentiment emotional care ne va marca nu numai acum dar si in viitor.

La vremea „centenarului” vietii sale, in paginile publicatiei noastre am marcat cum se cuvine si la modul cel mai elogios existenta sa printre noi si performatele lasate de catre prof. univ. emerit, academician Panaite Mazilu in domeniul in care a activat cel mai rodnic – domeniul constructiilor. Viata si creatiile sale stiintifice dar mai ales cele palpabile, pe care le-am perceput si pe care le percepem in continuare, stau drept borne edificatoare ale creatiei unui om cu calitati aparte. Lumea constructorilor, mai familiarizata cu opera sa, trece printr-un moment pe care ar fi dorit sa-l amane sine die, pentru ca profesorul Mazilu a avut resurse sa creeze ceva pana in ultimele ore ale vietii sale, ziua de 21 mai 2015…

Iata, asadar, ca depasirea pragului celor 100 de ani de viata nu a masurat decat 61 de zile din al doilea centenar. In aceste momente triste, elogiind viata dar mai ales opera sa in domeniul constructiilor, nu putem decat sa regretam profund plecarea sa in nefiinta. Regretul acesta va fi, insa, mereu insotit de adancul respect cu care a fost inconjurat si pretuit pentru ceea ce a facut.

Suntem siguri ca, realizarile sale pe acest pamant vor fi un criteriu meritat pentru existanta sa de aici incolo intr-un alt imperiu, cel al lui Dumnezeu!

Sincere condoleante familiei si celor care, pe drept cuvant, l-au pretuit si apreciat pentru imensa sa valoare si opera!

 

Autor:
Ciprian Enache, redactor-sef – Revista Constructiilor

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2015/05/22/si-a-fost-ziua-61-o-lacrima-indoliata-pentru-cel-ce-a-fost-prof-univ-emerit-academician-panaite-mazilu-21-martie-1915-21-mai-2015/

1 comentariu

  1. Anca Bita a spus:

    Inmormantarea va avea loc la Cimitirul Bellu Ortodox duminica 24 mai la ora 13.

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.