«

»

POPP & ASOCIATII: Consolidarea si reabilitarea cladirilor monument

Share

popp - cladiri monument fig 6Prezentul articol reprezinta o trecere in revista a unor lucrari de consolidare de mare anvergura efectuate asupra cladirilor monument istoric. Astfel de lucrari prezinta dificultati sporite, fiind necesara conservarea elementelor definitorii, cu valoare culturala deosebita.

Sunt trecute in revista consolidarile Palatului de Justitie, Palatului Victoria, Palatului Patriarhiei, Librariei Carturesti-Carusel si Bisericii Evanghelice C. A. din Sibiu. Metodele implementate includ subzidiri, introducerea de nuclee din beton armat pe fundatii cu radier & minipiloti, introducerea de mase cu amortizare acordata, de tiranti in foraje prin zidarie si utilizarea tehnicilor traditionale de executie. In final, sunt discutate succint prevederile Metodologiei MP 025/2004 privind propunerile de interventie asupra constructiilor monumente istorice, in cadrul restaurarii acestora. 

Palatul de Justitie, Bucuresti – B-II-m-A-18941

Palatul de Justitie din Bucuresti a fost ridicat la finalul secolului XIX reprezentand unul dintre cele mai ample edificii cladite pana la momentul respectiv pe teritoriul Regatului Romaniei. Monumentul a fost utilizat neintrerupt vreme de peste un secol, functiunea de baza ramanand neschimbata.

Edificiul are forma dreptunghiulara, extinsa in plan, fiind format din mai multe tronsoane care includ 7 curti de lumina, putand fi incadrat intr-un perimetru de aproximativ 150 m x 90 m. Cladirea este relativ joasa in inaltime, cu regim D+P+M+E. Sectiunile imobilului formeaza o structura unitara, nefiind separate intre ele prin rosturi.

Din punct de vedere constructiv, aceasta este ridicata din pereti portanti masivi de zidarie, planseele nere­usind sa asigure o saiba rigida, fiind confectionate din grinzi meta­lice si boltisoare de zidarie, sau beton armat. Ca urmare a seismului din martie 1977, ansamblul Palatului de Justitie a suferit degradari semnificative, diferentiate pe zone. Cele mai insemnate avarieri s-au petrecut in zona Salii Pasilor Pierduti, unde anumite elemente au ajuns in stadiu de precolaps. Structura cladirii a fost executata din pereti perimetrali din zidarie de caramida si din pilastri masivi, iar acoperisul din ferme metalice.

Desi initial au existat mai multe propuneri diferite de consolidare, solutia de interventie a fost condi­tionata, in mod decisiv, de statutul cladirii de monument istoric, valoa­rea ei arhitecturala fiind incontestabila. Rezolvarea optima a situatiei a constat in asigurarea conlucrarii spatiale, macrostructurale, a intregu­lui ansamblu.

Solutia de consolidare s-a concentrat pe placari cu beton armat realizate la interiorul celor 7 curti de lumina. Aceste corpuri au fost, apoi, folosite ca nuclee (tuburi) de rigi­dizare a constructiei. Infrastructura lucrarilor de consolidare a fost reali­zata pe piloti cu diametru Ø35 cm la 90 cm, dispusi pe conturul curtilor de lumina. La partea superioara pilo­tii au fost solidarizati printr-o grinda de conlucrare.

In urma seismului din 1977 zona Salii Pasilor Pierduti a fost cea mai avariata, anumite elemente ajun­gand in pragul colapsului. Imediat dupa evenimentul seismic au fost executate consolidari locale asupra cladirii, insa interventiile propuse au fost sistate la un moment dat. Structura Salii Pasilor Pierduti este alcatuita din 40 de pilastri masivi de zidarie din caramida. Ei sunt placati cu blocuri din marmura naturala, variind in sectiune pana la 7,50 m2. In realitate insa, pilastrii sunt alcatuiti dintr-o camasa exterioara din caramida, interiorul fiind umplut cu alicarie.

Rezultatele analizei modale efectuate asupra structurii pot fi consi­derate spectaculoase. Aceasta a scos in evidenta o deplasare ma­xima a acoperisului, in zona fatadei, de 22 cm iar din analiza time-history a rezultat o deplasare de 19 cm, ambele valori fiind extrem de apropiate de deplasarea masurata pe teren.

Realizarea conlucrarii spatiale a tuturor elementelor verticale a fost imperios necesara. Pentru aceasta s-a propus executarea unor plansee cu rol de saiba orizontala. Planseele cladirii de peste subsol, parter si etaj erau realizate din grinzi metalice cu umplutura de boltisoare din caramida sau placi din beton simplu.

O proble­ma speciala a ridicat-o, insa, Sala Pasilor Pierduti care poate beneficia de plafon (ce nu este cu totul in plan orizontal) numai la cota + 16,00 m. In aceasta zona s-a realizat o contravantuire genera­la, sub forma unei grinzi cu zabrele spatiale. In zonele plane solutia metalica va fi inlocuita de plansee din beton armat. Aceasta situatie a ridicat probleme deosebite la conce­perea solutiei, detaliilor si a executiei.

Palatul Patriarhiei, Bucuresti – B-II-m-B-18571.04

Palatul a servit, vreme de aproape 100 de ani, drept sediu al institutiei legislative a Romaniei. Consolidarea sa a reprezentat un proiect de o dificultate sporita, data fiind dimensiunea cladirii, abundenta detaliilor de arhitectura si situarea acesteia pe un teren inclinat, nepotrivit pentru un astfel de imobil. Demersul de consolidare a fost motivat de lipsa unei astfel de interventii generale si unitare asupra structurii sale de rezistenta pana in prezent, precum si de recenta incadrare in clasa de risc seismic II.

Palatul Patriarhiei poate fi inca­drat intr-un perimetru de aproximativ 72 m x 75 m, cu o inaltime maxima supraterana de circa 47 m, incepand cu nivelul de baza al dealului pe care este situat. Conformarea Palatului este complet nere­gulata, atat in plan cat si in elevatie. In plan, palatul este compus din mai multe dreptunghiuri, delimitate intre ele prin rosturi de tasare, care incadreaza zona centrala circulara a aulei. Referitor la neregularitatea in elevatie, aceasta este determinata de existenta tera­sata a nivelurilor cladirii.

Edificiul a fost construit in trei etape, intre anii 1906-1908, 1911-1913 si 1914-1916, a patra etapa nefiind vreodata inceputa din cauza debutului Primului Razboi Mondial.

Structura Palatului este alcatuita din pereti masivi din zidarie, si plansee din profile metalice, cu corpuri de umplutura din zidarie sau beton nearmat. Zona aulei este inchisa la partea superioara cu un inel si console din beton armat ce actioneaza ca o centura, pe care reazema cupola metalica a acope­risului si reteaua de grinzi a luminatorului salii.

Pentru a indeplini cerintele de arhitectura si de rezistenta structurala, echipa de proiectare a lucrarilor de consolidare a fost nevoita sa identifice mijloace neinvazive de interventie, care sunt mascate in structura deja existenta a imobilului, fara a afecta stilul interior si exterior al monumentului de arhitectura.

Stoparea tendintei de translatare a Palatului catre sud a fost obtinuta prin introducerea unui front de piloti si a unei centuri de sprijin menita sa se impotriveasca alunecarii terenului. Acest „zid de sprijin” este format din piloti de 0,88 m diametru care coboara la adancimea de 12 m. La partea superioara, ei sunt solidarizati printr-o grinda masiva inalta de 1 metru, care sustine lateral corpul sudic. Capacitatea de preluare a incarcarilor seismice a fost imbu­natatita prin ridicarea a 5 nuclee rigide din beton armat dispuse in jurul salii de sedinte, si prin introdu­cerea unor noi pereti exteriori, ce rigidizeaza corpul sudic al Palatului.

Peretii si nucleele din beton armat se nasc de la nivelul fundatiilor cladirii, in subsolul 2 sau 3, si urca pana la placa de peste al doilea etaj, adica placa de mansarda. Fundarea lor este realizata pe radiere pilotate, individuale pentru fiecare nucleu in parte. Diametrul minipilotilor este de 0,4 m, ei avand, de asemenea, fisa la 12 m sub nivelul solului.

Indivi­dual, insa, nucleele din beton armat nu sunt suficiente pentru imbuna­tatirea comportarii seismice a imobilului. Data fiind dimensiunea in plan a Palatului si distanta relativ mare a noilor nuclee intre ele, a fost necesara legarea si solidarizarea lor cu ansamblul cladirii. Prin aceasta, eforturile generate in intregul imobil in cazul unui seism vor fi redistribuite catre noile nuclee din beton armat, imobilul fiind fortat sa lucreze ca un tot unitar. Practic, a fost necesara executia unor saibe rigide orizontale peste parter, etajul 1 si etajul 2.

O alta linie de interventie prevazuta in proiectul de consolidare este reprezentata de introducerea unor tiranti prin peretii din zidarie ai cladirii. Ei vor fi dispusi vertical si orizontal, pe ambele directii, avand un dublu rol. Pe de-o parte, reduc fragilitatea peretilor din zidarie, iar pe de alta parte, tirantii au rolul de a lega tronsoanele cladirii intre ele. In acelasi timp, partile din zidarie, fracturate la 45° din tasari diferentiate sau forta taietoare sunt ancorate in inima peretilor. Pentru punerea in opera a tirantilor a fost necesara realizarea unor foraje cu o lungime exceptionala, de pana la 45 m, acestea fiind cele mai lungi foraje executate vreodata in Romania pentru astfel de lucrari.

Consideram extrem de binevenit demersul Patriarhiei Romane de a infaptui o lucrare de o asemenea anvergura. Viziunea unitara asupra reabilitarii Palatului de pe Dealul Mitropoliei reprezinta un model de abordare a lucrarilor de consolidare, model demn de a fi aplicat la multe alte edificii administrative si nu numai, care au dobandit, in timp, rang de simbol.

Palatul Victoria, Bucuresti – B-II-m-A-19877

O alternativa de consolidare mai rar intalnita este reprezentata de utilizarea amortizorilor cu mase acordate, in paralel cu alte solutii de consolidare, astfel incat structura sa poata amortiza mai usor energia degajata intr-un seism. Utilizarea unui astfel de sistem poate reduce considerabil deplasarile totale si re­lative de nivel ale structurii, conducand la degradari minimale ale finisajelor si ale elementelor non-structurale. Practic, o masa suplimentara este plasata la partea superioara a imobilului, ea avand libertate laterala de miscare, fiind conectata de restul structurii prin intermediul unor amortizori.

Pentru a obtine rezultatele dorite, peri­oada de oscilatie a masei suplimentare trebuie sa fie cat mai apropiata de perioada modului principal de raspuns al structurii. In mo­men­tul in care structura este excitata seismic, masa acordata are tendinta de a isi pastra pozitia, actionand asupra structurii cu o forta de sens opus impulsului seismic, reducand, astfel, deplasarile atribuite seismului.

La consolidarea imobilelor monument istoric sistemul este viabil in cazul cladirilor elastice, executate din cadre. Tehnologia a fost aplicata la consolidarea Palatului Victoria, sediul Guvernului Romaniei. Cladirea prezinta inaltimi mari de nivel, deplasarile laterale relative de nivel fiind la randul lor ridicate.

Data fiind si importanta mentinerii imobilului in uz pe durata lucrarilor, solutia optima de consolidare a presupus introducerea de TMD-uri pe acoperisul edificiului. In eventualitatea unui seism, o parte din energie este transferata catre amortizorii maselor situate pe acoperis, fiind disipate acolo. Amortizorii se folo­sesc de inertia mare a maselor respective pentru a disipa energia seismica.

Imobilul Librariei Carturesti-Carusel, Bucuresti – B-II-m-B-19040

Cladirea, care gazduieste in prezent libraria Carturesti-Carusel, este situata in centrul istoric al Capitalei. Drept urmare, se bucura de o puternica expunere publica. Lucrarile de reabilitare au presupus mentine­rea stilului arhitectural deosebit al cladirii, alaturi de marirea suprafetei utile, prin extinderea subsolului si realizarea unui spatiu comercial in vechiul pod. Asigurarea seismica a imobilului s-a obtinut prin introdu­cerea unui sistem de cadre transversale din beton armat, alaturi de realizarea radierului general in subsol. O deosebita importanta a fost acordata asigurarii imobilelor invecinate, incadrate in clasa I de risc seismic, ale caror fundatii se afla intr-o stare avansata de degradare.

Structura de rezistenta initiala a cladirii era dispusa preponderent pe directia longitudinala, fiind alcatuita din pereti si stalpi de zidarie portanta nearmata din caramida, alaturi de grinzi, plansee si stalpi din beton armat. In plan, imobilul se inca­dreaza intr-un dreptunghi de aproximativ 30 m x 15 m, care se ingusteaza usor catre latura de nord, inaltimea totala a cladirii fiind de aproximativ 16 m, iar regimul de inaltime S+P+E+M. Vechea cladire avea si o pivnita partiala, ce cobora pana la aproximativ 2,80 m sub pamant.

Conformarea si alcatuirea elementelor de rezistenta era tipica pentru imobilele construite in acea perioada, evenimentele seismice nefiind luate in calcul in procesul de proiectare. Avand in vedere starea generala precara in care se afla cladirea, consolidarea fost imperios necesara pentru punerea in siguranta si reluarea utilizarii imobilului. Necesitatea conso­lidarii, combinata cu importanta prezervarii detaliilor stilistice ale cladirii, a condus la adop­tarea unor solutii tehnice curajoase si inovative.

Metoda de consolidare adoptata pentru cladirea monument imbina o serie de masuri menite, pe de o parte, sa remedieze degradarile suferite de imobil si sa ii ridice capacitatea de preluare a fortelor seismice, iar pe de alta parte sa evidentieze elementele stilistice deosebite si sa permita gazduirea noilor functiuni alocate prin tema de arhitectura.

Proiectul de consolidare a introdus un sistem de cadre transversale care pornesc din 6 perechi de pereti transversali noi aflati in subsol, si se incheie in 6 grinzi de mare capacitate, situate la ultimul nivel. Stalpii noilor cadre din beton sunt cruciformi, fiind capabili sa preia incarcari pe ambele directii. Pe directia longitudinala au fost introduse grinzi perimetrale in dreptul planseelor din beton armat, iar pe directia transversala, la colturile cladirii au fost creati patru pereti in forma de corniere, legati, de asemenea, prin grinzi.

Solutii inovative de consolidare au fost necesare si pentru realizarea subsolului, unde s-a dorit adancirea acestuia si extinderea sa sub intregul imobil, marindu-i-se supra­fata cu aproximativ 25% fata de cea initiala. Pentru a indeplini obiectivele stabilite a fost necesara efectuarea de lucrari sub peretii existenti ai cladirii si anume executia unor subzidiri de aproximativ 1 m inaltime, alaturi de excavarea zonei de Nord a subsolului. In acest fel, s-a realizat extinderea la partea inferioara a tutu­ror elementelor din infrastructura.

Biserica Evanghelica C. A., Sibiu – SB-II-m-A-12078

Biserica Evanghelica din Sibiu, edificiu simbol al culturii sasesti, a fost ridicata in mod organic in se­colele XIV – XVI. De-a lungul timpului, ea a suferit numeroase remedieri, lipsind, insa, o abordare de ansamblu asupra intregii structuri.

Spre finalul anilor 2000 stabilita­tea edificiului era puternic afectata, anumite elemente fiind in prag de colaps. Interventia de consolidare imbuna­tateste comportarea seismica, aliniindu-se recomandarilor internationale pentru monumente, fara a aduce, insa, structura la normele curente de proiectare.

Data fiind complexitatea proiec­tului si angajamentul parohiei de a realiza o lucrare de inalta calitate, s-a stabilit etapizarea lucrarilor astfel incat conditiile bugetare disponibile sa poata fi intrunite. Lucrarea de restaurare a Bisericii Evanghelice a fost, asadar, impartita in trei etape principale.

Prima etapa a presupus lucrari de ameliorare structurala care au avut drept scop eliminarea cauzelor si repararea degradarilor intalnite la partea superioara a imobilului.

Lucrarile s-au concentrat asupra partii superioare a constructiei, prin consolidarea boltilor si a coronamentului peretilor (centuri si cama­suieli la partea superioara a zidurilor). Totodata, s-au reparat si consolidat sarpanta si invelitorile bisericii, pe baza unei solutii propuse, in prealabil, de domnul profesor dr. ing. Szabo Balint.

Solutiile adoptate in cadrul primei faze a consolidarii au avut in vedere nu doar conservarea materialului construit initial, dar si adop­tarea, pe cat posibil, a unor tehnici traditionale de executie, cat mai apropiate de cele originale, in special la sarpanta.

Multitudinea elementelor diferite, alaturi de gradul lor ridicat de interdependenta, face din prima faza a consolidarii cea mai complexa etapa a intregii lucrari. Acestea nu au reprezentat, insa, o consolidare propriu-zisa. Sporirea capacitatii de raspuns seismic va fi obtinuta odata cu implementarea urmatoarelor faze de executie, care presupun lucrari asupra intregului ansamblu al cladirii.

In prima faza, interventia cea mai delicata a fost stabilizarea boltilor si reparatiile sarpantei, folosindu-se metode traditionale. Ner­vurile de la extradosul boltilor au fost, initial, considerate imposibil de reali­zat, fiind pentru prima data cand, in Romania, a fost propusa o astfel de varianta de consolidare. Echipa de proiectare a ales ca nervurile puse in opera sa fie din lemn lamelar incleiat, varianta considerabil mai usoara fata de optiunea clasica a utilizarii betonului armat sau a otelului.

Nervurile lamelare au fost executate exclusiv ma­nual, la fata locului, in podul bisericii, acolo unde fiecare lamela a fost curbata la rece. Solutia nu a putut fi aplicata si peste boltile stelate din cauza complexitatii tipa­rului curburilor, fiind adoptate nervuri dese din beton armat usor. Noile nervuri introduse urmaresc conturul arcelor decorative din piatra aflate la intradosul boltilor, ce erau, in prealabil, in prag de colaps. Blocurile din piatra care alcatuiesc vechile nervuri sunt fixate de noile arce prin tije din otel de 10 mm grosime, introduse in foraje executate in acestea si umplute, apoi, cu rasini epoxidice.

A doua faza a reabilitarii implica lucrari asupra celorlalte bolti (de la parter, mai putin afectate), asupra structurii metalice interioare a turnului, reabilitarea sarpantei navei de nord, consolidari si reparatii de urgenta la pereti si consolidarea fundatiilor turnului scarilor adosat fatadei de sud. Interventia cea mai inedita propusa pentru aceasta etapa este reprezentata de consolidarea peretilor grav avariati folosind tiranti post tensionati verticali si orizontali introdusi in foraje uscate executate in grosimea zidariei.

A treia etapa de interventie are rolul de a imbunatati comportarea ansamblului structural la actiunea seismica. Pentru aceasta, toti peretii de zidarie se vor arma cu bare me­talice post tensionate orizontale si verticale, introduse in gauri forate uscat si umplute apoi cu mortar. In continuare, capacitatea fundatiilor de a prelua incarcarile structurii va fi sporita prin lucrari de interventie asupra lor.

Desfasurarea lucrarilor de consolidare a Monumentelor Istorice prin prisma Metodologiei MP 025 / 2004

Metodologia se refera la fundamentarea propunerilor de interventie necesare la structurile monumen­telor istorice si la proiectarea lucra­rilor de interventie structurala.

Ea a intrat in vigoare prin Ordin Ministerial, inaintea normativului P100-3/2008 si deci face trimiteri catre P100/1992, capitolele 11 si 12 (referitoare la evaluarea, expertizarea si interventiile asupra cladirilor existente). P100-3/2008 a inlocuit capitolele respective, drept urmare referirile din MP025/2004 catre P100/1992 sunt acum aplicabile catre P100-3/2008.

Normativul P100-3/2008 mentio­neaza faptul ca, in cazul monumentelor si cladirilor istorice, prevederile sale pot fi aplicate doar daca ele „nu contravin conceptelor, abordarilor si procedurilor specifice cuprinse in documentele normative in vigoare in acest domeniu”.

Conform MP025/2004, masurile din P100/92 capitolele 11 & 12 (deci si cele din P100-3/2008) sunt aplicabile in masura in care nu contrazic prevederile MP025/2004. Drept ur­mare, prevederile MP 025/2004 au intaietate in fata celor din P100-3/2008 in cazul monumentelor istorice.

Metodologia este in vigoare conform ultimei liste a normativelor aflate in vigoare, publicata de M.D.R.A.P. in septembrie 2015.

In continuare sunt redate si comentate articole extrase din Metodologia MP 025/2004

Nota: Comentariile sunt marcate cu caractere italice.

  1. 1. 5. Lucrarile de interventie trebuie sa respecte cu strictete criteriile stabilite de arhitectul restaurator in ceea ce priveste: dimensiunile, formele, ritmul si stilul monumentului.
  2. 2. 4. Metodologia indica stabilirea nivelului de performanta seismica a monumentelor istorice pentru cutremurul maxim credibil pe ampla­sament (cu perioada medie de revenire de 500 de ani), dupa cum urmeaza:
  • Sunt acceptate avarii, uneori extinse, reparabile, la elementele structurale si nestructurale;
  • Nu sunt acceptate avarii „iremediabile” ale finisajelor si decoratiilor cu valoare culturala semnificativa, in afara situatiilor „temeinic justificate”.

Aceasta inseamna ca prin executarea lucrarilor de interventie, la incidenta cutremurului maxim credibil se vor evita:

  • Pierderi de vieti omenesti;
  • Prabusirea partiala sau totala a constructiei;
  • Caderea unor elemente nestruc­turale din exteriorul / interiorul constructiei;
  • Impiedicarea evacuarii ocupan­tilor sau a intrarii echipelor de interventie prin blocarea cailor de acces/evacuare.
  1. 2. 5. Pentru situatiile „temeinic justificate”, nivelul performantelor seis­mice poate fi inferior celui men­tionat mai sus, cu conditia adoptarii masurilor necesare pentru evitarea pierderilor omenesti prin prabusirea partiala sau totala a cladirii.

Practic, prin „acceptarea avariilor extinse, reparabile, la elemente structurale si nestructurale” se poate intelege acceptarea incadrarii in clasa RSIII – RSII, iar prin neacceptarea „avariilor iremediabile ale finisajelor” se exclude incadrarea in clasa RSIII sau superioara.

In continuare, in situatii „temeinic justificate” nivelul de performanta minim acceptat este cel „necesar pentru evitarea pierderilor omenesti prin prabusirea cladirii”, ceea ce inseamna acceptarea incadrarii monu­mentului in clasa de Risc Seismic II – imobilul poate suferi avarii majore, dar pierderea stabilitatii putin probabila (si deci, a pierderilor omenesti).

In aceasta situatie, insa, desi conditia de evitare a pierderilor omenesti poate fi considerata inde­plinita, gradul avariilor suferite de imobil pot conduce la nefezabilitatea remedierii lor si la pierderea totala a monumentului istoric.

Denumirea „temeinic justificat” este explicata in urmatorul mod:

  1. 2. 1. 2. In cazul in care forta seismica conventionala determinata conduce la lucrari care implica modificari inacceptabile, cu caracter ireversibil ale arhitecturii sau decoratiilor acestuia, forta de calcul poate fi diminuata prin inmultire cu un coeficient subunitar.

Valoarea coeficientului va fi stabilita fara ca, prin acesta, performanta seismica a structurii sa coboare sub „nivelul minim accep­tabil” stabilit de comun acord, prin compromis reciproc, de catre arhitectul restaurator si inginerul structurist. Nivelul de reducere al fortei va fi aprobat odata cu avizarea proiectului de catre forurile competente. „Nivelul minim acceptabil” al interventiei se va stabili comparand „be­neficiile” sporului de siguranta cu „costurile” datorate pierderii integritatii arhitecturale/culturale.

Se poate interpreta ca inginerul proiectant stabileste cat de departe este dispus sa avanseze in clasa RSII, deci isi hotaraste gradul de risc asumat in favoarea conservarii elementelor de insemnatate culturala. Totodata, nivelul de risc asumat trebuie aprobat prin avizarea proiectului de catre „forurile competente”.

Echitabil ar fi ca, in situatia in care inginerul proiectant accepta, la initiativa arhitectului restaurator, men­tinerea cladirii la nivelul RSII, celelalte parti (arhitectul restaurator, reponsabilii M.C. etc.) sa aiba, la randul lor, raspundere legala efectiva asupra incadrarii in RSII. Mai mult, dat fiind nivelul ridicat de risc implicat si lipsa puterii decizionale finale a inginerului, ar fi rezonabil ca acesta, cu mentiunea informarii corespunzatoare a celorlalte parti implicate asupra riscurilor, sa beneficieze de privilegiul declinarii responsabilitatii.

  1. 2. 1. 3. Pentru cladirile incadrate in clasa I sau II de importanta, coeficientul de reducere nu va fi mai mic de 0,7 pentru clasa I sau mai mic de 0,6 pentru clasa II.
  2. 2. 1. 4. Pentru situatiile in care cele de mai sus nu pot fi respectate, se vor lua dupa caz urmatoarele masuri:
  • Schimbarea functiunii pentru cladirile „laice”;
  • Restrictionarea accesului publi­cului pentru cladirile „de cult”.

Metodologia favorizeaza decla­sarea importantei unui imobil (si deci modificarea functiunii sale) fata de mentinerea functiunii acestuia, probabil din cauza elementelor arhitecturale/culturale ce nu permit interventii extinse.

Trebuie, totusi, ca acest lucru sa fie fezabil atat din punctul de vedere al versatilitatii edificiului, cat si al disponibilitatii proprietarului. 

Autori:
dr. ing. Madalin COMAN,
ing. Dragos MARCU,
ing. Mihai A. GANEA – POPP & ASOCIATII
 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 121 – decembrie 2015, pag. 14

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2015/12/01/popp-asociatii-consolidarea-si-reabilitarea-cladirilor-monument/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.