«

»

Personalitati romanesti in constructii – Aurel IOANOVICI (1888 – 1957)

Share

aurel_ioanoviciContinuam, cu o noua fila, serialul nostru consacrat persona­litatilor de marca din domeniul constructiilor, pentru a evidentia, inca o data, ca Romania a avut si are oameni de valoare in ceea ce priveste realizarea si in tara noastra a unor edificii industriale si civile la nivelul celor prezente, de-a lungul timpului, in alte parti ale lumii.

1888… se terminau lucrarile la silozurile de cereale de la Braila, la constructia carora inginerul Anghel Saligny folosise cu mult curaj si incredere, pentru prima data in lume, betonul armat, un material de con­structie nou, material care fuse­se brevetat de putin timp in lume, si anume in 1867.

In acelasi an, 1888, la 30 ianu­arie, se nastea la Bucuresti Aurel loanovici, caruia ii era dat sa fie unul dintre cei mai de seama con­structori romani, promotor activ al betonului in prima jumatate a seco­lului al XX-lea si unul dintre colabora­torii apreciati ai marelui Saligny.

Dupa absolvirea cursurilor liceale, pe care le-a urmat la liceele Mihai Viteazu si Gh. Lazar, in anul 1907 se prezinta la exa­menul de admitere in Scoala Nationala de Poduri si Sosele, pe atunci singura scoala de ingineri de la noi. Pregatit temeinic, reuseste la concurs mentinandu-se bursier in tot timpul celor 5 ani de studii. Termina cu distinctie, la 12 iulie 1912, cur­surile unei serii (de numai 11 ingineri) din care multi vor deveni personalitati remarcabile in domeniul constructiilor: Ion A. Beles, Emil Prager, Nicolae Iliescu Brinceni, Henri Teodoru.

Aurel Ioanovici isi incepe activitatea de inginer constructor, in anul 1912, la Ministerul Lucrarilor Publice, Directia generala a porturilor mar­i­time. Aici, in cadrul biroului tehnic, participa la elaborarea studiilor pentru o serie de lucrari hidrotehnice, precum instalati­ile de transbordare directa a cere­alelor din vagoane de la gara ma­ritima din Constanta, dar si la realizarea a numeroase diguri din port.

In anul 1915 este numit asistent la cursul de poduri si lucrari grafice, pe langa celebrul profesor Ion lonescu-Bizet, titularul catedrei.

Odata cu inceperea primului razboi mondial (1914) a fost nece­sara realizarea unei instalatii cu care sa se poata transmite si receptiona stiri din strainatate, deoarece tara noastra nu poseda o astfel de lega­tura radiofonica. Cu infaptuirea pro­iectului au fost insarcinati ing. Vasilescu Karpen, C. Rudeanu, l.S. Gheorghiu – pentru partea electrica si inginerul Ion lonescu pentru cea de constructii. Pentru aceasta lucra­re erau necesare doua turnuri inalte de 80-100 m, care sa sustina antena de transmisie. Proiectarea turnurilor, deosebita prin complexitate, a fost facuta de Aurel loanovici, sub con­ducerea profesorilor Ion lonescu si Gh. Em. Filipescu. Cele doua turnuri de 80 m inaltime ancorate cu cabluri de otel la fiecare tronson de 20 m au fost executate din lemn. „Ele au re­zistat, in cele mai bune conditiuni, la solicitarile antenei si vantului, men­tinandu-se in buna stare mult timp dupa terminarea razboiului“, spunea inginerul Aurel loanovici in „Memoriu de activitate“ (febru­arie 1957) pus la dispozitie, in 1988, de dna E. Niculescu, sefa Cabinetului de Stampe al Academiei RSR, pentru care ii aduc multumiri si pe aceasta cale. Aceste turnuri au fost demontate in anul 1925, pentru ca nu mai prezentau utilitate.

Tot in anul 1915, din cauza razboiului, s-a infiintat la noi in tara Directia generala a munitiilor, al carui director general a fost numit ing. Anghel Saligny. In cadrul acestei directii a activat si ing. Aurel loanovici, intre anii 1915-1918.

Merita a arata ca in aceasta directie s-au proiectat, in anii raz­bo­iu­lui, pentru prima oara la noi in tara, baraci din lemn pentru diverse unitati militare si depozite la care atat stalpii, cat si fermele si contravanturile erau executate din lemn, o inovatie care satisfacea nevoile acelor timpuri.

Dupa terminarea razboiului, Aurel loanovici este numit director de ca­binet (1918-1919) al ing. Anghel Saligny, care devenise intre timp ministrul lucrarilor publice, iar dupa aceea este transferat la Directia podurilor metalice (1919-1920). In aceasta directie lucreaza la diverse proiecte de poduri, cel mai important dintre ele fiind cel peste Borcea de la Cernavoda. Podul s-a executat – asa cum arata ing. A. loanovici in me­moriul sau – „mai intai sub forma unui pod de slepuri peste care trecea trenul“, lucrandu-se, in acelasi timp, la executia proiectului podului definitiv.

Intre anii 1920-1923 Aurel Ioanovici a fost director al santierelor romane de la Dunare, foste Fernic, pentru ca ulterior, intre 1923-1948, sa conduca o antrepriza de constructii unde elaboreaza diverse proiecte si executa nume­roase lucrari ingineresti:

  • constructii industriale: abato­rul de export de la Constanta, Filatura de bumbac din Bucuresti (Sos. Pan-telimon), Fabrica de materiale izola­toare (Wurm) tot din Bucuresti, fabri­cile de lapte Lugoj si Simeria, Hala de pregatire Steagul Rosu (Brasov), Complexul industrial Valea Sadului – Gorj etc.
  • constructii administrative: cladirea societatii de asigurare Steaua romaneasca, Societatea de asigurare nationala, cladirea soci­etatii petroliere Prahova, cladirea Ministerului Justitiei, cladirea cen­tralei tele­fonice din B-dul Dacia (Bucuresti), cladirea postei din Sos. Stefan cel Mare (Bucuresti), Spitalul Bucur, Casa centrala a asigurarilor sociale, fosta Casa a corpului didac­tic, Hote­lul Rex Mamaia, Hotelul Continental Constanta, Palatul Patriarhiei din Bucuresti, supraetajarea palatului vechi al Bancii Nationale in anii 1929-1930.
  • numeroase blocuri de locuinte, precum si casele lui Gh. Tatarescu (in str. Polona), Nae lonescu (Baneasa), V. Tilea (str. Ermil Pangrati), G. Gafencu (Sos. Kiseleff).

Aurel loanovici a mai executat si alte constructii, precum cai ferate, tuneluri, poduri, viaducte (pe liniile ferate Salva-Viseu si Bumbesti-Livezeni) etc. O lucrare deosebita a fost consolidarea malurilor orasului Constanta, care – desi executata partial – isi indeplineste si azi rolul de a apara malurile de actiunea apelor, creand, totodata, si o frumoasa plaja.

Toate constructiile enumerate au fost executate in cele mai bune conditii de rezistenta, dovada fiind comportarea deosebita pe care au avut-o la cele trei mari cutremure vrancene (1940, 1977, 1986). Ele sunt o marturie incontestabila ca lucrarile executate de catre Aurel loanovici sunt trainice.

In intreaga sa activitate a urmarit introducerea mecanizarii pentru usurarea muncii si marirea producti­vitatii, aplicand tehnologiile cele mai moderne. A introdus, primul la noi in tara, metodele de torcretare, inje­c­tari si consolidari de terenuri, fundarea pe piloti Wolfsholtz etc.

La Palatul Patriarhiei din Bucuresti, lucrare realizata in stilul vechilor constructii de inspiratie bizantina, incadrata cu o aula inalta, Aurel Ioanovici a folosit, cu mult succes, pentru consolidarea zidurilor vechi de sprijin, mortarul de ciment pompat la inaltime prin aer comprimat. Aceasta s-a facut cu un aparat „torkret“, uti­lizat pentru prima oara in tara noastra in 1929.

De asemenea, la vechea cladire a Ministerului de Justitie (vizavi de Gradina Cismigiu) Aurel loanovici a aplicat o solutie deosebita pentru consolidarea terenului slab de fundare. Operatiunea s-a facut pe un radier general in care s-au prevazut tuburi de otel la cca 1 m dis­tanta intre ele; dupa terminarea la rosu a cladirii, prin aceste tuburi s-a injectat mortar de ciment la presiunea de 3-4 atmosfere. Solutia este ingenioasa si deosebit de efi­cace, lucru con­s­tatat la cutremurele care au avut loc ulterior.

Din intreaga sa activitate, pe langa calitatile de remarcabil tehni­cian, emana si aspectul adanc uman al caracterului sau. Astfel, intre anii 1933-1939, Aurel Ioanovici a predat, la Scoala Politehnica, in mod ono­rific, cursul de Constructii civile si fundatii, pentru ca profesorul titular, batran si bolnav, sa poata totusi be­neficia de salariu. In acelasi timp, a instituit burse pentru cinci dintre cei mai merituosi elevi ingineri ai scolii, usurandu-le substantial conditiile de studiu.

Aurel loanovici arata in memorialul sau si modul in care au fost tratati functionarii si muncitorii din intre­prinderea la care lucrau impreuna la vremea respectiva. Se des­prinde fap­tul ca, pe toate san­tierele, acestora li s-au acordat incredere, consideratie, prietenie si salarii optime. Deseori ei au primit ajutoare speciale pentru cazuri de boala, pentru constructii de locuinte si chiar ajutoare alimentare in perioade grele de aprovizionare. Datorita acestor conditii, majoritatea muncitorilor pretuiau intreprinderea, fiind cadre permanente ale acesteia.

Intre anii 1950-1954, Aurel loanovici a lucrat la Institutul de Proiectari pentru Constructii Hidrotehnice, iar intre 1954-1957 este consilier la Institutul de Cercetari si Studii in Constructii.

La 17 februarie 1957 ing. Aurel loanovici a incetat din viata, lasand in urma o opera si o expe­rienta care au contribuit, in mare masura, la sporirea prestigiului scolii romanesti de constructii.

Doresc ca aceste randuri de cin­stire si recunostinta fata de inginerul Aurel loanovici sa constituie un act de pretuire pentru valorile trecutului, pe care tinerele generatii vor trebui mereu sa le considere punctul de ple­care pentru operele pe care le vor realiza.

Autor:
ing. Nicolae St. NOICA – profesor asociat UTCB

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 126 – iunie 2016, pag. 54

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/06/01/personalitati-romanesti-in-constructii-aurel-ioanovici-1888-1957/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.