«

»

Cutremurul si constructiile (III). Spicuiri

(Continuare din nr. 126, iunie 2016)

diagrama_cutremurIn cele ce urmeaza ne propunem sa examinam care sunt masurile ce se pot lua pentru a evita, pe cat posibil, deterio­rarile produse de cu­tremure asupra constructiunilor, precum si modul cum trebuie conduse reparatiile cladirilor vatamate, pentru a ob­tine constructiuni capabile sa reziste nu numai la solicitarile normale la care pot fi supuse, dar si la eventuale repetari ale cutremurului.

Problema astfel pusa are mai multe aspecte, care toate trebuiesc avute in vedere atunci cand este vorba sa dam o solutie practica. Astfel, intai trebuie sa avem in vedere problema pur tehnica a realizarii de constructii capabile sa reziste la solicitarile produse de cutremure. Solutia tehnica, insa, trebuie sa fie economica si in concordanta cu mijloacele financiare de care dispunem, cu materialele ce le putem gasi la indemana si in fine, cu lucratorii pe care ii putem gasi. Adeseori aceste trei din urma consideratiuni primeaza chiar asupra celei tehnice, care, desi cea mai importanta, este adeseori cea mai grea de realizat practiceste. Astfel, la noi in tara posibilitatile financiare ale marii majo­ritati a sinistratilor sunt atat de reduse incat, de cele mai multe ori, se pune problema daca cel sinistrat isi poate face un adapost, iar nicidecum o casa, fie chiar de calitatea celei ce a avut. Daca adaugam inca imposibilitatea in care ne gasim de a afla unul din materialele strict indispensabile, cum este fierul, sau greutatea de aprovizionare si transport a altor mate­riale ca varul, cimentul, nisipul, ne putem face o idee de com­plexitatea problemei. In fine, trebuie sa adaugam greutatea de a gasi proiectanti capabili si in special corecti, pentru a studia si a da o solutiune adecvata, precum si de a putea afla lucratori, constiinciosi si priceputi, care sa execute o lucrare buna.

Sa examinam aspectul tehnic al chestiunii, cel care ne inte­reseaza in primul rand.

Am vazut in prima parte a expu­nerii, ca oricare ar fi constructiunea, sub actiunea zguduirii produsa de cutremur con­structia, in totalitatea ei, capata miscari. Cum orice trecere in stare de miscare nu se poate face fara prezenta unei forte, prima pro­blema ce se va pune va fi de a determina forta care actioneaza diferitele parti ale cladirii ce se misca. Pornind de la anumite ipoteze am putea sa determinam felul solicita­rilor dife­ri­telor parti ale unei constructiuni ca sa ne dam seama de rezistenta ce se dezvolta in interiorul ei. Pentru a putea, insa, efectua practic aceste calcule trebuie sa recurgem la numeroase simplificari si ipoteze; totusi, chiar si in aceste cazuri, calculele sunt extrem de laborioase si lungi. De aceea s-a recurs la o solutie mai simpla si practica.

Sub actiunea undelor seismice constructiunile capata miscari ce pot fi descompuse in cele 2 componente caracteristice: verticale si orizontale. Aceste miscari se atribuie unor forte verticale si orizontale care, dupa principiul lui d’Alembert, sunt egale si de sens contrar cu fortele de inertie ce se opun acestor miscari. Aceste forte de inertie nu sunt insa decat produsul masei corpurilor prin accele­ratiile miscarii cu semnul schimbat. Ar trebui, deci, sa se deter­­mine componentele verticale si ori­zontale ale acceleratiilor produse in cladire de unda seismica.

Ipoteza simplificatoare ce se face este de a considera ca intreaga constructiune, sub actiunea undei seismice, capata, in totalitatea ei, acceleratia undei seismice. Pe baza acestei ipoteze simplificatoare se considera ca o constructiune este solicitata in timpul unui cutremur de o serie de forte orizontale si verticale egale cu masa corespunzatoare inmultita cu acceleratia maxima data de unda seismica avuta in vedere pentru calcul.

Astfel, pentru o cladire capabila sa reziste la actiunea unui cutremur de gradul IX, cu o acceleratie ma­xima de 100 cm/sec2, se calculeaza cladirea ca solicitata, in afara de fortele obisnuite, la actiunea unor forte orizontale si verticale egale cu G/g x 100 cm/sec2, respectiv cu apro­ximativ a zecea parte din greutatea proprie. Ipoteza aceasta atat de simplista nu da dificultati de aplicatie atunci cand este vorba de forta verticala, caci nu face altceva decat micso­reaza sau mareste, in anumite proportii, efectul greutatii. Cand este insa vorba de efectul componentei ori­zontale, atunci aspectul se schim­ba iar solutia practica a problemei este, in genere, grea.

In practica, ipoteza s-a aratat satis­facatoare. Con­cluzia unanima a cercetarilor facute in regiunile care au fost bantuite de cutremur au aratat ca, constructiunile dimen­sionate pentru a putea rezista la forta orizontala s-au comportat foarte bine; stricaciunile, chiar atunci cand s-au produs, fiind de foarte mica importanta.

Din punct de vedere mecanic, problema realizarii unor constructiuni capabile sa reziste la cutremur se reduce la executia de constructiuni putand sa reziste la forte suplimentare verticale si orizontale, repre­zentand o fractiune din greutatea lor proprie.

Astfel enuntata, problema poate capata o serie de solutiuni. Doua puncte de vedere insa pot fi inve­derate in alegerea solutiunilor: constructia trebuie sa fie rigida sau elastica? Si ca sa precizam mai practic aceasta sa ne reamintim, din fabulele copi­lariei, cazul trestiei si al stejarului. Si una si altul infrunta vantul si furtuna, dar pe cand trestia se indoaie si rezista, stejarul se mentine drept si rezista. In aceasta privinta parerile sunt im­partite; ten­dinta generala, ca si experienta, ne fac sa inclinam spre rigiditate.

Aceasta este problema mecanica a constructiunilor asa-zis antiseismice. Fiecare tara, tinand seama bineinteles de impre­jurarile locale, o imbraca intr-o forma adecvata situatiei specifice. Sunt insa o serie de conditii esentiale care fixeaza solutiunea economica a acestei probleme.

In primul rand este tendinta de a avea solicitari ale undei seismice cat mai reduse iar in al doilea rand, ca efectul fortelor com­plementare dezvoltate asupra constructiunilor sa fie cat mai redus.

Prima necesita o asezare pe terenuri cat mai solide, adica terenuri ce nu amplifica efectul cutremurului iar cea de a doua reclama reducerea, cat mai mult, a inaltimilor. Am vazut justificarea mecanica a acestor doua conditiuni si nu mai revenim asupra lor.

Si dispozitia in plan a cladirii joaca un rol important. Cla­dirile de forma dreptunghiulara in plan si cat mai apropiate de forma patrata au rezistat mai bine decat cele de alte forme. Astfel, se atribuie formei in L a cladirii Najai din Tokio si formei neregulate a cladirii Societatii Japo­neze Optice distru­gerea accentuata produsa de cutremurul din 1923.

In fine, trebuie sa urmarim ca planseele sa aiba centrul lor de greutate cat mai aproape de centrul de elasticitate, asa cum am vazut anterior.

Acestea ar fi, in liniile lor gene­rale, principiile pe care trebuie sa le avem in vedere la alcatuirea constructiunilor antiseismice. Ramane sa vedem acum in ce mod se respecta in practica aceste principii si cum sunt ele stabilite in diversele norme ale tarilor bantuite de cutremure.

Cum am vazut, trebuie intai sa cautam ca amplasamentul cla­dirii sa fie ales astfel ca efectul cutremurului sa fie cat mai redus.

In Italia, in aceasta privinta, se prevede ca anumite terenuri, cum sunt terenurile de umplutura, cele de structura eterogena, aluvionare, ebul­mentele, marginile apelor trebuiesc evitate.

In America, Grecia si Chile, forta orizontala la care se calculeaza este in functie de rezistenta terenului. Astfel, in prescriptiunile codului de constructii propus pentru coastele Pacificului se prevede ca, pentru cladirile avand fundatia pe un teren ce rezista la 2 tone pe picior patrat (2,2 kg/cm2), forta orizontala la care se calculeaza cladirea va fi de 7×1/2% din incarcarea verticala, iar daca rezistenta tere­nului scade sub 2 tone pe picior patrat, forta orizontala va fi de 10% iar codul denumit «Palo Alto Code», utilizat in regiu­nile Palo Alto, San Bernardino, Sacramento, Santa Barbara, Klamath, Alhambra etc. din America, prevede pentru:

  • s > 2 tone/picior2 (2,2 kg/cm2) forta orizontala egala cu 0,2 G;
  • 2 tone/picior2 < s < 4 tone/picior2 forta orizontala egala cu 0,15 G;
  • s > 4 tone/picior2 (4,4 kg/cm2) forta orizontala egala cu 0,10 G.

Dupa Jung, «Kleine Erdbeben­kunde», asemenea norme ar fi adoptate si in Grecia si Chile.

Este remarcabil ca nu am gasit nicio indicatie de vreo re­strictie in ce priveste coborarea fundatiilor pana la stratul acvifer, desi influenta acestui strat este unanim recunoscuta.

Daca la Bucuresti nu avem decat pentru regiunea din veci­natatea Dambovitei problema straturilor sensibile la cutremur, pentru alte regiuni ale tarii aceasta problema se pune iar o examinare a terenului din acest punct de vedere este absolut nece­sara. Afara de indicatiuni generale, ca cele italiene bunaoara, ar fi greu de dat specificari precise in ce priveste alegerea terenurilor.

Cred ca noile metode de investigatie a terenurilor, pe baza incercarilor dina­mice, astfel cum sunt preconizate de Hertwig, ar putea da indicatiuni asupra modului de comportare a terenurilor la cutremure. La noi, insa, lipseste si aparatura necesara si personalul de specialitate, care sa fie in masura sa faca astfel de cercetari. De aceea, in situatia actuala, cred ca ne-am putea mul­tumi cu indicatiuni generale asupra tere­nurilor si in special cu observa­tiunile directe facute cu ocazia cutremurului, pe baza carora, regiunile ce au suferit vizibil din cauza terenului sa fie evitate. Pentru Romania, celebrul seismolog Sieberg, in urma vizitei facute la noi dupa cutremur, a intocmit o harta a regiunilor de sensibilitate mare. Trebuie sa observ, insa, ca aceasta harta este prea generala pentru a putea scoate concluziuni practice. In tot cazul, acest fapt arata dificultatea de a se putea intocmi o astfel de harta.

O concluziune ar fi ca sa se calculeze cladirile ce au fundatie in terenuri de rezistenta slaba si care ajung pana la stratul acvifer, pentru solicitari orizontale mai puternice si sa se ia masuri speciale pentru asi­gurarea unei rigi­ditati transversale mai pronuntate.

Al doilea element ce trebuie avut in vedere pentru reducerea efectului cutremurului este limitarea inalti­milor. In aceasta pri­vinta restrictiunile sunt universale in toate tarile cu regiuni seismice. Am vazut ca aceasta se justifica atat prin cres­terea fortelor taietoare, cat si prin aceea a momentelor incovoietoare, in functie de inaltime.

La Tokio se limiteaza la 50 picioare (15,25 m) inaltimea cla­dirilor din zidarie, si la 100 picioare (30,50 m) aceea a cladi­rilor comerciale cu schelet de rezistenta.

In Italia, unde regiunile seismice sunt impartite in doua categorii, regiuni de intensitate mai mare formand categoria I-a si regiuni de intensitate mica formand categoria a II-a, avem urmatoarele restrictiuni pentru cladiri de zidarie:

  • Inaltimea de la nivelul strazii la partea superioara, pentru case din zidarie: categoria I – 10 m, categoria II – 20 m;
  • Pe strazi inclinate: categoria I – 17,50 m, categoria II – 21,50 m;
  • Aceasta corespunde la: categoria I – 4 etaje, categoria II – 5 etaje.

Pentru inaltimi mai mari trebuie autorizatia consiliului superior de lucrari publice.

Constructiunile din lemn nu pot avea nicaieri o inaltime mai mare de 8 m.

Pentru constructiunile din zidarie se prevad inca o serie de restrictiuni in ce priveste inaltimea, dupa felul zidariei si al mate­rialului utilizat. Astfel, pana la 2, respectiv 3 etaje, se poate intrebuinta piatra bruta; cele cu 3, respectiv 4 etaje, trebuie sa fie din caramida sau din piatra cioplita, iar mortarul peste tot din ciment.

In Italia, pe langa limitarea in inaltime, se prevede distanta minima intre case in functie de inaltimea lor, ceea ce, de altfel, stabileste si o legatura intre latimea strazilor si inaltimea caselor. Astfel, se fixeaza ca inaltime maxima a cla­dirilor 1×1/2 din latimea strazilor. Bineinteles ca pentru Italia, cu strazile inguste ale oraselor ei, aceasta conditie constituie o importanta abatere de la vechile obiceiuri locale.

Distanta minima intre case este egala cu 1/2 din inaltimea caselor si cel putin 4 m, abateri neputand fi ad­mi­se decat cu aprobari speciale. O serie de specificari stabilesc, chiar in aceste cazuri, distantele minime, precum si obligatiunea vecinilor pentru a se evita accidente.

In tot cazul, observam ca exista o tendinta generala pentru reducerea inaltimilor si pentru izolarea constructiunilor una in raport cu alta, spre a evita accidentele secundare ce se pot produce prin surparea constructiunilor sau si numai prin caderea unor parti din zidarie.

Desigur ca si la noi ar fi foarte recomandabila o masura de limitare a inaltimilor de constructie, care s-a vadit absolut nece­sara in Bucuresti. Regulamentul actual, care fixeaza inaltimea la cornise in functie de largimea strazii, este in genere eludat prin aprobarile comisiunii zise speciale, care gaseste motive pentru orice cerere ce i se adreseaza cu suficiente insistente. Dovada o consti­tue cele 47 m ale Carltonului sau cele 13 etaje al blocului din Brezoianu 7, iar rezultatul practic ni l-a aratat cutremurul din 10 noiembrie 1940.

Sa examinam acum ce masuri constructive trebuie sa luam pentru a asigura o mai buna rezistenta a cladirilor la actiunea cutremurului. Fara indoiala, rezistenta fundatiei joaca un rol im­portant asupra partii superioare a cladirii, astfel ca, in primul rand, trebuie sa ne asiguram de o buna fundatie. In aceasta pri­vinta se recomanda o fundatie adanca si continua sub toata cladirea.

Presiunea admisibila pe teren nu trebuie sa fie prea mare. Normele Italiene prevad ca presiunea sa nu treaca 2 kg/cm2, in afara de terenurile de stanca. Aceste norme prescriu inca pentru fundatie executia continua cu legaturi intre fun­datii, iar in caz de terenuri de umplutura un radier general. In America, la San Francisco, s-a constatat ca cladi­rile avand fundatie adanca, pe piloti, au avut mai putin de suferit decat cla­dirile cu fundatie mai putin adanca.

Trebuie sa observ insa ca stabilirea fundatiei ia nivelul paturii ac­vifere subterane poate avea un efect rau asupra cla­dirii. Studii in aceasta directie nu am gasit nicaieri.

O masura preconizata cu ocazia cutremurului din Crimeia, de la 26 iu­nie si 12 septembrie 1929 si adoptata la unele cladiri dupa cutremur a fost de a izola fundatiile de jur imprejur, sapand un sant in jurul lor, sant care s-a umplut cu zgura.

Aceasta idee s-a adoptat prin analogie cu masura preconizata pentru evitarea zdruncinaturilor produse de circulatia de pe strazi. Ideea s-ar justifica prin aceea ca, redu­candu-se suprafata laterala de contact a fundatiilor cu pamantul, undele superficiale, care sunt mai mari la suprafata, sunt amortizate prin defor­matia zgurii, iar energia transmisa de unda asupra cladirii este mai mica. Trebuie sa recunoastem ca, in afara de cazul citat din Crimeia, nu am vazut aceasta masura preconizata de niciun autor.

Trecand acum la elevatia cladi­rilor, am vazut ca metoda universal admisa este de a calcula cladirile la solicitarea unor forte verticale suplimentare si a unor forte orizontale, intensitatea acestora fiind in functie de gradul de cutremur la care voim sa reziste cladirea.

In Japonia, dupa cutremurul din 1920, s-a prescris ca cladirile sa fie calculate pentru o forta verticala si orizontala de 1/10 din greutate, res­pectiv corespunzator unei acceleratii de 98 cm/sec2.

Din cauza unor accidente grave produse la poduri, pentru acestea s-a prevazut a fi calculate la un surplus de sarcina ver­ticala de 1/6 G1 adica 164 cm/sec2 acceleratie verticala si 1/3 G = 327 cm/sec2 accele­ratie orizontala. Date mai precise asupra normelor de aplicatie a acestor prescriptiuni ne lipsesc.

Am aratat mai inainte care ar fi principiile adoptate in unele tari ca America, Grecia, Chile, pentru a stabili compo­nentele acceleratiei suplimentare, in functiune de rezistenta admisibila a terenului de fundatie.

In America de Nord gasim inca diferite prescriptiuni dupa regiuni. Formula generala, in care toate aceste prescriptiuni pot fi inglobate, are tipul: F = C x (Gp + K x Gm) unde F este forta orizontala la care se calculeaza constructia; C este coefi­cientul depinzand, dupa caz, de felul fundatiei sau presiunea admisibila ca bunaoara in San Francisco si Field Act, sau dupa destinatia cladirii ca in Los Angeles; Gp este greutatea proprie a constructiunei in portiunea considerata; Gm este greutatea mobila, valorile pentru sarcinile mobile fiind speci­ficate pentru diferitele regiuni si K este un coeficient depinzand de destinatia constructiei.

Pentru dimensionarea constructiunilor sunt date de diferi­tele pres­criptiuni aratate mai sus, rezistente admisibile pentru diversele tipuri de solicitari admise.

Cu ocazia constructiei noului pod de la San Francisco la Oakland, s-a tinut seama si de actiunea cutremurului. Dupa comunicarile facute de N. C. Raab si H. C. Wood pentru calculul acestui pod, s-a admis o acce­le­ratie orizontala de 0,1 g, o perioada de vibratie de 1,5 sec, deci o amplitudine de 5,6 cm. Desi durata de oscilatie a undelor seismice pare a fi mai mica, s-a admis aceasta valoare pe motivul ca eforturile dezvoltate in constructie, pentru aceasta durata de oscilatie, sunt mai mari decat acelea pentru durate mai scurte.

Pentru calculul pilelor s-a avut in vedere si presiunea dezvoltata de apa si de mal, pe baza unor studii speciale facute de H. Westergaard si T. V. Karman. Pentru cable s-a marit tensiunea de ancorare cu 10%, iar pentru restul tablierului efectul cutre­murului a fost foarte mic in comparatie cu actiunea vantului. In general, solicitarile produse de cutremur nu au influentat dimensiunile construc­tiunii decat in mica masura si sporul de cost este evaluat sub 5%.

In Italia, pentru constructiunile din beton armat si cele cu schelet me­talic, se prevad urmatoarele: pentru actiunea componentei verticale a acceleratiei produsa de cutremur se verifica constructia pentru o incarcatura egala cu greutatea proprie plus 1/3 din incarcarea accidentala, totul majorat cu 40% pentru constructiunile din categoria I-a si 25% pentru cele din categoria Il-a, cu conditia ca totalul sa nu fie sub suma greutatii proprii plus greutatea accidentala.

Formula ar fi deci:

FI = 1,4(Gp – Gm/3)            FII = 1,25(Gp – Gm/3)

unde Gp este greutatea proprie si Gm incarcarea accidentala.

Pentru solicitarea orizontala se vor aplica maselor diferitelor parti ale cladirii forte depinzand de accelera­tia seismica transmisa de cutremur. Fortele acestea se considera aplicate in cele doua sensuri, longitudinale si transversale.

Raportul intre fortele orizontale si cele verticale, corespun­zatoare ma­selor asupra carora lucreaza, se va lua egal cu 0,10 pentru cladirile din categoria I-a si 0,05 pentru cele din categoria II-a si se vor aplica, indife­rent de inaltimea cladirii si numarul etajelor. La evaluarea fortelor orizontale, sarcinile accidentale se vor limita la 1/3 din acelea maxime admise pentru calculul constructiunii. La calcule nu se va socoti ca actionand simultan si incarcarea verticala si cea orizontala.

Ca rezistente pentru armaturile be­tonului armat se va lua 1.400 kg/cm2 pentru otelul moale si 2.000 kg/cm2 pentru otelul dur. La cla­dirile din zidarie se va avea in vedere numai solicitarea verticala.

Acestea ar fi solicitarile suplimen­tare la care ar trebui calculate in diferitele tari constructiunile in regiunile bantuite de cutremur.

Pentru a putea examina mai in detaliu modul de executiune al diferitelor tipuri de constructiuni, separam iarasi cladirile in cele 2 tipuri: cu schelete de rezistenta si cele din zidarie masiva.

La constructiunile in schelete de rezistenta aplicarea suplimentelor de forte verticale sau a fortelor orizontale nu prezinta dificultati teore­tice. Constructiunile vor fi admise ca fiind inca­strate in fundatii care vor primi reactiunile orizontale.

Din punct de vedere al calculului, se pot utiliza metodele uzuale. In special pentru solicitarile orizontale diferiti autori japonezi, americani, ita­lieni preconizeaza utilizarea metodelor aproximative care dau, in genere, rezultate aco­peritoare.

Nu putem insista asupra nume­roaselor metode preconizate, insa in genere se recomanda a se neglija efectul rigidizant al zidurilor transversale. In ceea ce priveste repartitia fortelor orizontale aplicate la capul stalpilor, aceasta se poate face admitand ca planseul de la capul stalpilor este suficient de rigid in planul sau pentru a repartiza totalitatea fortelor orizontale proportional cu rigiditatea fiecarui stalp.

Rigiditatea se poate defini ca inver­sul deformatiei elastice. Ea poate fi considerata ca produsa de momen­tul incovoietor si daca voim sa fim mai exacti si de forta taietoare.

Dx = Dmi + Dlacl = Fh3/I2E.l + I2Fh/GW

unde F este forta actionand la capul stalpului, h inaltimea stal­pului, E si G coeficientii de elasticitate, I momentul de inertie al sectiunii si W sectiunea stalpilor.

Circulara italiana admite neglijarea deformatiei produsa de forta taietoare, pe cand in America se tine seama de ea.

Cu ocaziunea cutremurelor din Japonia si America s-a con­statat ca cladirile cu cadre de rigidizare calculate pentru pre­siunea orizontala a vantului s-au comportat relativ bine la actiunea cutremurului si de aceea s-a pus intrebarea daca calculul la presiunea vantului nu ar fi suficient.

Este evident ca, pentru solicitari mici ale cutremurelor, surplusul de rezistenta dat de cal­culul la presiunea orizontala a vantului joaca un rol important. Daca tinem, insa, socoteala ca presiunea vantului este relativ mica si ca ea se exercita numai pe una din fetele cladirii, vedem ca exista o deosebire sensibila intre solicitarile datorate fortelor orizon­tale ale vantului si acelea ale cutremurelor.

Cercetarile lui Robins Fleming din America arata ca, pentru un imobil proiectat in Guatemala, adoptand un coeficient seismic de 1/10, soli­citarea prin cutremur a fost mai mult decat dublul aceleia produsa prin actiunea unui vant de 30 pfunzi pe picior patrat (146,410 kg/cm2) si atrage atentia asupra erorii mari ce s-ar face pentru calculul constructiunilor daca s-ar asimila actiunea cutremurului cu o astfel de presiune de vant pentru solicitari de cutre­mure ca cel din San Francisco.

Cu ocazia cercetarilor facute in America dupa cutremurul din San Francisco din 1906, Freeman arata ca facandu-se calcule comparative pentru diverse constructiuni intre presiunea de vant prescrisa acolo de 15 pfunzi pe picior patrat, adica 73,237 kg/m2 si forta orizontala data de un coeficient de seismicitate de 1/10, solicitarile in acest din urma caz ar fi de 5 – 10 ori mai mari ca cele produse de vant.

  1. D. Dewell, calculand pentru 3 cladiri mari din San Fran­cisco soli­citarile Fn produse de o presiune de vant de 15 pf/picior patrat si o soli­citare Fc orizontala de 1/10 din greutate a obtinut urmatoarele rapoarte corespunzatoare laturii mari a cladirii:
  • Pentru cladiri:

– Crocker First National Bank de 22,8 m x 48,6 m si 51,8 m inaltime cu schelet metalic: Fc/Fn = 8,65

– Standard Oil Building in forma de L de 93,59 m inaltime cu schelet metalic: Fc/Fn = 9,30

– Humboldt Bank Building, sche­let din beton armat de 15,29 m x 51,81 m si 52,10 m inaltime cu doua turnuri de 70,40 m: Fc/Fn = 4,34

Este drept ca, in unele cazuri, la cladiri inguste, pentru presiuni de vant mai mari si grade de seismicitate reduse, putem obtine forte orizontale apropiate intre cele date de pre­siunea vantului si de fortele seismice orizontale. Totusi ac­tiunea lor poate fi diferita. Aceasta, mai ales cand se are in vedere ca fortele orizontale produse de cutre­mur pot avea orice directiune, si ca repartitia fortelor transmise printr-un planseu trebuie facuta tinand seama si de pozitia centrului de greutate in raport cu centrul de rigiditate.

Totusi, pentru grade de seismicitate reduse, un calcul la solici­tarea orizontala a vantului constituie pentru constructia respectiva o garantie de rezistenta apreciabila la cutre­mur. De altfel, cum se arata in anche­tele facute in Japonia si America, multe din cladirile care au rezistat, fuse­sera dimensionate la acest fel de solicitare. 

(Va urma) 

Autor:
prof. Aurel A. Beles 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 127 – iulie 2016, pag. 62

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/07/01/cutremurul-si-constructiile-iii-spicuiri/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.