«

»

Geotehnica in contextul geologic actual

Share

balaj-fig-1De la formarea sa, acum 4,5 mi­liarde de ani, Pamantul a trecut prin mai multe evenimente ca­tastrofale. S-a observat ca, in modelarea supra­fetei terestre, un rol foarte important il au catastrofele, cum ar fi: eruperea vulcanilor, cutremurele sau ciocnirile dintre placile tectonice. Dar aceste evenimente influenteaza, de asemenea, si evolutia vietii, de la plante si animale pana la om.

De-a lungul existentei sale, planeta noastra a avut de-a face cu numeroase extinctii, adica disparitii in masa ale vietuitoarelor, plante sau animale. Oamenii de stiinta spun ca 99% dintre speciile care au existat vreodata pe Terra au disparut in urma acestor ca­taclisme. Cea mai recenta extinc­tie de mari proportii a avut loc in urma cu 65 de milioane de ani, atunci cand Pamantul era dominat de dinozauri. 

Erele geologice s-au succedat, fiecare cu trasaturile ei specifice, fiecare aducand schimbari in infati­sarea si functionarea planetei.

Dar cea mai recenta perioada de evolutie, cea in care ne aflam, e una cu totul diferi­ta de celelalte, iar acesta se datoreaza oamenilor.

Sa privim mai intai epoca Holocen in contextul evolutiei Terrei: acum 65 de milioane de ani, dupa evenimentele cosmice catastrofale care au dus la marea extinctie, in care au pierit si dinozaurii, a inceput era numita Cenozoic, caracterizata prin cateva mari evenimente la scara planetara: ridicarea Muntilor Himalaya, aparitia Oceanului Atlantic – prin despartirea Americilor de Africa si Eurasia -, raspandirea masiva a mamiferelelor si a plantelor angiosperme.

Scara geocronologica (fig. 1) este scara ce reprezinta succesiv aspectele generale si particulare ale evolutiei in timp a Pamanului, avand la baza rocile, fosilele de animale si plante caracteristice si particulari­tatile tectonice.

Scara geocronologica prezentata in figura 1 o are la baza pe cea oficiala a Comisiei Internationale de Stra­tigrafie, culorile fiind conforme cu cele stabilite de Comisia pentru Harta Geologica a Lumii. Aceasta scara este o axa a timpului ce sintetizeaza succesiunea cronologica a celor mai importante evenimente geologice care s-au succedat in istoria Pamantului de la origini pana in prezent.

Primele incercari de a formula si trasa o scara geocronologica ce poate fi folosita oriunde pe Pamant au avut loc la sfarsitul secolului al 18-lea. Cea mai cunoscuta si influenta dintre acele prime incercari impartea rocile din crusta terestra in patru tipuri: primare, secundare, tertiare si cuaternare.

Potrivit teoriei, fiecare tip de roca s-a format in timpul unei anumite perioade din istoria Pamantului. Se putea, deci, vorbi despre o peri­oada tertiara sau despe roci tertiare, denumiri care au ramas in uz mult timp.

Cenozoicul, insa, nu fost o peri­oada uniforma, in care nu s-ar fi schimbat mare lucru, dimpotriva, in cele 65 de milioane de ani, au existat perioade mai scurte, cu caracte­ristici indeajuns de distincte pentru a permite o subimpartire a Cenozoicului in trei perioade:

  • Paleogen (acum 65,5-23,03 mi­lioane de ani);
  • Neogen (acum 23,03-2,588 mi­lioane de ani);
  • Cuaternarul, care a inceput in urma cu 2,588 milioane de ani si continua si azi.

Cuaternarul s-a caracterizat, in primul rand, printr-o succesiune de perioade reci si perioade de incalzire a climei: glaciatiunile, in cursul caro­ra mari scuturi de gheata au acoperit regiunile azi temperate si au alternat cu perioade mai caldute care au permis multor specii, printre care si oamenii, sa colonizeze planeta pana in regiunile subpolare.

Cuaternarul reprezinta perioada geologica ce incepe dupa Pliocen, cu aproximativ 1.8 milioane de ani in urma, continuand pana in prezent.

Cuaternarul include doua subdi­vi­ziuni geologice: Pleistocenul si Holocenul.

Termenul cuaternar („a patra / al patrulea“) desemneaza a patra era geologica. El a fost propus de Giovanni Arduino in 1759 pentru depozitele aluvionare din valea raului Po din nordul Italiei. In 1829, termenul de cuaternar a fost folosit de catre Jules Desnoyers pentru sedimentele din bazinul Senei in Franta, care erau clar mai recente decat rocile din perioada Tertiara.

Cuaternarul acopera perioada de timp in care s-au desfasurat glacia­tiunile, denumita Pleistocen, si inclu­de perioada interglaciara prezenta, Holocenul.

Perioada cuaternara este caracterizata de mari oscilatii climatice. Aparitia si dezvoltarea omului s-a pe­trecut in aceasta perioada. De asemenea, o masiva extinctie a unor mamifere mari, precum: mamutii, mastodontii, glipto­dontii.

Acum 10.000 – 12.000 de ani, cand ultima mare glaciatiune a luat sfarsit, iar ghetarii continentali s-au retras, s-a sfarsit prima epoca a Cuaternarului, numita Pleistocen, si a inceput cea de-a doua, cea in care credeam, pana mai ieri, ca ne aflam si azi: Holocenul.

Holocenul (greaca oloz <holos, intreg, total> si kainoz; <kainos, nou>, „total recent“) este o perioada geologica ce a inceput in urma cu 11.700 ani (cca. 9700 i.e.n.) si continua pana in prezent.

Holocenul de dinaintea ascensiunii rapide a civilizatiei umane a fost o perioada blanda si cu caracteristici destul de stabile, in comparatie cu Pleistocenul care a precedat-o.

In ultimii 11.700 de ani, in Holocen, clima a ramas remarcabil de stabila la scara planetara, ceea ce le-a permis oamenilor sa planifice amenajarea teritoriului si urbanismul, amenajarea peisagistica, sa dezvolte agricultura, orasele, retele de comunicatii sau noi forme de energie. Unii geologi considera ca activi­tatile umane au modificat pla­neta in mod irevocabil si intr-o proportie atat de insemnata incat se poate spune ca am intrat intr-o noua epoca geologica numita Antropocen.

Ceea ce este insa cu adevarat nou si palpitant in actuala epoca (Holocen) sunt oamenii. Prezenta omului pe scena evolutiei, gradul de dezvoltare la care s-a ajuns in ceea ce priveste societatea si ne­voile ei, au dus la un rezultat nemaivazut pana acum in istoria Terrei. Desi teorii bine argumetate sustin ca vietuitoarele insele modeleaza, intr-o oarecare masura, mediul in care traiesc, influentand chiar si caracte­risticile geologice ale diverselor perioade, niciodata pana acum aceasta influenta nu a fost atat de profunda ca aceea exercitata de om de cateva mii de ani incoace. Nicio alta specie nu a schimbat scoarta Pamantul intr-o asa maniera.

Preistoria (fig. 2) se poate echi­vala cu ultima perioada din evolutia pamantului, Cuaterna­rul, impartit in cele doua epoci: Pleistocen si Holocen.

Congresul INQUA de la Christchurch, din anul 1973, a mentinut marea subdiviziune a Cuaterna­rului, in Pleistocen si Holocen, limita dintre acestea fiind stabi­lita la 11.500 ani BP (9.800 ani B.C.). Aceasta limita se refera (in sens larg) la perioada de sfarsit a ultimei glaciatiuni, anterioara incalzirii climatice majore (optimul climatic postglaciar). Perioada (in sens strict) Pleistocen – Holocen este caracterizata de doua etape: Tardiglaciarul (oscilatiile climatice Alleröd – Dryas recent) si Postglaciarul (Preboreal – Subatlantic), corespunzatoare Holocenului propriu-zis.

Cunoasterea tuturor elementelor specifice Cuaternarului s-a putut realiza prin studiul stratigrafiei, al depozitelor care contin vestigii ale locuirilor umane, dar si prin interpretari ale sedimentologiei depune­rilor. Astfel, la sfarsitul secolului al XVII-lea, danezul Nicolas Stenon a pus bazele geologiei stratigrafice (superpozitiei stratelor), explicand principiile acumularii succesive a depunerilor, in sensul anterioritatii in functie de adancimea la care au fost descoperite resturile fosile.

La inceputul secolului al XX-lea, Albrecht Penk si Eduard Bruckner au studiat morenele din Bavaria, stabilind existenta glaciatiunilor. Cele patru glaciatiuni ale Europei Centrale si Occidentale (calota alpina) au primit numele unor afluenti ai Dunarii, intrucat studiul sedimentelor fluvio-glaciare s-a efectuat in bazi­nul fluviului. In felul acesta s-au precizat numele celor patru mari glaciatiuni: Günz, Mindel, Riss si Würm, stabilite in ordine cronolo­gica. Perioadele intermediare dintre doua glaciatiuni au primit numele generic de interglaciare: Günz-Mindel, Mindel-Riss, Riss-Würm.

Trebuie sa preci­zam ca, indeo­sebi in interiorul ultimei glaciatiuni, au fost evidentiate mai multe etape cronologice, de racire si de ameliorare a climei, numite stadii (fazele de racire) si interstadii (oscilatiile de incal­zire).

Schema geocronologica clasica a cronologiei glaciare alpine por­neste de la sfarsitul Pliocenului (glaciatiunile Biber si Donau, contemporane cu baza Villafranchianului mijlociu), datat pe la 2.200.000 ani; urmeaza Pleistocenul inferior (perioadele Donau-Günz si Günz), datat intre aproxi­mativ 1.700.000 si 750.000 ani BP; Pleistocenul mijlociu, subdivizat in trei perioade, este incadrat, respectiv, in: Günz-Mindel (= Elster), 350.000 – 250.000 ani BP; Riss (= Saale), 250.000 – 120.000 ani BP; Riss-Würm (= Eem-Mikulino), 120.000 – 80.000 ani BP; Pleistocenul superior, aparti­nand in intregime glaciatiunii Würm (= Vistula-Valdai), 80.000 – 11.000-10.000 ani BP, cu urma­toarele stadii si interstadii (asociatii climatice): Brörup (= Odderade-Amersfoort) – Moershoofd (= Poperinge) – Hengelo (= Podhradem) – Arcy (= Denekamp) – Kesselt – Stillfried B – Briansk -Tursac – Laugerie – Lascaux – Dryas I – Prebölling – Angles – Bölling – Dryas II – Alleröd – Dryas III (recent), dupa care urmeaza Holocenul, contemporan, mai mult sau mai putin, cu Postglaciarul. Precizam ca numarul si numele oscilatiilor climatice würmi­ene sunt diferite de la o tara la alta, fiind mai degraba proprii specialistilor in domeniu si unor spatii geografice.

O tentativa de corelare stricta a acestor elemente de geocronologie cu culturile arheologice si cu faciesu­rile culturale sau industriale ar putea conduce la adevarate erezii, intrucat dezvoltarea grupe­lor umane, a elementelor specifice, culturale si tehnice, nu a urmat directii identice in timp si spatiu. Din informatiile arheologice se pot observa dife­rentele cronologice (dar si industriale) dintre tehno-complexele luate in discutie. Pentru a exemplifica si aici o astfel de situatie, dar pentru a crea un ca­dru general intre episoadele glaciare si culturi, vom preciza urmatoarele: Günz: tehnocomplexe cu pebble culture (cultura de prund), galete cioplite, aschii; Günz-Mindel si Mindel: Acheulean, galete cioplite, Clactonian (aschii), Tayacian; Mindel-Riss si Riss: Acheulean, Taya­cian, Levallois, Premusterian, Mus­terian vechi, Micoquian, aschii; Ris-Würm (Eem): Acheulean, Tayacian, Epiacheulean, Musterian; Würm, cu stadiile, interstadiile si oscilatiile sale climatice cuprinde marile culturi arheologice si faciesuri ale Paleoliticului mijlociu, Paleoliticului superior si Epipaloliticului (Aurignacian – Epigravettian).

Un grup international de oameni de stiinta, intitulat Anthropocene Working Group, evalueaza in prezent informatiile referitoare la stabilirea debutului noii ere geologice si va anunta data convenita pentru noua perioada geologica.

Un studiu publicat in revista „Nature” incearca stabilirea debutului „Erei Omului“ dar nu este singurul, si alti savanti propunand ca revolutia industriala sau primele teste nucleare sa fie folosite ca repere ale debutului noii ere, in timp ce unii oameni de stiinta considera ca data exacta a debutului unei noi pe­rioade geologice poate fi stabilita abia dupa mii sau milioane de ani de retrospectiva.

Antropocenul, o noua perioada geologica ce marcheaza „Era Omului“, a inceput in 1610, odata cu sosirea europenilor pe continentul american, eveniment care a avut un impact fara precedent asu­pra pla­netei, marcand debutul acestei noi epoci, potrivit unui studiu publicat in revista „Nature”.

Cercetatorii spun ca un alt an, care poate fi considerat debutul noi ere, ar putea fi 1964, atunci cand teste­le nucleare, care au inceput in anii 1940 si au continuat in anii 1950 si la inceputul anilor 1960, s-au oprit si a fost impusa o interdictie in acest sens.

Geologii impart istoria Terrei in fragmente care reflecta perioade de schimbari semnificative ale planetei, ca rezultat al deplasarii continentelor, al impactului cu un asteroid, al unei schimbari cli­matice majore.

In prezent, planeta se afla, din punct de vedere formal, inca in Holocen, o epoca geologica ce a debutat la sfarsitul ultimei Ere Glaciare. Savantii cred, insa, ca umanitatea a modificat dramatic Pamantul, iar pentru a stabili exact incepu­tul acestei noi perioade, geologii cauta un semnal clar, pe care il descriu ca „un varf de aur“ („golden spike“), care ar trebui sa fi fost pastrat in sedimente, roci, in straturile de gheata.

Atunci, mai e cazul sa-i zicem Holocen acestei parti din viata Pamantului? Unii nu mai vor sa-i spuna asa: recunoscand contributia enorma a omului, a omenirii, la schimbarile din viata planetei, o parte a comunitatii stiintifice vor­beste deja despre o „epoca a omului“ in viata planetei, despre o pe­rioada caracterizata, mai presus de orice, prin transformarile aduse Pamantului de aceasta specie fa­ra seaman, una dintre milioanele de specii ale planetei si totusi, prin efectele prezentei ei, altfel de­cat oricare alta de pe Pamant.

Intr-un articol aparut in anul 2002 in „The Economist” se afirma ca Paul Crutzen, chimist speciali­zat in studiul atmosferei si castigatorul premiului Nobel pentru chimie si colegul sau Eugene Stoermer au sugerat ca s-a parasit epoca Holocen si, dato­rita efectelor dezvoltarii economice si ale cresterii populatiei, s-a intrat intr-o noua epoca – Antropocenul. Acest termen a intrat informal in li­teratura geologica pentru a pune in evidenta mediul global contemporan dominat de activitatea umana.

Holocenul este ultima dintre multele faze interglaciare ale Cuaternarului si singura careia i se acorda statutul de epoca. De asemenea, este singura unitate din tot Fanerozoicul (ultimii 524 m.a.) care este definita in termeni de numar de ani pana in prezent, luati ca 10.000 ani de radiocarbon inainte de 1950.

Termenul Antropocen, utilizat din ce in ce mai mult pentru a desemna intervalul actual de schim­bare antropogenica a mediului, poate fi discutat in context stratigrafic. Se poate pleda pentru consi­derarea acesteia ca o epoca formala pentru ca, incepand cu revolutia industriala, Pamantul a suferit suficiente modificari care au lasat o amprenta stratigrafica globala, distincta de cea din fazele interglaciale din Holocen si Pleistocen, trecand prin noi modificari biotice, sedimentare si geochi­mice. Aceste modificari, desi aflate in stadii incipiente, sunt suficient de distincte si bine stabilite pentru a sugera, in trecutul recent, o granita intre Holocen si Antropocen.

Granita poate fi definita fie prin lo­catiile punctului si sectiunii stratigrafice globale, fie prin asigurarea unei date numerice. Adoptarea formala a acestui termen va depinde foarte mult de utilitatea in geologie, stratigrafie, geomorfologie, hidrogeologie si geotehnica.

ACTIVITATEA ANTROPICA SI SCHIMBAREA FETEI PAMANTULUI

Antropocenul se deosebeste de Holocenul care l-a precedat prin faptul ca imensa majoritate a eco­sistemelor planetei poarta urmele prezentei omului.

Tendinta generala e aceea de a considera ca oamenii fac rau pla­netei – ceea ce, daca ne uitam la unele dintre consecintele ecologice ale activitatii umane, nici nu e de mirare. In cadrul acestei vizi­uni, de­numirea de Antropocen exprima faptul ca traim intr-o era caracterizata de influenta, dis­tructiva, a omului asupra planetei. De aici si apelurile la actiuni menite sa inverseze aceasta ten­dinta, sa restabileasca echilibrul, oprind alunecarea spre dezastru.

Diguri mici sau mari (sau uriase) stavilesc raurile si fluviile. Enorme suprafete de padure sunt de­frisate an de an, in locul lor aparand pasuni sau culturi. Exista mai multi copaci in ferme decat in padurile naturale, iar padurile insele nu mai sunt ce-au fost: sunt taiate de sosele asfaltate pe care circula masini, iar in regiunile temperate, cel putin, multe dintre paduri sunt plantate de om si se de­osebesc de padurile originare, care mai exista doar pe suprafete mici. Apele si aerul contin substante care n-au existat niciodata in natura, multe specii dispar inainte de vreme, din cauza distrugerii habita­telor lor, iar numeroase plante si animale ajung sa traiasca in locuri in care n-ar fi ajuns niciodata daca n-ar fi fost omul care sa le duca acolo.

Domesticirea animalelor si cultivarea plantelor sunt printre cele mai puternice efecte ale pre­zentei umane pe Terra in ultimele 10 milenii, iar de 500 de ani incoace, de cand fauna si flora Americilor au devenit cunoscute in Lumea Veche, deosebirile s-au tot redus.

Dar nu numai in peisaj se vad urmele omului. Specia umana a influentat profund dinamica plane­tei, pana la nivel chimic, biochimic si geologic. Cercetarile au identificat modificari profunde, atat in ciclul carbonului, cat si in ciclul azotului, doua mecanisme geochimice care azi „merg“ foarte diferit de felul in care mergeau in prima parte a Holocenului, atunci cand specia umana inca nu iesise la rampa.

Numai in ultimii 200-300 de ani, prin arderea combustibililor extrasi din scoarta terestra, s-au eliberat in atmosfera (sub forma de CO2) cantitati de carbon fosil pe care natura le depozitase in sute de milioane de ani.

Ideea centrala a acestui model de gandire este aceea de a evita sa depasim un anumit prag, dincolo de care revenirea n-ar mai fi posibila, si de a ne reintoarce la conditiile relativ stabile din Holocen, inclusiv prin masuri active, cum ar fi alcalinizarea artificiala a apelor ocea­nelor, pen­tru a compensa acidificarea si a restabili echilibrul, restran­gerea emisiilor de gaze cu efect de sera si alte masuri conservatoare, pentru a ajunge la valorile de dinaintea re­volutiei industriale, unde ne-am simti in siguranta, spre deosebire de acum, cand traim in periculosul Antropocen, sub ameninta­rea unei catastrofe ecologice globale.

MODIFICARI LA NIVEL DE SEDIMENTARE PRIN ACTIVITATEA ANTROPICA

Din numeroase cercetari si studii rezulta ca oamenii au cauzat o mo­dificare dramatica la nivel de eroziune si defrisare a continentelor, atat direct, prin agricultura si construire, cat si indirect, prin po­luarea unor rauri mari. Acestea echivaleaza cu un semnal distinct litostratigrafic, mai ales ca este considerat ca artefact uman de conservare, asociat cu industrializarea accelerata.

Dr. Jan Zalasiewicz de la Universitatea din Leicester a declarat pentru BBC News: „Mai simplu spus, planeta nu mai functioneaza asa cum o facea odata. Atmosfera, clima, oceanele, ecosistemele… toate opereaza in afara normelor Holocenului. Asta duce la concluzia ca am trecut granita intr-o noua era geologica“.

Zalasiewicz mai adauga: „Sunt trei puncte de vedere despre momentul intrarii in Antropocen. Unii cred ca s-a intamplat acum cateva mii de ani, odata cu aparitia agriculturii, dar acei fermieri primitivi nu au schimbat prea mult fata planetei. Altii pun hotarul Antropocenului in jurul anului 1800. Atunci populatia planetei a atins un miliard de suflete si dioxidul de carbon in atmosfera a inceput sa creasca semnificativ din cauza arderii combustibililor fosili in timpul Revolutiei industria­le“, a explicat acesta.

Oricum, schimbarile cu adevarat importante nu au aparut pana la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, iar acesta este un alt punct important care ar putea constitui punctul zero al Antropocenului.

Pentru a defini o era geologica, cercetatorii trebuie sa arate cum pot fi recunoscute stratu­rile sedimentare care se vor transforma de-a lungul timpului in roci. Si dupa cum reiese din aceasta perspectiva, este mult mai practic daca se va considera anul 1945 ca data de inceput a Antropocenului.

Anul 1945 este inceputul erei nucleare, deoarece sedimentele depozitate in acel an contin sem­natura radioactiva a primului experiment nuclear desfasurat in Statele Unite. Asadar, peste mii de ani, geologii (daca vor mai exista!) vor putea sa identifice acest strat parti­cular de sedimente.

Alegerea anului 1945 este mai mult decat o simpla convenienta. Momentul coincide cu un eve­niment pe care profesorul Will Steffen, de la Universitatea Nationala a Australiei, il descrie ca „marea accelerare“. Acesta a declarat pentru BBC: „Acum cativa ani am elaborat o serie de grafice care reflecta evolutia societatii umane de la 1800 pana in prezent. Am observat ceva neasteptat, o remar­cabila accelerare dupa Al Doilea Razboi Mondial. De atunci incoace populatia a crescut la mai mult decat dublu, atingand cifra uluitoare de 6,9 miliarde in aceeasi perioada, si mult mai semnificativ decat evolutia populatiei, economia globala a crescut de zece ori“.

Prof. Steffen a explicat ca nu cresterea populatiei este aspectul cel mai important; adeva­rata pro­blema este ca avem un nivel de trai mult mai ridicat si consumam resursele in proportie exponentiala.

Tot profesorul Steffen si alti colegi au identificat noua sisteme care intretin viata, esentiale pentru supravietuirea speciei umane pe Pamant. Ei au avertizat ca doua dintre aceste sisteme – clima si ciclul azotului – sunt in pericol de blocaj, in vreme ce un al treilea – biodiversitatea – este deja in proces de distrugere. Disparitia speciilor este acum de 100 pana la 1.000 de ori mai rapida decat in perioa­dele anterioare si viteza va creste si mai mult in secolul 21. Cand oamenii vor privi inapoi vor vedea Antropocenul ca a 6-a mare extinctie din istoria planetei. Asta ar pune era geologica pe acelasi plan cu evenimentul care a dus la disparitia dinozaurilor.

Dar cea mai alarmanta dintre perspective este posibilitatea ca incalzirea globala, aparuta chiar la inceputul nou-propusei ere geolo­gice, sa fie ireversibila. „Este schimbarea climei o deviatie pe termen scurt, urmata de o revenire la parametrii climatologici anteriori, sau o modificare de durata catre un alt punct de echilibru climatic?“ se intreaba profesorul Steffen.

Daca Antropocenul evolueaza ca o era cu o perioada de incalzire climatica pe termen lung, atunci vom avea o unica consolare: materialul fosil, constituit de societatea umana moderna, va fi pastrat foarte detaliat in straturile geologice.

Dr. Mike Ellis, de la Institutul Britanic de Cercetari Geologice, a declarat pentru BBC News: „Ca rezultat al cresterii nivelului oceanului planetar, cercetatorii vitorului vor gasi in straturile sedi­mentare relicve ale unor intregi orase“.

In New Orleans, mari parti din oras sunt deja sub nivelul marii. Combinatia dezastruoasa intre cres­terea nivelului oceanelor si scufundarea terenurilor din delta fluviului Mississippi, pe care orasul este construit, fac probabila disparitia acestuia intr-un viitor nu prea indepartat.

Desi Comitetul Interguvernamental pentru Schimbarea Climei prevede o crestere a nivelului oceanului pla­netar cu mai putin de un metru pana in 2100, aceasta crestere ar putea masura chiar si cinci metri daca topi­rea Antarcticii si a ghetarilor Groenlandei va fi completa.

„O crestere de asemenea proportii a nivelului ocea­nelor ar insemna ca etajele inferioare ale cladirilor se vor conserva intacte sub straturile de sedimente. Un ast­fel de strat (geologic) urban ar fi unic, foarte raspandit si o semnatura usor de recunoscut in depo­zitele sedimentare ale erei umane“, a precizat dr. Mike Ellis.

Dr. Mark Williams de la Universitatea din Leicester a precizat ca: „Unul dintre motivele principale pentru care am dezvoltat conceptul Antropocenului este pentru a cuantifica schim­barile prezentului in raport cu datele trecutului geologic. Numai daca facem asta putem sta­bili ritmul si dimensiunea schimbarilor care se produc acum.“ Dr. Williams mai adauga ca Antro­pocenul isi va urma cursul si ca are toate semnele ca va fi unul din punctele cruciale in istoria de 4,5 miliarde de ani a Pamantului. 

INFLUENTA UMANA ASUPRA CLIMEI SI MEDIULUI DIN HOLOCEN

Climatologul James E. Hansen, directorul NASA Goddard Institute for Space Studies, a publicat un articol in cel mai important ziar din lume, „The New York Times“, pentru a trage un semnal de alarma referitor la un mare pericol la adresa omenirii. El atrage atentia ca stiinta este clara. A sosit momen­tul ca poli­tica sa o urmeze. Toate academiile stiintifice de pe Terra au confirmat ca incalzirea glo­bala este reala, este provocata in mare parte de oameni si necesita sa actionam in mod urgent. Costul acestei actiuni creste pe masura ce o amanam – daca nu dorim sa fim considerati imorali de gene­ratiile urmatoare si daca vrem sa evitam scenariul cel mai pesimist, acum este momentul sa se actioneze.

„Nisipurile bituminoase ale Canadei contin de doua ori mai mult dioxid de carbon decat a fost emis in urma folosirii petrolului in toata istoria omenirii. Daca vom exploata aceasta noua sursa de petrol la maxima sa capacitate si vom continua sa ardem resursele actuale de petrol, gaz natural si carbune, concentratia de dioxid de carbon in atmosfera va atinge in cele din urma niveluri mai mari decat in era Pliocena, acum 2,5 milioane de ani, cand nivelul oceanului planetar era cu 15,3 metri mai inalt decat astazi. Acest nivel al gazelor de sera ar garanta ca dezintegrarea calotelor gla­ciare ar cunoaste o accelerare iesita din comun. Oceanele s-ar ridica, distrugand orasele de coasta. Temperaturile la nivel global ar deveni insuportabile, iar 20%-50% dintre speciile de pe Terra ar disparea. Civilizatia insasi ar putea disparea“, avertizeaza Hansen.

Tot in acest context Hansen mai arata ca: „Daca tot ce spun suna apocaliptic, sa stiti ca este. De aceea este absolut necesar sa reducem in mod dramatic emisiile de carbon. Concentrarea dioxidului de carbon in atmosfera a crescut de la 280 parti pe milion (ppm) la 393 ppm in ultimii 150 de ani. Nisipurile bituminoase contin 240 de gigatone de carbon, suficient pentru a adauga 120 de ppm in atmosfera. Daca vom apela la acesti combustibili murdari, nu putem spera sa mentinem nivelul car­bonului din aer la o concentratie mai mica de 500 ppm, caz in care le vom lasa copiilor nostri mostenire un sistem climatic ce nu mai poate fi controlat“.

In alta ordine de idei, Werner Keller scrie ca: „Cu cateva decenii in urma, nimeni nu putea sa ba­nuiasca faptul ca incercarile de a descoperi biblicul Ur vor duce la scoaterea la lumina a unei culturi care se intoarce si mai departe in semiintunericul preistoriei decat cele mai vechi dovezi lasate de om in Egipt“.

In zona, beduinilor le este cunoscuta o ridicatura singuratica, pe care din timpuri imemoriale o numesc Tell al-Muqayyar.

Acelasi scriitor consemneaza: „Candva – acum patru mii de ani – aici se unduiau campuri de grau si orz, se intindeau cat vedeai cu ochii culturi de legume si cranguri de curmali si smochini.”

Pe la mijlocul secolului XlX-lea au inceput sa se faca peste tot in Egipt, Mesopotamia si Palesti­na cercetari si sapaturi arheologice. Aceasta se datora dorintei de a se ajunge la o imagine, fondata stiin­tific, a istoriei omului in acesta zona.

Descoperirile din desertul Meso­potamiei si din Egipt, printr-o munca extrem de grea, merita stima a mili­oane de admiratori.

Acesta este momentul in care stiinta a deschis, pentru prima data, usa care ducea spre lumea pana atunci atat de misterioasa a Bibliei.

Pentru a lamuri turnul in trepte de pe Eufratul inferior, secretul necu­noscutului popor al sumerie­nilor si al biblicului Ur, o expeditie de arheologi englezi si americani, in frunte cu englezul Sir Charles Leonard Woosley, au inceput cercetarile in anul 1923. Pentru acesta, Tell al-Muqayyar de­vine marea incercare a vietii sale. El isi indreapta cercetarile spre dealurile plate care se ridica din intinderile de nisip din apropierea Ziguratului.

Aceste dealuri, la partea superioara, sunt plate, iar versantii lor au aproape aceeasi forma. Ele nu s-au format in mod natural: de fapt sunt niste structuri artificiale in care sunt adunate mostenirile lasate de numeroase generatii ce formeaza locuri de depozitare a resturilor umane. Forma acestor dealuri s-a definitivat de-a lungul secolelor, sau mileniilor, in acelasi mod, atunci cand s-a construit in acel loc prima data o asezare. Daca erau distruse din cauza razboiului sau a in­cendiilor, ori daca erau parasite de locuitorii lor, veneau cuceritorii sau alti oameni si construiau in acelasi loc. Generatie dupa generatie isi ridicau, in acest fel, asezarile si orasele, unele deasupra ce­lorlalte. Odata cu scurgerea timpului, prin acumularea strat cu strat si metru cu metru a molozului si deseurilor de pe urma a nenumarate locuinte, se ridica un adevarat deal.

Arabii denumesc astazi o ridicatura artificiala prin cuvantul „tell”, care mai inseamna si „gramada”. In Biblie se intalneste aceasta notiune in Cartea lui Iosua Navi 11:13. Aici, la cucerirea Canaanului este evocat „tuli“ – care este pluralul lui „tell“. Arabii fac, cu exactitate, diferenta intre tell si o ridicatura naturala, pe care o numesc „djebel”.

Din cele de mai sus rezulta ca modificarile la care a fost supus Pamantul sunt atat de mari incat putem vorbi de doua epoci diferite in timpul existentei rasei umane, cea preindustriala (Holocenul) si cea industriala (Antropocenul).

Intrarea intr-o astfel de era are implicatii care merg dincolo de puterea noastra de intelegere iar durata noii ere geologice nu poate fi decat banuita, atata vreme cat nu are un corespondent in istoria de miliarde de ani a Terrei. 

CONCLUZII

Litosfera ofera o mare varietate de resurse naturale care prezinta valoare economica deosebita si es­te reprezentata la suprafata printr-un relief foarte variat, apreciat ca suport al activitatii umane. Ca­litatile reliefului, ca resursa naturala, se refera la varietatea formelor majore si minore de relief, care avantajeaza sau nu amplasarea de asezari si cai de comunicatie sau folosirea in agricultura. De ase­menea, altitudinea reli­efului aduce diferentieri in gradul de populare a mediului, resimtite in peisaje si in prezenta sau absenta activitatilor umane.

Studii si cercetari intreprinse de cercetatorii si oamenii de stiinta indica impactul major pe care omul modern l-a avut asupra mediului na­tural si construit si grupeaza aceste fenomene in patru ca­tegorii:

  • modificarea structurii subterane a litosferei prin extractiile petroliere si ale resurselor naturale si depo­zitarea deseurilor, prin care se inteleg resturile tehnologice, produsele si materialele cu termene de garan­tie depasite, produsele uzate fizic care nu mai au valoare de intrebu­intare, precum si resturile menajere. Toate acestea conduc la depre­cierea aspectului estetic al cadrului natural;
  • schimbarile majore din ciclul dioxidului de carbon si declansarea efectelor incalzirii globale;
  • efectele nocive asupra florei si faunei Terrei;
  • cresterea nivelului de aciditate al oceanelor planetare.

De la inceputurile existentei noastre, legaturile intre existenta umana, activitatile umane si natura inconjuratoare au fost numeroase si evidente, chiar atunci cind nu s-a recunoscut acest fapt.

Acestea includ legaturi intre:

  • crearea si mentinerea focului, gatitul si sanatatea;
  • focul, schimbarea climatului, locu­irea si confortul;
  • climatul si vegetatia;
  • vegetatia, energia umana, supra­vietuirea faunei;
  • focul, energia umana, ingeniozitatea si agricultura;
  • energia umana, energia animale­lor domestice si disponibilitatea apei pentru agricultura si consumul uman;
  • cresterea recoltei agricole si a capacitatii de a suporta populatia umana.

Nasterea umanitatii, si in special a omului modern, marcheaza modificari environmentale genera­te de oameni. Utilizarea mediului de catre un mic numar de oameni in cautare de hrana si haine, adapost si combustibil, pare a sugera ca impactul asupra mediului a fost insignifiant. Este insa doar o impresie. Dovezile au aratat ca aparitia omului in zone nelocuite anterior de acesta a avut efecte dramatice asupra mediului.

Impactul omului asupra mediului a fost unul major de-a lungul intregii sale evolutii. Teoria con­form careia o modificare radicala a ecosistemelor a aparut abia in ultimii 200 de ani (odata cu in­dustrializarea) se dovedeste a fi falsa. Informatiile ofe­rite de arheologie arata ca impactul asupra mediului s-a produs mult mai devreme, odata cu contributia la extinctia megafaunei si despaduririle neolitice, si a fost constant de-a lungul intregii istorii umane.

Romania (zona nord-dunareana a continentului european), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole (gra­narul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale… etc. Si ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone nu au putut fi alungati din vatra stra­moseasca si nici dezna­tionalizati.

Avand in vedere toate cele prezentate, rezulta ca si in practica geotehnica, umpluturile – cu acest termen generic – au fost tratate in STAS 3300/2 – 85, in tabelul 18, unde se precizeaza: „presiunile conventionale privind umpluturile cu continut de materii organice mai mic de 5% se impart in um­pluturi de pamanturi omogene realizate si compactate in mod organizat (perne, ramblee) si depozi­te omogene rezultate in urma unor activitati sistema­tice de depunere de pamanturi si reziduri mine­rale, compactate controlat si necompactate, dar cu o vechime de depunere de minimum doi ani“.

Ca o concluzie generala privind amenajarea teritoriului, urbanismul si protectia mediului, consi­deram ca cercetatorii si practicienii din domeniul geotehnicii trebuie sa aiba in vedere modificarile la care a fost supus Pamantul in cele doua epoci diferite, cea preindustriala (Holocenul) si cea indus­triala (Antropo­cenul) in cazul in care conceptul Antropo­cenului va putea cuantifica schim­barile prezentu­lui in raport cu datele trecutului geologic.

BIBLIOGRAFIE

  1. Chirica V., Boghian D. Arheologia preistorica a lumii, Paleolitic – Mezolitic, Editura Helios, lasi – 2003;
  2. Eduard O. Wilson, Cucerirea sociala a Pamantului; Bucuresti, Humanitas, 2013;
  3. Jan Zalasiewicz, Mark Williams, Department of Geology, University of Leicester, Leicester LEI 7RH, UK, Are we now living in the Anthropocene?;
  4. Keller Wener, Si totusi Biblia are dreptate; Bucuresti, Litera International, 2009;
  5. N. Roberts, Postglacial environmental transformation in Ancient Europe (8000 B. C. – A.D. 1000). Encyclopedia of the Barba­rian World, vol. l, editori P. Bogucki, P.J. Crabtree, Thomson – Gale, 2004.

Autor:
Vasile Balaj – SC PROIECT BIHOR SA, ORADEA 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 130 – octombrie 2016, pag. 22

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/10/01/geotehnica-in-contextul-geologic-actual/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.