«

»

Personalitati romanesti in constructii – Ion Constantin OTESCU (1923 – 2004)

Share

constantin_otescuIn galeria personalitatilor de seama ale scolii romanesti de constructii, un loc aparte il ocupa inginerul Ion Constantin Otescu, datorita intregii sale existente – un exemplu elocvent de competenta, corectitudine si verticalitate si un promotor neobosit al inovatiilor tehnice si lucrarilor trainice pe care ni le-a lasat drept mostenire. Pentru a intelege, insa, personalitatea lui Ion Otescu este, cred, interesant sa cunoastem si din ce mediu provenea acest distins om si care era familia sa.

Inginerul Ion Constantin Otescu s-a nascut la Bucuresti, in ziua de 20 octombrie 1923. Tatal sau a fost compozitorul Ion Nonna Otescu. Despre el, George Enescu decla­rase ca „este cel mai bun compozitor pe care l-a apucat in viata“. Evident, din­tre romani.

Nonna Otescu a facut parte, alaturi de Egizzio Massini, George Folescu, Jean Atanasiu si altii, din grupul care a infiintat Opera Romana. Spectacolul cu care a debutat Opera a fost „Aida“, sub bagheta lui Egizzio Massini. Nonna Otescu era, pe atunci, presedintele Operei.

Pentru a intelege lumea anilor `20 – `30, dar si pentru actualitatea sa, relatez o intamplare din viata sa, descrisa de fratele sau, Nicolae, in amintirile despre Titulescu. „Tanar, intors de curand de la Paris, unde-si completase studiile muzicale, Nonna Otescu, dupa moartea maestrului Kiriac, profesor de armonie la Conservatorul de Muzica din Bucu­resti, se inscrie, impreuna cu altii, la concursul instituit de minister pentru ocuparea acestei catedre. Concursul a avut loc si Nonna Otescu a fost clasificat intaiul, cu media zece. Ceilalti con­curenti erau cu mult in urma lui. Urmarea fireasca ar fi fost, desigur, numirea lui la catedra vacanta. Ministrul Instructiunii Publice de atunci, in urma unei interventii, anuleaza, insa, in mod arbitrar con­cursul. Faptul a produs oarecare sen­zatie in lumea artistica de pe vremuri si Nicolae Titulescu, intalnind intam­plator pe Nonna Otescu – pentru care avea o slabiciune – si afland chiar de la el imprejurarile acestei ilegalitati, il sfa­tuieste indignat sa se adreseze justitiei si se ofera sa-i sustina chiar el proce­sul. Curtea de Casatie a dat castig de cauza lui Nonna Otescu, care a reusit sa-si valorifice drepturile gratie lui Nicolae Titulescu“. Justitia functiona, era deasupra deciziilor guvernamentale!

Mama lui Ion Otescu a fost Georgeta, nascuta Berindei. Tatal ei, ge­neralul Anton Berindei, a fost mi­nistru de razboi in guvernele Petre S. Aurelian (1896 – 1897) si Dimitrie Sturdza (1897 – 1899). Generalul Berindei a fost fratele arhi­tectului Dimitrie Berindei, tatal distin­sului arhitect Ion Berindei.

Dupa cum aminteste profesorul Costache Ottescu, matusa sa, Georgeta, fu­sese o pianista excep­tionala, dar dupa casatoria cu Nonna renuntase la pian si i se dedicase exclusiv lui. El aminteste si de o trasatura a Georgetei Otescu asupra careia i-a atras atentia Mona, sotia inginerului Ion Otescu, si anume curajul. Aceasta ii povestea ca pentru nimic in lume Georgeta n-ar fi intrerupt vizitele la doamna Bratianu, prietena ei cea mai buna, chiar atunci cand barbatul acesteia era inchis sub comunisti si teroarea se intinsese prin toata fosta burghezie. Oamenii isi ascundeau inrudirile si se izolau in camerele care le rama­sesera „la comun“. Georgeta Otescu continua, totusi, sa-si viziteze prietena.

Pentru a intregi ascendenta sa, amintesc ca bunicul lui Ion Constantin Otescu, pe linie paterna, a fost profe­sorul de matematica Ion Otescu. A fost director al gimnaziului Mihai Bravu. In anul 1893, in urma raportului sau nr. 163/21 martie – ministrul de resort aproba transformarea gimnaziului in Liceul „Mihai Viteazul“. Ion Otescu va deveni primul director al noului liceu. In acest mediu va creste si se va forma viitorul inginer.

Inginerul Ion Otescu a urmat scoala primara „Clementa“ din Bucuresti, intre anii 1930 – 1934, apoi liceul „Mihai Viteazul“- creat de bunicul sau – intre 1934-1942. Se inscrie la Politehnica Bucuresti – Facultatea de Constructii – in anul 1942 si o absolva in anul 1947.

Dupa obtinerea titlului de inginer constructor, isi incepe cariera de inginer proiectant in anul 1949, in cadrul Institutului de cercetare si proiectare a ceramicii din Calea Grivitei, Bucuresti. Aici proiecteaza cateva constructii industriale pentru fabrici de ciment si caramida.

Intre anii 1950-1951, ocupa postul de inginer referent de specialitate in cadrul Directiei Generale Tehnice din cadrul Ministerului Metalurgiei si Industriei Chimice, coordonand acti­vitatea de proiectare a investitiilor.

Din 1951 pana in 1964 isi des­fasoara activitatea in cadrul Institutului de Proiectari Metalurgice (IPROMET). Aici va ocupa functia de inginer proiectant, inginer-sef al ate­lierului de proiectare si, in sfarsit, inginer specialist, calitate in care va indruma activitatea tehnica a doua ateliere cu peste 50 de proiectanti.

Din 1965 pana in 1982 lucreaza in Institutul de Inginerie Tehnologica si Proiectari de Intreprinderi Con­struc­toare de Masini (IPCM) ca inginer consilier, membru al Consiliu­lui Tehnico-Economic. In aceasta cali­tate a indrumat si a avizat, din punctul de vedere al conceptiei de ansamblu pe linia imbunatatirii cali­tatii si efi­cientei economice, pro­iectele elabo­rate de institut.

Aici l-am cunoscut personal pe inginerul Ion Constantin Otescu, intre anii 1969-1978, cand, fiind inginer proiectant, am avut privilegiul sa-mi realizez primele proiecte sub atenta sa indrumare. Firea sa cumpatata, atitudinea sa calma, chiar exprimarea cu pauze nu aveau, insa, incetineala cautarii, ci eleganta lipsei de pripeala.

Isi atragea, in mod natural, simpatia, aprecierea si respectul, gratie culturii sale si bunatatii. Avand un har peda­gogic neintrecut, mostenit de la bunicul sau, profesor de matematica, si de la tatal sau, rectorul Conser­vatorului din Bucuresti, se facea iubit de studenti si de tinerii ingineri. Era inalt si subtire, cu parul dat pe spate, mostenind de la tatal sau, dupa cum spune profesorul Costache Ottescu, „alura aristocratica si nonsalanta“.

Nu pot uita atmosfera destinsa, dar plina de responsabilitate in care aveau loc discutiile tehnice cu prilejul analizelor din Consiliul Tehnic al Institutului, privind lucrarile pentru docurile si halele Santierului Naval Constanta, Mangalia, conduse de inginerul Rizescu – unul dintre marii nostri specialisti in constructii de nave – si in care inginerul consilier Ion Otescu se remarca prin flexibilitatea de care da dovada in alegerea unor solu­tii suple si efi­ciente. Tot ce spunea era cap­tivant.

lata si o intamplare din viata sa, care-l caracterizeaza, povestita de varul sau. Se plimbau pe sosea. Pe langa ei a trecut un Jeep, ultimul model, mare, lucios si cu bare cromate. Lui Costache Ottescu i-a placut.

„- In general, remarca Ion, in teh­nica prima formula este, culmea, cea mai complicata. Pe urma fabricantii o simplifica, fac lucrurile sa fie mai comode si mai simple. Ei bine, cu Jeepul a fost exact pe dos. Aparut la trupele americane in timpul razboiului modelul era mai simplu iar cele  ulterioare s-au complicat. Civilizatia, care trebuie sa duca si duce la sim­plificarea vietii, cateodata face pasi indarat.

– Sa fie asta, intreba Costache, un inceput al decadentei?

– La asta nu m-am gandit, dar nu merg asa de departe.“

Problemele de proiectare, la a caror rezolvare a participat efectiv, au fost foarte variate, cuprinzand toata gama de constructii industriale din domeniul industriei metalurgice si constructiilor de masini. Amintim Santierele Navale de la Constanta, Galati si Mangalia, Combinatul Side­rurgic de la Galati, Intreprinderea de Autoturisme Pitesti, intreprinderea de Masini Grele Bucuresti, Combi­natul de Utilaj Greu lasi etc.

Printre problemele tehnice cu caracter deosebit, la a caror rezol­vare a participat, remarcam: hale industriale grele cu structuri metalice, echipate cu poduri rulante cu o capacitate de ridicare intre 160 tf si 800 tf; cosuri de fum cu inaltimea de 160 m; extinderea utilizarii otelurilor slab aliate cu rezistente superioare, a imbinarilor de inalta rezistenta si a profilelor din otel cu pereti subtiri etc.

Influentat si de dansul, eu mi-am sustinut proiectul de diploma cu o lucrare pentru o hala alcatuita din profile din otel cu pereti subtiri.

Inginerul Ion Otescu a avut o con­tributie importanta si la adop­tarea unor solutii cu caracter de tehnica noua: acoperisuri lamelare din lemn pentru invelirea unor depozite, acoperisuri de hale cu suprafete cutate din beton armat, acoperisuri cu paraboloizi hiperbolici tip umbrela din beton armat, ferme metalice cu bare din otel rotund sudate pe gusee din teava etc.

Inginerul Ion Otescu a desfa­surat, in acelasi timp, si o activitate intensa in domeniul literaturii teh­nice, fiind autorul a numeroase publi­catii sau articole de specialitate:

  • Acoperisuri economice din lemn (in colaborare cu Nicolae Gane), editata in 1952;
  • Profile meta­lice cu pereti sub­tiri in constructii, editata in 1963;
  • Indrumator pentru construc­tii metalice (in colaborare cu ing. E. Fluture si ing. P. Cristea);
  • Indreptare pentru proiectarea cosurilor industriale din zidarie de caramida, cat si proiectarea si exe­cutarea rezervoarelor subterane din beton armat etc.

Colaboreaza la Institutul de Constructii Bucuresti, fiind conduca­tor de diploma a circa 25 de studenti, si tine prelegeri in cadrul cursurilor de perfectionare postuniversitare orga­ni­zate de institut. Este chemat sa par­ticipe la avizarea unor studii in cadrul Institutului de Cercetari in Constructii si Economia Constructiilor (INCERC).

Participa in comisia de evaluare a efectelor seismului din 4 martie 1977, fiind numit membru in comisia de per­fectionare a proiectarii antiseismice a constructiilor.

Ion Otescu s-a casatorit in anul 1948 cu Simona Maria Nagel. A avut ca nas la cununie pe Ion Bratianu, fiul lui Dinu. Are o fiica Dina, care locuieste in Germania la Düsseldorf.

Harul si talentul sau le-a revarsat si asupra familiei, fiicei si nepoatei sale, Dominique. Numai asa se explica faptul ca nepoata sa, la varsta de 21 ani, a tinut sa vorbeasca la moartea lui Ion Otescu, pentru ca „sa stie si altii ce om a fost bunicul ei“.

In martie 2004, Ion Otescu, om de exceptie si mare inginer a plecat dintre noi, lasand in urma sa o viata traita exemplar si lucrari tehnice durabile.

Autor:
ing. Nicolae NOICA – profesor asociat UTCB

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 130 – octombrie 2016, pag. 60

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/10/01/personalitati-romanesti-in-constructii-ion-constantin-otescu-1923-2004/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.