«

»

HIDROCONSTRUCTIA SA: Participarea la dezvoltarea amenajarilor hidroenergetice ale Banatului. Acumularea Secu

hidro-noiembrie-foto-1Un scurt periplu in istoria Banatului ne reaminteste ca in 1526, la Mohacs, Soliman al II-lea infrangea oastea maghiara condusa de Ludovic al II-lea, Ungaria pierzandu-si independenta. Stapanirea turcilor a avut influente nefaste asupra populatiei romanesti din Caras si Severin, o mare parte a acesteia emigrand in alte zone ale tarii, in conditiile in care avangarda armatei otomane – corpul tatarilor – trecea prin foc si sabie locuitorii tinutului Banatului. In anul 1673, in scriptele turcesti, care contabilizau birurile culese, apare denumirea satului “Reszintza”, actuala Resita a zilelor noastre.

In anul 1683 izbucneste razboiul dintre armata imperiala austriaca si turci, imparatul Leopold I devenind stapan al Transilvaniei si Banatului. Dupa mai multe infruntari succesive, in ianuarie 1699, la Karlowitz, Imperiul si Poarta Otomana impart tinutul astfel: Imperiul ia in stapanire din nou Transilvania, iar Poarta, Banatul.

In 1716, un nou razboi consfinteste Victoria Imperiului, Eugen de Savoia oferind guvernoratul Banatului ge­neralului de cavalerie, distins in lupte, Claudius Florimund de Mercy, om luminat si extrem de disciplinat. Acesta aduce colonisti din jurul Rhinului, din tinutul Hessen si Baden-Würtemberg. Multi vin, putini raman, insa.

Generalul Mercy dispune saparea canalului Bega pentru asanarea mlastinilor si incurajarea comertului.

In 1740, la urcarea pe tron a Mariei Tereza, aceasta se ocupa in mod deosebit si aplicat de dezvoltarea mineritului in zona Banatului, incurajandu-i dezvoltarea, in conditiile in care jumatate din necesarul de cupru al Imperiului este asigurat de minele din zona.

In 1765, coregentul Mariei Tereza, Iosif al II-lea, il insarcineaza pe inginerul Karl Alexander Steinlein cu construirea unor noi topitorii de fier in amonte de cuptoarele de la Bocsa. Motivele principale au fost constituite de lipsa cantitatilor de apa necesare functionarii cuptoarelor de la Bocsa si de defrisarile masive ce au imputinat lemnul disponibil. La data de 3 iulie 1771, cele doua noi cuptoare (“Franziskus” si “Josephus”) sunt pornite, alaturi de ele functionand si trei forje, Resita facandu-si, astfel, loc pe harta industriala a zonei, inca cu mult inainte de Krupp (1811) si Skoda (1860).

Odata cu punerea in functiune a acestora este data in folosinta si prima lucrare hidrotehnica aferenta – canalul “Schmelzgraben” cu o lungime de cca 2.800 metri, canal ce alimenta cu apa uzina din Barzava.

Uzinele se modernizeaza permanent, cunoscand perioade de suisuri si coborasuri, in ceea ce priveste productia, de-a lungul timpului.

La inceputul secolului al XX-lea, dupa criza de supraproductie ce cuprinsese industria metalurgica, in zona Resitei incep primele amenajari hidrotehnice care sa furnizeze energia electrica necesara laminoarelor: un alt canal de aductiune de cca 3 km si uzina hidroelectrica “Grebla” – realizare tehnica de varf a epocii.

Centrala “Grebla” adapostea 3 grupuri electrogene, cu o putere de 2.500 CP fiecare, formate din 3 turbine Pelton si 3 generatoare trifazice de 1.800 kW la 5.500 V. In dotarea tehnica mai existau doua turbine Pelton de cate 170 CP, cuplate cu cate un dinam de 95 kW, putand actiona si un alternator auxiliar de 48 kW la 240V. Acestea erau completate de inca o turbina Pelton de 35 CP. Turbinele erau reglate automat prin servomotoare.

Alaturi de Centrala “Grebla” s-au mai construit de-a lungul timpului: Centrala hidroelectrica Breazova, acumularea Valiug si 75 km de canale si conducte. Nu trebuie uitate nici derivatia subterana cu o lungime de 7 km de la Gozna, Centrala Crainicel si acumularea Gozna, realizate dupa anul 1947.

In septembrie 1944 trupele rusesti intra in Resita, sub ocupatia lor fiind deportate, pana in anul 1950, un numar de 75.000 de persoane, in majoritate etnici germani ai zonei.

O istorie agitata pe un teritoriu multdisputat…

Incepand cu anul 1946, s-a pus problema maririi capacitatilor de produc­tie de la Resita, capacitati necesare reconstructiei tarii, in conditiile in care acest amplasament a fost ferit de distrugerile razboiului.

Cresterea consumului de apa industriala a impus marirea stocului de apa din bazinul Barzavei, prin derivatii si pomparea unui volum suplimentar din raul Timis, precum si prin construirea unei incinte de acumulare in amonte de Resita, care sa aiba urmatoarele scopuri:

  • Livrarea unui debit constant de 0.43 mc/sec;
  • Limitarea debitelor efluente in sectiunea Resita, cu o asigurare de 0.01% la nu mai mult de 172 mc/sec;
  • Degrevarea CHE Grebla de servitutea apei industriale necesare si utilizarea acesteia in conditii mai ratio­nale, cu eficienta crescuta.

Astfel, in anul 1954 se incheie lucrarile la Barajul Gozna si centrala Crainicel, iar in anul 1961 debuteaza lucrarile la acumularea Secu, barajul fiind primul din Romania construit din beton cu contraforti de tip ciuperca, proiect al regretatului profesor universitar Radu Priscu.

Barajul este alcatuit din 14 ploturi independente, triunghiulare, evazate spre amonte, separate prin rosturi de dilatatie permanente. Ploturile 6 si 7 sunt deversoare, iar plotul 10 este de trecere. In acesta din urma se afla conducta de deversare cu diametrul de 800 mm, care trimite apa la camera de jonctiune cu vechiul sistem de amenajare a raului Barzava.

Latimea frontala a ciupercilor este de 10 m, iar a contrafortilor de 3.50 m. Prinderea in beton a ciupercii s-a facut prin intermediul unui bloc din beton cu adancimi variabile, cuprinse intre 2 m si 4 m, iar contrafortii sunt incastrati in roca pe o adancime de 2 m. Rosturile sunt etansate cu doua randuri de tola de cupru, cu grosimea de 2 mm.

Solutia utilizata pentru devierea apelor a fost un jgheab din lemn care traverseaza un gol special amenajat in corpul barajului, avand dimensiunile de 2,20 m x 4,40 m si asi­gurand tranzitarea unui debit de 80 mc/sec. Dupa executarea golirilor de fund, golul a fost plombat.

Desi roca este etansa, s-a executat un voal de etansare alcatuit din doua randuri de foraje de cate 25 m adancime, cu o lungime totala de peste 3.500 m.

Ploturile de deversare sunt prevazute cu cate o deschidere de evacuare, acoperita la partea superioara cu o placa curbata din beton armat si continuata cu o trambulina de 11 metri, ce arunca apele deversate.

Pus in functiune in anul 1963, barajul a necesitat volu­me de lucrari cifrate la 5.000 mc excavatii in aluviuni, 9.000 mc excavatii in stanca, 3.000 mc umpluturi si 31.000 mc betoane. Cota la coronament a barajului este +309,00, la o inaltime de 41 m, lungimea pe care se dezvolta acesta fiind de 136 m, tinand in spate o acumulare cu un volum de 15,1 milioane mc apa.

Lacul de acumulare si barajul nu au numai utilizari hidroenergetice si de alimentare cu apa, ci si certe valente turistice, pe malul apei amenajandu-se mai multe obiective de profil cu un farmec aparte si demne de aprecierea calatorilor atrasi de frumusetile ascunse ale Romaniei. Iar pentru cei ce nu stiu, Banatul este unul dintre extrem de putinele locuri ale Europei in care creste carismaticul urias al arborilor de pe pamant: Sequoia.

Un tinut dorit, in care stapani vremelnici s-au perindat cu mai mult sau mai putin folos, o parte dintre ei, insa, lasandu-si amprenta valabila pana in zilele noastre: inaintasi si clarvazatori!

Autor:
ing. Stefan Constantin – SC HIDROCONSTRUCTIA SA

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 131 – noiembrie 2016, pag. 42

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/11/01/hidroconstructia-sa-participarea-la-dezvoltarea-amenajarilor-hidroenergetice-ale-banatului-acumularea-secu/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.