«

»

Stabilizarea unei alunecari de teren printr-o metoda combinata

Share

Relieful variat din zona Brasovului si restrangerea zonelor propice pentru dezvoltarea imobiliara au determinat utilizarea pentru constructii si a terenurilor mai dificile.

Studiul de fata prezinta o metoda combinata de stabilizare a unei strazi, cu micropiloti si pamant stabilizat mecanic, aceasta fiind singura solutie posibila, din cauza imposibilitatii accesului utilajelor grele.

Obiectivul studiat este o portiune din strada Nicolae lorga, din comuna Feldioara, jud. Brasov. Strada urmeaza un traseu care, in jumatatea sa sudica, margineste un taluz cu o panta de peste 40°. Initial taluzul a fost marginit in amonte chiar de marginea proprietatilor, materializate prin garduri si constructii, pe langa care „strada”, in jumatatea sa sudica, era, de fapt, o poteca. Ulterior, poteca a fost largita prin adaugarea unor umpluturi, care la un moment-dat au cedat (fig. 1).

Prezentul studiu analizeaza conditiile care au dus la alunecarea umpluturilor versantului si masurile care trebuie luate pentru oprirea si stabilizarea ei.

 

CONTEXTUL GEOLOGIC

Zona studiata in lucrare se incadreaza, din punct de vedere geomorfologic, in Depresiunea Brasov. Aceasta depresiune corespunde, din punct de vedere genetic, unui sistem de grabene care au aparut la sfarsitul pliocenului, in urma prabusirii unor compartimente ale masei centrale a Carpatilor Curburii. Sistemul de falii longitudinale si transversale, pe planurile carora s-a format depresiunea, a determinat prezenta unor promontorii montane care o compartimenteaza in subunitati cu forme si dimensiuni diferite.

Amplasamentul in studiu se afla pe treapta mijlocie a sesurilor piemontane acumulative, etajate si fragmentate de rauri (in cazul nostru Olt).

In succesiunea litologica, la suprafata se intalnesc depozite deluviale formate din argile si subordonat din prafuri, cu o grosime de peste 6 metri.

La suprafata terenului s-a intalnit un strat de umplutura.

 

REZULTATELE INVESTIGATIILOR

Sondajele efectuate au intalnit la suprafata o patura de umplutura cu grosime variabila (pana la 1,50 metri grosime), sub care se afla un strat de argila nisipoasa, galbui-cafenie, plastic consistenta, cu o grosime de pana la 4,50 m; stratul de baza, format din gresie alb-cenusie, s-a intalnit de la adancimea de circa 5,40-5,70 m, fiind constant pana la adancimea maxima a sondajului (fig. 3).

Sondajele efectuate nu au intalnit apa subterana. Corespondenta intre penetrarea dinamica si stratificatie s-a efectuat pe baza comparatiei cu forajele de referinta.

 

Solutia de consolidare

Sarcina de supraincarcare care provine din greutatea pamantului depus pe versant, fara a avea o sustinere in roca de baza, coroborata cu infiltratiile de apa din cauza precipitatiilor abundente si a lipsei rigolelor de captare si dirijare la canalizare, precum si accesul sporadic al masinilor cu tonaj greu, au condus la aparitia unor forte de taiere (rupere) in teren mai mari decat rezistenta la forfecare a pamantului din versant si, in final, au provocat alunecarea.

Alunecarea de teren din amplasament este de tip alunecari „destusive (progresive)”, in care masa de roca ce se desprinde se deplaseaza catre baza versantului, supraincarcand zona inferioara adiacenta. In acest fel se creeaza conditii de instabilitate asemanatoare cu cele care au produs prima suprafata de rupere. In continuare apare o noua succesiune de suprafete de rupere, pana cand versantul intra intr-o noua faza de echilibru, putandu-se opri pe versant sau la baza acestuia. De aceea, se impune o consolidare de adancime.

S-au studiat doua variante de stabilizare:

  • In prima varianta carosabilul va fi refacut printr-o saltea de „pamant” armat cu o grosime de 2,40 m. Pamantul va fi constituit din balast optimal, armat cu geogrila in strate elementare de maximum 50 cm grosime.

Pentru preluarea sarcinilor suplimentare, care vor fi induse in timpul executiei prin compactarea stratelor, au fost prevazute in partea din aval doua randuri de micropiloti incastrati in stratul de baza, cu o lungime medie de 6,50 m, dispusi in tabla de sah la o distanta de 50 cm unul de altul.

Proprietatile invecinate vor fi protejate, pe parcursul executiei, prin sprijiniri berlineze cu stalpi din beton cu profil HEA inclus, intre care se vor monta dulapi de lemn, la o distanta de 2 metri unul de altul, pe o inaltime de 1,50 m. Stalpii vor fi incastrati in teren pe o lungime de minimum 3,50 m (fig. 4).

  • O a doua varianta consta in stabilizarea terenului prin construirea unei structuri de sprijin din pamant armat pe intreaga suprafata afectata, pana la roca de baza. Pentru obtinerea unei frecari pe talpa suficient de mare si executia sub o sapatura taluzata, este necesara afectarea temporara a imobilelor proprietate particulara din amonte, respectiv demolarea gardului din zidarie, a bucatariei de vara (constructie din zidarie portanta cu un nivel), si devierea retelelor de gaz, apa etc.

Atat un calcul economic, cat si impedimentele de ordin juridic, cauzate de afectarea proprietatilor invecinate pe parcursul executiei, au condus la alegerea primei variante, care include sprijiniri berlineze pentru constructiile invecinate si doua siruri de micropiloti la marginea taluzului, pe care se va sprijini pamantul armat.

Pentru remedierea efectelor produse de alunecare, cat si pentru stoparea ei, s-au propus urmatorii pasi:

Carosabilul va fi refacut pe o lungime de circa 50 m, printr-o saltea de „pamant” armat cu o grosime de 2,40 m. Pamantul va fi constituit din balast optimal, armat cu geogrila in strate elementare de maximum 50 cm grosime. Pentru preluarea sarcinilor suplimentare care vor fi induse la executie prin compactarea stratelor in partea din aval, au fost prevazute doua randuri de micropiloti cu o lungime medie de 7,50 m, incastrati in stratul de baza, dispusi in tabla de sah la o distanta minima intre axele pilotilor egala, cu

Diax = 2 x d + 2 x 1,5 x D/100 

unde: d = diametrul pilotului; D = fisa pilotului.

Pentru preluarea si evacuarea apelor pluviale, se va dispune un dren in spatele saltelei, cu evacuare dirijata in aval.

CONCLUZII

Alegerea celei mai bune solutii de stabilizare nu este constransa doar de rezultatele de laborator sau de uzualitatea tipului de solutie, ci si de intuitia (inteleasa ca un rezultat sintetic al acumularii de cunostinte) geologului sau a geotehnicianului, de latura economica si de cea constructiva.

BIBLIOGRAFIE

  1. Ghid privind proiectarea structurilor de pamant armate cu materiale geosintetice si metalice, Indicativ GP 093-06;
  2. Normativ privind proiectarea geotehnica a fundatiilor pe piloti, Indicativ NP 123:2010;
  3. R. V. Cot, O. C. MureSan – Analiza si consolidarea unei alunecari de teren, A Xll-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, Iasi, anul 2012, Vol. 2, pag. 963-968;
  4. A. Stanciu, I. Lungu, Fundatii, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2006.

Autori:
ing. Alexandru Partene – Globconsult International SRL
conf. univ. dr. ing. Marius Mantulescu – Universitatea Transilvania Brasov, Facultatea de Constructii, Departamentul CCIA 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 133 – ianuarie-februarie 2017, pag. 32

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2017/02/09/stabilizarea-unei-alunecari-de-teren-printr-o-metoda-combinata/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.