Menu
Categories
Monumente care plang… (IV). Castelul Plesa – Obarsia de Camp, Mehedinti
01/10/2017 Arhitectura / Proiectare / Consultanta
Share

Atunci cand am lansat aceasta rubrica in Revista Constructiilor si pe site-ul revistaconstructiilor.eu, am dorit sa atragem atentia, alaturi de alte mijloace mass-media, de site-uri si pagini de Facebook si Twitter, asupra acestei mosteniri culturale si arhitectonice pe care o detine tara noastra si pe care, in cele mai multe cazuri, o lasam sa se degradeze si sa se distruga, mai mult decat au facut-o „comunistii”.

Eram iritati si nedumeriti de grija cu care exploateaza turistic alte tari asemenea cladiri, in comparatie cu indolenta si nepasarea cu care tratam noi monumentele istorice. Si asta in conditiile in care multe dintre ele au o deosebita valoare arhitectonica, fiind proiectate de arhitecti straini renumiti la acea vreme si construite, deseori, cu specialisti din afara tarii.

Cand am demarat rubrica aveam o oarecare imagine asupra situatiei din acest domeniu, insa cand am inceput sa ne documentam amanuntit am constatat ca bogatia pe care o detine tara noastra in acest domeniu (palate, castele, conace) este mult mai mare decat ne asteptam. In acelasi timp, indolenta si nepasarea institutiilor – nu putine la numar si remunerate pentru a se ingriji de asemenea monumente -, sunt infinit mai mari decat speram. Practic, asa cum sintetiza Asociatia de arhitecti ARCHE, cea care a identificat, la nivelul anului 2015, peste 1.300 de ansambluri imobiliare extraurbane in intreaga tara, doar aproximativ 20% dintre castele din Transilvania si Moldova sunt restaurate iar in Muntenia si Banat, doar 8%.

Am incercat sa aflam care sunt institutiile ce au datoria – si o spunem inca o data, sunt remunerate de la buget – daca nu pentru a restaura aceste monumente istorice, macar pentru a le proteja de vandalizarile si degradarile la care sunt supuse zi de zi de oameni fara pic de cultura, ce nu stiu si nu inteleg ce inseamna asemenea edificii pentru istoria unei natiuni si a unei tari.

Am ajuns, astfel, la Legea nr. 422 din 2001 privind „Protejarea monumentelor istorice” actualizata in 2011 si modificata si completata prin OG Nr. 10 din 2016.

Am dat peste o polologhie stufoasa, foarte greu de citit si de inteles, care ne-a convins, inca o data, ca nu stim (sau nu vrem) sa concepem legi clare si concise, care sa serveasca, cu adevarat, scopului pentru care sunt emise.

Cert este ca nu sunt putine institutiile si organismele care raspund de monumentele istorice si, ca de obicei, unde sunt prea multi, pana la urma nu se ocupa nimeni.

Asadar, in domeniul monumentelor istorice au diferite sarcini:
– Ministerul Culturii
– Oficiul National al Monumentelor Istorice
– Institutul National al Monumentelor Istorice
– Comisia Nationala a Monumentelor Istorice
– Comisiile Regionale ale Monumentelor Istorice

Mai au diverse sarcini, prin lege, in domeniul monumentelor istorice si autoritatile administratiei publice locale precum si proprietarii de monumente istorice. Prin anul 2013 se pregatea infiintarea, in subordinea Ministerului Culturii, a Administratiei Monumentelor Istorice si a Siturilor Arheologice. Aceasta urma sa administreze, in scop turistic, monumentele istorice din proprietatea Statului. S-o fi infiintat pana la urma? Nu stim!

Avand atatea „comitete si comitii” monumentele istorice sunt, de fapt, „copiii nimanui”. Mai ales ca, in cazul in care ele apartin autoritatilor locale sau persoanelor particulare (in multe cazuri acestea fiind mostenitorii carora li s-au retrocedat cladirile), ele se afla, de fapt, in posesia unor institutii sau persoane care nu au puterea financiara de a le restaura.

Iata un asemenea exemplu, care poate fi multiplicat de zeci, sute, chiar mii de ori la nivelul intregii tari, demonstrand incapacitatea noastra ca popor, a politicienilor si administratorilor nostri, de a constientiza aceasta bogatie culturala si arhitectonica pe care o avem in tara si pe care o lasam sa se degradeze.

 

 

Castelul Plesa – Obarsia de Camp, Mehedinti

Povestea Castelului Plesa sta sub semnul legendelor transmise din generatie in generatie. Noi vom scurta povestea sa, deoarece aceasta este mai putin importanta. Mai important e sa se faca ceva pentru restaurarea unei cladiri care, dupa parerea specialistilor, este o adevarata bijuterie arhitectonica, un monument unic in mediul rural din Romania.

Castelul a fost construit intre anii 1875 si 1896 dupa modelul unui palat de pe Valea Loirei. Ctitorul sau, un personaj cu bani de pe aceste meleaguri (exista, cum spuneam, multe povesti despre cum a obtinut acesti bani), dupa ce si-a luat licenta in Drept la Paris, s-a indragostit de o frumoasa si bogata frantuzoaica. Pentru a o impresiona i-a promis ca, daca vine in tara lui, la Obarsia de Camp, ii va pune la dispozitie un castel asemanator celor de pe Valea Loirei.

Castelul la care ne referim a fost construit, in stil neoclasic, de mesteri italieni, cu materiale importate din strainatate. Materialele au fost transportate cu corabiile pana in portul Gruia si de acolo, cu carele trase de boi pana la Obarsia de Camp.

La decoratiunile interioare, din care unele se mai pastreaza si astazi, au lucrat specialisti renumiti din Venetia si Paris. Coloanele din marmura alba, scarile din lemn sculptat, semineul, oglinzile venetiene si bibelourile dadeau castelului un plus de frumusete si un aer aristocratic. Unica pe aceste meleaguri era si centrala termica pe lemne care incalzea toate camerele, prin intermediul tevilor si caloriferelor masive.

Incantat de palatul sau, Gheorghe Plesa isi petrecea toata vara acolo, inconjurat de prieteni. Logodnica frantuzoaica, insa, nu a poposit niciodata pe aceste meleaguri iar Gheorghe Plesa a murit la Paris, necasatorit, la varsta de 90 de ani.

Neavand urmasi a lasat mostenire, castelul si 50 de hectare de teren, locuitorilor satului.

In 1948, la nationalizare, castelul a devenit sediul SMT-ului (Statiunea de Masini si Tractoare) judetului. Neputand face fata cheltuielilor de intretinere a cladirii, prin anul 1971 SMT-ul a renuntat la acest sediu, castelul ramanand in grija primariei.

Disparitia obiectelor din interior a inceput dupa anul 1972, cand in castel erau cazati muncitorii si militarii adusi aici pentru muncile agricole.

Dupa 1989 s-a incercat preluarea castelului, evaluat atunci la doar 18 milioane de lei, de catre Agromec. Investitorul care a preluat Agromec-ul a incercat sa ia si castelul in patrimoniul societatii. Primaria a reusit sa evite, insa, acest lucru; apoi a incercat sa il protejeze, punand lacate la usi si ferestre. Hotii au spart, insa, lacatele si au furat tot ce se mai putea fura.

Neavand alta varianta, primarul de atunci l-a scos la licitatie. Au participat 3 persoane si a castigat un belgian, reprezentantul unei societati straine in Romania, care l-a concesionat pe 49 de ani, impreuna cu 32 de hectare de teren pe care s-a angajat sa amenajeze cel mai mare teren de Golf din Europa.

Despre ceea ce a facut belgianul la castel am gasit mai multe variante. Unii spun ca nu a facut nimic, altii ca a executat unele lucrari neautorizate. Printre „realizarile” belgianului, spun localnicii, este, insa, taierea centralei cu lemne de la subsolul cladirii si vinderea ei la fier vechi. Pana la urma, primaria a reusit sa rezilieze in instanta contractul iar cele 39 de hectare au devenit islaz comunal, asa ca Palatul Plesa mai detine acum doar 1.380 de metri patrati de teren.

Actualul primar, Florea Stanaia, sustine ca va incerca sa acceseze fonduri europene pentru reabilitarea castelului aflat acum intr-o avansata stare de degradare. Poate macar in aceasta actiune primarul va fi sprijinit de reprezentantii uneia dintre numeroasele institutii la care ne refeream mai inainte, institutii care consuma fonduri de la buget tocmai pentru a se ocupa de aceste monumente istorice.

Pana atunci, sa mentionam actiunea Asociatiei Sinoptica – presedinte Iulian Parvu – care in aceasta vara, impreuna cu 15 studenti de la arhitectura, au igienizat castelul, au protejat unele dintre elementele interioare, au acoperit cu plasa de sarma golurile ferestrelor si au ridicat relevee de ansamblu si detaliu care pot fi utile la o viitoare restaurare.

Sa speram ca aceasta va veni cat mai curand!

Iata, in final, in acelasi context, semnalul de alarma pe care il trag membrii Uniunii Nationale a Restauratorilor de Monumente Istorice si membrii Uniunii Arhitectilor din Romania fata de situatia Patrimoniului Cultural Arhitectural National, aceasta fiind concluzia Simpozionului desfasurat in luna septembrie la Alba Iulia.

 

DECLARATIE 

Scopul lucrarilor simpozionului l-a reprezentat tragerea unui semnal de alarma asupra situatiei PATRIMONIULUI CULTURAL ARHITECTURAL NATIONAL, ca urmare a iresponsabilitatii factorilor de raspundere in gestionarea acestui inestimabil tezaur national.

Regretatul profesor Vasile DRAGUT afirma despre ilustrul savant Nicolae lORGA, ca: „Are marele merit de a fi postulat importanta vechilor zidiri pentru sondarea si exploatarea adevarurilor istorice”, subliniind ca monumentele sunt „averea tarii, averea neamului” si, citandu-l, scotea in evidenta ca „ceea ce s-a pastrat impotriva rautatii vremurilor si a lipsei de intelegere a oamenilor este de asa mare pret incat rostul nostru in istoria civilizatiei se fixeaza mai mult de jumatate prin aceasta. Restul, vitejia, istetimea diplomatica, cultura, literatura, alcatuieste cealalta jumatate. Dar nu oricine citeste o carte literara, istorica, pe cand lucrurile acestea se infatiseaza imperativ in fata oricui are putin simt… caci monumentul istoric cuprinde in sine mai multe lucruri: un mestesug de a cladi care nu se mai obisnuieste, o frumuseta care nu se mai poate indeplini si, pe langa acestea, o suma mai mare sau mai mica de amintiri, ceva din viata oamenilor care s-au strecurat rugandu-se, luptand, traind intre acele ziduri sau intre peretii aceia”.

In ultimii 27 de ani, noi, restauratorii, fie arhitecti, istorici, istorici de arta, arheologi, ingineri, investigatori sau artisti plastici, am facut aceasta tara mai frumoasa, mai interesanta, mai vizibila si mai accesibila, ca urmare a sutelor de monumente restaurate si puse in valoare atat in mediul urban, cat si in mediul rural.

Acest proces de durata, cauzat de faptul ca lucrarile de consolidare, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor nu au constituit o preocupare majora a factorilor de raspundere in gestionarea acestui inestimabil tezaur al tarii, este motivul pentru care lucrarile de interventie s-au manifestat doar punctual si nu au beneficiat niciodata de un program coerent, de lunga durata, fundamentat si bine finantat.

Dezinteresul general din ultimii ani al factorilor de raspundere asupra sortii PATRIMONIULUI CULTURAL ARHITECTURAL NATIONAL este relevat, in primul rand, prin urmatoarele aspecte :

  • Lipsa de interes si responsabilitate a MINISTERULUI CULTURII in atragerea si sustinerea fondurilor necesare PROGRAMULUI NATIONAL DE RESTAURARE a dus, pe de o parte, la slaba finantare a santierelor aflate in curs de executie, cu repercusiuni grave asupra integritatii monumentelor in cauza, ca urmare a prelungirii excesive a termenelor de finalizare a lucrarilor cu mult peste graficele de executie initiale, iar pe de alta parte, la inexistenta unei strategii care sa produca surse de finantare pentru obiectivele aflate in lunga asteptare, care parcurg astfel un proces ireversibil de degradare.
  • Slaba prestatie manageriala a INSTITUTULUI NATIONAL AL PATRIMONIULUI in atragerea si gestionarea fondurilor necesare sustinerii eficiente a PROGRAMULUI NATIONAL DE RESTAURARE.
  • Incapacitatea MINISTERULUI DEZVOLTARII REGIONALE, ADMINISTRATIEI PUBLICE SI FONDURILOR EUROPENE in atragerea fondurilor europene, pana in prezent in cadrul P.O.R. 2014-2020, Axa prioritara 5 – Imbunatatirea mediului urban si conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, Prioritatea de investitii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului cultural si natural. Aceasta situatie incredibila si incalificabila a generat grave prejudicii multor monumente istorice aflate in asteptarea acestor fonduri, monumente care ar fi putut beneficia de lucrari de consolidare, restaurare, conservare si punere in valoare, cu deosebite rezultate pentru economia si imaginea tarii.
  • Lipsa de interes si preocupare a administratiei publice locale in gestionarea PATRIMONIULUI CULTURAL ARHITECTURAL NATIONAL aflat in administrarea sa.
  • Dezinteresul, lipsa de preocupare sau chiar iresponsabilitatea, de multe ori, a factorilor de raspundere bisericesti in administrarea monumentelor de cult.
  • Ineficienta sau imposibilitatea asigurarii finantarii lucrarilor de restaurare a monumentelor aflate in proprietate privata, cauzata de vicii ale legislatiei.

Din toate aceste puncte de vedere, UNIUNEA NATIONALA A RESTAURATORILOR DE MONUMENTE ISTORICE si UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA, acum in pragul CENTENARULUI UNIRII, dorim sa ne aducem contributia pe mai departe in domeniul restaurarii monumentelor istorice si tragem un semnal de alarma clar factorilor de raspundere asupra pierderilor de valori arhitecturale continue si a pericolului in care se gaseste, in prezent, soarta PATRIMONIULUI CULTURAL ARHITECTURAL NATIONAL.

Uniunea Nationala a Restauratorilor de Monumente Istorice
Uniunea Arhitectilor din Romania 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 141 – octombrie 2017, pag. 48

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share
Lasă un răspuns
**** *