Spre deosebire de multe alte hazarduri generatoare de riscuri importante, care nu pot fi identificate si evaluate in timp util pentru a fi evitate, in multe cazuri alunecarile de teren au sanse mai mari de reusita pentru a fi prognozate, monitorizate, evaluate si chiar stopate.
Alunecarile de teren, ca fenomene cu caracter distructiv, au de cele mai multe ori la baza cauze naturale. Nu sunt de neglijat, insa, nici actiunile antropice care, din pacate, castiga din ce in ce mai mult teren.
Nu de putine ori, omul are chiar rol determinant in producerea alunecarilor de teren, ca urmare a interventiilor sale nesabuite pe care, constient sau inconstient, le practica asupra mediului geologic. Pentru astfel de gesturi aforismul lui Mark Twain „Omul este singura fiinta care poate sa se rusineze si are si de ce” este cat se poate de potrivit.
Zi de zi primim, pe canalele de stiri, vesti care de care mai alarmante si inspaimantatoare, despre producerea unor fenomene naturale distructive, mai mult sau mai putin extreme, care lasa in urma morti si raniti, pagube materiale insemnate, precum si traume care pot afecta, pentru multa vreme, sute si mii de oameni. Intre aceste fenomene (cutremure, uragane, tornade, tsunami s.a.) alunecarile de teren ocupa si ele un loc foarte important.
In Romania ultimilor 20-25 de ani alunecarile de teren au stat la baza mai multor incidente tehnice grave, care au afectat constructii de interes national, si nu numai. Majoritatea acestor incidente au fost favorizate de incompatibilitatea terenurilor de fundare cu solicitarile induse de constructii, precum si de instabilitatea la alunecare a versantilor sau a constructiilor din pamant.
In multe cazuri, incidentele care au afectat constructiile nu s-au datorat unor erori semnificative de proiectare si nici unui volum insuficient de studii geologice efectuate, ci unor studii geologice ingineresti nepotrivite conditiilor specifice amplasamentelor si, mai ales, interpretarii incorecte a datelor obtinute.
Dupa multele dezamagiri create de esecurile tehnice si financiare datorate alunecarilor de teren care au afectat mai multe constructii importante, ne intrebam ce ar trebui facut pentru a putea face fata dificultatilor de ordin geologic ingineresc pe care va trebui sa le infrunte „marile proiecte” asteptate cu nerabdare de catre romani, intre care mentionam mult doritele autostrazi transcarpatice, marile depozite de deseuri urbane, vechile si numeroasele halde de steril de toate felurile, multe dintre ele abandonate fara ca in prealabil sa fi fost puse in siguranta etc., etc., etc…
Asa dar, sa incercam o evaluare critica a situatiei in care ne aflam si a posibilitatilor de care dispunem pentru a diminua la maximum riscul pe care alunecarile de teren il exercita asupra constructiilor si implicit, asupra oamenilor.
Sa cunoastem mai bine alunecarile de teren
Asemanari intre mecanismul de producere a cutremurelor de Pamant si cel corespunzator producerii alunecarilor de teren
Conform teoriei „zvacnirii elastice” , elaborata in anul 1913 de catre Harry F. Reid, din cauza actiunilor stresurilor tectonice scoarta solida a Pamantului se deformeaza elastic, acumuland energie. Cand valoarea stresului atinge limita de rezistenta a rocilor, se produce ruperea acestora, moment in care energia potentiala acumulata este eliberata brusc, sub forma unei zvacniri elastice, producand, instantaneu, cutremurul.
La scara mai mica si mai putin violent, fenomenul este asemanator si in cazul alunecarilor de teren. Evolutia nefavorabila a factorilor geodinamici naturali, externi si interni (precipitatii, eroziuni, cutremure, actiuni vulcanice s.a.), la care se adauga contributia factorului antropic (excavatii, explozii, supraincarcari ale versantilor, trafic rutier si feroviar, defrisari s.a.), conduce la acumularea in versanti a unei cantitati de energie din ce in ce mai mari, care, daca nu este depistata, stopata si disipata in timp util, poate depasi rezistenta la rupere a rocilor din masiv si produce declansarea alunecarii versantului.
Pe scurt despre „patologia” alunecarilor de teren
Ce sorti de izbanda ar putea avea un „temerar” care si-ar propune sa gaseasca cheia succesului in identificarea precoce a unei alunecari, impiedicarea declansarii acesteia si imunizarea versantului impotriva unei astfel de „maladii”?
Sa incercam o analiza comparativa intre patologie, ca metoda specifica medicinii de investigare si monitorizare a diverselor afectiuni, si cercetarea instabilitatii versantilor, care sufera de „boala alunecarilor de teren” .
Intr-o forma mai restransa, in acceptiunea multor specialisti in domeniu, o alunecare de teren se poate defini astfel: „Desprinderea unui volum de roca si deplasarea acestuia sub actiunea campului gravitatiei catre baza versantului, prin prabusire, rostogolire sau glisare pe o suprafata de rezistenta scazuta”.
Conform acestei definitii, se poate intelege ca alunecarea incepe in momentul in care masa de roca desprinsa din versant se pune in miscare si se incheie in momentul in care deplasarea inceteaza, semn ca versantul si-a epuizat intreaga energie disponibila.
Probabilitatea de a putea realiza o prognozare satisfacatoare a producerii unei alunecari de teren, intr-un anumit loc si intr-o anumita perioada de timp, depinde foarte mult de cunoasterea „Fisei patologice” , pe care, in continuare, o vom denumi „Fisa de observatie” a versantului, suspectat ca fiind purtator al „virusului alunecarii”.
Continutul Fisei de observatie
Fisa de observatie reprezinta un document sintetic, in care se inregistreaza periodic evolutia particularitatilor geologice ingineresti ale amplasamentului unei zone construite, sau a unei viitoare zone construibile, in vederea stabilirii Categoriei geotehnice si a Riscului geotehnic, in conformitate cu prevederile normativului NP 074 – 2014.
Pe langa alte semnificatii geologice ingineresti, cei doi parametri, Categoria geotehnica si Riscul geotehnic, reflecta si potentialul de alunecare al zonei in care sunt sau se vor amplasa in viitor constructii, precum si vulnerabilitatea zonei respective fata de riscul geotehnic evaluat.
Inainte de a initia orice demers pentru promovarea unui amplasament de constructie, prima grija a investitorului si a proiectantului trebuie sa fie aceea de a se asigura ca terenul indeplineste conditiile de exigenta privind stabilitatea generala, in vederea unei proiectari geotehnice optime, a executarii si exploatarii in siguranta a viitoarei constructii.
Pentru atingerea acestui scop este necesara intocmirea Fisei de observatie a amplasamentului, in conformitate cu prevederile legislatiei cu caracter general, specifice domeniului constructiilor, intre care, in mod deosebit, se mentioneaza urmatoarele acte normative:
Legea 10/1995 privind calitatea in constructii, revizuita si republicata in 2016; Normativul NP 074 – 2014 privind documentatiile geotehnice pentru constructii; Legea 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a V–a – zone de risc natural (M.O. nr.728/2001) si Normele metodologice privind modul de elaborare si continutul hartilor de risc natural la alunecari de teren si inundatii (HG nr. 447/2003, M.O. nr. 305/2003) s.a.
De corectitudinea incadrarii amplasamentului in prevederile actelor normative mentionate depind calitatea proiectelor, costurile si durata de executie a lucrarilor, precum si comportarea acestora in exploatare.
Initierea, evolutia si epuizarea unei alunecari de teren
Initierea alunecarii. Ca si in cazul unei „boli”, germenii alunecarilor de teren se pot instaura in versant cu mult timp inainte ca acestia sa poata fi depistati. In majoritatea cazurilor exista un decalaj, uneori foarte mare, intre momentul initierii procesului de alunecare, care se manifesta foarte discret, sub forma modificarii starii de eforturi din masivul de roca, proces care nu poate fi sesizat cu ochiul liber, si momentul in care rezistenta la rupere a masivului de roca este depasita, se produce ruperea si alunecarea devine certitudine.
In mod gresit, se considera ca o alunecare de teren incepe din momentul in care aceasta se manifesta vizibil, ignorand perioada anterioara, in care procesul de instabilitate a fost pregatit, de cele mai multe ori, cu multa discretie, pana cand s-a produs ruperea masivului de roca si alunecarea a devenit sesizabila.
In concluzie, trebuie sa retinem ca procesul de pregatire a alunecarii incepe cu mult timp inaintea declansarii acesteia.
Evolutia alunecarii. Fazele de desfasurare. Intr-o forma de prezentare simplificata, o alunecare de teren se desfasoara pe durata a trei faze consecutive, astfel:
- Faza 1. Aceasta faza corespunde intervalului de timp in care starea de eforturi, ca si deformatiile corespunzatoare din versant, evolueaza in domeniul elastic.
In aceasta faza, deformatiile sunt, de regula, mici si reversibile, neobservabile cu ochiul liber. Informatii asupra starii de eforturi si a deformatiilor din versant pot fi obtinute numai prin investigatii speciale, de mare complexitate tehnica.
- Faza 2. Aparitia primelor puncte de cedare plastica, diseminate in masivul de roca, marcheaza inceputul deformatiilor elasto-plastice, partial reversibile si, in continuare, a celor plastice (ireversibile).
In acest stadiu de evolutie, punctele de cedare plastica, si in consecinta si deformatiile permanente, devin din ce in ce mai frecvente, in timp ce rata de crestere a eforturilor se diminueaza continuu pana ajunge la zero, cand se produce ruperea masivului de roca.
Prin observatii directe, imaginile vizuale ale deformatiilor depozitelor superficiale, sub forma de curgeri plastice foarte lente (creeping), precum si deformatiile rocilor de baza stratificate de sub contactul cu depozitele superficiale mobile (deformatii de tip haken-verfen), pot oferi informatii foarte utile in ceea ce priveste sesizarea apropierii momentului de declansare a unei alunecari si evaluarea ordinului de marime al acesteia.
Se poate spune ca Faza 2 reprezinta preludiul producerii alunecarii de teren propriu-zise.
- Faza 3. Aceasta faza debuteaza cu producerea ruperii si inceperea deplasarii rocilor dislocate din masiv. In cazul prabusirilor (avalanselor) de roci, intervalul de timp corespunzator Fazei 3 poate fi foarte scurt, putand ajunge pana la mai multi ani sau la zeci de ani in cazul curgerilor plastice.
Pe intreaga durata de producere a alunecarii deplasarea masei de roci poate fi continua, uniforma sau cu impulsuri, in functie de modul in care actioneaza factorii ce controleaza derularea fenomenului.
Epuizarea alunecarii. Aspecte si consecinte. Adevarata manifestare a unei alunecari de teren, cu posibile efecte asupra populatiei, se petrece in timpul Fazei 3, la inceputul careia potentialul de agresivitate este maxim. Momentul declansarii alunecarii marcheaza paroxismul hazardului la alunecare si inceputul evolutiei fenomenului catre restabilirea echilibrului versantului, evolutie care, practic, se incheie cu descarcarea completa a energiei acumulate anterior. Acesta este paradoxul alunecarilor: in prima etapa se manifesta ca fenomen distructiv, pentru ca ulterior, pe masura ce energia se consuma, sa-si piarda din agresivitate si sa tinda catre un comportament inofensiv. Pe masura descarcarii energiei versantul devine din ce in ce mai stabil, zona intra intr-un proces de cicatrizare si in timp, terenul poate fi recuperat partial sau chiar in totalitate.
In timpul Fazei 3 alunecarea trece prin trei etape, caracterizate prin forme specifice de echilibru:
– Alunecare activa. Prima parte a Fazei a 3-a reprezinta etapa echilibrului instabil, in care masa de roci se afla in miscare. Fenomenul de alunecare este vizibil si ca urmare, riscul de a realiza constructii importante pe aceste zone usor de identificat este redus;
– Alunecare temporar stabilizata. Deplasarea s-a oprit. Stabilitatea masei de roci se situeaza la limita de echilibru. Reactivarea deplasarii este posibila in orice moment, daca reintra in actiune unul sau mai multi factori destabilizatori. Acest tip de alunecare este cel mai riscant si perfid. Faptul ca ofera o imagine aparent neagresiva poate fi, in realitate, o „capcana geologica”;
– Alunecare stabilizata. Masa de roci alunecatoare a ajuns intr-o pozitie de echilibru stabil. Nu mai exista niciun pericol ca alunecarea sa fie reactivata.
Geologia inginereasca si geotehnica.
Cateva clarificari necesare
Detalii cu privire la acest subiect sunt prezentate pe larg in articolul „REFLECTII GEOLOGICE PRIVIND PROIECTAREA GEOTEHNICA”, publicat in Revista Romana de Geotehnica si Fundatii – Nr. 2/2015 [3]. In urma lecturarii articolului mentionat, se pot retine urmatoarele:
„Geologia inginereasca este o disciplina cu un domeniu foarte larg de aplicabilitate in constructii si se bazeaza pe urmatoarele specializari:
- Geologia generala, adaptata necesitatilor constructiilor, care cuprinde o serie de notiuni de Geologie generala si Geomorfologie, strict necesare proiectarii si executarii constructiilor;
- Geotehnica (Mecanica pamanturilor). Aceasta specializare studiaza depozitele superficiale (formatiunea acoperitoare) alcatuite din roci moi (pamanturi);
- Geomecanica (Mecanica rocilor), care studiaza caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor stancoase (tari), in contextul particularitatilor geologice din amplasamentele constructiilor;
- Hidrogeologia tehnica, aplicata in constructii, care reprezinta un segment al Hidrogeologiei generale si se refera atat la mediile cu permeabilitate granulara, cat si la cele cu permeabilitate fisurala.
De ce este necesara aceasta clarificare? Pentru simplul motiv ca in foarte multe cazuri, in mod deosebit al constructiilor mari, avem de-a face cu situatii geologice si hidrogeologice mixte, in care terenul de fundare din amplasamentul constructiei poate avea o structura geologica si hidrogeologica foarte complexa. De exemplu, in acelasi amplasament, depozitele superficiale sunt dispuse peste roci tari, alterate si fisurate, puternic tectonizate, cu permeabilitate granulara si fisurala, uneori carstifiate. In astfel de situatii este foarte posibil ca depozitele superficiale in intregime, si o parte importanta din roca de baza, sa intre in sfera de influenta a eforturilor transmise de constructie si sa fie solicitate simultan.
Pentru astfel de structuri geologice, intocmirea programelor de studii si interpretarea datelor nu trebuie limitate numai la specializarea geotehnica, specifica depozitelor superficiale.
In concluzie, putem afirma, fara riscul de a gresi, ca Geotehnica reprezinta o componenta, poate cea mai importanta, a Geologiei ingineresti, dar nu trebuie sa se substituie acesteia.
Despre legislatia geotehnica.
Probleme de interpretare si aplicare
Subiectul este foarte larg si deosebit de important. Spatiul editorial nu permite o dezbatere mai detaliata a acestuia. Din acest motiv, vor fi supuse spre discutie numai doua dintre actele normative cu aplicabilitate mai extinsa.
- Legea Nr. 575/2001 si Normele metodologice privind modul de elaborare si continutul hartilor de risc natural la alunecari de teren (HG nr. 447/2003).
Hartile de risc la alunecari de teren, intocmite in conformitate cu Metodologia de aplicare a Legii nr. 575/2001, au caracter calitativ si pot oferi o prima imagine, foarte necesara, asupra potentialului de alunecare a terenului din amplasamentele constructiilor.
Pentru diletanti, metodologia este simpla si poate fi utilizata cu usurinta, nefiind necesare prea multe cunostinte geologice din partea elaboratorilor de harti de hazard. Acesta este motivul pentru care, in multe situatii, s-a ajuns la contradictii flagrante intre rezultatele hartilor intocmite de astfel de „specialisti” si realitatile din teren.
Erorile care se comit la intocmirea hartilor de hazard depind foarte mult de nivelul de pregatire si de experienta practica a realizatorilor.
Coeficientii de influenta Ka … Kh ai potentialului de alunecare a unui versant, care risca sa fie subevaluati, sunt, in primul rand, cel litologic Ka, si cel structural Kc apoi, cu efect mai scazut, coeficientii hidrogeologic Ke, silvic Kg si antropic Kh.
Iata, spre exemplu, cum poate fi modificata realitatea din teren, prin evaluarea incorecta a coeficientului de influenta litologic Ka.
Pe masa de lucru din birou, realizatorul „hartii de hazard la alunecare” identifica amplasamentul constructiei pe harti geologice, in cele mai frecvente cazuri la scari mici, 1:50.000…1:200.000, pe care, in majoritatea cazurilor, nu sunt marcate si depozitele superficiale, adica tocmai acelea care sunt mult mai vulnerabile la alunecare.
Cu aceasta ocazie, elaboratorul „hartii de hazard” constata ca, in limitele amplasamentului respectiv, sunt prezente, de exemplu, formatiuni geologice de flis, pentru care coeficientul de influenta Ka = 0,31, este mult mai mic decat Ka = 0,90, cat ar fi corespuns depozitelor superficiale care, in fapt, erau cele care prezentau cel mai mare risc la alunecare dar lipseau de pe harta.
Greseli asemanatoare se pot face si la evaluarea altor coeficienti de influenta. De exemplu, coeficientul de influenta silvic Kg depinde de caracteristicile copacilor (specie, varsta, densitate), de gradul de acoperire a versantilor cu padure etc.
Astfel de erori, care de regula conduc la concluzii gresite asupra evaluarii calitatii geologice ingineresti a unui amplasament de constructie, cu toate consecintele negative asupra proiectarii geotehnice si executiei lucrarii, pot fi diminuate substantial prin actiuni de recunoastere geologica pe teren, efectuate de personal calificat si cu experienta in acest domeniu.
- Normativul NP 074 – 2014 privind documentatiile geotehnice pentru constructii
Importanta acestui normativ pentru constructii este indiscutabila, cu amendamentul ca el trebuie sa suporte unele imbunatatiri in ceea ce priveste domeniul de aplicare. Practic, normativul este destinat numai rocilor moi, domeniul rocilor tari lipsind in totalitate.
Ceea ce trebuie observat este si faptul ca normativul NP 074-2014 nu se coreleaza, in niciun fel, cu Legea 575/2001, care priveste potentialul de producere a alunecarilor de teren.
Aceasta omisiune trebuie rezolvata cat mai repede pentru ca nu se poate vorbi de Categorie geotehnica si Risc geotehnic fara a tine seama de potentialul de alunecare a terenului.
Si in cazul normativului NP 074-2014, la evaluarea Categoriei geotehnice si a Riscului geotehnic un rol foarte important il poate juca experienta practica a factorului uman, ca exponent al Geologiei traditionale, beneficiar al sursei inepuizabile de intelepciune dobandita de-a lungul timpului prin practica geologica desfasurata pe teren.
Cunostintele practice, dobandite la „Scoala vietii”, sunt extrem de importante pentru oricare activitate umana si, desigur, pentru cea geologica pusa in slujba constructiilor.
Acest adevar este redat, atat de sugestiv, printr-o geniala forma de exprimare, cum numai Eminescu putea sa o faca:
„… Nu e carte sa inveti
Ca viata s-aiba pret
Ci traieste, chinuieste
Si de toate patimeste
Si-ai s-auzi cum iarba creste” .
(1880, M. Eminescu, In zadar in colbul scolii…)
Despre pregatirea personalului tehnic-ingineresc care activeaza in domeniul combaterii riscurilor generate de alunecari
H.G. Nr. 731/1991 a fost primul document legislativ emis dupa anul 1989 care reglementa domeniile de activitate din constructii, modalitatile de atestare tehnico-profesionala si conditiile pe care trebuiau sa le indeplineasca cei care aspirau la obtinerea recunoasterii calitatii de Verificator de proiecte, Responsabil cu executia sau Expert tehnic.
Pentru cele trei forme de atestare, prima conditie pe care candidatul trebuia sa o indeplineasca era sa fie inginer constructor (posibil si subinginer constructor, in cazul Responsabililor cu executia), ori arhitect.
In H.G. Nr.731/1991 nu se mentiona nimic despre existenta unui domeniu care priveste stabilitatea si rezistenta terenurilor de fundare a constructiilor si a masivelor de pamant sau despre stabilitatea la alunecare a versantilor si nici despre specialistii care ar fi trebuit atestati pentru acest domeniu, ca Verificatori de proiecte, Responsabili cu executia sau ca Experti tehnici.
Aceste omisiuni au generat reactii hotarate din partea Societatii Romane de Geotehnica si Fundatii, sprijinita indeaproape de Asociatia de Geologie Inginereasca din Romania, Catedrele de Geotehnica si Fundatii ale facultatilor de constructii din universitatile tehnice din tara, precum si de numeroase companii care activau in domeniu.
In urma demersurilor intreprinse, omisiunile amintite au fost partial corectate prin H.G. nr. 925/1995, sub forma introducerii specializarii „Af – Rezistenta si stabilitatea terenului de fundare a constructiilor si a masivelor de pamant”, specializare care face obiectul de activitate al Geotehnicii.
Putem concluziona ca exista un hiatus semnificativ in ceea ce priveste acoperirea cu specialisti, precum Verificatori tehnici, Responsabili tehnici cu executia ori Experti tehnici pentru subdomeniile Geologiei ingineresti – Mecanica rocilor si Hidrogeologia tehnica.
Pe ce „patrimoniu” de specialisti verificatori de proiecte si experti tehnici pentru cerinta Af ne mai putem baza?
Verificatori de proiecte si Experti tehnici atestati pentru domeniul Af
Conform informatiilor furnizate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (M.D.R.A.P.), corespunzator unui numar de 41 de judete plus municipiul Bucuresti, situatia statistica in Romania, privind specialistii pentru domeniul Af, atestati ca Verificatori tehnici de proiecte la data de 29.07.2017 si Experti tehnici la data de 28.07 2016, era urmatoarea (vezi tabelul 1):
- Verificatori tehnici de proiecte = 111
- Experti tehnici = 68
Specialistii atestati Af care, din motive diverse, nu mai sunt activi, figureaza in continuare in evidentele M.D.R.A.P. Se estimeaza ca numarul acestora este de cel putin 10 – 15.
Constatari cu privire la prezenta Verificatorilor de proiecte si a Expertilor tehnici in judete
- In 20 de judete nu exista niciun Verificator tehnic de proiecte;
- In 30 de judete nu exista niciun Expert tehnic;
- In 20 de judete nu exista nici Verificator si nici Expert tehnic.
- Domeniul pentru cerinta Af este destinat in intregime componentei Geotehnica. Pentru celelalte 3 componente ale Geologiei ingineresti (Geologie generala, Mecanica rocilor si Hidrogeologia tehnica aplicata in constructii), nu exista reglementari similare Geotehnicii. Verificarile de proiecte si expertizele tehnice pentru aceste subdomenii sunt suplinite de specialisti atestati in domenii mai mult sau mai putin apropiate.
- Deficitul de Verificatori de proiecte si de Experti tehnici pentru domeniul Af, si mai ales distributia heterogena a acestora pe teritoriul tarii, creeaza dificultati foarte mari Proiectarii geotehnice, in conditiile in care normativul NP 074 – 2014 prevede obligativitatea Verificarii tehnice si a Expertizarii Af a studiilor geotehnice pentru fazele de proiectare, astfel:
– Studiu geotehnic (SG) pentru proiectare corespunzatoare fazelor: Studiu de fezabilitate (S.F.); Documentatia tehnica pentru autorizarea constructiilor (D.T.A.C.); Proiect tehnic (P.Th.);
– Studiu geotehnic (SG-U) pentru proiectare in faza unica;
– Studiu geotehnic de detaliu (SG-D) pentru proiectare la faza Detalii de executie (D.E.) ;
– Raport de monitorizare geotehnica a executiei (RMG) pentru faza de executie a lucrarii;
– Expertiza geotehnica Af a lucrarii existente, dupa caz.
Ce probleme ar trebui sa ne dea de gandit?
Analizarea atenta a incidentelor inregistrate in ultimii 20-25 de ani de activitate in constructii, care s-au manifestat sub forma de alunecari de teren, ne poate ajuta sa identificam mai bine cauzele care le-au favorizat si sa gasim solutii optime de diminuare sau chiar de eliminare a producerii in viitor a unor fenomene distructive asemanatoare.
Ce s-a intamplat in aceasta perioada de timp la care ne referim? Sa enumeram pe scurt cateva dintre cele mai importante constatari:
- In domeniul investigatiilor de teren si al cercetarilor de laborator, precum si al executiei lucrarilor pe santier, cu mijloacele tehnice si echipamentele performante din dotare, firmele de specialitate care practica astfel de activitati au capacitatea de a satisfice cantitativ si calitativ cerintele impuse de proiectare si de executie. Cu toate acestea, in unele cazuri, si nu putine, in mod insuficient justificat, se actioneaza pentru reducerea timpului de executie si a costurilor alocate studiilor, domeniul studiilor geologice ingineresti fiind, de regula, foarte afectat.
- Dotarea tehnica performanta incurajeaza, uneori, tendinta de subestimare a rolului ce revine studiilor geologice ingineresti, creand falsa convingere ca, in caz de necesitate, cu mijloacele tehnice din dotare se pot remedia rapid si eficient efectele negative datorate diminuarii volumului de studii.
- In numeroase cazuri, ritmul alert de executie a lucrarilor, impus de recuperarea intarzierilor inregistrate din diverse motive, precum si depasirea, uneori prematura, a fondurilor alocate executiei constructiilor, au condus la adoptarea unor masuri total nepotrivite din punct devedere tehnic. Iata cateva dintre acestea :
– Diminuarea volumelor de studii si, in consecinta, o proiectare geotehnica deficitara;
– Incadrarea amplasamentelor in categorii geotehnice inferioare fara a se adopta si masuri de siguranta corespunzatoare, pentru a evita eventuale dificultati si „surprize” care pot sa apara din cauza schimbarii categoriei geotehnice;
– Executarea excavatiilor inainte de a se efectua lucrari de consolidare a versantilor, la adapostul carora sa se poata excava in conditii de siguranta;
– Abateri de la prevederile caietelor de sarcini privind calitatea materialelor de constructie pentru terasamente si nerespectarea nivelurilor de exigenta la punerea acestora in opera;
– Darea in exploatare a constructiilor, inainte de a fi executate toate lucrarile de punere in siguranta prevazute in proiecte;
– Deficiente semnificative in ceea ce priveste capacitatea companiilor de a asigura numeric si calitativ necesarul de personal tehnic calificat in domeniul Geologiei ingineresti s.a.
CE-I DE FACUT?
Cateva dintre actiunile de prima urgenta ar fi urmatoarele:
- Masuri rationale si severe pentru respectarea legilor in constructii;
- Fundamentarea Proiectarii geotehnice pe volume optime de studii geologice-ingineresti, recomandate de catre specialisti atestati profesional in acest domeniu;
- Extinderea normativului NP 074 – 2014 si la domeniul rocilor tari si semitari si corelarea acestuia cu Legea 575/2001 privind alunecarile de teren;
- Separarea cerintei Af – Rezistenta si stabilitatea terenului de fundare a constructiilor si a masivelor de pamant in 3 subdomenii: Af1 – Geotehnica (Mecanica pamanturilor); Af2 – Geomecanica (Mecanica rocilor); Af3 – Hidrogeologie tehnica. Aceasta separare poate contribui foarte mult la cresterea eficientei Verificatorilor de proiecte si a Expertilor tehnici atestati pentru domeniul Af;
- Resuscitarea interesului pentru reabilitarea rolului Geologiei ingineresti in activitatea de constructii, in mod deosebit a asistentei tehnice de specialitate pe santierele de executie;
- Obligativitatea introducerii in documentatia tehnica de autorizare a constructiei (D.T.A.C.) a hartilor de hazard la alunecari de teren, elaborate conform Legii 575/2001;
- Asigurarea conditiilor de ridicare a nivelului de exigenta Af pentru verificarea tehnica a proietelor, expertizarea lucrarilor si asigurarea asistentei geologice – tehnice pe santier.
BIBLIOGRAFIE
- MARCHIDANU, E. Constructiile si protectia mediului geologic din Romania. Revista Constructiilor, Nr. 94/iulie 2013;
- MARCHIDANU, E. Hartile de hazard la alunecari de teren in Romania. Revista Romana de Geotehnica si Fundatii – Nr. 2/2013;
- MARCHIDANU, E. Reflectii geologice privind proiectarea geotehnica. Revista Romana de Geotehnica si Fundatii – Nr. 2/2015;
- MARCHIDANU, E. Capcanele geologice, posibile surse de hazarduri pentru proiectarea geotehnica. Revista Constructiilor, Nr. 132/decembrie 2016.
Autor:
prof. univ. dr. ing. Eugeniu MARCHIDANU – Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, Facultatea de Hidrotehnica, Departamentul de Geotehnica si Fundatii
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 142 – noiembrie 2017, pag. 26
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns