«

»

ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA: Proiectarea si rolul sau in constructii

Share

Suntem, oare, constienti cat de importanta este proiectarea pentru reusita… sau nereusita unei constructii? In Romania, probabil, inca nu!

Si totusi, designul, deci forma unei constructii, rezistenta, deci structura sa, instalatiile, amenajarile interioare si exterioare sunt concepute mai intai de proiectanti iar constructorul, cu subantreprizele sale, le executa, apoi, dupa planurile acestora.

Asadar, nu gresim in niciun fel daca afirmam ca proiectantii sunt cel putin la fel de importanti ca si constructorii in aceasta activitate.

O asociatie profesionala deosebit de importanta pentru activitatea arhitectilor si proiectantilor si, deci, in mod direct pentru calitatea constructiilor este Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR). Cum se reflecta activitatea Ordinului asupra sectorului constructiilor din tara noastra incercam sa aflam in interviul cu domnul arhitect Serban Tiganas – presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania.

 

Revista Constructiilor: Pentru inceput va rugam sa faceti o succinta prezentare a activitatii Ordinului.

Serban Tiganas: Ordinul Arhitectilor din Romania are o vechime de aproape 17 ani. La scara istoriei profesiei este un timp scurt si totusi, lung, daca ne referim la Romania recenta. O prezentare a Ordinului ar insemna o istorie care sa cuprinda eforturile depuse pentru ca el sa apara, geneza, construirea organizatiei de la zero, dezvoltarea ei si modul in care functioneaza, pentru ca, mai aproape de prezent, sa vorbim despre cum se reinventeaza si se transforma. Nu o sa fac aici o astfel de istorie, dar o sa spun, totusi, cateva lucruri importante. Ordinul gestioneaza dreptul de semnatura al arhitectilor, respectiv acorda acest drept celor care intrunesc conditiile stabilite de lege, sau il suspenda sau retrage, tot in conditiile specificate. Ordinul garanteaza, prin inregistrarea proiectelor pentru autorizarea lucrarilor de construire, ca autorii intrunesc conditiile cerute, dar se si confrunta cu fenomene nedorite de concurenta neloiala, pe care le combate. Suntem organizati in filiale, care au o foarte mare autonomie locala, uneori ducand la practici neomogene, dar incercam sa amelioram inegalitatile de functionare ale organizatiei. La nivel central, colaboram cu ministerele si institutiile statului pentru crearea cadrului legislativ si normativ, iar international suntem foarte activi, mai ales din dorinta de a ne racorda la practicile avansate, de a invata. Avem proiecte prioritare, orientate catre educatie fundamentala in scoli, catre cultura arhitecturii in mediul rural si prestigiul arhitecturii din Romania judecat in context regional. Functionam, pe foarte multe planuri, prin parteneri si parteneriate. Suntem in dialog cu universitatile care formeaza arhitecti in tara, sustinem si organizam concursuri de arhitectura. Cel mai usor pentru a afla mai mult este sa ne vizitati site-ul: www.oar.archi.

 

RC: In timpul comunismului proiectarea era constransa de o serie intreaga de reguli stabilite de partid. In ultimii 28 de ani exista mult mai multa libertate si din acest punct de vedere. Ce parere aveti despre modul cum au evoluat proiectarea si arhitectura in Romania, in aceste conditii? Practic, ce parere are OAR despre modul cum se construieste si se dezvolta localitatile in tara noastra?

S.T.: Va spun opiniile mele ca presedinte. OAR nu are si nu poate avea o parere comuna, identica a tuturor. Cei din diferitele filiale pot percepe diferit starea domeniului si asa o si fac. Importante sunt fenomenele si modul cum ne raportam la ele. OAR poate avea politici, manifeste si proiecte. Romania e caracterizata de diferente destul de mari, istorice si nu datorate ultimilor ani doar, intre regiuni, intre urban si rural si intre diferitele zone. Diversitatea este cuvantul care arata, cred, foarte bine diferenta dintre ceea ce a fost pe vremea clientului unic si ultimii 28 de ani. Modul in care s-a realizat proiectarea in perioada comunista nu a fost dictat de partid, ci adoptat si impus de acesta. Politica de investitii a apartinut partidului si acesta a condus la multe reusite, cum ar fi, de exemplu, fenomenul litoralului romanesc din anii `60, arhitectura industriala buna, chiar si restaurari si conservare de patrimoniu, dar si dezastre urbanistice si constructii aberante ale perioadei de dictatura totalitara. Cultura proiectarii si a construirii s-a transmis destul de bine de la cei educati antebelic la noile generatii si s-a conservat in institutele de proiectare. Dupa schimbarea de regim, majoritatea acestora au explodat si disparut, iar aceasta cultura nu a mai avut teren propice pentru a se transmite tinerilor. Cei care isi fac acum stagiatura in foarte multele birouri de arhitectura, nu neaparat mici dar fara ambitii si realizari, nu mai pot deprinde profesia la fel ca in trecut. Peste toate acestea s-a instalat tranzitia digitala, care a schimbat mult modul de lucru si a apropiat generatiile, intr-un fel. Intrebati daca este mai multa libertate? As spune ca da, dar e proportionala cu libertatea de a lua decizii proaste spre lipsa de calitate, pe care si-au luat-o foarte multi. Libertatea suprapusa pe incultura si vaga legalitate este ucigatoare in arhitectura. Piata romaneasca nu a fost invadata de arhitecti straini valorosi pentru ca pur si simplu la noi nu se plateste, nici macar rezonabil, ceea ce trebuie sa faca arhitectul si toti ceilalti din proiectare. Se lucreaza foarte mult de dragul de a lucra, pentru ca arhitectura este o profesie de vocatie si bucurie pentru multi. Ceilalti s-au adaptat coborand stacheta. Mai tineti minte: voi va faceti ca platiti… noi ne facem ca muncim. Societatea romaneasca nu mizeaza suficient pe arhitect, nu este destul de pretentioasa, nu stie, in general, sa fie si sa aprecieze, face concesii care se transfera arhitecturii. Clientul public este cea mai mare problema pentru mine. Acesta nu este suficient de calificat si grijuliu cu soarta investitiilor publice. Multi oameni politici s-au trezit responsabili de contractele din constructii, pe care pur si simplu nu le pot intelege si nici gestiona corect. Totusi, lucrurile evoleaza vizibil. Toti putem vedea si simti, prin propria activitate, asta. Romania progreseaza, evident, dar nu asa cum ne-am dori cei mai multi si mai ales, nu in ritmul dorit. Ne lipseste viteza iar combustibilul pentru acesta este altul decat coruptia, neprofesionalismul, politicianismul si incultura.

 

RC: Ce schimbari a adus intrarea in UE, in domeniul proiectarii si arhitecturii in Romania?

S.T.: Ordinul insusi, desi s-a nascut in 2001, datoreaza foarte mult conditiilor de preintegrare impuse Romaniei de UE, la data respectiva. O lege pentru profesia de arhitect a fost determinata de practicile din zona evoluata a Europei. In domeniul arhitecturii nu cred ca integrarea europeana a produs minuni. A contat, ca in toate domeniile economiei si societatii. Sunt tari ca Serbia, de exemplu, cu arhitectura buna, care nu este in UE si a traversat si un razboi. Cele mai importante fenomene sunt legate, cred, de mobilitatea persoanelor si a afacerilor, care au atras si constructii mai bune. Nu e de neglijat accesul la educatie, la informatii si poate chiar si constiinta de apartenenta la o cultura europeana, care a contat pentru unii clienti si pentru unii arhitecti. Mai multe modele din Uniune au produs efecte, dar este foarte dificil de apreciat care sunt schimbarile determinate de integrare si care sunt rezultatul unor evolutii ce s-ar fi petrecut oricum. Ceea ce trebuie sa spun tine de faptul ca, in mod cert, Romania nu este in grupul tarilor care au profitat cu adevarat de integrare, avand un traseu scurt pana la marea criza economica inceputa in 2008 si fiind codasa la absorbtia de fonduri si, in general, la conceperea de proiecte. Dupa mine, platim un tribut mentalitatilor comuniste de tipul noi muncim, nu gandim si fapte, nu vorbe, adica mai putine studii si proiecte, dar actiuni proletare, gospodaresti, hei-rup si asa mai departe. Se pare ca romanii sunt conservatori, lenti, lipsiti de curaj si de parere ca ceea ce merge altundeva nu li se aplica. Asa am simtit capacitatea unui intreg sector al constructiilor impreuna cu administratia de care depinde. A trebuit, mai intai, sa fie foarte rau ca sa se schimbe ceva, sa faca altii ca sa avem curajul sa ii imitam si, mai ales, m-a impresionat modul in care, in Romania, acelasi lucru poate fi privit ca fiind exceptional sau complet ratat, in functie de cine apreciaza. M-as opri din regretele ca nu suntem unde am fi putut fi daca eram altfel, concluzionand ca exista o industrie globala a constructiilor care a cam luat locul firmelor romanesti, dintre care putine fac fata pe piata globala. Pentru constructii aceasta a insemnat un progres, lucram cu tot mai multe materiale si sisteme de calitate la nivel mondial, in colaborari internationale, dar inca n-am depasit masivele ilegalitati din constructii, lucrul la negru, devierile de la proiecte sau chiar lucrarile neautorizate. Calde si reci, o integrare necesara, benefica, incompleta si, dupa mine, nesatisfacatoare.

 

RC: Intr-o conferinta recenta, ati afirmat ca exista inegalitati foarte mari intre diferite zone ale tarii in privinta acoperirii cu specialisti in domeniul arhitecturii. Cum considerati ca se poate rezolva aceasta problema?

S.T.: Inegalitatile nu sunt doar in privinta acoperirii cu specialisti ci si a calitatii proiectelor si constructiilor in general. Acolo unde se instaleaza solid o cultura a construirii fara ambitii, superficiale, ramase in urma fata de provocarile contemporane si chiar dominata de practici ilegale, devine foarte greu sa redresezi lucrurile. Dorintele si standardul de apreciere al clientilor, fie publici, fie privati, sunt prea jos pentru a genera progres. E starea aceea de satisfactie ca se intampla ceva, ca se realizeaza o investitie, la care nu mai conteaza si cum se realizeaza. Bine si asa… In acest moment nu cred in capacitatea guvernamentala de a face ceva important in acest sens, desi o politica este foarte importanta. Nutresc mai multa speranta in administratiile locale. Dar asta inseamna competitie si adancirea decalajelor intre zonele care vor deveni tot mai SMART si cele neangajate in cursa. Sunt mai multe fenomene de luat in considerare. In Capitala, datorita dimensiunii pietei constructiilor de aici si numarului foarte mare de arhitecti si firme, se construieste, de multe ori, foarte bine. Cele mai multe lucrari premiate vin de aici. Cu toate acestea, in Bucuresti se produc si cele mai mari erori urbanistice, abuzuri si speculatii, deci orasul este departe de a fi dominat de arhitectura de calitate. Exista, insa, zone in care culturi si ambitii locale dau roade mai bune. Cea mai interesanta este, dupa parerea mea, zona secuiasca, unde un comportament responsabil fata de patrimoniul etnic duce la arhitectura foarte buna si la dorinta tinerilor proveniti de aici sa revina, sa se integreze si sa contribuie la cultura locala. Acest fenomen se petrece in conditiile unor judete evident sarace conform indicatorilor economici. Nu acelasi lucru se petrece in Moldova, unde exista un anumit complex de inferioritate, opus celor din secuime, care blameaza mereu retardul economic, cand de fapt e vorba mai ales de ambitii culturale. M-ati intrebat de solutii… domeniul constructiilor este atat de incastrat in societate si viata incat nu poate avea doar solutii pentru sine. E nevoie de o anumita ambitie, pe care am remarcat-o, spre exemplu, in ultimii 15 ani la Cluj, unde traiesc. Aici, dupa mai mult de o decada de dezastru administrativ, dupa o anumita deschidere in anii 2000, lucrurile au luat o turnura constanta, nu foarte rapida, dar vizibila. La acest fenomen au contribuit toate sectoarele societatii. Timisoara este intr-o pozitie buna si are conditii sa se ridice, din nou, la rangul de oras orientat spre standardele europene, spre progres, dar mai are probleme serioase cu administratia si cu clasa politica aflata la carma. Brasovul, Oradea, Baia Mare si poate si Sibiul, sunt orase care conteaza in cursa pentru a se consacra ca poli importanti si a fi perceputi si ca atractivi. Cred ca intotdeauna vor exista diferente de calitate a vietii si a arhitecturii in diferitele locuri din tara. Ceea ce este important e ca oamenii sa nu coboare stacheta, sa nu faca atat de multe compromisuri ca acum, ca raspuns la situatiile economice neinfloritoare. Pentru asta e nevoie de persoane foarte competente in administratii. As da si o solutie: arhitectii sefi de judete, municipii si orase sa devina, prin misiune, lege si practica, mult mai implicati si responsabili. Foarte multe depind de ei. In concluzie, avem nevoie de arhitecti sefi foarte buni, capabili si implicati, care sa fie si sustinuti in activitatile lor. Din pacate, asa ceva nu convine tuturor politicienilor care devin primari sau consilieri locali.

 

RC: Cum raspunde invatamantul din Romania necesitatilor acestui domeniu?

S.T.: Care invatamant? Sunt tot mai mult de parerea ca invatamantul universitar are o misiune prea grea in a lucra cu tinerii absolventi ai invatamantului preuniversitar, asa cum este el in Romania. Pentru cei mai multi, universitatea ramane o lupta cu sechelele unei scoli si ale unui liceu care nu creeaza mentalitati si aptitudini, ci deformeaza, uneori definitiv, tinerii intr-o maniera necontemporana, retrograda. Nu ma bucur si nu mi-e usor sa spun asta, dar trebuie sa o fac dupa o experienta de peste douazeci de ani de lucru cu studentii, care mi-a relevat degradarea continua a scolii romanesti. A aparut, totusi, si o sansa pe care nu o aveam acum zece ani. Este vorba de mobilitatea studentilor in Europa si in lume si de recunoasterea diplomelor in Uniunea Europeana. Invatamantul romanesc produce cantitate. Avem cifre de scolarizare mari, pe de o parte necesare, dar pe de alta insuficiente pentru a produce specialistii necesari in constructii. As spune ca numai diploma universitara nu este suficienta deloc si pentru oricine urmeaza o cursa serioasa de calificare si mai ales, de dezvoltare profesionala continua, care i-ar oferi sansele sa devina un profesionist, nu doar capabil sa se integreze performant intr-un sistem, dar mai ales sa se implice in schimbarea acestuia. Mai ramane un aspect total de neneglijat. Una dintre consecintele mobilitatii, de care beneficiaza tinerii de acum, este aceea ca ei pot opta la a trai si lucra acolo unde calitatea vietii este atractiva. Din pacate, foarte multe localitati din tara, cele mai multe, nu intrunesc aceste conditii si atunci nu pot atrage sau retine tinerii profesionisti. O astfel de situatie nu se poate schimba decat cu o viziune adecvata a administratiilor locale, curaj si eforturi pe masura. Dar atentie: cei mai multi tineri, mai ales studenti, nu voteaza acolo unde studiaza sau lucreaza, iar politicienii abili stiu asta si isi calibreaza oferta electorala pentru cei cu buletin local.

 

RC: Sunteti multumiti de modul cum se desfasoara licitatiile pentru diferite lucrari in Romania?

S.T.: Nu sunt multumit si nu voi putea fi niciodata. Asta pentru ca licitatiile pentru proiecte sau, mai rau, pentru executarea lucrarilor la pachet cu proiectarea, nu sunt modalitatile bune pentru realizarea investitiilor publice. Concursul de arhitectura este formula echilibrata, profesionista, care implica selectarea proiectelor pe baza de calitate. Promovam, din ce in ce mai bine, concursul de arhitectura cu ajutorul unor administratii locale vizionare, care au inteles avantajele unei asemenea proceduri. Am progresat foarte bine in 2017 si continuam sa cream si sa consolidam o cultura a concursului de arhitectura. Revenind la licitatii, am ocazia sa atrag atentia ca s-a instalat in Romania o adevarata practica a achizitiilor publice din constructii, cu dedicatie catre potentialii castigatori agreati de organizatori. Se creeaza situatii de avantaje pentru cei care fac studiile de fezabilitate atribuite direct, se programeaza achizitii in perioade de vacante si interes scazut din piata, cu publicitate insuficienta, se judeca dupa criterii discutabile, cu comisii de asemenea discutabile. As putea continua, dar nu e necesar pentru ca toti cunosc ceea ce se intampla. Din pacate, cei care beneficiaza de aceste proceduri nu pot fi cei care sustin politica Ordinului orientata spre concursuri si suntem mai slabi in promovarea ei. Am totusi, cum spuneam, sperante confirmate de anumite autoritati locale care au dovedit ca inteleg si contribuie la iesirea din aceasta capcana. De asemenea, nu ne pierdem niciodata sperantele ca cei din structurile centrale vor reusi sa abordeze acest subiect delicat asa cum se cuvine, in beneficiul nu al actorilor din piata ci al beneficiarilor lucrarilor publice. Suntem mereu deschisi la a contribui iar cei din administratie trebuie sa stie acest lucru.

 

RC: Romania dispune de un patrimoniu arhitectural valoros construit inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial: castele, palate, conace etc. Exista in preocuparea OAR actiuni pentru pastrarea, restaurarea si valorificarea acestui patrimoniu?

S.T.: OAR este interesat si responsabil in conditiile propriei misiuni care vizeaza faptul ca patrimoniul arhitectural este de interes public. Bineinteles ca suntem, constant, de la infiintare, preocupati si angrenati in actiuni si proiecte in acest sens. Avem un trecut destul de recent in care ne-am pozitionat ferm impotriva unor actiuni distructive la adresa patrimoniului construit, oriunde acesta a fost periclitat, ignorat sau chiar atacat de proiecte publice sau private discutabile sau evident dezechilibrate. Va aduc aminte de Rosia Montana, Hala Matache din Bucuresti si altele, in Sinaia, Brasov, Baia Mare, Timisoara, fara sa intru in detalii sau sa fiu exhaustiv. Instrumentele noastre sunt multiple, de la propuneri legislative, amendamente sau chiar initiative, propuneri de clasare a unor constructii care indeplinesc conditiile dar nu au capatat acest statut, pana la manifeste, propuneri de exercitare a dreptului de preemtiune al statului pentru achizitia de constructii de patrimoniu sau chiar proteste, atunci cand e cazul. Suntem constienti ca Romania, prin mai toate guvernele sale, a demonstrat, din pacate, ca are un patrimoniu pe care nu poate sa il protejeze si sa-l gestioneze nici macar satisfacator. Pentru aceasta e nevoie de sincronizarea eforturilor din societate, pentru a obtine sinergie si eficienta, pentru a schimba, de fapt, sistemul, mentalitatile si practicile. Alocam resurse importante proiectelor culturale, studiilor si actiunilor dedicate patrimoniului arhitectural din Romania si sustinem proiecte exemplare, cu mare vizibilitate, ca de exemplu restaurarea casei natale a lui George Enescu, un proiect initiat de arhitectul Serban Sturdza si pus in practica de oameni de cultura, voluntari si sustinatori exemplari. Ceea ce e important pentru societate este sa stie ca, la OAR, oricine are intentii bune legate de patrimoniu va gasi sprijin si promovare.

 

RC: Ce alte preocupari are OAR pentru perioada viitoare?

S.T.: Echipa Ordinului este pe final de mandat. La mijlocul anului 2018 urmeaza alegerile pentru un termen de patru ani. Ne dorim sa predam celor care vor continua un Ordin mai bine organizat, mai omogen si performant, pregatit pentru ceea ce va urma. Suntem constienti ca Romania nu traverseaza o perioada infloritoare pentru constructii, pentru investitii in general si pentru profesia noastra. Cadrul legislativ din constructii este imbatranit, neadaptat la evolutiile contemporane si mai ales incoerent. Trebuie sa fim bine pregatiti pentru a continua sa contribuim la schimbarile necesare. Suntem activi pe trei planuri importante: creatia legislativa in care suntem implicati, colaborarea foarte buna cu celelalte organizatii din sectorul constructiilor, inceputa si intensificata in ultimii doi ani si transformarea interna a organizatiei pentru a deveni mult mai performanta. La toate acestea se adauga o optiune ferma spre o comunicare activa si penetranta, care sa explice cat mai bine ce dorim si ce facem si care sa contracareze starea de frustrare si nemultumire care s-a instalat in randul arhitectilor ca dezamagire fata de situatia generala a Romaniei… Nu e deloc usor, suntem in epoca in care cele mai multe energii se canalizeaza spre nemultumire si nu spre construire si noi trebuie sa atragem aceste energii intr-un proiect asumat. Sper sa reusim.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 144 – ianuarie-februarie 2018, pag. 18

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/02/02/ordinul-arhitectilor-din-romania-proiectarea-si-rolul-sau-in-constructii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.