«

»

MONUMENTE CARE PLANG… (VIII). Castelul Martinuzzi, Conacul Casota, Conacul Krupenschi

Share

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoriei Exilului Romanesc, aproximativ 4.500 de conace si castele au fost nationalizate in perioada comunista.

In 45 de ani, comunistii nu au reusit sa le distruga pe cele mai multe dintre ele, desi au facut totul in acest sens, transformandu-le in sedii ale CAP-urilor sau IAS-urilor, in grajduri pentru vite sau depozite pentru cereale.

Iar ceea ce nu au reusit comunistii, am reusit noi, in ultimii 28 de ani, din cauza unei lipse crase de cultura a oamenilor care au furat din acestea tot ceea ce se putea fura dar si din cauza unei indiferente criminale a autoritatilor si a tuturor institutiilor, care sunt platite de la buget sa protejeze de distrugere aceste monumente istorice, care reprezinta mostenirea arhitecturala a tarii.

Pretutindeni, in lumea civilizata, orice monument aflat in pericol, orice piatra dezgropata de arheologi sunt conservate urgent si puse in valoare. Pastrarea trecutului este esentiala pentru cunoasterea istoriei si radacinilor unui popor. Iar daca, la un moment dat, nu sunt suficienti bani pentru restaurare, macar sa facem totul pentru protejarea si conservarea lor. Dar ceea ce se intampla la noi cu unele monumente istorice ne arata cat de departe suntem de lumea civilizata.

 

Castelul Martinuzzi – Vintu de Jos, jud. Alba

Castelul Martinuzzi – una dintre cele mai importante constructii renascentiste din Transilvania – este astazi o ruina. O ruina incarcata de istorie, in jurul careia creste vegetatia si uneori, pasc animalele.

Pe amplasamentul castelului s-a aflat, la inceput, o manastire dominicana, infiintata in jurul anului 1300 si avariata de turci in 1438.

Refacerea manastirii s-a facut anevoios, cu sprijin papal. La inceputul secolului al XVI-lea obstea monahala era restransa, ultimul calugar fiind alungat in 1538 de catre nobilul Nicolae Kocsandy, care a transformat manastirea in castel, dupa care l-a vandut episcopului de Oradea, Gheorghe Martinuzzi, devenit ulterior guvernator al Transilvaniei. In calitate de guvernator, Martinuzzi si-a stabilit resedinta la castelul din Vintu de Jos, pe care l-a consolidat si extins in stil renascentist, intre 1546 si 1551.

„Nucleul edificiului se compunea dintr-o cladire cu un singur nivel, aparata de o incinta cu ziduri din piatra, cu o poarta pe latura de nord-est si un pod mobil. Corpul principal avea frumoase ancadramente renascentiste, atribuite arhitectului Domenico de Bologna.

Castelul a fost fortificat cu o palisada dubla pe laturile de sud si est, fiind inconjurat cu valuri de pamant si santuri umplute cu apa din Mures” – scrie in cartea „Castles & Fortresses in Transylvania Alba County”.

Considerat unul dintre cei mai buni politicieni si diplomati ai vremii sale, guvernatorul a fost acuzat ca ar conspira cu sultanul impotriva imparatului Ferdinand I. In decembrie 1551, cardinalul a fost asasinat in resedinta sa de catre mercenari condusi de Giovanni Battista Castaldo, comandantul trupelor austriece din Transilvania. Dupa moartea lui Martinuzzi, domeniul intra, pentru scurt timp, in posesia generalului Castaldo.

In 1614, castelul a ajuns in proprietatea principelui Gabriel Bethlen care, impreuna cu arhitectul sau de curte, italianul Giacomo Resti, a conceput un ansamblu hexagonal inscris intr-un oval fortificat cu turnuri, asemanatoare bastioanelor.

Pana la moartea principelui s-au construit, insa, numai 4 aripi si 4 turnuri din proiectul initial. Din 1617 s-a pastrat o inscriptie fragmentara in latina, incastrata in edificiul portii: „Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuiala aceasta poarta, cu intregul zid, in anul Domnului 1617, pe vremea biraului Akosi Gaspar”.

Izvoarele ulterioare nu amintesc decat despre amenajarea si infrumusetarea spatiilor de locuit.

Tot in castelul de la Vintu de Jos si-a pierdut viata si domnitorul Moldovei, Aron Voda, fiul nelegitim al lui Alexandru Lapusneanu, cunoscut si ca Aron Tiranul, deoarece a impus o fiscalitate excesiva, dupa ce si-a cumparat tronul cu 1 milion de galbeni. El a domnit din septembrie 1591 pana in iunie 1592, apoi, din septembrie 1592 pana in aprilie 1595.

In 1594 s-a alaturat Ligii Sfinte, coalitia antiotomana condusa de habsburgi si a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund Bathori.

Ulterior, deoarece ar fi indraznit sa trateze direct cu imperialii, Bathori l-a socotit tradator si a pus sa fie arestat impreuna cu intreaga sa familie, confiscandu-i si averea.

Domnitorul si familia sa, adusi de la Iasi la Alba Iulia, au fost depusi la 9 mai 1595, sub paza stricta, la Castelul de la Vintu de Jos, unde, mai tarziu, Aron Voda a fost otravit. El a fost inmormantat in biserica ridicata la Alba-Iulia din porunca lui Mihai Viteazu.

In perioada 1658 – 1661, castelul a fost pustiit de trupele turco – tatare.

La inceputul secolului al XVIII-lea, Castelul si domeniul au ajuns in proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania. La Vintu de Jos episcopii isi petreceau verile. Asta pana in 1792 cand, pe timpul unei sederi a lui Ignatiu Bathory, resedinta episcopala din castel a cazut prada incendiului. Dupa incendiu, episcopul a planificat reconstruirea si extinderea Castelului, insa, pana la finele vietii lui, a avut loc doar repararea acestuia.

In timpul comunismului, Castelul a fost folosit ca magazie, depozit de cereale si depozit de mobila. La finele anului 1976 aici functiona o fabrica de prelucrare a carnii. In 1981 latura de nord a castelului s-a prabusit.

Un asemenea castel, cu deosebita rezonanta istorica, ar putea reprezenta, in zilele noastre, un interesant obiectiv istorico-turistic. Din pacate, acum numarul celor ce viziteaza acest loc este infim, majoritatea fiind din Ungaria.

Dupa 1989 nu a existat niciun interes pentru conservarea sa. In urma cu cativa ani ruinele castelului, impreuna cu domeniul aferent, au fost retrocedate Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia, in proprietatea careia a fost la inceputul Secolului al XVIII-lea.

„Fondurile europene ar putea reprezenta o solutie pentru conservarea si apoi, restaurarea sa” – au declarat reprezentantii Arhiepiscopiei. Sa speram!

 

Conacul Casota – sat Casota, comuna Glodeanu-Silistea, jud. Buzau

Procopie Casota (1852 – 1910), cu origini aromane, a fost un mare latifundiar, proprietar al mosiei Casota si politician in acelasi timp (deputat si senator), membru al Partidului National Liberal.

Procopie Casota a facut avere din cometul cu cereale si din agricultura, zona fiind una dintre cele mai mari producatoare de cereale din Europa.

Situat la cca 70 km de Capitala, in zona Buzaului, conacul sau era o cladire impunatoare, construita in maniera cladirilor de tara frantuzesti din secolul XIX, cu motive inspirate de la castelele de pe Valea Loirei. Romanii bogati au preluat la cladirile lor stilul acestor constructii. Iar Conacul Casota este unul dintre cele mai reusite exemple in acest sens.

Constructia cladirii a inceput in 1872 si a fost modificata pe parcurs, forma generala prinzand contur in 1888. Conacul are 4 nivele. Parterul si primul etaj au 14 camere si terase.

Cladirea servitorilor are 8 camere. Acoperisul este din folii de zinc de inspiratie baroca.

Scarile si balustradele din fier forjat si stalpii din lemn sculptat, cu modele taranesti romanesti, completau elementele decorative.

In plus, conacul era dotat cu instalatie de apa si canalizare, care in acea perioada reprezentau o raritate si pentru vestul Europei.

In partea din fata, cladirea are si un turn central, inalt, cu acoperis ascutit, care ofera o vedere panoramica a satului si a Campiei Baraganului.

Fire filantropica, Procopie Casota a lasat mostenire, in 1910, intrega mosie (4.150 ha) Eforiei Spitalelor Civile, cu conditia ca, din uzufructul proprietatii, sa se construiasca un spital si o scoala.

Eforia Spitalelor a admis donatia si a indeplinit ambele prevederi testamentare.

Scoala a functionat din 1930 pana in 1960 ca Scoala de meserii „Procopie Casota”. Conacul era folosit pentru cazarea elevilor, in timp ce, in cladirea spitalului, functiona scoala propriu-zisa si atelierul.

Dupa 1960 Conacul a trecut, pe rand, in administrarea Consiliului Popular al comunei Glodeanu-Silistea, a Serviciului de Drumuri Nationale si a Consiliului Judetean Buzau, pana in 2003, atunci cand a trecut din proprietate publica in cea privata a judetului Buzau.

In 2006, Conacul a fost vandut, prin licitatie cu strigare, unei persoane fizice straine. Intre timp, cladirea ajunsese intr-o stare avansata de degradare, din ea furandu-se tot ce se mai putea fura (ferestrele, fierul forjat, dusumelele s.a.).

Noul proprietar (cetateanul strain) a inceput sa restaureze cladirea dar, din lipsa de fonduri, restaurarea s-a intrerupt. Fiind clasificat Monument Istoric categoria B, poate au ceva de spus si institutiile platite din Bugetul de Stat tocmai pentru a avea grija de asemenea cladiri.

 

Conacul Krupenschi – comuna Podoleni, jud. Neamt

Conacul, situat la cca 30 km de Piatra Neamt, jud. Neamt, a fost construit in jurul anului 1700.

Primul proprietar a fost un anume Centa, care l-a vandut familiei Prajescu. Fiica acestuia s-a casatorit cu avocatul Nicolae Krupenschi, care provenea dintr-o familie poloneza de vita nobila.

Planul cladirii este unul simplu, de forma dreptunghiulara. Parterul este compus din incaperi joase, boltite. La etaj spatiile sunt mai late si mai inalte, insirate pe ambele parti ale unui culoar incapator. Fatadele sunt austere, lipsite de elemente decorative deosebite.

Conacul a fost construit in mijlocul unui parc dendrologic care, in timp, a disparut, ca si zidurile din piatra ce inconjurau cladirea. Intr-o aripa a cladirii era amenajata o sera. In curtea conacului erau fantani arteziene si chioscuri pentru odihna. In perioada interbelica aici era un colt de civilizatie, cladirea avand apa curenta si electricitate. La Conac se organizau serate si pomul de Craciun.

In 1949 conacul a fost nationalizat. Pana in 1953 aici au functionat 7 clase al ale scolii elementare din comuna. Apoi, in cladire a fost instalat sediul Statiunii de Masini Agricole Podoleni. In 1978 conacul a fost preluat de primaria comunei. In continuare incaperile conacului au gazduit: un dispensar, o casa de nasteri, un cabinet stomatologic, biblioteca din comuna si o scoala de arte si meserii.

Dupa 1990 a aparut si un mostenitor al proprietarilor, care a revendicat conacul. In locul cladirii, in 1997, i s-a platit o compensatie in valoare de 270 milioane lei iar conacul a ramas in proprietatea primariei.

Care este acum situatia Conacului Krupenschi din Podoleni, aflam din „Mesagerul de Neamt”. Iata ce scria in iunie 2015 pe site-ul acestei publicatii: „Pana in urma cu cativa ani Conacul Krupenschi era o casa foarte bine conservata. Lasat, insa, la discretia localnicilor si a vizitatorilor de ocazie si mistuit, in iunie 2011, de un incendiu care a distrus acoperisul si etajul cladirii, conacul este astazi o ruina.

 Dupa incendiu, primaria – proprietarul cladirii – a montat gratii la toate usile pentru a nu mai putea intra oricine. Era, insa, prea tarziu. Prin golurile din acoperis apa a patruns usor „mancand” din ziduri, plansee si podele. Pietrele din zid au fost furate pentru a fi folosite la alte constructii. Vantul a smuls si el alte bucati de tabla din acoperis.

Grinzile arse sunt cazute in interior. Interiorul si curtea sa sunt napadite de vegetatie. Curtea a devenit un adevarat depozit de gunoi. Fantanile arteziene nu mai au un strop de apa. Ca si fostul iaz, secat si plin de pungi de plastic.

Corpurile de cladire de la intrarea in incinta, fostele grajduri si case pentru servitori sunt inca in picioare, dar mana de gospodar nu se vede nicaieri.

Intr-unul dintre corpuri functioneaza, inca, gradinita din sat. In celalalt corp, unde a fost candva scoala, geamurile sunt sparte si in interior se vad bancile, asezate unele peste altele. In curte zac doua gramezi de balast. Pe langa ele, bat mingea copiii.”

Dezolanta descriere. Si dezolanta atitudinea celor care lasa asemenea monumente de arhitectura doar in grija autoritatilor locale, care au posibilitati materiale reduse pentru a putea avea grija de ele si, eventual, a le restaura.

Pe langa asta, aceste autoritati locale au si o mentalitate si o educatie precara pentru a constientiza importanta acestor valori arhitectonice.

De aceea, este bine poate sa reflectam cu totii la ceea ce declara, in urma cu ceva timp, domnul Dinu Cantacuzino – unul dintre urmasii familiei Cantacuzino – cel care a luptat ani de zile, inclusiv prin instante, pentru redobandirea proprietatilor care au apartinut familiei sale: „Autoritatile locale din intreaga tara au o nepasare condamnabila privind protejarea monumentelor istorice. Daca vrem sa mai avem un trecut in acest domeniu, protejarea obiectivelor istorice trebuie sa devina o strategie de Stat. Ceea ce, astazi, inca nu este!” 

Autor:
Ionel Cristea 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 145 – martie 2018, pag. 50

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/03/02/monumente-care-plang-vii-castelul-martinuzzi-conacul-casota-conacul-krupenschi/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.