«

»

Securitatea la incendiu – Ghiduri de bune practici (II). Protectia la foc in Romania de astazi intre profesionalism, incompetenta si impostura

Share

Va propunem – incepand de astazi – un ciclu de articole avand ca tema situatia actuala a protectiei la foc in Romania. Ultimele decenii au marcat intrarea pe piata romaneasca de specialitate a numeroase materiale, sisteme si tehnologii moderne care pot asigura securitate la incendiu – dublate de elemente teoretice noi. Se incearca, astfel, alinierea noastra la piata si trendurile mondiale. Cum au fost ele asimilate, care sunt efectele acestor noutati asupra nivelului real de securitate la incendiu din Romania, care sunt pericolele ce ne pandesc si care trebuie sa fie caile de urmat pentru toti jucatorii din piata – vom incerca sa lamurim in articolele din acest ciclu. 

Partea I – SISTEMELE INTUMESCENTE de protectie la foc a structurilor din otel

Acestea sunt sisteme peliculare, formate din 3 straturi: grundul (pentru aderenta la suportul metalic si protectie la rugina a acestuia), vopseaua termospumanta si lacul sau de protectie. Vopseaua termospumanta reactioneazã la temperaturi intre 270 ºC si 300 ºC, umflandu-se de cca. 30-40 de ori fata de grosimea aplicata uscata. Se formeaza, astfel, un strat carbonatos termoizolant, cu grosime mult mai mare in comparatie cu stratul initial, avand rolul de intarziere a incalzirii suportului metalic si, prin consecinta, de evitare a colapsului termic al elementului de constructie, pentru un anumit interval definit de timp.

Ca orice sistem tehnic modern (care inglobeaza multa tehnologie noua), pentru atingerea performantelor optime, sistemul intumescent impune conditii stricte de rigurozitate in doua directii:

  1. Stabilirea temperaturii critice a structurii (pe care o fac putinii ingineri proiectanti ai structurilor metalice care se pricep, desi este o obligatie legala!);
  2. Calculul necesarului de vopsea pe strat si respectarea stricta a conditiilor de aplicare (pe care o face aplicatorul sistemului); iar aici se afla, de fapt, adevarata problema cu aceste sisteme!

Pe piata noastra exista mai multe sisteme similare, unele produse de firme cu renume si cu experienta de peste 50 de ani – fiecare produs avand consumuri specifice dar care nu se pot inlocui intre ele!

Avantajele acestui sistem de protectie la foc sunt multiple (in teorie):

  • Performante ridicate, care acopera toata gama de durate de rezistenta la foc impuse de normativele romanesti si europene in domeniu;
  • O durata de viata nelimitata, egala cu cea a structurii pe care este aplicata, atata timp cat conditiile initiale de mediu nu se schimba (fapt care exclude refacerea periodica a termoprotectiei);
  • Controlul uzinat al calitatii vopselelor, dublat de un program AQ performant;
  • O protectie anticoroziva superioara, datorata absentei unor interspatii necontrolate si neaerisite (fata de protectiile in carcasa), precum si proprietatilor anticorozive specifice vopselei termospumante;
  • Aplicare simpla si rapida (in cazul aplicarii cu air-less-ul, randamentul este de pana la 1,2 mp/min, la o protectie la foc cu durata de 45 de minute);
  • Manopera redusa, intrucat este identica cu costul de aplicare al oricarei vopsitorii obisnuite – obligatorie pentru orice structura metalica;
  • Risc neglijabil de colaps termic, prin deteriorarea sau imperfectiunea locala a protectiei
  • Protectia la incendiu este mult mai eficienta decat cea in carcasa, intrucat nu crapa ca efect al caldurii si al dilatarii profilelor metalice de-a lungul duratei incendiului;
  • O scurtare spectaculoasa a termenelor de punere in functiune ale investitiei.

Aparent este o solutie miraculoasa si totusi, realitatea din teren o contrazice! De ce? Ultimii ani au marcat trei tendinte alarmante pe piata specifica a securitatii la incendiu din Romania:

  1. Scaderea accentuata a cererii, din cauza cvasi disparitiei marilor investitori externi de pe piata romaneasca de constructii (cei care asigurau marile proiecte de constructii de mall-uri, centre logistice, mari unitati de productie etc.). Aceasta disparitie a celor care impuneau si un inalt nivel de calitate al serviciilor solicitate in domeniul securitatii la incendiu (prin firmele prestigioasede consultanta si de asigurare la care apelau) a condus la ramanerea pe piata romaneasca doar a unor investitori locali, de mica putere financiara, pentru care:
  • calitatea cedeaza in fata pretului iar
  • obtinerea, pe cai corecte, a documentelor legale de calitate nu este o preocupare.
  1. Simultan, numarul adevaratilor profesionisti ai domeniului s-a redus azi simtitor, urmand si ei traiectoria nivelului general profesional al populatiei;
  2. In locul lor s-a inregistrat inmultirea accentuata a activitatii firmelor „fara scrupule”, respectiv a acelor firme de mica anvergura („cow-boy”) care ofera preturi „imbatabile”, ca rezultat al folosirii unor materiale si echipamente contrafacute, ca si a unor tehnologii gresite dar care prezinta clientilor si organelor legale documente false de calitate, aparent valabile.

Aceasta evolutie extrem de periculoasa a pietei interne a condus la situatia extrem de grava de azi, in care:

  1. Majoritatea lucrarilor executate nu asigura – in mod real – nivelul necesar si declarat de securitate la incendiu, punand in pericol atat vietile oamenilor, cat si, prin consecinta, putand da nastere la uriase pagube economice, catastrofe ecologice etc. Drept consecinta si impotriva avantajelor evidente ale folosirii sistemelor termospumante pentru protectia la foc a structurilor din otel, dar si pentru a evita riscuri pe care nu le pot controla aici, putinii investitori seriosi care au mai ramas in Romania se reintorc la structurile din beton!
  2. Simultan, firmele romanesti corecte si care folosesc numai documente, materiale, echipamente si procedee originare, sunt net defavorizate si risca sa intre in colaps financiar;
  3. In acest fel, s-a indus pietei falsul sentiment ca, in Romania:
  • se poate asigura o calitate corespunzatoare, in acest domeniu, cu preturi infime si nerealiste – pentru investitorii romani;
  • se pot obtine – usor si fara riscuri – documente recunoscute de calitate, prin mijloace necinstite – pentru investitorii straini.

Ambele efecte conduc la o distorsionare puternica a conceptului general de securitate la incendiu dar si la perceperea, in strainatate, a pietei romanesti, ca o piata corupta, unde „orice este posibil” si unde „banul necinstit face legea”; iar efectul se vede in numeroase cazuri, in care chiar strainii (de la care asteptam sa ridice nivelul de constiinta al romanilor) accepta si folosesc, de multe ori in Romania, cai neortodoxe de obtinere a documentelor cerute de lege!

S-a ajuns la aceasta situatie pentru ca organele si structurile specifice abilitate ale Statului – care ar trebui sa vegheze la controlul pietei si care ar trebui sa impiedice falsurile si impostura (ele fiind platite de la bugetul de stat asigurat, paradoxal, tocmai de catre firmele corecte!) – nu isi respecta obligatiile legale si nu isi desfasoara activitatile pentru care au fost infiintate, dovedind o reactie extrem de lenta, intarziata si generatoare de riscuri uriase – toate acestea avand, ca urmare, proliferarea puternica a falsului si imposturii profesionale in domeniu.

ASI (Asociatia pentru Securitate la Incendiu) a sesizat, in repetate randuri, organele responsabile abilitate din Romania (in cazul finalizarii anchetelor de la maternitatea „Giulesti” si clubul Colectiv, la executia noii aripi a Aeroportului Otopeni s.a.) dar raspunsul acestora a fost – in majoritatea cazurilor – fie inexistent, fie chiar hilar, prin absurdul lui (vezi adresa primita de la ISU Timis care – in ciuda dovezilor evidente ce indicau nerespectarea normelor legale – a raspuns ca „sesizarea nu are obiect, intrucat clientul este multumit de calitatea lucrarilor efectuate”!!!).

Nu trebuie uitat ca „securitatea la incendiu” este al doilea parametru european de evaluare a constructiilor (dupa acela de „stabilitate”), sistemele acestuia fiind incluse in prima categorie de „life safety” (de siguranta a vietii)! In acest spirit, incepand cu incendiul de la Millenium Tower, ASI a avertizat permanent ca – in lipsa unor masuri drastice, radicale si care sa schimbe, din radacini, repartitia responsabilitatilor acestui domeniu in Romania, efectele unei asemenea politici iresponsabile vor fi din ce in ce mai grave; primele au inceput deja sa se vada iar viitorul va aduce noi consecinte negative, din ce in ce mai mari, in domeniul calitatii securitatii la incendiu in Romania.

Referindu-ne la Sistemele intumescente, spuneam, la inceputul acestui articol, ca acest sistem, ca orice sistem tehnic ce inglobeaza multa tehnologie noua, impune, pentru atingerea performantelor sale optime, unele conditii, intre care una foarte importanta: calculul necesarului de vopsea/strat si, mai ales, respectarea stricta a conditiilor de aplicare, pe care le asigura aplicatorul sistemului.

Tocmai pornind de la importanta extrem de mare pe care o reprezinta modul de aplicare, pentru a obtine o eficienta maxima a sistemului, trei organizatii din Europa: CEPE (Consiliul European al Vopselei, Cernelei Tipografice si al Industriei Colorantilor Artistici), EAIPC (Asociatia Europeana a Contractorilor din Industria Vopsirii) si EAPFP (Asociatia Europeana pentru Protectie Pasiva la Incendiu), au cooperat in conceperea unui Ghid de Bune Practici din Industria de aplicare a acoperirilor intumescente la structurile portante din otel. Aceasta lucrare nu are un caracter obligatoriu – este mai degraba o intelegere intre toate partile interesate in realizarea unor lucrari de cea mai buna calitate in domeniu, care sa asigure publicului (si in cazul Romaniei si autoritatilor competente) increderea ca este asigurat un nivel corespunzator de securitate la incendiu in cladirile in care se aplica sistemele de termoprotectie intumescente, executate conform recomandarilor acestui Ghid de Bune Practici.

Folosirea acoperirilor intumescante (acum fiind din ce in ce mai mult denumite acoperiri reactive) pentru protectia termica a elementelor structurale din otel, in constructia de cladiri si alte structuri, este bine reglementeta in Europa si in alte parti ale lumii. (Vopselele intumescente sunt produse cu un nivel tehnologic inalt, compozitia, productia si performantele lor de calitate sunt strict controlate de producatorii de renume, incluzand conformitatea cu codurile de practica din industrie si utilizarea certificatelor independente de conformitate ale produselor terte).

Selectarea corecta, aplicarea, instalarea si intretinerea acoperirilor intumescente, in conformitate cu instructiunile producatorului, sunt aspecte esentiale, daca se doreste obtinerea performantei in exploatare si, cel mai important, marirea duratei de stabilitate a structurii cladirii in timpul unui incendiu. Responsabilitatea de a asigura o cladire protejata de acoperiri intumescente nu se limiteaza, asa cum s-ar crede, doar la producatorul de vopsele (care controleaza calitatea numai pana la punctul de livrare al produsului pe locul aplicarii).

Multe alte parti interesate, implicate in conceperea si construirea unei cladiri protejate cu vopsele intumescente, au responsabilitati egale pentru a asigura ca structura finala este adecvata scopului in ceea ce priveste stabilitatea sa in caz de incendiu. In mod apreciat, cele trei organizatii europene la care ne-am referit mai inainte (reprezentand producatorii si aplicatorii de acoperiri intumescente) au colaborat la pregatirea Ghidului de bune practici privind aplicarea acoperirilor intumescente la otelurile de constructie. Intre organizatiile care isi asuma promovarea acestui ghid se gasesc organizatii ale producatorilor si aplicatorilor de vopsele si ale realizatorilor de sisteme de protectie pasiva.

In principal, trei parti sunt interesate si implicate in aplicarea unui strat de protectie impotriva incendiilor la o structura metalica (fie intr-o cladire noua, fie intr-o cladire existenta):

  • Proprietarul (sau reprezentantul desemnat al proprietarului);
  • Producatorul vopselelor;
  • Aplicatorul acoperirilor.

Daca sunt implicati si alti factori interesati (adica organisme de control, arhitecti etc.), atunci este responsabilitatea partii interesate care le-a contractat, sa le defineasca rolurile si responsabilitatile.

ATENTIE! Nominalizarea factorilor interesati este interesanta prin absenta mentionarii autoritatilor. Logica europeana nu include organisme, precum ISC sau IGSU, intre entitatile legitim interesate de subiect. Nu inseamna ca sunt excluse – dar au un rol mai degraba de constatator, punctul lor de vedere favorabil ne-exonerand de responsabilitate pe niciuna dintre cele trei „parti interesate” de mai sus (si implicit responsabile).

Punctul nostru de vedere cu privire la rolul celor trei parti interesate este urmatorul:

Proprietarul (sau reprezentantul desemnat al proprietarului) raspunde de realizarea corecta a masurilor necesare pentru asigurarea nivelului de securitate la incendiu (si nu numai) impus de legislatia locala, asigurator etc. Orice nerealizare a oricareia dintre celelalte parti interesate ii este imputabila direct, deoarece nu a luat toate masurile necesare pentru a preveni aceasta abatere (organisme de control, auditori, verificatori, diriginti competenti etc.).

Spre deosebire de legislatia romaneasca, in Occident:

  1. Proprietarul raspunde de:
  • alegerea produsului folosit (firesc, avand in vedere implicatiile fianciare);
  • furnizarea datelor necesare stabilirii grosimii stratului de protectie(prin proiectant);
  • verificarea grosimii stratului aplicat;
  • problemele referitoare la Post-aplicare (program de mentenanta etc.).
  1. Aplicatorul raspunde de:
  • stocarea produsului;
  • pregatirea suportului;
  • pregatirea straturilor de protectie;
  • aplicarea stratului – supravegherea conditiilor de mediu;
  • aplicarea stratului – folosirea unui echipament adecvat;
  • grosimea stratului de protectie (realizarea) si masu­rarea acestuia;
  • gestionarea informatiilor de la producator;
  • problemele referitoare la Post-aplicare.

Alte deosebiri fata de legislatia romaneasca:

  • in mod normal rolul aplicatorului incepe la demararea activitatii in santier, prin organizarera corespunzatoare a depozitarii (conform cerintelor producatorului) a materialelor utilizate, dupa ce proprietarul (prin colaboratorii sai) a ales solutia tehnica, a calculat consumul de materiale etc. In mod paradoxal aceasta abordare corespunde nivelului real de competenta al firmelor autorizate, conform OMAI 87/2010 – operatorul de termoprotectie este absolvent de liceu cu diploma de bacalaureat, neavand competenta de a stabili care elemente de structura trebuie protejate, care este factorul de masivitate si tempe­ratura critica pentru fiecare element in parte.
  1. Producatorul raspunde de:
  • calitatea produsului;
  • furnizarea de informatii necesare catre proprietar si aplicator.
  • producatorul se implica direct in stabilirea produsului ce va fi utilizat, asumandu-si, in consecinta, resposabilitatea privind utilizarea unui sistem adecvat lucrarii din toate punctele de vedere (inclusiv conditiile de mediu pentru durata aplicarii).

NOTA REDACTIEI: Informatiile relevante pentru fiecare factor interesat pot fi gasite in sectiunile specifice ale acestui ghid. Capitolul I al ghidului poate fi gasit aici.

Autori:
arh. Horia Mihai Nicolescu
ing. Laurentiu Istrate 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 146 – aprilie 2018, pag. 68

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/04/01/securitatea-la-incendiu-ghiduri-de-bune-practici-ii-protectia-la-foc-in-romania-de-astazi-intre-profesionalism-incompetenta-si-impostura/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.