«

»

Personalitati romanesti in constructii – Anghel SALIGNY (1854 – 1925)

Share

Continuam periplul nostru in lumea personalitatilor care, prin activi­tatea lor, prin complexitatea si performanta operelor realizate merita sa fie rememorate si in paginile revistei. Acesti oameni trebuie sa ramana, pe mai departe, in randul celor care au contribuit la renumele scolii romanesti a constructorilor. Un nume simplu, dar care – veti vedea – spune mult: ing. ANGHEL SALIGNY. 

La 2 mai 1854 s-a nascut la Serbanesti, in fostul judet Tecuci, Anghel Saligny. A urmat primele clase de scoala la pensionul de copii din Focsani, infiintat de tatal sau, Alfred Saligny, despre care se spune ca a fost adus in tara de un boier moldovean pentru instruirea copiilor, primind, in 1859, cetatenia romana.

Dupa terminarea gimnaziului la Focsani, Anghel Saligny pleaca in Germania, unde urmeaza liceul din Postdam. Fiind, initial, atras de astronomie, a frecventat cursurile Universitatii din Berlin, avandu-l ca profesor si pe celebrul fizician A. Helmholtz. Dar dezvoltarea teh­nica si economica a Germaniei, ce a urmat razboiului din 1870, precum si marile constructii de cai ferate si fabrici au atras privirile tanarului student, determinandu-l sa treaca la Scoala Politehnica din Charlottenburg, pe care o absolva in 1874. Aici i-a avut ca profesori pe cei mai de seama ingineri constructori ai Germaniei -inginerul Schwedler, profesor de poduri, si inginerul Franzius, profesor de constructii hidrotehnice. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la constructia caii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder.

Se intoarce in tara la finele anului 1875. La 1 ianua­rie 1876 este numit, in Serviciul de Poduri si Sosele, ca inginer ordinar clasa III. Este trimis imediat la Praga pen­tru receptia de material rulant pentru calea ferata.

La intoarcere va lucra ca inginer de control, sub indrumarea lui Gheorghe Duca, la linia ferata aflata in constructie, Ploiesti – Predeal.

In timpul razboiului de independenta, lucrarile fiind intrerupte, guvernul ii lasa lui Anghel Saligny grija intretinerii si protectiei lucrarilor intrerupte. La reluarea lor, la 1 aprilie 1878, a fost numit ajutor sef de sectiune, iar la 1 august, acelasi an, inginer ordinar clasa a ll-a.

La 8 aprilie 1881 il gasim in cadrul Serviciului de Poduri si Sosele de sub directia inginerului Petre Ene. Aici detine, de la 15 iunie, functia de director adjunct, iar la 14 iunie 1882, devine director al liniilor Adjud – Tg. Ocna si Barlad – Vaslui. Pentru activitatea prestata a fost inaintat inginer-sef la 10 mai 1883.

Podurile de cale ferata facute de concesionari, pe lini­ile noastre, incepusera sa cedeze. S-a creat atunci Serviciul constructiei podurilor de fier, al carui director a fost numit, la 27 septembrie 1883.

In timp ce Anghel Saligny se ocupa de directia acestui serviciu, se discuta despre construirea docurilor si antrepozitelor din porturile Braila si Galati.

Dificultatea lucrarilor si dorinta ca ele sa fie facute de romani, il determina pe Ion C. Bratianu, care era prim-ministru si il aprecia pe Anghel Saligny, sa-l numeasca, la 3 octombrie 1884, sef al serviciului Docurilor, pe care-l va ocupa pana la 1 ianuarie 1901. La 16 iunie este inaintat inginer-sef clasa l.

Este perioada cand „isi cauta” locul in lume un nou material: betonul armat. Joseph Monier, inventatorul betonului armat, isi vinde brevetul, in 1886, casei ger­mane Wayss, care va raspandi sistemul Monier in Germania si Austria.

Este interesant de semnalat ca inginerul Anghel Saligny, insarcinat cu proiectarea silozurilor de la Braila si Galati se hotaraste, in 1888, dupa cateva vizite in strainatate, sa construiasca celulele acestor silozuri din beton armat. Aceste lucrari au pentru noi o insemnatate multipla:

  • reprezinta, pentru istoria constructiilor,  primele realizari din beton armat;
  • sunt primele lucrari de acest gen din Europa (de abia in 1899 sunt executate silozuri in portul Genova – Italia); la constructia lor s-a folosit un volum important de beton armat, 7.000 mc;
  • peretii celulelor s-au facut din elemente prefabri­cate, turnate la sol si montate in opera;
  • au fost folosite, pentru prima data, armaturi sudate pentru rigidizare.

Pentru a avea o confirmare a modului de comportare in exploatare a sistemului preconizat pentru silozuri, Anghel Saligny a executat cateva modele de celule din beton armat pentru probe, pe care le-a expus in curtea Scolii Nationale de Poduri si Sosele (actualul local al Politehnicii din Str. Grivitei). Aceste modele au fost supuse incarcarilor de exploatare in anul 1886, com­portarea lor fiind urmarita in cadrul Institutului de incer­cari ale materialelor, creat de profesorul dr. Alfons Saligny (fratele lui Anghel). El a fost, de fapt, creatorul scolii de incercare a materialelor de constructii.

In timpul cat a condus acest serviciu, Anghel Saligny va mai primi o sarcina – realizarea podurilor peste Dunare – lucrare pentru care a fost apreciat de cei mai remarcabili ingineri ai vremii si care l-a consacrat definitiv. Fiind solicitat sa conduca studiile liniilor Fetesti – Cernavoda la 18 noiembrie 1887, finalizeaza proiectele in 1889.

Lucrarile incep in anul 1890 si podurile sunt inaugu­rate la 14 septembrie 1895. Podul avea cea mai mare deschidere din Europa la acea vreme (podul peste bratul Borcea – trei deschideri de 140 m, iar podul peste bratul principal al Dunarii – o deschidere de 190 m si patru deschideri de 140 m).

La 14 septembrie 1895, la inaugurare „un tren format din 15 locomotive fluierand inspaimantator a zburat cu 80 km/h pe deasupra valurilor Dunarii. A fost – spunea profesorul inginer Ion lonescu – cel mai grandios specta­col care s-a vazut vreodata in tara noastra, vesnicul Danubiu care despartea pamanturile tarii a fost invins.” in timpul lucrarilor podului, la 9 mai 1890 Anghel Saligny a fost inaintat la gradul de inspector general clasa a l l-a iar la 1 ianuarie 1894, la gradul de inspector general clasa l.

Dupa inaugurarea podului peste Dunare la Cernavoda, Anghel Saligny a fost numit director gene­ral al cailor ferate la 7 octombrie 1895. Tot timpul, cat a fost director general, si-a pastrat si Serviciul Podurilor si Docurilor pe care l-a condus cu ajutorul colaboratorilor sai – Ion Baiulescu si Nicolae Harjau.

Chiar dupa deschiderea podului peste Dunare, mai functiona si Serviciul maritim de pe langa Regia mono­polurilor statului, care isi luase obligatia trans­portului pasagerilor, cu vapoarele Regiei pentru cei care circulau pe calea ferata cu Orient-Expresul pe linia Bucuresti – Fetesti – Constanta si de la Cons­tanta la Constantinopol. Aceste vapoare nu circu­lau regulat si nu aveau confortul necesar, asa incat pasagerii straini, care treceau pe la noi, nu erau multumiti. De aceea, guvernul ii solicita lui Anghel Saligny sa ia sub conducerea sa, pe langa Directia generala a cailor ferate, si Serviciul maritim roman.

In vara anului 1899 moare Gheorghe Duca, cel care era atunci directorul lucrarilor din Portul Constanta. Lui Anghel Saligny i se incredinteaza si conducerea aces­tor lucrari, fiind numit in noua functie la 13 august 1899. Tot atunci raspunde si de Directia servi­ciului hidraulic, care era vacanta, dar fara sa renunte la Directia docurilor.

Marea competenta a lui Anghel Saligny in lucrari hidraulice la Dunare a facut sa fie chemat alaturi de renumitul inginer german Budendey de la Hamburg, pentru realizarea unui port in partea de jos a Dunarii, in Serbia. Solutiile propuse de Saligny au fost intru totul acceptate de Budendey.

La 23 decembrie 1910, dupa o activitate de 35 de ani, Anghel Saligny paraseste serviciile Ministerului Lucrarilor Publice. Dupa retragere este numit directorul Directiei generale a imbunatatirilor funciare, institutie infiintata pe langa Ministerul Domeniilor, in scopul punerii in valoare a intinselor terenuri din zona inundabila a Dunarii.

In timpul razboiului conduce, din noiembrie 1915, si Directia generala a munitiilor pe langa Ministerul de Razboi, iar in toamna anului 1918 este numit ministru la Lucrari Publice.

De semnalat ca, incepand cu anul 1884, Anghel Saligny a fost titularul catedrei de poduri de la Scoala Nationala de Poduri si Sosele. A indrumat un grup de tineri ingineri, toti fosti elevi ai lui, pentru scoaterea Gazetei matematice, care a aparut a doua zi dupa inau­gurarea podului peste Dunare, in anul 1895. La Societatea „Gazeta Matematica„ a infiintat si „Fondul Anghel Saligny” pentru tiparirea de carti tehnice.

A fost membru fondator al Societatii Politehnice din Romania, care a luat nastere la Focsani in anul 1881, dupa inaugurarea liniei ferate Buzau – Marasesti, prima construita de ingineri romani. Conduce aceasta soci­etate, ca presedinte, intre 1894 – 1896 si in 1910, 1911, cand hotaraste constructia localului societatii pe Calea Victoriei, in Bucuresti.

Pentru reputatia pe care si-o capatase in timpul cand a lucrat la podul peste Dunare, Academia Romana l-a ales pe Anghel Saligny ca membru corespondent, iar dupa inaugurarea podului – la 7 aprilie 1897, ca mem­bru activ, iar in trei sesiuni consecutive, 1907-1910, a fost ales presedinte al Academiei Romane.

S-a stins din viata la 17 iunie 1925, fiind inmormantat la Cimitirul Sf. Vineri, in cavoul familiei.

Autor:
ing. Nicolae St. NOICA, prof. asociat UTCB 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 147 – mai 2018, pag. 56

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/05/01/personalitati-romanesti-in-constructii-anghel-saligny-1854-1925/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.