«

»

Personalitati romanesti in constructii – Ioan FACAOARU (1931 – 2018)

Share

S-a nascut la 10 august 1931 in Hateg.

Liceul, inceput la Colegiul National Militar N. Filipescu de la Predeal (1942-1948), l-a continuat la Colegiul National Carol I la Craiova (1948-1950), dupa care a urmat cursurile Facultatii de Constructii Complexe Industriale din Institutul de Constructii Bucuresti si, in paralel, cursurile Facultatii de Fizica a Universitatii Bucuresti (1950-1955).

De la absolvirea facultatilor (1955) si pana la pensionare (1990), a activat numai in cercetare, la Institutul de Cercetari pentru Materiale de Constructii, devenit ulterior Institutul de Cercetari in Constructii, ocupand succesiv gradele de cercetator principal III (1956), cercetator principal II (1970), cercetator principal l (1978) si functiile de sef de laborator, sef de sectie.

„L-am cunoscut foarte bine pe Ioan Facaoaru, spune inginerul George Teodoru, inca din anii scolii primare, absolvind amandoi colegiul in Craiova. Eram cu un an mai mic decat el. Amandoi am ales profesia de inginer constructor. In tot timpul a avut rezultate exceptionale la disciplinele de studiu si s-a comportat fara repros din punct de vedere colegial. A absolvit in cadul Institutului de Constructii din Bucuresti Facultatea de Constructii Complexe Industriale si, in paralel, a urmat cursurile Facultatii de Fizica din Universitatea Bucuresti (1950 – 1955). Cinci ani mai tarziu, in 1960, a obtinut titlul de doctor inginer sub conducerea profesorului Constantin Avram, la Institutul Politehnic din Timisoara, in specialitatea «beton armat». Teza sa intitulata «Contributii la studierea prin metode ultrasonice a intaririi betoanelor» a reprezentat o contributie deosebita in acest domeniu, cu numeroase aplicatii ulterioare, reclamate de practica executarii constructiilor. Din anul 1961, am avut sansa sa-i devin colaborator in cadrul Institutului de Cercetari in Constructii si Economia Constructiilor (INCERC), unde mi-a fost Sef de laborator si mai apoi Sef de sectie.

Soarta ne-a despartit in 1971, dar cei 10 ani lucrati impreuna au marcat formarea mea profesionala, fapt pentru care ii sunt profund recunoscator. In acest interval de timp, colectivul dr. ing. Facaoaru a elaborat, primul in lume, Norme in domeniul incercarilor nedistructive ale betonului. Acestea au fost continuate de alte Norme, in acelasi domeniu, pentru alte metode si aparate, Romania pastrandu-se in prima linie a teoriei si practicii implicate.”

Activitatea de cercetare a dr. ing. Ioan Facaoaru, in domeniul incercarilor nedistructive ale structurilor din beton armat – domeniu care ii apartine in exclusivi­tate – este impresionanta. A publicat 160 de articole, comunicari stiintifice in tara si strainatate si este coautor la urmatoarele 17 carti (10 carti fiind publicate in strainate): Masurari si control cu ultrasunete, Ed. Tehnica, 1965; Incercarea constructiilor, Ed. Tehnica, 1965; Structure, Solid Mechanics and Engineering Design, Ed. Wiley, London, 1969; Rezistentele si deformatiile betonului, Ed. Tehnica, 1971, Incercarea nedistructiva a betonului, Ed. Tehnica, 1972; Essai des constructions, Ed. Eyrolles, Paris, 1972; Nerazrusaiuscie metoda ispatanii betonov, Ed. Stroiizdat, Moscova, 1974; Non-Destructive Testing of Concrete, Ed. Academiei de Constructii Beijing, 1978; Non-Destructive Testing Method of Concrete, Ed. Kashiwa, Tokio, 1980; Concrete Strenght and Strains, Ed. Elsevier, Amsterdam – Oxford, 1981; Incercarea materialelor, vol. 2, Ed. Tehnica, 1982; Cutremurul de pamant din Romania – martie 1977, Ed. Academiei, 1982; In Situ Nondestructive Testing of Concrete, Ed. A.C.I., Detroit, 1984; Danneggiamento e diagnosi di materiali e strutture, Ed. Pithagora, Bologna, 1991; Conservation of Stone and Other materials, Ed. Spon, London, 1993; Incercarea nedistructiva a nemetalelor, Ed. Cavaliotti, 1999; Emerging Technologies in NDT, Ed. Balkema. Rotterdam, 2000. Mentionam si lucrarea in domeniul filologiei romanice Reconstituirea Vocabularului Limbii Romane-Aromane in secolul VII, Ed. Cartea Aromana, 2004, in care ideea fundamentala consta in compararea cuvintelor comune din romana si aromana pentru deducerea formei cuvantului in protoromana (sec. al Vll-lea) – o alta fateta a activitatii domniei sale, care suscita admiratie! De altfel, este unul dintre inginerii cu inalt nivel de cultura si de cunostinte.

De asemenea, este autorul tuturor normelor romanesti din domeniul incercarilor nedistructive ale betonului: duritate-sclerometru, ultrasunete, metode combinate, carotaj sonic, metoda acustica prin soc etc., precum si al normelor internationale RILEM (Réunion Internationale des Laboratoires D’essais et de Recherches sur les Matériaux et les Constructions) in domeniul ultrasunetelor, modelelor de rezonanta, metodelor combinate.

Dr. ing. Ioan Facaoaru este si coautor a cinci brevete de inventii in domeniul incercarilor nedistructive ale betonului si al determinarii presiunii planetare (medicina) inventii ce au fost premiate la concursurile nationale si internationale (Geneva) – si a realizat aparatura originala de control (in colaborare cu ICE).

A prezentat conferinte de un inalt nivel stiintific in domeniul incercarilor nedistructive al structurilor din beton armat la University of London, Academia de Constructii a Chinei, Universitatea de Constructii din Atena si a predat un curs de masterat la Universitatea de Constructii Bucuresti.

Din anul 1990, a activat in Italia, ca expert in incercari nedistructive pentru structuri rutiere (poduri si viaducte). Mentionam, in context, lucrarile efectuate de domnia sa, pe baza de contract pentru Romania: investigarea starii podurilor de pe Autostrada del Sol in Basilicata si Sicilia, prin metode nedistructive: determinarea starii de eforturi in pilele Viaductului de la Agnone (Italia) de 185 m inaltime, printr-o metoda originala; determinarea calitatii betonului turnat in structura abatorului de la Bagdad (cu economii de cca. 600.000 de dolari pentru Romania, prin evitarea penalizarilor); determinarea degradarilor produse de inghet-dezghet si de aplicarea sarii pe doua pasaje autostradale din statiile Ohio si Michigan (USA), cu ajutorul ultrasunetelor; determinarea degradarilor cauzate de seism la Biserica Santa Maria Maggiore din Spello (Italia).

Activitatea sa, de exceptie, in domeniul incercarilor nedistructive, l-a consacrat ca unul dintre cei mai de seama specialisti din lume (daca nu cel mai de seama) relevant prin functiile detinute in diferite organisme stiintifice internationale: presedinte al Comisiei tehnice RILEM pentru incercari nedistructive INDT (1968-1976); presedinte al Comisiei tehnice RILEM pentru incercari prin metodele combinate 43 CND (1976-1984); presedinte al Grupului de Coordonare RILEM (1976-1978); presedinte al Centrului de coordonare in incercarea nedistructiva a constructiilor din tarile est-europene (1976-1990).

Pentru remarcabila sa activitate stiintifica si tehnica, i s-au acordat insemnate distinctii: Ordinul Muncii clasa III; Premiul Academiei Romane; Medalia RILEM, 1974 (una pe an celui mai valoros cercetator in constructii din lume); Diploma de Merit RILEM, 1984, pentru activitatea Comisiei 43 CND; Om al anului J995, conferita de American Biographical Institute, Medalia pentru realizari deosebite in secolul XX, conferita de International Biographical Institute Cambridge. La o asemenea activitate stiintifica si tehnica nu mai sunt necesare alte superlative, care sa ilustreze valoarea de exceptie a celui care a fundamentat stiinta incercarilor nedistructive ale betonului armat – dr. ing. loan Facaoaru… Ce am mai putea spune?!… Doar sa ne intrebam: Cati ingineri din tara si chiar din strainatate se pot mandri cu asemenea realizari?!

Deschizator de drumuri in profesie, dr. ing. Ioan Facaoaru detine suprematia in stiinta si tehnica incercarilor nedistructive asupra betonului armat in tara (si chiar in strainatate), onorandu-si numele si tara, trezindu-ne admiratia pentru intreaga sa creatie.

„L-am intalnit pe Nelu Facaoaru si in anul 2006 dar si in anul 2017 – cu putin timp inainte de a ne parasi definitiv”, povesteste ing. George Teodoru, „si am constatat ca a ramas neschimbat, acelasi prieten sincer, de caracter, onest, de o modestie cuceritoare, generos, capabil sa sacrifice interesele personale pentru a aduce «lumina» in viata altora, muncitor, mereu gata sa adauge o carte la tezaurul de cunostinte pe care il lasa mostenire umanitatii.

In viata particulara loan Facaoaru a fost, totusi, marcat de accidentul suferit de sotia sa, careia timp de 33 de ani i-a daruit neintrerupt ingrijirea si dragostea, cu o abnegatie incredibila, marturie a sufletului si caracterului sau pe care le-a probat intreaga viata.

A sosit, insa, din pacate, tristul moment sa ne luam ramas bun de la OMUL deosebit Nelu Facaoaru, care ne-a parasit la varsta de 87 de ani atunci cand mai putea impartasi din experienta sa utila, tuturor.

Dumnezeu sa-l odihneasca!”

(Din vol. Personalitati romanesti in constructii – autor Hristache Popescu in colaborare cu ing. George Teodoru) 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 150 – august 2018, pag. 54

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/08/01/personalitati-romanesti-in-constructii-ioan-facaoaru-1931-2018/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.