«

»

BASF: Podul Rosu din Luxemburg – conexiuni solide

Share

Renovarea podurilor a devenit, in multe locuri, o necesitate stringenta. Insa inchiderea lor pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare pune presiune pe infrastructura din jur. Un proiect aflat in plina desfasurare in Luxemburg ne arata ca exista o alternativa.

Aici este punctul central al tarii, locul unde capata convergenta toate dimensiunile – comerciala, sociala si turistica – si este si un nod de trafic ce depinde de functionarea impecabila a sistemelor de gestionare a circulatiei. Deci, ce se intampla atunci cand una dintre cele mai importante artere de circulatie, care leaga Orasul Vechi de institutiile europene de pe Platoul Kirchberg, nu se ridica la inaltimea cerintelor actuale de trafic? Este cazul asa-numitului Pod Rosu sau „Pont Rouge”, cunoscut oficial drept Pont Grande-Duchesse Charlotte – un pod de otel lung de 355 de metri, din 1965, care se intinde peste raul Alzette si cartierul Pfaffenthal, la o inaltime de 74 de metri.

 

Structura impresionanta, renovare neobisnuita

Podul Grande-Duchesse Charlotte este o structura inginereasca impresionanta. Cu toate acestea, renovarea este necesara nu doar din cauza suprasolicitarii severe, ci si pentru a satisface cerintele de rezistenta si durabilitate pentru deceniile urmatoare. In acelasi timp, este si o ocazie buna de a revizui conceptul acestui pod in ansamblu. Soseaua cu sase benzi va fi reorganizata in patru benzi destinate traficului auto si, respectiv, doua benzi pentru tramvai, in vederea unei mai bune gestionari a volumului mare de trafic si pentru incurajarea folosirii transportului public.

Traseele pietonale si pistele pentru biciclete de pe ambele parti vor fi largite, iar bariera actuala de plexiglas a balustradei de protectie va fi inlocuita cu o structura cu grilaj metalic, care, in plus, va fi iluminata cu becuri cu LED.

Este vorba despre o modernizare de anvergura, ce presupune mult timp si care, in plus, trebuie realizata fara blocarea traficului. Thomas Stihl, Managerul Diviziei de sisteme pentru poduri la SEH, prezinta problema in linii generale: „Renovarea podurilor de o asemenea dimensiune ridica probleme complexe, iar abordarile conventionale duc, de regula, la inchiderea podului. Astfel de situatii impun insa o solutie speciala: SPS – Sistemul inovator de Panouri Sandwich”.

 

SPS – o tehnologie care a facut istorie

SPS, un compozit din otel cu miez din poliuretan, este folosit cu succes de aproximativ 20 de ani. Plaja sa de aplicatii acopera platforme offshore, punti de nave, plansee in cladirile cu multe etaje, terasamente de metrou si trenuri suburbane, precum si poduri. Iar aceasta nu este nici pe departe lista completa a utilizarilor posibile. De-a lungul anilor, panourile de tip sandwich otel-poliuretan-otel s-au dovedit a fi un element indispensabil in multe arii structurale. Cu atat mai mult acolo unde se pune problema durabilitatii, a rezistentei, a reducerii greutatii, a fezabilitatii sau a gestionarii costurilor. Iar acum, la renovarea Podului Rosu din Luxemburg, SPS a dovedit, inca o data, potentialul principiului sandwich.

 

De cand exista tehnologia SPS?

La Universitatea Carleton din Ottawa (Canada), a fost initiat in 1993 un proiect de cercetare privind dezvoltarea unor bariere de gheata care sa protejeze instalatiile offshore din Marea Beaufort. In acest context, Stephen Kennedy, „inventatorul” SPS, a avut ideea de a produce un material portant alcatuit din otel si plastic, capabil sa reziste la impactul cu banchizele de gheata pe marile agitate.

 

Ce este SPS?

Firma anglo-canadiana Intelligent Engineering a fost infiintata pentru a lansa pe piata aceasta idee. Impreuna cu BASF, compania a creat un tip de plastic care, intr-un element portant unic, combina avantajele caracteristice ale structurilor din otel cu proprietatile fizice suplimentare rezultate din imbinarea placilor de otel cu plasticul. Rezultatul este SPS, un element alcatuit din doua placi de otel care au intre ele un miez solid din poliuretan. Acest material compozit alternativ este capabil sa substituie metodele de constructie conventionale care apeleaza la beton sau otel. Fara viziunea si perseverenta inventatorilor sai, SPS n-ar fi vazut niciodata lumina zilei. Iar modernizarea Pont Rouge din Luxemburg, in conditiile unui flux de trafic neintrerupt, nu ar fi fost niciodata posibila.

Pentru mai multe informatii, va rugam contactati:

BASF Divizia Performance Materials
Sos. Pipera nr. 43, Cladirea A, Etaj 1, Bucuresti, RO-014254
T + 40 21 5299 024 | T + 40 725 151 681
daniel.ramba@basf.com
www.performance-materials.basf.com/

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 151 – septembrie 2018, pag. 18

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/09/01/basf-podul-rosu-din-luxemburg-conexiuni-solide/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.