«

»

Cifrele care vorbesc

Share

Un proverb chinez spune ca: „o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte”.

Tot asa, in spatele unor cifre se afla multe semnificatii care, descifrate, ne pot oferi informatii interesante.

Iata, de pilda, suntem informati ca, in primul semestru al acestui an volumul investitiilor in spatii pentru birouri a depasit 400 de milioane euro, cu 18% mai mult fata de primele 6 luni din 2017, iar pentru intregul an se prevede depasirea a 1 miliard de euro. Care e, deci, concluzia logica? Aceea ca, daca e nevoie de spatii pentru birouri inseamna ca „economia merge”. Si iata si ce ramuri au „achizitionat” aceste spatii – cele care au cele mai mari cresteri: sectorul IT&C, urmat de sectorul energetic si cel industrial.

In primele 6 luni din 2018 au fost finalizate si 330.000 mp spatii pentru depozitare moderne, necesare, evident, industriei si sectorului de retail, tocmai cele care contribuie cel mai mult la cresterea pe care o inregistreaza PIB-ul Romaniei, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeana.

Daca ne referim la spatiile pentru birouri, sunt solicitari in continuare iar dezvoltatorii au planuri ambitioase pentru 2019-2020, perioada pentru care si-au propus finalizarea a peste 650.000 mp. Planuri care ar putea fi temperate de lipsa acuta a fortei de munca din constructii.

Un alt aspect, insa, de care dezvoltatorii si proiectantii trebuie sa tina seama in viitor si despre care s-a vorbit destul de putin sau chiar deloc pana acum, este „abordat” intr-unul din articolele pe care le publicam in acest numar al revistei: Utilizarea energiei regenerabile in Sistemele Centralizate de Alimentare cu Energie Termica.

Si iata despre ce este vorba: Legea 372/2005, republicata, introduce restrictii privind calitatea unor constructii noi, si anume ca dupa 1 ianuarie 2020 toate constructiile noi din Romania, indiferent de forma de proprietate sau de destinatie trebuie sa fie NZEB, respectiv, cladiri cu consum de energie din surse fosile aproape zero, deci consumul majoritar de energie din surse regenerabile.

Sa vedem cum se vor inscrie dezvoltatorii si proiectantii noilor cladiri in aceste restrictii?!

Dar daca in investitiile private (locuinte, birouri, spatiile pentru productie sau depozitare) lucrurile, iata, merg, in cele din fonduri publice sau europene inca sunt mari probleme, probleme pe care actualii guvernanti nu reusesc sa le rezolve. Este vorba de licitatii, exproprieri, acorduri de mediu s.a. Iar dupa ce le rezolva pe acestea apar altele, la fel de „delicate”, precum lipsa fortei de munca sau calitatea slaba a unor lucrari.

Asa se face ca, dupa ce in perioada 2007-2008 sectorul constructiilor avea, la noi, o pondere de 11% din PIB, in ultimii ani a scazut la doar 4%.

Am ajuns, iata, ca in constructia de autostrazi, sector vital pentru dezvoltarea in continuare a economiei, sa se lucreze, dupa cum demonstram intr-un editorial anterior, cu un ritm de doar 2-3 km pe an.

Cum s-ar putea rezolva toate aceste probleme si cum ar fi posibil ca sectorul constructiilor sa-si recastige locul sau important in economie au aratat, in numeroase randuri, organizatiile profesionale si patronale ce reunesc majoritatea societatilor din aceasta ramura, respectiv ARACO si FPSC.

Ramane, doar, ca Guvernul si Parlamentul sa se „aplece” asupra acestor propuneri si sa treaca la transpunerea lor in practica.

Pana atunci… slabe sperante de redresare!

Autor:
Ionel Cristea 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 151 – septembrie 2018, pag. 3

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/09/01/cifrele-care-vorbesc/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.