«

»

Grupul KÉSZ – evolutie si inovatie

Share

Compania KÉSZ a intrat pe piata constructiilor din Romania in anul 2001 cu planuri pe termen lung si cu multa determinare in a-si pune amprenta in acest sector de activitate.

Fiind o companie ce are la baza temeliei „pietre straine”, cu standarde proprii ridicate si principii solide de management, intentia KÉSZ a fost sa-si aduca experienta din strainatate pe piata constructiilor din Romania prin cunostintele, stabilitatea, inovatia, versatilitatea si nu in ultimul rand, prin motivarea propriului personal.

In urma unei activitati intense si de cele mai multe ori provocatoare, activand in Romania de peste 18 ani, grupul KÉSZ a reusit sa inregistreze o crestere organica, treptata, atat din punct de vedere profesional cat si financiar, ajungand sa fie clasata printre primele 10 companii din top 100 firme de constructii civile din Romania si pe locul 4 din top 100 firme de constructii din domeniul industrial.

Evolutia KÉSZ in topurile efectuate de firmele specializate pe piata de monitorizare si studiere a proiectelor si santierelor de constructii se datoreaza, in primul rand, lucrarilor executate armonios, pe principii de calitate si durabilitate.

Printre proiectele care au adus un plus semnificativ in ultima perioada in grupul KÉSZ, pot fi mentionate urmatoarele:

  • Systronics Arad, un proiect industrial de complexitate si exigenta ridicata, cu o suprafata de productie de 20.000 mp si birouri de cca. 1.500 mp;
  • Penny Logistic Center Bacau, depozit frigorific cu suprafata construita de 20.000 mp si peste 30.000 mp de amenajari exterioare, executat „la cheie” in mai putin de 10 luni;
  • Park Point Properties (P3), WH06 si WH11 din Chiajna, de langa Bucuresti, cu peste 60.000 mp de constructie cu rolul de centru logistic;
  • Complexul Wellness Termal Nymphaea Oradea cu suprafata desfasurata a constructiilor de peste 13.000 mp si suprafata luciului de apa a bazinelor de aproximativ 5.000 mp. Un proiect complex, cu structuri din beton monolit, otel si lemn lamelar, cu deschidere libera de 50 m si sisteme de instalatii complexe;
  • Tradecenter Oradea, cladire de birouri clasa A cu 22.000 mp. O parte din structura se afla in consola de 10 m, fiind executata din elemente precomprimate prin postintindere.

Cheia succesului muncii noastre consta in forta echipei. Succesul echipei este mai presus de orice interes individual.

La fel ca toate firmele ce activeaza in momentul de fata pe piata din Romania, indiferent de domeniu, am intampinat si noi dificultati in a recruta oameni calificati si dornici de munca. Cu toate acestea, echipa KÉSZ  a reusit sa faca fata cu brio „valului” actual de probleme. In final, tot acest efort se reflecta in aprecierile, premiile si recompensele primite de la investitori, beneficiari, clienti, furnizori si presa.

Colegii din Grupul KÉSZ isi asuma, in mod constient, valorile, reprezinta principiile noastre cu transparenta si avanseaza sprijinindu-se pe credibilitate, inovatie, profesionalism; tocmai de aici provine autenticitatea noastra, respectata inclusiv de partenerii nostri.

Pilonul principal, care consideram ca sta la baza unui parteneriat solid cu beneficiarii nostri, il reprezinta respectul pentru valorile celuilalt, doza de profesionalism şi corectitudinea in relatia cu clientul.

Compania KÉSZ si-a dezvoltat in ultimii ani propria echipa de proiectare, avand la sediul din Cluj-Napoca un departament format din ingineri proiectanti cu experienta si idei inovatoare.

Valorile de baza si modelul de functionare al Grupului KÉSZ favorizeaza colaborarea cu centrele de cercetare si universitati. Colaborarea, legatura stransa cu cei de la ConSteel Solutions Ltd. a facut ca utilizarea programului de analiza structurala pentru inginerii proiectanti specializati in constructii metalice si compozite sa ajute la gasirea unor solutii avansate de analiza a cladirilor.

Prin faptul ca programul acopera toate fazele procesului de proiectare: modelare, analiza integrala, examinare detaliata a sectiunilor si a imbinarilor structurale, investitorii au  ajuns sa-si vada ideea de proiect devenita realitate.

Proiecte realizate de compania KÉSZ in sistemul design&build:

  • Systronics Arad cu suprafata de productie de 20.000 mp si birouri de cca. 1.500 mp;
  • Park Point Properties (P3) WH06 si WH11 din Chiajna, de langa Bucuresti cu peste 60.000 mp de constructie cu destinatia de centru logistic;
  • Procter & Gamble din Gyöngyös, Ungaria – proiectare si constructie generala a halei de productie si birou de 38.800 mp;
  • Eagle Ottawa din Szolnok, Ungaria – 22.500 mp proiectare si constructie generala a fabricii de piele pentru automobile;
  • FOUR POINTS BY SHERATON din Kecskemét, Ungaria – proiectare si constructie generala hotel**** de afaceri si centru de conferinte, dezvoltare proprie;
  • IQ INNOVATION CENTER din Kecskemét, Ungaria;
  • DUNA ARENA din Budapesta, Ungarialucrari de proiectare, productie si montaj a 2.400 tone de structura metalica pana la inaltimea de 42 m. Aceasta lucrare a primit Premiul Tierney Clark in anul 2016.

Scopul noastru este sa fim axati pe „value engineering” si sustinerea optima a productiei.

Comparativ cu anii precendenti, am remarcat ca investitorii sunt mult mai deschisi la proiectele de tip design&build.

Motivele sunt multiple, incepand de la termenele de executie mai scurte, implicare si procese de proiectare-executie care pot merge in paralel, gestionare mai transparenta a lucrarilor si a garantiilor, pana la costuri finale mai reduse.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 152 – octombrie 2018, pag. 12

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/10/01/grupul-kesz-evolutie-si-inovatie/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.