«

»

Unde ne sunt inginerii?

Share

Imediat dupa evenimentele din `89 tot mai multe voci se lamentau pe la posturile de televiziune ca tara este plina de ingineri, dar nu are suficienti economisti si avocati.

Se intrevedea, inca de atunci, ca se doreste o tara bazata mai mult pe consum si mai putin pe productie, mai mult pe vorbe si mai putin pe fapte. Eram sfatuiti, chiar si din afara, nu fara interes, s-o lasam mai incet cu productia si cu marile intreprinderi si sa ne bazam mai mult pe intreprinderi mici si mijlocii, care ar putea aduce mai mult beneficiu tarii. Asa se face ca au fost ruinate toate marile fabrici, uzine si au fost falimentate si marile intreprinderi si institutii.

Inginerii, ramasi fara obiectul muncii, au inceput sa se reorienteze catre comert si catre afaceri mai mult sau mai putin potrivite pregatirii lor. S-au infiintat si intreprinderi mici si mijlocii, dar fara putere economica suficienta incat sa se poata dota cu tehnologii si mijloace de productie moderne, ca sa-i concureze pe cei veniti din afara, care erau deja cu multi pasi inaintea noastra. Nu aveau nici cunostintele necesare unei bune organizari, incat produsele lor sa fie de calitate, pentru a concura cu cele din vest. In aceste conditii, o mare parte dintre firmele romanesti au intrat in „insolventa”, iar dupa accederea tarii noastre in UE, cand piata fortei de munca si-a deschis portile, cea mai mare parte a inginerilor romani si-au gasit un loc de munca mai potrivit peste hotare, diminuand drastic numarul inginerilor, dar si al altor categorii de specialisti. Afluxul fortei de munca in afara a fost atat de mare, incat am ramas si fara forta de munca necalificata. In tara au ramas cei legati prea mult de glia stramoseasca (de regula cei mai in varsta), cei care nu s-au putut adapta rigorilor muncii din zonele unde au incercat sa evadeze, dar si cei priceputi in afaceri, mai mult sau mai putin oneste, dintre care unii chiar s-au pricopsit. Populatia tarii s-a diminuat substantial, iar media de varsta a celor ramasi a crescut in mod ingrijorator, fara sanse de revenire intr-un viitor apropiat.

Avem resurse extraordinare, din care am putea trai bine, dar nu stim sa le gestionam si le instrainam in conditii oneroase.

Absolventii de liceu s-au obisnuit sa se orienteze catre facultati mai comode, ocolind facultatile tehnice, unde este necesar un efort mai sustinut, dar care nu prea le-au dat sanse de a mai gasi un loc de munca potrivit pregatirii lor.

Acum, cand ne-am convins ca economia nu poate fi sustinuta numai prin consum si ca avem nevoie sa mai si producem ceva, constatam cu „surprindere” ca nu prea mai avem cu cine. Ne lipsesc inginerii, cei care sunt destinati sa conduca procesele productive, dar si cei care trebuie sa lucreze efectiv in aceste activitati (cadre medii tehnice si chiar necalificate).

Suntem tara europeana care stam cel mai prost la capitolul autostrazi si cand am simtit necesitatea si importanta acestora pentru economia tarii, constatam ca nu mai avem cu cine sa le construim. Bani ar fi, din fondurile europene pe care avem dreptul sa le accesam, dar ne lipsesc specialistii capabili sa proiecteze documentatiile corecte necesare accesarii acestora.

Apoi si cu executia este o problema. Chiar daca va fi incredintata unor companii externe, asa cum ne este obiceiul, acestea nu vin decat cu personalul necesar sa managerieze fondurile si eventual cu ceva utilaje, nu din cele mai noi sau performante. Aici au nevoie de forta de munca (de regula cat mai ieftina posibil), dar pe care nu o mai gasesc. Iata, dar, cum orientarea noastra spre un capitalism mai putin inteles ne-a adus in aceasta situatie.

Solutia buna si corecta este sa ne aducem concetatenii inapoi acasa. Nu este usor, nici imposibil. Trebuie studiate cu atentie cauzele care i-au determinat sa plece si sa fie indeplinite acele cerinte onorabile care sa le faca intoarcerea atractiva.

Desigur ca cei mai in varsta si-au facut un rost acolo si le va fi greu sa se hotarasca, desi dorul de plaiurile si traditiile natale ramane neschimbat. Tocmai de aceea spuneam ca nu este imposibil, chiar si pentru acestia, care ar fi foarte utili, pentru experienta lor dobandita si in alte conditii de trai.

Cu cei mai tineri ar fi mai simplu, daca s-ar tine cont de ceea ce au nevoie: un loc de munca potrivit pregatirii lor, fara sicane la angajare, un salariu multumitor si pe cat posibil conditii de locuit onorabile. De acestia este nevoie pentru energia, dar si pentru inteligenta lor, care este caracteristica poporului nostru.

Pe de alta parte, este necesar un lobby mai sustinut din partea universitatilor cu profil tehnic, dar si a liceelor, sa indrume tinerii absolventi de bacalaureat a-si indrepta atentia spre profesia de inginer, explicandu-le avantajele majore in comparatie cu alte profesii (loc de munca asigurat, rasplata onorabila, satisfactia realizarilor sale), inclusiv alte beneficii colaterale care apar in decursul acestei activitati.

Daca ma gandesc la cariera mea de inginer de poduri, pe care am imbratisat-o dintr-o simpla dar fericita intamplare, va marturisesc, cu mana pe inima, ca am avut atatea satisfactii in decursul activitatii, ca acum, daca ar trebui sa o iau de la capat, tot pentru aceeasi profesie as opta fara a mai cugeta vreun moment. Ce poate fi mai inaltator, mai sublim, decat sa vezi cum se ridica o constructie conceputa de tine sau ca ti-ai adus contributia la executia ei?

Va dau doar un singur exemplu. Am avut sansa si onoarea, inca de tanar inginer, de a lucra la proiectarea podurilor rutiere peste canalele navigabile din Romania: Dunare –  Marea Neagra; Poarta Alba – Midia Navodari si Dunare – Bucuresti. Am inceput activitatea intr-un colectiv restrans de ingineri, tehnicieni si desenatori, selectionati pentru seriozitatea si pasiunea lor pentru poduri. Colectivul era condus de reputatul inginer de poduri Gheorghe Dumitrescu (cunoscut mai mult sub numele de René Dumitrescu), care lucrase si la proiectarea podului de sosea peste Dunare la Giurgeni – Vadu Oii. Toti inginerii de poduri din acea vreme erau pregati si formati de Scoala romaneasca de Poduri si Sosele de catre o pleiada de profesori de inalta probitate profesionala si morala, care au stiut sa insufle dragostea si pasiunea pentru profesia aleasa. Asemenea profesori mai exista si astazi, dar absolventii de liceu ocolesc facultatile care pregatesc ingineri, optand pentru un acces mai usor in viata, dar nu atat de sigur si stabil.

Seful nostru de colectiv, care era si seful de proiect pentru proiectarea podurilor peste canal, a avut ambitia sa abordam, pentru aceste poduri, solutii noi, moderne, aplicate pentru prima data in tara noastra, renuntand la solutiile invechite, ineficiente, cu care eram obisnuiti. Pentru inceput am cam fost speriati, dar entuziasmul de a aborda ceva nou ne-a ambitionat si in final, am reusit. Am realizat lucrari care au fost apreciate nu numai pe plan national, dar si pe plan international, acolo unde se credea ca noi nu putem fi in stare de asa ceva. Important este ca aceste lucrari ne-au adus nenumarate satisfactii profesionale, morale si chiar pecuniare.

Ce poate fi mai sublim si inaltator decat sa fii partas la punerea in opera a propriei tale conceptii, a propriilor tale proiecte, asistand la lansarea, peste albia canalului Dunare – Marea Neagra, a tablierului metalic de la podul rutier din orasul Medgidia cantarind peste 1.100 de tone, plutind pe apa lina impreuna cu colosul de 150 de metri lungime (inclusiv platforma plutitoare care-l poarta), timp de aproape 2 ore, in linistea unei seri de decembrie sau cocotat pe capatul unui tablier metalic similar, dar ceva mai mic, de numai 130 de metri lungime si 600 tone greutate, la podul rutier peste canalul Poarta Alba – Midia Navodari la Poarta Alba, asistand la oprirea trenului pe podul de cale ferata paralel peste acelasi canal, pentru ca sa priveasca si calatorii spectacolul unic ce se desfasura in fata lor (fig. 1).

De asemenea, ganditi-va cata satisfactie poti avea atunci cand asisti la ridicarea aceluiasi colos de metal de la Medgidia, pe o inaltime de 20 de metri, in timp de o ora, doar cu 4 trolii electrice, avand capacitatea de cate 20 tf fiecare, cu ajutorul unei instalatii simple, dar judicios concepute, care i-a uimit si pe marii specialisti in asemenea operatii de manipulare ale pieselor grele si de mari dimensiuni (fig. 2).

Satisfactia este cu atat mai mare cu cat constati ca lucrarea isi indeplineste corect functiunea, suportand fara probleme incarcarile maxime la care a fost calculata (fig. 3) sau purtand, in siguranta, traficul pentru care a fost conceputa (fig. 4).

Dupa aceste lucrari au urmat alte sute de proiecte si executiile acestora, concomitent cu satisfactiile profesionale care le-au insotit.

Am adus in memorie aceste lucrari nu pentru a le elogia, ci pentru a face apologia profesiei de inginer si a arata importanta acestuia in viata economica a unei societati. Omul este important in viata prin ceea ce face si prin ceea ce lasa in urma lui, iar inginerul face parte din acea categorie de oameni care produc bunuri materiale necesare si utile pentru societate. De aceea, dragi prieteni tineri, nu va sfiiti de inginerie, caci nici macar nu este atat de grea pe cat pare. Incercati si veti vedea ca totul decurge de la sine, iar curand va veni si pasiunea care va va ajuta mult in activitate.

Iata ce scria presedintele american Herbert Hoover (1874 – 1964) in articolul „Engineering as a Profession” (Ingineria ca o profesie), el insusi fiind inginer de mine si vorbind, deci, in cunostinta de cauza:  „Ingineria… este o mare profesiune. Este fascinatia de a vedea cum o mare plasmuire a imaginatiei se transforma, cu ajutorul stiintei, intr-un plan pe hartie. Apoi, sa se materializeze in piatra, metal sau energie. Dupa aceea, sa creeze locuri de munca si locuinte pentru oameni. Ca apoi sa duca la cresterea standardului de viata si la sporirea confortului. Acesta este inaltul privilegiu al inginerului.” 

Mai departe vorbea si despre raspunderea inginerului: „Marea raspundere a inginerului, in comparatie cu oameni de alte profesii –  este ca lucrarile sale sunt deschise, pe care toti le pot vedea. Faptele sale, pas cu pas, sunt in esenta puternice. El nu poate ingropa greselile lui in mormant, ca doctorii. El nu le poate sustine, cu aer nevinovat, sa dea vina pe judecator ca avocatii. El nu poate, ca arhitectii, sa-si acopere esecurile cu arbori si vita de vie. El nu poate, la fel ca politicienii, sa-si ascunda neajunsurile dand vina pe opozitie in speranta ca oamenii vor uita. Inginerul, pur si simplu, nu  poate nega ce a facut. Daca lucrarile sale nu functioneaza, el este al naibii de vinovat.”

„This is exactly why I Decided to go into engineering.” („Tocmai de aceea am decis sa intru in inginerie.”) a fost concluzia unei tinere americance, pe blogul ei, despre cele scrise de Herbert Hoover si relatate mai sus. 

As dori sa mai adaug ca, in 15 iunie 2011, presedintele SUA in functiune (de profesie avocat),  atragand atentia asupra crizei economice pe toate planurile din economia tarii, a aratat ca aceasta este cauzata, in mare parte, de lipsa de ingineri (din necesarul de 1.000.000.de ingineri fiind disponibili doar 200.000) si a cerut sa fie adusi cat mai multi ingineri in tara. In acelasi timp a dat exemplul Indiei, unde gigantul concurent High-Tech Infosys tocmai cheltuise 120 de milioane de dolari pe un campus in care sa formeze o armata de 14.000 de ingineri, care sa lucreze, apoi, toti pentru aceasta companie.

Iata dar, dragi tineri, daca vreti cu adevarat si cu siguranta sa va realizati in viata, urmati calea ingineriei, a productiei si a progresului. In acest fel veti servi mai bine tara, dar si pe voi insiva.

Cresterea salariilor pentru specialisti este de bun augur si ar putea fi un prim pas in acest sens. Ar trebui analizati cu atentie si alti pasi, precum stabilitate si predictibilitate in domeniile economice. Este nevoie, evident, sa existe cu adevarat si vointa necesara din partea factorilor de raspundere.

Poate in acest fel vom putea sa ajungem din nou la nivelul la care am fost, cand doar cu fortele si mintea noastra am avut atat de multe realizari, pe care n-am stiut, insa, sa le pretuim asa cum se cuvine.

Autor:
ing. Victor POPA – membru titular al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, presedinte CNCisC

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 155 – ianuarie-februarie 2019, pag. 12

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2019/02/01/unde-ne-sunt-inginerii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.