Ca tot este luna lui ciresar, cand natura ne ofera generoasa primele fructe ale noului an ca o incurajare pentru viata si munca, prefigurand nazuinte spre mai bine. Si nu sunt deloc putine acestea, daca ne gandim la ce ne-am angajat sa facem din primele luni ale anului 2005, anul care vrea sa marcheze un nou inceput. Un inceput pe care l-am… inceput de prea multe ori, fara a-i da cat de cat un contur care sa ne faca sa depasim mersul melcului.
Nu reusim, pentru ca acest ciclu electoral intins pe circa patru ani, repetabil de altfel, nu ne ajunge sa ne plaseze pe linia elaborarii si, mai ales, a realizarii unor planuri si obiective concrete, concomitent cu raspunderea necesara din partea celor alesi. Nu vom reusi mare lucru pentru ca, in launtrul acestor patru ani, totul se rezuma la o continua lupta electorala sustinuta, efectiv, prin vorbe exprimate in incintele Legislativului, Executivului sau ale partidelor.
O luna ne mai desparte de scurgerea timpului primei jumatati a anului 2005 si as fi bucuros daca cineva dintre dvs. poate sa demonstreze ca ceva se misca pentru relansarea economiei romanesti pe o traiectorie care sa-i asigure progres si eficienta, elemente definitorii societatii capitaliste.
Si totusi, un prim exemplu, singular as zice, ar putea fi introducerea cotei unice de impozitare de 16%, prin care se spera relansarea economica mult dorita de reprezentantii lumii afacerilor. Finantistii noii puteri declara ca roadele au inceput sa apara o data cu cresterea veniturilor bugetare.
Toate ar fi bune si la locul lor daca lucrurile ar sta asa. S-ar da astfel posibilitatea acoperirii unor cheltuieli ce nu puteau fi pana acum onorate din cauza veniturilor mici la bugetul statului. Toata lumea a asteptat, amanata sine die, asa-zisa rectificare bugetara prin care unele sectoare vitale progresului economic sa capete o gura de oxigen necesara revigorarii si, mai ales, continuitatii.
Sigur, este greu sa-ti pui in aplicare politicile economice, in conditiile elaborarii si aprobarii unui buget de catre o alta administratie, dar sumele alocate anterior nu pot fi considerate ireale, in cel mai rau caz insuficiente sau prost distribuite. Or, acum se face operatia „chirurgicala” de amputare a finantarii unor sectoare (unele dintre ele cu planuri si activitati incepute deja) pentru a mai incropi ceva pentru altele.
Si, cum din putin oricat l-ai dramui nu poate ramane decat tot mai putin, lucrurile nu par deloc a fi roz.
Toata aceasta tevatura influenteaza negativ fenomenul investitional la care statul, vrand-nevrand, trebuie sa contribuie si el daca se vrea sa se realizeze ceva la scara nationala.
Spunand acest lucru, vreau sa revin asupra unui proiect atat de dorit nu numai de noi, dar acum si de viitorii „colegi” din UE.
Este vorba despre infrastructura rutiera. Pe seama unor vicii contractuale sau a unor noi optiuni privind oportunitatea autostrazilor din punctul de vedere al traseelor si valorilor stabilite intre partile interesate, o asemenea investitie de anvergura este stopata, supusa unor discutii interminabile si, ca atare, condamnata la stagnare. Stagnare cu consecinte dintre cele mai nefaste pentru societatile romanesti de constructii, cele furnizoare de materiale, instalatii si utilaje si, nu in ultimul rand, pentru cele de proiectare. La coliva de pana acum, ceea ce mai lipsea era cireasa, cea din iunie de care vorbeam la inceput, cireasa care, in loc sa fie parguita, este deja stafidita.
Cum s-ar spune, tot pe loc, tot pe loc, adica fara autostrazi, ca tot enerveaza subiectul pe unii care nu le vad rostul, pentru ca n-ar fi suficient trafic rutier care sa le justifice existenta. In fond, ce, pana acum n-am trait si fara ele?
Sigur ca se poate trai si cu ulite si strazi cu suport natural, adica pamant, numai ca aceasta ratiune ne plaseaza intr-o anumita era, oricum nu cea moderna.
Fiind vorba despre constructii, de aceasta data despre cele cu destinatia de locuinte, nu putem sa nu salutam decizia Guvernului de a aloca 20 de milioane de euro pentru refacerea locuintelor din zonele calamitate de inundatii. Nu suntem carcotasi, dar unele semne de intrebare au si aparut o data cu anuntul ca aceste case se vor realiza de ANL (criticat de acelasi administrativ ca fiind neperformant) si nu oricum, ci pana in toamna. N-am constatat pana acum nici un caz in care sa se consemneze o asemenea performanta – 5-6 luni – datatoare de speranta si, mai ales, certitudine. Dar vorbele sunt si raman „delicatesa” indispensabila puterilor ce s-au perindat timp de 15 ani la conducerea treburilor statului.
Si, daca nu vor reusi promisiunile facute, nu inseamna oare ca inca din iunie s-a pus „cireasa pe coliva” atat pentru locuintele promise, cat si pe atat de controversatele autostrazi?
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns