Cel mare, adica ciocu’ opus sau alternativa a celui mic, se pare a fi la moda dupa alegerile din toamna trecuta si pentru noii reprezentanti ai puterii. Si asta pentru ca goarna electorala (prin ciocu’ mare) este cea mai simpla si, deci facila, la indemana multor neaveniti in ale gospodaririi tarii care, o data ajunsi in fruntea bucatelor fara acoperire profesionala, isi camufleaza nestiinta prin vorbe si iar vorbe. Altfel nu se explica faptul ca, pana in prezent, cu toate rapoartele pe la propriile partide despre succesele in ramura, „personalitatile” in functie se lauda cu actiuni nepalpabile pe ansamblul economiei, ca sa nu mai vorbim de cele pentru omul de rand care de opt luni asteapta un semn ca „veti trai mai bine”, promis cu surle si trambite pe la TV-uri sau diverse intalniri cu votantii.
Altfel spus, ciocu’ mic si ciocu’ mare nu fac altceva decat sa se destrabaleze mai departe, ramanand totul, cum se spune, ca… in tramvai, pentru ca de 15 ani incoace cele doua ciocuri convietuiesc bine mersi pe spinarea noastra, fara a-si scoate ochii unul altuia pana acum, exceptand campaniile electorale, acolo unde se impart din belsug „amabilitati” de fatada, in speranta pacalirii in continuare a celor chemati sa-i aleaga.
Nu sunt carcotas, dar lipsa unui orizont clar si convingator impinge, in primul rand, mass-media sa ia atitudine, pentru ca presa scrisa si audiovizualul sunt, putem spune, mult mai apropiate la bine si la rau de nevoile cetatenilor.
Iata de ce, salutand introducerea cotei unice de impozitare de 16%, credeam ca aceasta va revolutiona sistemul fiscal, usurand sarcina bugetului statului de a colecta, la timp si integral, sumele necesare dezvoltarii generale a societatii romanesti, angrenate pe drumul integrarii in economia capitalista.
Un lucru considerat fortifiant, in primul rand, pentru sectorul de constructii care are rolul hotarator in intreaga activitate investitionala. Din pacate, negandita suficient si rational, masura respectiva, repetam, salutara de altfel, n-a dat insa roadele asteptate pana in prezent, „silind” aceiasi specialisti care au lansat-o sa faca eforturi pentru a gasi parghii de colectare a taxelor si impozitelor care sa imbunatateasca situatia prezenta.
Una dintre cele mai facile masuri este cea privind cresterea TVA-ului, cu toate ca acest lucru duce la cresterea costurilor produselor si serviciilor si, prin urmare, la franarea sau scaderea consumului. Si atunci, de unde sa ne mai bazam pe o sursa sigura de venituri la buget? Paradoxal, dar cresterea neincetata a taxelor si veniturilor fara crestere economica efectiva reprezinta tocmai opusul edificarii unei societati sanatoase de consum, cum este cea capitalista, spre care vrem sa ne indreptam.
Spunand acest lucru ne gandim si la ceea ce s-a afirmat legat de cresterea taxelor si impozitelor pe spatiile de locuit, a celor pentru masini de lux etc.
Asadar, cu bani din ce in ce mai putini, cetatenii isi vor restrange si mai mult intentiile investitionale in cladiri si bunuri materiale de folosinta indelungata. Acestia raman pe mai departe sa se descurce cu prioritate pentru asigurarea traiului zilnic (hrana, cheltuieli cu intretinerea locuintelor, medicamente, utilitati etc.).
Marii constructori vor avea ceva de lucru la proiectele statului sau ale investitorilor straini si romani, dar cei mici si mijlocii tocmai de la cetateni asteptau sau asteapta sa le vina comenzi.
Or, in situatia restrangerii posibilitatilor financiare, greu se poate asigura front de lucru atator constructori, performanti de altfel.
Stiu ca este anormal sa crezi ca o situatie rea salveaza incompetenta unora, dar catastrofalele inundatii care au cuprins aproape intreaga tara in iulie–august a.c. parca au fost mana cereasca pentru unii ministri si pentru unele ministere, intrucat acestia au scapat de „corvoada” creionarii si aplicarii unor programe concrete de dezvoltare economica a sectoarelor pe care le conduc, activitatea lor cantonandu-se in aceasta perioada in „vizite de lucru” pe la locurile calamitate unde, in afara de compatimire (ajutoarele venind in majoritate pe alte cai), nimic spectaculos nu s-a intamplat si sezonul rece nu-i departe. Ce vor face atunci, nu ei, care stau bine mersi in spatii confortabile, ci napastuitii sortii? Sa vezi atunci probleme foarte grele pentru guvernanti.
Nici parlamentarii nu dau prea multe semne de preocupare in acest sens, adica pentru interesul general, beneficiile personale prezente si, mai ales, viitoare ramanand punctul nr.1 pe ordinea lor de zi. Opozitia, destul de lenesa, necoerenta si lipsita de tenacitate, isi rezuma activitatea la raspunsuri „pe picior” la provocarile puterii, reactie insuficienta pentru a schimba ceva in bine. Parca toata lumea, in ciuda celor declarate, nu se preocupa decat de declansarea cat mai rapida a alegerilor anticipate, o alta perioada neproductiva pentru tara. De aceea, putem spune ca bietul „oracol postdecembrist”, hulit la vremea respectiva, a fost prea ingaduitor, prezicand doar 20 de ani (15 au si trecut) necesari Romaniei pentru a se democratiza si a se incadra in societatea occidentala.
Trebuie sa ne decidem cat mai repede daca „ciocu’ mic si… ciocu’ mare” servesc cuiva si sa actionam in consecinta.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns