Dilema provine din prea multele si deci frecventele oscilari intre idei si realizari sau intre ceea ce iese pe gura (deseori) la primul impuls si ce se alege, in final, cu spusele la intamplare emise pe banda rulanta de cei chemati tocmai pentru a lansa ceea ce este viabil intr-o economie, fie ea si in tranzitie sau tocmai de aceea.
Nu exista zi de la Dumnezeu ca mai marii statului, ai Guvernului, Parlamentului pana la purtatorii de cuvant sau simpli membri de partid sa nu-si dea cu parerea in chestiuni care ii depasesc din punct de vedere profesional. De aici si amalgamul de declaratii contradictorii asupra unui aspect sau altul care deruteaza cetateanul, creandu-i confuzii si neincredere in ceea ce spun si ce fac. Iata de ce se simte nevoia ca o data pentru totdeauna sa se hotarasca cine, cand, unde, cum si de ce este indrituit sa faca aprecieri sau sa lanseze diverse idei asupra unei probleme sau a alteia de interes general.
Exemplele, ilare de altfel, sunt cu nemiluita, de unde si necesitatea unei atitudini ferme: ori e laie, ori balaie!
Desele balbaieli si controverse intre cele doua „palate“ bucurestene alimenteaza, suculent, presa si opozitia, scotand in evidenta subrezimea coabitarii bazate mai mult pe principiul „hais si cea!“.
Nu mai vorbim de schimbarea ministrului finantelor care in urma cu opt luni era cel mai bun, iar acum este destituit de premier, ca incompetent!?
Sa luam, cu ingaduinta dvs., cateva exemple.
Primul dintre ele este legat de sursele de alimentare ale bugetului de stat, sume de care sunt strans legate toate rotitele angrenate in functionarea corespunzatoare a mecanismului economic.
La loc de frunte este TVA-ul, unde controversele au fost si vor fi in toi si sine die, desi s-a spus cu un oarece timp in urma ca TVA-ul a fost batut in cuie si nu se modifica.
Si totusi, dupa consensul coalitiei la putere ca TVA-ul nu se va modifica, el ramanand la nivelul actual, vine premierul si atrage atentia foarte serios adresandu-se, in primul rand, oamenilor de afaceri ca – in cazul in care se va constata ca n-au fost stranse la timp si integral sumele respective – va reveni asupra lui si se va modifica in sensul cresterii ca procent.
Prin urmare, nici laie, nici balaie!
Si atunci, ce sa faca oamenii de afaceri? Cum sa-si intocmeasca si ei cat de cat niste programe de perspectiva, niste planuri de afaceri? Cata incredere mai pot avea in spusele celor care zic ca se ocupa foarte indeaproape de interesele lor si ale tarii?
Sa-i luam pe constructorii romani. Acestia, cu toate ca au acces din ce in ce mai greu la lucrari interne din cauza concurentei (nu intotdeauna loiale a firmelor straine) nici nu-si pot evalua derularea sigura a unor contracte incheiate la anumite valori pentru ca, din cauza fluctuatiei preturilor si a fiscalitatii, sunt pusi in situatia decapitalizarii societatilor pe care le conduc.
Exemplele, prin care societatile de constructii pentru a avea de lucru au ajuns sa crediteze beneficiarii, sunt numeroase. Investitorii, la randul lor, sunt prinsi in blocajul financiar-bancar generalizat, fiind din acest punct de vedere participanti la stagnarea procesului investitional. De aici si deruta constructorilor in privinta „sanatatii” dezvoltarii economice.
Mai departe. O alta sursa inventariata de putere pentru a fi luata in calcul este CAS-ul. Ei, de aici chiar ca va veni salvarea bugetului! Mai sigur este ca va veni salvarea la poarta pensionarilor pentru o posibila ultima interventie medicala, caci dintr-o amarata de pensie, ce sa mai dai si la CAS dupa ce nu esti capabil sa-ti achiti atatea taxe si impozite, utilitati, chirii, medicamente etc.
Te uiti la ei si nu-ti vine sa crezi ca i-ai ales pentru a te conduce si a-ti asigura un trai decent, cu toate ca acceptand alternanta la putere ai sperat daca nu unii, macar altii sa aiba solutii viabile de care este atata nevoie de mai bine de 15 ani.
Si totusi, bani la bugetul statului intra, mai greu, mai putin, dar intra.
Intrebarea fireasca este ce se face cu ei?
S-o luam de la cap, gandindu-ne la peste, ca de acolo lucrurile incep sa miroasa.
Nevoie mare, ca tocmai in acest an Senatul trebuia sa se mute din vechiul sediu care nu mai facea fata pretentiilor alesilor nostri. Cheltuiala enorma (si care nu este incheiata) a insemnat prea putin in raport cu alte prioritati ale tarii. Cum s-ar spune, pentru noi oricat si orice, pentru amarati firimituri si acelea ocazionate de interese electorale.
Nu mai amintim de schimbarea parcului auto al Parlamentului, de dotarile de „ultim racnet” cu aparatura electronica sofisticata la care cei mai multi nici nu stiu sa lucreze.
Ce pot spune un pensionar, un somer, un asistat social sau omul de rand afland ca, numai pentru amenajarea si reamenajarea spatiilor unde functioneaza senatorii si deputatii, au fost cheltuite nu mai putin de 600 de miliarde de lei. Sigur ca atunci nu mai raman bani si pentru alte nevoi stringente finantate de la bugetul statului: sanatate, invatamant; de cultura ce sa mai vorbim!
Si atunci, nu credeti ca este absolut necesar sa se spuna adevarul in legatura cu afirmatiile electorale si practica propriu-zisa, adica ceea ce se intampla in realitate? Sau putem recomanda guvernantilor sa-l citeasca pe Cicero care indeamna la „Res, non verba”, adica „Fapte, nu vorbe”.
Nu de alta, dar trebuie, o data pentru totdeauna (daca se va putea) sa se clarifice in mintea celor care se joaca fara jena cu vorbele ca trebuie sa se decida: ori e…laie, ori balaie! Printre cei care se vor bucura, daca se vor face precizari in acest sens, vor fi, pe langa pensionari, si oamenii de afaceri in randul carora se integreaza si constructorii.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns